O plimbare minunată prin cimitirul Mănăstirii Cernica
Fără să planificăm ceva, ieri, fiind în București împreună cu Dan la Școala de Vară ”Fenomenul Pitești” organizată de Centrul de Studii în Istorie Contemporană, am hotărât să facem o scurtă vizită la Mănăstirea Cernica.
Pe la orele prânzului când erau 41 de grade, am fost la Jilava, închisoare destinată în comunism tranzitului deținuților politici, unde am vizitat locurile în care au suferit groaznic conaționali ai noștri, iar pe seară am ajuns la Mănăstirea Cernica.
Deși era cam târziu și trebuia să plecăm spre Galați, totuși Dan a insistat să mergem să vizităm mănăstirea și mai ales cimitirul, unde se află mormintele unora dintre mărturisitorii care au suferit prigoana comunistă în temnițe.
Se mai răcorise puțin. La Cernica era liniște, și tot cadrul acela natural superb te pătrundea și te transpunea într-o altă stare, departe de grijile lumii și de aglomerația orașului. Am intrat în biserică, ne-am închinat moaștelor Sfântului Calinic de la Cernica și Sfântului Gherghe și apoi am plecat spre cimitir. Drumul de la biserica mănăstirii la cimitir mirosea a fân cosit, ca pe vremea copilăriei noastre, la țară… Era ca un drum spre rai, flancat de două lacuri, cu multă verdeață, copaci, păsărele ciripind, un gard de lemn dat cu ulei ars și pe o parte și pe alta… un peisaj care-ți invadează simțurile și îți confirmă că Dumnezeu ți-a dat gândul cel bun să ajungi acolo.
Ajunși în cimitir am început să-i căutăm pe cei pe care-i cunoșteam. N-a fost ușor, dar bucuria era mare când mai găseam pe cineva:
Am ajuns mai întâi la mormântul Părintelui Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai mare teologi ai României și ai lumii.
Apoi am găsit mormântului smeritului și sfântului Părinte Benedict Ghiuș, un mare mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste. Mormântul părintelui era simplu, smerit, după cum a fost o viață întreagă și părintele.
L-am găsit și pe Arhimandritul Andrei Scrima, teolog român de seama, cu o minte sclipitoare și cu o cultură excepțională.
Am aflat și mormântul mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei, care a suferit prigoană pentru că a mustrat pe regele Carol al II-lea de păcatul său, asemănându-se astfel cu Sfântul Ioan Gură de Aur.
Nu departe se afla și mormântul mitropolitului Tit Simedrea, cel care s-a opus deportării evreilor în lagărele din Transnistria.
Spre marea lui bucurie, Dan a aflat și mormântul fericitului Ioan Ianolide, geamănul întru sfințenie al lui Valeriu Gafencu.
Cimitirul are o zonă în care sunt înmormântați mulți preoți, ierarhi, teologi, ieromonahi și ierodiaconi care au adus contribuții majore ortodoxiei românești și au punctat în mod semnificativ istoria țării din secolul XX.
Era spre seară, soarele strălucea frumos printre crucile celor trecuți în viața veșnică, la Dumnezeu, și plimbarea noastră prin cimitir era o bucurie. Tot căutând morminte ale celor cunoscuți am aflat o fântână cu apă rece și bună, care ne-a împrospătat chipurile și sufletul.
Cu mirare am aflat, nu departe de acolo, un arbore secular, poate unul dintre cei mai frumoși copaci pe care i-am văzut vreodată: falnic, bogat, înalt, care te fascina prin frumusețea creației lui și prin măreția regală cu care trona pe pajiștea verde. E simplu să afli că Dumnezeu există, trebuie doar să te uiți la acest copac. Îți va spune multe despre Făcătorul lui.
Am plecat apoi spre casă, bucuroși că am trăit o oră în curțile casei Domnului, așa cum n-am mai trăit de mult timp.
Cât de minunate sunt lucrurile Tale, toate cu înțelepciune le-ai făcut!
(Claudiu)
Albinuta
iulie 28, 2012 @ 7:55 am
Foarte frumos ,mii de multumiri ,Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti cei car odihnesc in acest cimitir
Ps :foarte frumoase fotografiile ,multumesc si pentru ele