Polonia – un exemplu extraordinar de interzicere a avorturilor

50

Polonia e printre puţinele ţări din lume care interzic avortul, fiind o ţară majoritar catolică. Legea de interzicere a avorturilor a fost dată în 1993 la iniţiativa unui partid creştin, a Bisericii Catolice, şi a multor organizaţii provita şi profamilia. Deşi face parte din Uniunea Europeană, unde majoritatea covârşitoare a ţărilor acceptă avortul la cerere, înregistrându-se sute de mii de ucideri de copii pe an, totuşi polonezii şi-au susţinut punctul de vedere şi au promulgat o lege care opreşte răspândirea celui mai mare păcat al lumii.

Prin această lege, numărul de copii ucişi a scăzut de la 59417 în anul 1990 la 124 în anul 2001. Este excepţional ce au putut face polonezii luând această măsură.

Când am citit aceste lucruri mă tot gândeam de ce noi, o ţară ortodoxă de două mii de ani, nu putem interzice avorturile ?  De ce tolerăm prin lege uciderea propriilor noştri copii ? Legalizarea unui avort provoacă în lanţ încă câteva probleme foarte grave.

O femeie sau o fată, care ştie că avorturile sunt legale în ţara ei, nu se va teme foarte mult că poate rămâne însărcinată în relaţiile pe care le are, ci va avea mereu „confortul mental” că poate recurge oricând la avort, că poate scăpa de responsabilitatea unui copil imediat.

Dar oare ştiu toate femeile sau fetele că avortul e ucidere ? Ştiu toate femeile că prin asta îşi omoară chiar copilaşul lor cel drag, chiar persoana care le poate împlini viaţa, chiar fiinţa care poate să le facă fericirea pe care tot o caută, care poate să le aducă zâmbetul pe buze în fiecare zi.

Eu cred că, înainte de a face avort, unele fete sau femei nu ştiu că asta înseamnă omorârea violentă de către doctor a copilului. Dar în momentul când începe operaţia (e frumos spus operaţie…e mult mult mai rău decât pare) cred că femeia începe să realizeze ce se-ntâmplă, începe să-şi dea seamă că nimeni nu i-a zis de fapt ce e cu adevărat un avort.  Atunci, în momentele alea, simte în ea o mare groază, frică, o mustrare apăsătoare de conştiinţă, şi începe să plângă, începe să înţeleagă în ce rău a fost împinsă.

Simte în ea cum copilul este tăiat în bucăţi cu cleştele pentru a fi scos mai uşor….

De ce nu vorbesc medicii fetelor sau femeilor de consecinţele de după avort ?

De ce nu se vorbeşte clar şi tare în toată mass-media de viaţa femeilor de după avort, de necazurile lor, de supărările lor, de frustrările lor, de consecinţele nefaste ale uciderii propiului copil care se răsfrâng cu mare putere în viaţa lor ? De ce nu se vorbeşte de femeile care au regretat enorm că au avortat ? De ce nu se aude în mass-media noastră „modernă” de femeile şi de fetele care au 10-20 de avorturi ?

De ce se acceptă tacit avortul ? Femeile cer avortul pentru a fugi de responsabilitate, bărbaţii lor asemenea, medicii acceptă pentru bani, statul tolerează pentru voturi, şi astfel moartea este primită cu braţele deschise în fiecare casă.

De ce tot spunem că vrem să fim fericiţi ? De ce tot fluturăm în reclame mesajul unei vieţi frumoase şi plină de plăceri ?

De ce ne dorim aşa mult viaţa, dar totuşi alegem moartea ?

Dacă nu dăm nici o importanţă păcatului de a ucide, măcar ar trebuie să ne înfricoşăm de mărturiile femeilor care au făcut avort:

http://www.avort.net/

http://www.provita.ro/index.php/avortul

http://www.avort.ro/

http://www.avort.info/

http://www.sfaturiortodoxe.ro/_avort.htm

http://www.orthodoxphotos.com/readings/avortul/

(Balan Claudiu)

(Visited 1 times, 1 visits today)