Poftesti la frumusetea femeilor?

51

Întrucât trăim într-o societate sexualizată până în măduva oaselor, într-o lume în care anormalul a devenit normă socială, într-o lume în care stimulii vizuali agresează şi lezează orice măsură a bunului simţ, vom vorbi de una dintre cele mai grele şi mai răspândite probleme pe care starea actuală a lucrurilor o proiectează pe relaţia dintre bărbat şi femeie: poftirea bărbatului, sau altfel spus erotismul ascuns în fantezii şi gândurile bărbatului față de femeia străină. Este de ştiut că poftirea nu este proprie numai bărbatului ci şi femeii, însă poftirea în gând este tipică bărbatului precum şi ispitirea prin trup este tipică femeii, şi de aceea vom vorbi acum doar despre poftirea bărbaţilor la frumuseţea străină.

Fie că este vorba de bărbaţi tineri sau mai puţini tineri, săraci sau bogaţi, educaţi sau mai puţin educaţi, manifestările sunt aceleaşi: gânduri pătimaşe la văzul unei femei frumoase. De nenumărate ori am văzut băieţi tineri şi bărbaţi în toată firea poftind şi făcând remarci ruşinoase la adresa fetelor tinere de pe stradă, la adresa surorilor, verişoarelor şi chiar a mamelor propriilor prieteni, ba chiar şi remarci grosolane la imaginea femeilor expuse sub formă de panouri publicitare pe stradă, şi toate acestea cu o uşurinţă şi o lipsă de ruşine de nedescris.

Cu amărăciune mărturisesc că acest păcat este atât de răspândit în rândul bărbaţilor, şi mai ales a tinerilor, ba chiar şi în rândul unora dintre bărbaţii credincioşi, încât va trebui să arăt de ce poftirea femeii este un păcat, şi mai ales un păcat greu, cu grele consecinţe asupra propriei persoane, a familiei şi a întregii societăţi.

În primul rând, gândul de a dori o femeie străină este o înjosire tacită a acesteia, pentru că ea nu mai este privită ca persoana ci ca obiect, subiect şi sursă de plăcere sexuală proprie. Prin gândurile pătimaşe, bărbatul deformează în mintea sa, chipul real al femeii, adică chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, în chipul pervers şi ireal al unei „femei” care nu este decât o sluţire a gingăşiei şi delicateţei femeii reale.

În al doilea rând, bărbatul care pofteşte la o femeie, încalcă demnitatea ei de soţie şi mamă. Datorită expunerii la pornografie, are bărbatul de astăzi o strâmbă viziune asupra femeii: o vede doar ca femeie nu și ca viitoare mamă. Dar femeia, prin natura ei, este potențială mamă, aşadar orice încălcare a menirii de mamă nu este decât o încălcare a integrităţii sale ca persoană. Aşa a lăsat Dumnezeu ca rolul de mamă să facă parte din persoana şi personalitatea femeii, iar dragostea trupească să se desfăşoare numai în cadrul căsătoriei, având întotdeauna că finalitate copiii. Iar copiii nu sunt doar rod al dragostei dintre bărbat şi femeie ci şi o palmă dată peste plăcerea trupească care, fără responsabilizare, duce firea umană în robia plăcerii, ca patimă. Ori în societatea şi vremurile în care trăim, copiii nu mai sunt văzuţi ca rod firesc al dragostei dintre soţi, ci ca o povară care îngrădeşte plăcerea şi care trebuie eliminată pentru ca plăcerea să primeze. Aşa a apărut gândul că se poate evita sarcina prin contracepţie, adică evitarea responzabilizarii plăcerii, şi tot aşa mai aflăm că acesta este unul din factorii care au amplificat şi mai mult patima poftirii în rândul bărbaţilor. Căci există această ruptură psihologică în rândul majorităţii bărbaţilor, de a căuta mereu gustul plăcerii trupeşti, însă de a refuza responsabilitatea care se naşte din această plăcere. De aceea bărbatul tinde să poftească cu uşurinţă orice femeie, căci el nu se gândeşte decât la plăcerea trupului, nu însă şi la faptul că pentru această plăcere este obligat să dea curs menirii de mamă a femeii, purtând şi el răspunderea de tată. 

Dar mai ales, Dumnezeu a lăsat ca orice bărbat să fie pentru o singură femeie, şi orice femeie să fie pentru un singur bărbat. Şi însăşi dragostea dintre bărbat şi femeie cere exclusivitatea sentimentelor și dorințelor, adică fidelitatea totală, unul faţă de celălalt. De aici înțelgem că o terţă persoană, nu-şi are locul şi rostul sub nicio formă de poftire, nici măcar într-un gând trecător, căci bărbatul care poftește la altcineva decât soția lui n-ar fi decât un trădător al dragostei şi a fidelităţii în universul său intim.

Că este trădător al dragostei faţă de soția ori vitoarea sa soție, se vede şi dintr-aceea că niciun bărbat care poftește la frumusețea străină nu ar suporta gândul ca soţia/prietena să poftească la frumuseţea altui bărbat, precum pofteşte el la frumuseţea străină. Din atare reflexie, bărbatul care pofteşte află şi răspunsul la cum ar trebui să admire o femeie străină: aşa cum şi-ar dori el ca propria femeie să admire alţi bărbaţi. Mergând mai departe pe aceeaşi linie, înțelegem că niciun bărbat nu ar suporta gândul şi ideea ca alţi bărbaţi să aibe gânduri de desfrânare faţă de soţia şi mama sa, pentru că soţia este doar a sa şi mama este doar a tatălui său. De aici îl întrebăm pe bărbatul desfrânat cu gândul: cum de pofteşte la frumuseţea străină, ştiind că pofteşte la soţia, prietena sau mama unui bărbat ca şi el? Răspunsul îl ştie şi el chiar dacă nu-l recunoaşte: patima desfrânării i-a surpat cenzura ruşinii.

Şi în final, poftirea frumuseţii străine nu este decât un act de pierdere a propriei libertăţi. Raţiunea nu mai stăpâneşte simţurile, ci simţurile stăpânesc raţiunea, iar aceasta din urmă devine sclavă a plăcerilor ivite în gând. De aceea nu pot asemăna un bărbat aprins de frumuseţea femeii străine, decât cu un câine în călduri care nu ştie, nu se gândeşte şi nu-şi doreşte decât satisfacerea propriei plăceri imediate. Un bărbat care nu ştie să-şi stăpânească dorinţele faţă de frumuseţea străină, nu este decât un bărbat rob al propriilor fantezii şi dorinţe pătimaşe.

Apoi lucrurile nu se opresc aici căci poftirea bărbaţilor a adus şi aduce nespus de multă suferinţă, şi mulţi sunt cei care îl arătă cu degetul pe bărbatul desfrânat. Poftirea, fiind un păcat cu gândul, îşi are izvor şi sălaş în microcosmosul bărbatului (în psihicul acestuia), dar cu consecinţe grele în macrocosmosul în care vieţuieşte: familia şi societatea. Pornind pe urmele bărbatului curvar, căci aşa se numeşte defapt bărbatul care pofteşte la frumuseţea străină, constatăm că el este principalul factor în destrămarea familiei creştine. Cum aceasta? Obişnuit din tinereţe cu desfrânarea minţii, calcă mai târziu pragul căsătoriei revărsând în sânul familiei mizeriile pe care le-a strâns până atunci. Aşa se face ca nărăvit de plăcerea trupului, fuge de răspunderea de tată, încurajând şi determinându-şi femeia legiuta să se ferească de naşterea de prunci, căci naşterea de prunci i-ar ştirbi din satisfacerea plăcerii de care este dependent. Iar dacă Doamne fereşte, îi rămâne femeia însărcinată, o determină să facă şi păcatul strigător al uciderii propriilor copii.

Dar grozăviile desfrânării cu gândul din timpul tinereţii merg şi mai departe căci bărbatul adulterin, când se va învoi cu greu spre aducerea de prunci pe lume, nu va păzi curată sarcina, căci nefiind învăţat cu înfrânarea gândurilor, pornirile trupului nici măcar atât nu le va înfrâna. De aici se nasc copii cu moştenirea unei înclinaţii spre sexualitate exacerbată, încăpăţânaţi şi greu de educat. Apoi, nu numai că aceşti copii vin pe lume încărcaţi de poverile desfrânării tatălui, dar nici măcar nu au ceva bun de învăţat într-ale mântuirii de la tatăl lor. De va fi copilul parte femeiască, tatăl nu o va învăţa bună cuviinţă, mai ales în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, devenind pricină de ispită şi sminteală a altor bărbaţi. Iar de va fi copilul parte bărbătească, cu atât mai rău va fi, căci nu numai că nu-i va mustra viitoarele desfrânări ale fiului, ci i le va şi încuraja. Iată aşa, desfrânarea din gândul bărbatului se revărsa peste copiii săi şi se propagă în timp peste întreaga societate.

Şi de-ar fi numai atât necazul poftirii bărbatului, însă isprava şi mai mare se întâmplă când gândurile poftirii la frumuseţea străină nu-i mai dau pace până nu le aşterne şi în faptă. Aşa se face că la prima ocazie, după ani de căsnicie, acesta cade în escapade amoroase cu vreo femeie depravată ca şi el, satisfăcându-şi dorinţele bine ascunse până atunci. Nu puţine sunt cazurile în care am fost şocaţi când am primit vestea că bărbaţi pe care îi credeam familişti convinşi, au dat bir cu fugiţii din sânul familiei pe poarta infidelităţii conjugale. Şi mulţi nu găsesc răspuns pentru această schimbare „bruscă” de atitudine după 5, 10-20 de ani de dragoste „fericită”. Dar iată răspunsul: cauza nu este alta decât poftirea cu gândul din timpul tinereţii, ce a stat ascunsă în minte precum sămânţa în pământ, dospind cu trecerea anilor pădure de spini, adică trădarea dragostei şi în faptă. Aşa se destrămă de multe ori familia creştină: de la gândurile poftirii faţă de frumuseţea străină. Iată cum un pui de şarpe înfiripat în gând, creşte odată cu trecerea vremii muşcând năprasnic şi vărsându-şi veninul ucigaș în gâtul familiei creştine şi al întregii societăţi.

Câte femei părăsite de bărbaţi desfrânaţi nu plâng acum? Câţi copii nu rămân marcați pe viaţă din pricina divorţurilor cauzate de adulterul tatălui? De unde toate acestea? De la un simplu gând de a pofti la ceea ce nu se cuvine, căci tot de la un gând au ajuns şi unii îngeri diavoli.

Aşa că bărbaţilor, atenţie mare la gânduri, pentru că peştele de la cap se împute. Nu degeaba ne-a spus Hristos: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu săvârşeşti adulter”. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.”

(Visited 208 times, 1 visits today)