Plictiseala este grădina patimilor

Omul a fost făcut ca să se miște cu mintea și inima în mod continuu întru noutatea infinită a lui Dumnezeu.

Dacă mintea nu lucrează la cele duhovnicești sau la cele necesare traiului zilnic, atunci apare plictiseala. Plictiseala nu este în natura ființei umane, așa că omul simte în mod reflex nevoia de a-și omorî plictiseala cumva. Și nu o omoară decât cu obiceiurile sale, care de cele mai multe ori sunt obiceiurile proaste… patimile. Iar de plictiseală oamenii ajung să facă multe. Depinde unde i-a prins plictiseala:

a) dacă sunt acasă: unii se scobesc în nas, alții se masturbează, unele își fac unghiile, altele citesc can-can;

b) dacă sunt la servici: unii citesc știrile, alții joacă jocuri pe calculator, unele fumează, altele bârfesc;

c) dacă sunt la școală: unii măzgălesc caiete, alții dorm în bancă, unele se zgâiesc în oglindă, altele visează la amorul propriu;

Dar patimile nu videcă cu adevărat plictiseala, așa cum durerea de deget nu vindecă durerea de cap.

De plictiseală se scapă cu adevărat doar prin muncă și înnoirea minții. Iar înnoirea minții se face doar prin pocăință, rugăciune și lectură duhovnicească.

Când vezi un om plictisit, fii convins că a absentat la una din acestea patru: pocăință, rugăciune, lectură și muncă.

(Răzvan)