Poate Sfânta Împărtășanie să facă rău celui ce se împărtășește cu nevrednicie?
Doamne ajută!
În ultima perioadă am scris mai rar, dar mi-a fost dor să vă mai transmit câte un gând. Aș vrea să discutăm un subiect la care m-am tot gândit în ultima vreme: Poate oare Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele Domnului Hristos să facă rău celui ce se împărtășește? Am auzit chiar vorbe de genul că dacă te împărtășești cu nevrednicie poți deveni demonizat?
Mi s- a întâmplat să merg să mă împărtășesc fără să mă pregătesc așa cum trebuie și atunci m-am gândit: oare ce efect va avea asupra mea venirea Domnului în mine? Nu s-a întâmplat nimic rău pentru că-mi doream foarte mult să-L gust, să-L simt pe Domnul aproape de mine, și am simțit mângâierea harului lui Dumnezeu.
Totuși de unde acest gând, că venirea Domnului în noi ne poate vătăma? Poate de la aceste cuvintele ale Sfântului Apostol Pavel:
„Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.”
Sfântul Pavel vorbește de o osândă pe care „o înghite” cel ce se împărtășește cu nevrednicie. Se transformă oare Sfânta Euharistie în otravă? Cu siguranță, nu. Știindu-L pe Dumnezeu așa milostiv și iertător cu păcatele noastre, poate El venind în noi și văzându-ne nepregătiți să adauge pedeapsă peste neputința care o simțim deja din păcatele noastre? El, Creatorul nostru Atotputernic, își poate osândi creatura neputincioasă doar pentru a da o lecție celor neascultători?
Euharistia este într-adevăr cel mai eficient medicament pentru trup și pentru suflet, dar nu acționează ca un medicament chimic, adică impersonal, urmând legile fizice, chimice și anatomice, ci Sfânta Euharistie, este Însuși Iisus Hristos, Dumnezeu, nici mai mult, nici mai puțin. Iar Domnul acționează asupra ființei noastre, chip – trup – suflet, atât câtă libertatea îi dăm noi, câtă deschidere vede în relația cu noi înșine. Poate oare îmbrățișarea lui Dumnezeu să-ți facă vreun rău? Poate oare iubirea desăvârșită a Sfintei Treimi să te vatăme?
Ce dar mai frumos, mai plin de vindecare poate exista pe această lume decât Însuși Dumnezeu care vine în noi în toată plinătatea Sa? Venirea lui Dumnezeu nu ne poate vătăma, nu se poate transforma în otravă, căci chiar ea transformă otrava în iubire, răstignirea în îmbrățișare, suferința în izvor de fericire, ura în iertare.
Ce se întâmplă cu cei ce se împărtășesc dar rămân în păcate grele, în păcate opritoare de la Sfânta Împărtășanie? Ce se întâmplă cu cei care se împărtășesc fără conștiința că Dumnezeu este Cel ce vine în ființa lor, ci doar cu gândul că primesc o pâinică și un vin sfânt? Ce se întâmplă cu cei care de la o împărtășire la alta nu se schimbă, nu mai lasă din păcatele lor, nu văd îmbunătățiri în viața lor duhovnicească?
Pe aceștia nu Euharistia îi otrăvăște, ci indiferența lor. Dumnezeu nu va lucra niciodată în noi fără voia noastră, fără un accept minim care vine dinspre noi. Hristos Domnul nu trece bariera libertății tale, pentru a te vindeca, altfel ai deveni un robot programat spre sfințenie și n-ai avea niciun merit și nicio bucurie că ai contribuit și la refacerea ta.
Gândiți-vă în viața noastră de zi cu zi, ce simțim în suflet atunci când refuzăm ajutorul altcuiva? Când suntem indiferenți la gesturile de iubire ale aproapelui, ce naștem în noi înșine? Întuneric. Tristețe.
Iuda, unul din cei doisprezece apostoli ai Domnului, nu s-a răzgândit în privința vinderii Mântuitorului către arhierei, deși Domnul i-a spus că știe de vânzare, și l-a dat pe față tocmai pentru a se rușina de fapta lui și a se răzgândi. Deși abia se împărtășise la Cina cea de Taină cu Trupul și Sângele Domnului, totuși nu și-a deschis sufletul către Făcătorul său.
Ce paradox! A primit în sine cea mai mare vindecare, și a săvârșit apoi cel mai mare păcat al omenirii.
Nu Euharistia ne otrăvește, nu Dumnezeu este cel care adaugă pedeapsă peste neputințele noastre, ci indiferența noastră, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „nesocotind trupul Domnului” a căzut Iuda în acel grozav păcat. Omul e creat de Dumnezeu în așa fel încât să trăiască prin Dumnezeu. Ori, refuzul de a-l primi pe Dumnezeu, indiferența față de prezența Sa, este în fapt o îndepărtare a sursei noastre de viață, e ca și cum ți-ai tăia singur oxigenul…
Indolența, adică indiferența la acest act minunat al răstignirii Domnului pe Cruce pentru mine, și al jertfirii Lui pentru mine, este periculoasă, nu Euharistia în sine. Gândiți-vă, este ca și cum fratele tău și-ar da viața pentru tine salvându-te de la un mare pericol și tu peste puțin timp te arunci iarăși în aceeași ispită, care foarte posibil te va vătăma puternic sau te va omorî. Ce ți-a făcut rău? Jertfa fratelui tău sau nepăsarea ta care te îndeamnă să repeți greșeala, care-ți va fi fatală?
Sfânta Împărtășanie reînnoiește puterile firii, dar dacă noi le folosim reînnoite tot spre păcat, atunci ne vom adânci și mai tare în suferință. Este un cerc vicios din care un singur lucru ne scoate: pocăința, adică acel gând în care mărturisim înaintea Domnului că suntem păcătoși.
De aceea Mântuitorul Hristos și-a început propovăduirea Evangheliei prin cuvintele: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”
Fără pocăință, fără conștiință că suntem păcătoși și avem nevoie de doctor, toată lucrarea lui Dumnezeu în Biserică asupra noastră va fi fără efect.
De aceea spune Părintele Ioan Iovan:
„La Hristos, nu se merge oricum, fără vrednicie. Măreţia lui Dumnezeu care se coboară trebuie răsplătită cu mai multă pregătire, cu mai multă râvnă, cu mai mult devotament. Creştinul trebuie să fie dispus a se dărui total, cu preţul vieţii, pentru El. „
Jertfa lui Dumnezeu pentru noi, trebuie să ne rușineze, să ne facă datori față de Dumnezeu, să ne oblige moral și să-i răspundem cu aceeași râvnă. Ori, lipsa noastră de reacție în fața marii lucrări de vindecare care ne-o pune în față, este sursa răului.
Orice depărtare a harului lui Dumnezeu din noi prin faptele noastre, atrage după sine venirea duhurilor rele în sufletul nostru. Nu există stare neutră. Ori plin de Har, ori plin de demoni.
Într-o anumită măsură toți suntem demonizați, pentru că toți suntem păcătoși, toți ne învoim cu duhurile rele din noi pentru a face păcatul. O înaintare tot mai mare în păcat poate să ne ducă și la o preluare totală de către diavol a puterilor noastre sufletești, adică ceea ce noi numim demonizare (de fapt stadiul ei avansat).
Doamne fie-ți milă de noi!
Conștiința păcatelor ne va salva de indolență și va lăsa loc în noi Domnului spre a vindeca.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
Adrian
octombrie 7, 2014 @ 12:05 pm
Sunt nascut ortodox si vreau sa cred ca sunt si practicant, pe atat cat pot, tot ortodox. Destul de des mi se intampla sa ma confrunt cumva, sau sa vad, pe ceilalti practicanti ortodocsi de langa mine, romani, care practica cum cred ei de cuviinta. Eu nu stiu cat si cum acestia practica si stiu despre Dumnezeu, Hristos, biblie, biserica, viata crestineasca etc, decat din ceea ce vad.
Adeseori vad ceea ce mie mi se pare ca fiind interpretare gresita a spuselor domnului, adica luarea ad literam a spuselor sale din Noul Testament, pe care ni l-a lasat ca pilda de intelepciune si ca schimbare a vechilor practici.
Eu personal, studiind mai multe religii in paralel, prin iubirea de oameni si intelepciune a tuturor, am ajuns la cunoasterea faptului ca Dumnezeu este unic pentru toti si ca exista extrem de multe similitudini intre toate religiile, care practic duc, pe drumuri diferite, la acelasi adevar.
Dupa parerea mea, Noul Testament este scris si prezentat nu pentru a fi luat ad-literam, ci pentru a fi interpretat de fiecare, asa cum el poate. Iisus ne-a transmis un fel de intelepciune, condensata in vorbe simple si putine, care poate fi interpretat in mii de moduri, toate Dumnezeiesti si adevarate. Aici este puterea Noului Testament.
Preotii si mirenii moderni, insa, traduc anumite lucruri, dupa puterea mintii lor, ca si fiind ad-literam. De exemplu trupul ( painea ) si vinul ( sangele ) lui Iisus, reprezinta un lucru greu de inteles, accesibil ca intelegere ca pura intelepciune transmisa prin harul divin de Sfantul Duh, in adanca rugaciune. Nu este trupul si sangele lui fizic, cum toata lumea crede astazi, practic noi ne recunoastem canibali si ne bucuram ca il mancam pe Iisus. Doamne 🙂 Si nimeni pare ca nu observa. Parca suntem mici robotei care auzim undeva asta si luam de buna.
Bibila este plina de parabole si intelesuri pe care fiecare le intelege dupa puterea sa. Cand vad mame care-si tin copii de la 4-5 ani sa pupe si ei toate icoanele dupa ce mamele au epuizat pupatul de icoane ele insele, si cand aud ca „ce m-am bucurat ca am gustat din sangele lui Iisus” mi se zbarleste pielea pe mine.
Interpretare gresita, luata ad-literam din Biblie, si credinta oarba in litere.
Dar oare intelepciunea cuvintelor unde este ? Va las pe voi sa o gasiti, gandindu-va, meditand sau in rugaciune catre Iisus sau maica Domnului sa va reveleze ce a vrut sa spuna de fapt, daca intelepciunea proprie ca practicanti ortodocsi va inseala.
Iar cu pupatul zecilor de icoane si moaste din Biserica, eu nu cred ca e o problema, si ca sfintii nu se supara, dar ideea e nu sa pupam tot ce prindem in Biserica ca sa devenim mai buni, ci sa respectam fiintele sfinte prin smerenie (astfel ni se dezvolta si aceasta virtute) de la distanta, inchinandu-ne cu inima curata la ele, si poate daca chiar vrem sa ne demonstram iubirea fata de ei, sa aducem o floare in biserica sa o punem langa icoana in vaza.
Noi inca confundam iubirea lumeasca (pupatul icoanelor) cu iubirea divina, care se dezvolta prin smerenie, inchinaciune, respect si iubire curata fata de persoana iconificata.
Nu vreau sa supar pe nimeni, daca voi vreti sa practicati lumeste in biserica, nu aveti decat, dar am tinut sa atrag atentia asupra acestor 2 lucruri :
– diferenta dintre iubirea lumeasca si cea divina
– intelegerea Noului Testament ca si parabola / intelepciune / deschidere a mintii / curatire a inimii, si nu luarea literala (Ad-literam), adica asa scrie asa e.
sa aveti o saptamana luminata,
Claudiu Balan
octombrie 7, 2014 @ 12:13 pm
Doamne ajută, xplovibe.
Pâinea și vinul devin în mod real Trupul și Sângele Domnului. Nu au gust de carne și sânge, deși au fost minuni în care unii preoți necredincioși s-au trezit în gură cu carne și sânge, pentru a-i înțelepți Dumnezeu, și a le arăta că de fapt pâinea și vinul sunt o modalitate prin care ni se face accesibil Dumnezeu nouă, că altfel nu l-am putea mânca.
Dacă tu zici că suntem canibali, poate suntem. Dar nu uita că la Sfânta Liturghie la una din rugăciuni se spune așa despre Cel ce se da pentru noi ca jerfă:
„Se frange si Se imparte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frange si nu Se desparte, Cel ce Se mananca pururea si niciodata nu Se sfarseste, ci pe cei ce se impartasesc ii sfinteste.”
Prin urmare mâncând Trupul Domnului, nu-L omorîm, ci ne îndumnezeim, ne facem noi ca El.
Noul Testament are un înțeles direct, propriu, clar, dar și unul figurat, simbolic.
Sfinții Părinți au explicat foarte bine tainele Scripturii.
sharbinsk
octombrie 7, 2014 @ 6:51 pm
[quote]Mi s- a întâmplat să merg să mă împărtășesc fără să mă pregătesc așa cum trebuie și atunci m-am gândit: oare ce efect va avea asupra mea venirea Domnului în mine? Nu s-a întâmplat nimic rău pentru că-mi doream foarte mult să-L gust, să-L simt pe Domnul aproape de mine, și am simțit mângâierea harului lui Dumnezeu.
[/quote]
Doamne ajută, Claudiu!
La tine regula cred că e să te duci pregătit de cuminecare și atunci, fiind o excepție nu ai simțit diferențe.
Oricine ar face însă din nepregătire un obicei, ar cădea în nesimțire și în mod cert i s-ar îngroșa și inima.
Pt un astfel de om împărtășania ar fi ceva formal în genul „Cina Domnului”, luată de protestanți, care nu au nicio străbatere și il socotesc doar un simbol acest act.
„Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.”
Conform citatului de sus;
E corect să trag concluzia că participarea la deasa împărtășanie afecta o parte din membrii bisericii primare care nu înțelegeau sensul ei ?
Am înțeles că prima generație de creștini erau numiți Sfinții lui Dumnezeu și că de acolo vine îndemnul „Sfintele care se dau vouă celor sfinți”, sau „Sfintele Sfinților” care se rostește la Liturghie.
Dacă existau și dintre ei care să-și bea osânda într-un secol în care ispitele erau spre minim, ce se poate zice despre oamenii contemporani, care sunt cum sunt ?
Cred că odată cu încurajarea împărtășaniei continue ar trebui să se atragă atenția și asupra greșelilor pe care le fac unii din dorința de a bifa cât mai multe, asta pt a nu se confunda, trăirea reală cu înșelarea.
De exemplu oameni care sunt opriți de un duhovnic, dar merg în altă parohie pt a se împărtăși.
Soți care au relații intime în ajunul împărtășaniei etc.
E aproape sigur că în occidentul în care se practică deasa împărtășanie, oamenii de acolo nu iau în calcul viața intimă și alte înclinații sufletești negative, nici n-ar avea când, dacă se spovedesc rar, și calcă postul.
Altfel nu ai avea cum dacă duci o viață normală de familie să te poți împărtăși odată la 4-5 zile, săptămână de săptămână, presupunând că mai ți și un post de 3 zile înainte.
Poate doar vegetarienii și abstinenții pot în mod real performanța asta, cel puțin la ei e cel mai sigur că nu-și beau osânda, dacă practică o atentă cercetare și se luptă cu înclinațiile păcătoase atât la spovedanie cât și în viață.
Claudiu Balan
octombrie 8, 2014 @ 6:33 am
Doamne ajută, Ioan
Eu dacă voi face o regulă din a merge nepregătit și cu indiferență voi deveni nesimțit și asta mă va depărta de Dumnezeu. Nu sunt cu nimic mai special decât ceilalți.
Referirea pe care o face Sfântul Apostol Pavel vizează un obicei pe care-l aveau corintenii de a veni la cina Domnului, la frângerea pâinii, defapt la Sfânta Liturghie, ca la orice masă mare, sau banchet, venind să mânânce pe săturate, desconsiderând de fapt marea taină a venirii Domnului în pâine și vin.
Ori Sfântul Apostol Pavel înfierează acest obicei și nicidecum împărtășirea continuă. De altfel Sfântul Vasile cel Mare sfătuia să ne împărtășim de cel puțin 3 ori pe săptămână.
Ispitele din acele vremuri nu erau nicidecum mai prejos decât cele de acum. E doar o falsă impresie că înaintașii noștri trăiau vremuri sfinte. Fiecare epocă a avut bune și rele, oamenii ei mari și pe cei răufăcători.
Cât privește viața celor care se împărtășesc de la liturghie la liturghie, fiecare duhovnic hotărăște acest lucru pentru fiul său duhovnicesc. Eu îți pot spune doar că nu este greu ci cu ajutorul lui Dumnezeu devine o viață firească pregătirea săptămânală pentru Sf. Euharistie.
Boitos
octombrie 8, 2014 @ 7:33 am
De 3 ori pe saptamana impartasit mie personal imi pare cam ciudat , dar in fine.
Ar trebui sa fi el putin de 3 ori in cursul a 7 zile in Biserica.
Daca luam ca sunt persoane care lucreaza de dimineata si pana dupa-masa , sau seara cam greu, daca nu imposibil.
Eu cred ca stie Dumnezeu care ce eforturi face oricine pt a se spovedi si impartasi.
Plus de asta mai e un aspect: degeaba te tot spovedesti si impartasesti in toata luna ( sa zicem o perioada ), daca nu te indrepti, sau te impartasesti de 2-3 ori pe an si incerci sa te indrepti.
Pana la urma nu se poate ajunge sa cadem in cealalta extrema: sa ni se para normal sa ne impartasim si sa ni se para normal sa primi iertare de pacate indiferent cum suntem noi.
Tina
februarie 13, 2015 @ 5:59 pm
Fara pocainta si zdrobire de inima pt pacatele noastre , nu putem sa ne apropiem de Sfanta Impartasanie. Toate sunt darurile lui Dumnezeu… Oare cat depinde de noi sa primim aceste daruri?
Alexandru
februarie 15, 2015 @ 5:24 pm
cuvinte grele ai spus Iustina! Ce varsta ai? Esti din suceava, iasi?
Tina
februarie 18, 2015 @ 8:32 am
Cuvinte greu de implinit..Am doar 21 de ani, din Vaslui sunt.
🙂
Alexandru
februarie 18, 2015 @ 5:55 pm
poti sa suni pe nr. meu 0755205210?