Mare folos aduc celor adormiţi slujbele care se fac pentru ei în biserici

Unii oameni adeseori au murit pe neaşteptate departe de casă: pe mare, în munţi neumblaţi, în prăpăstii, în crăpăturile pământului, de ciumă, de foamete, în războaie, de foc, de ger şi de alte felurite morţi. Şi se poate că, din pricina sărăciei şi a lipsei, n-au avut parte să li se facă slujba şi pomenirea rânduită. Pentru aceea dumnezeieştii Părinţi, mânaţi de dragostea de oameni şi fiind învăţaţi de Sfinţii Apostoli, au hotărât ca întreaga Biserică să facă pomenire de obşte pentru toţi aceştia, ca şi ei, la rândul lor, fiindcă n-au avut parte de slujbele cele rânduite, din pricina unei întâmplări oarecare, să fie cuprinşi în pomenirea obştească de acum.

Sfinţii Părinţi arată că slujbele făcute pentru ei aduc acestora mare folos. Aceasta este cea dintâi pricină pentru care Biserica lui Dumnezeu săvârşeşte pomenirea sufletelor. În al doilea rând, este cu cale să se facă sâmbăta pomenirea sufletelor, pentru că mâine are să se prăznuiascã a doua venire a lui Hristos; prin aceasta Biserica înduplecă pe înfricoşătorul şi dreptul Judecător, ca să aibă faţă de suflete obişnuita Sa milă şi să le aşeze întru desfătarea cea făgăduită.

Într-adevăr, cea mai de pe urmă faptă a lui Dumnezeu pentru mântuirea noastra va fi cercetarea vieţii noastre de către dreptul Judecător; iar prin pomenirea ei, Biserica înfricoşează pe oameni spre a săvârşi cu uşurinţă nevoinţele postului.

Sâmbăta facem totdeauna pomenirea sufletelor celor adormiţi, căci sâmbăta înseamnă în limba ebraică odihnă. Aşadar, facem în ziua de odihnă a zilelor, rugăciuni pentru cei care au murit, deoarece ei s-au odihnit de toate lucrurile pământeşti şi de toate celelalte. Iar pomenirea lor s-a rânduit să se facă în fiecare sâmbătă.

Dumnezeíeştii Părinţi, cunoscând că parastasele, pomenile şi liturghiile făcute pentru răposaţi aduc acestora mare uşurare şi folos, au poruncit ca Biserica să le facă şi aparte, şi de obşte. Ei au primit, după cum s-a spus, această poruncă de la Sfinţii Apostoli, precum zice şi Dionisie Areopagitul.

Că slujbele făcute pentru suflete le sunt de folos se vede între multe altele şi din istora Sfântului Macarie. Sfântul Macarie a găsit pe când mergea pe drum o căpăţână uscată a unui elin păgân şi a întrebat: Oare, păgânii vreodată au oarecare mângâiere în iad? Căpăţâna a răspuns: Au, părinte, mare uşurare când te rogi tu pentru cei răposaţi. Marele Macarie, rugându-se lui Dumnezeu, a făcut aceasta pentru că dorea să ştie dacã slujbele pentru cei mai dinainte adormiţi sunt de vreun folos acestora.

Dar şi Sfântul Grigorie Dialogul a mântuit, prin rugăciunile sale, pe împăratul Traian. Dumnezeu însă i-a spus să nu se mai roage niciodată pentru păgâni. Mai mult, după cum se istoriseşte, împărăteasa Teodora, prin rugăciunile sfinţilor şi mărturisitorilor bărbaţi, a scos din chinurile iadului şi a mântuit pe urâtorul de Dumnezeu Teofil.

Şi Grigorie Teologul, în cuvântul rostit la moartea fratelui său Chesarie, arată că sunt de ajutor pomenile făcute pentru cei răposaţi. Iar marele Hrisostom, în tâlcuirea la Epistola către Filipeni, spune astfel:

„Să purtăm grijă de folosul celor care au răposat. Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos. În adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar şi la întâmplare şi nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînţelepţii ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoşãtoarele Taine de cei în credinţă adormiţi”.

Şi iarăşi zice:

“La împărţeala averii tale, testamentul tău să aibă împreună-moştenitor cu copiii şi rudeletale şi numele dreptului Judecător, iar pomenirea săracilor să nu fie dată la o parte. Eu sunt chezaş de folosul ce-I vei avea”.

Marele Atanasie spune: «Chiar dacă s-ar risipi în aer cel săvârşit în credinţă, nu înceta de a aprinde la mormânt candelă şi lumânări, chemând în ajutor pe Hristos Dumnezeu. Candela şi lumânările sunt primite de Dumnezeu şi aduc multă răsplată: dacă mortul a fost un păcătos, ca să-i dezlege păcatele; dacă a fost un om drept, ca să se facă adăugire de răsplată; iar dacă a fost poate cineva străin şi sărac, şi nu are pe nimeni care să-i poarte de grijă întru acestea, atunci Dumnezeu, Care este drept şi iubitor de oameni, va da pe deasupra şi aceluia din pricina sărăciei, în chip potrivit, milă după cum Însuşi ştie. De altfel şi cel care aduce prinoase pentru unii ca aceştia ia parte împreună cu ei la răsplată, ca unul ce a arătat dragoste pentru mântuirea aproapelui, că şi acela care unge cu mir pe altul, el mai întâi miroase frumos. Şi, dimpotrivă, cei care nu îndeplinesc făgăduinţele şi legămintele făcute de cei morţi vor fi negreşit osândiţi”.

După cum spun dumnezeieştii Părinţi, sunt de folos celor morţi toate cele ce se fac pentru ei până la a doua venire a lui Hristos şi mai cu seamă acelora care au săvârşit puţine fapte bune în timpul când erau printre cei vii. Şi cu toate că dumnezeiasca Scriptură îngrozeşte uneori, după cum se şi cuvine, spre îndreptarea celor mulţi, totuşi, în mare parte, iubirea de oameni a lui Dumnezeu biruieşte.

În adevăr, dacă în balanţă se va găsi că sunt egale faptele bune cu cele rele, atunci biruieşte iubirea de oameni a lui Dumnezeu; iar dacă talerul cu fapte bune atârnă mai puţin, şi atunci biruieşte marea Lui bunătate.

(Triodul, Cuvânt la sâmbata lăsatului sec de carne, sâmbătă în care se face pomenirea de obşte a celor adormiţi. Pag.32)

Partea a II-a a articolului o găsiţi aici:

După moarte ne vom cunoaşte toţi unii cu alţii