Pomenirea înălţării Sfintei Cruci

Două evenimente se prăznuiesc astăzi, care sînt strîns legate de Crucea lui Hristos: mai întîi, aflarea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci pe dealul Golgotha, iar al doilea, întoarcerea lemnului Cinstitei Cruci din Persia la Ierusalim. Mergînd să cerceteze Locurile Sfinte, sfinta împărăteasă Elena a hotărît să afle acolo Cinstita Cruce a lui Hristos. Doar un iudeu foarte vîrstnic, Iuda, mai ştia unde se află îngropat lemnul Sfintei Cruci a Domnului. Constrîns de împărăteasă, el a dezvăluit că locul este sub capiştea lui Venus, ridcată de împăratul Hadrian pe Golgotha. împărăteasa a poruncit ca acea capişte să fie rasă la pămînt şi să se facă acolo săpături. Aşa s-au aflat adînc îngropate în pămînt cele trei cruci. Pe cînd împărăteasa gîndea cum să afle care dintre cele trei este a Mîntuitorului, s-a apropiat un convoi de îngropăciune. Patriarhul Macarie le-a zis să atingă crucile, una cîte una, de cel mort. Nimic nu s-a întîmplat la atingerea primei şi celei de a doua cruci. Dar cînd au atins-o de mort şi pe a treia, mortul a înviat. Aşa au cunoscut că aceea este Crucea Mîntuitorului cea de Viaţădătătoare. Ei apoi au atins Sfînta Cruce a Domnului de o femeie foarte bolnavă, care s-a însănătoşit pe loc.

Patriarhul atunci a poruncit înălţarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul – şi atunci tot poporul a strigat cu lacrimi: Doamne, miluieşte! împărăteasa Elena a poruncit turnarea unei îmbrăcăminţi de argint întru care a ferecat Sfînta Cruce. După vreme, împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a robit popor mult, şi a luat şi Crucea Domnului în Persia. Sfînta Cruce a rămas în Persia timp de paisprezece ani. în anul 628 împăratul Imperiului grecesc Heraclie l-a învins pe Hosroe şi, cu multă solemnitate, a
întors Sfinta Cruce la Ierusalim. Intrînd în Sfînta Cetate împăratul purta Sfînta Cruce pe umerii lui, dar a văzut că deodată nu mai poate să facă nici un pas, o putere oprindu-l. Sfîntul Patriarh Zaharia a văzut cum îngerul Domnului nu îl lasă pe împărat să păşească mai departe cu Sfînta Cruce în spate, pe aceeaşi cale pe care demult păşise şi Mîntuitorul, dar desculţ, scuipat şi defăimat. Patriarhul i-a descoperit împăratului vedenia. Atunci împăratul şi-a scos straiul şi însemnele imperiale şi, desculţ şi în haine proaste, a purtat în spate Sfinta Cruce pînă la Golgotha, iar acolo a aşezat-o în Biserica învierii Domnului, pentru bucuria şi mîngîierea întregii lumi creştineşti.

Cugetare

Aşa cum lumînarea se aprinde de la o altă luminare tot aşa fapta bună se naşte dintr-o altă faptă bună. Un patrician a voit odată să dăruiască o cruce de aur unei sfinte biserici. El a chemat un aurar tînăr şi foarte priceput, i-a dăruit aur din destul pe care i l-a cîntărit, şi i-a poruncit să alcătuiască sfinta cruce cum i se va părea lui mai frumos. Aurarul, care era sărac, văzînd mulţimea aurului pe care o cheltuieşte acest om pentru mîntuirea sufletului lui, s-a ars şi el în inimă cu flacăra dumnezeiescului dor, şi a hotărît să pună în acea sfîntă cruce şi cei zece galbeni ai lui, singura lui avere. Cînd sfîntă cruce a fost gata, patricianul a cîntărit-o iar şi a văzut că este mai mult aur în ea decît cel pe care i-l cîntărise la început aurarului. El a început atunci să îl certe pe aurar, gîndind că acesta a furat aur şi l-a înlocuit cu un alt aliaj, mai greu. Văzîndu-l pe nobil atît de supărat, tînărul aurar i-a mărturisit fapta lui, zicîndu-i: „Am pus în aurul Domniei Tale şi cei zece galbeni ai mei, singura mea avere, precum şi văduva aceea de demult, ca să am şi eu parte de mîntuire, împreună cu Domnia Ta.” Cuvintele acestea l-au atins pe aristocrat la inimă. El a zis atunci către aurar: „De azi înainte tu eşti fiul meu, iar toate ale mele sînt moştenirea ta.”

(Sf. Nicolae Velimirovici – Proloagele)