După moarte ne vom cunoaşte toţi unii cu alţii
Trebuie să se ştie că dincolo ne vom cunoaşte toţi unii pe alţii şi vom cunoaşte chiar pe aceia pe care nu i-am văzut niciodată, după cum spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, care dovedeşte aceasta din pilda Bogatului nemilosüv şi a săracului Lazăr. Cu toate acestea, nu ne vom vedea sub un chip trupesc; toţi vom avea aceeaşi vârstă; nu ne vom cunoaşte după înfăţişarea trupului, ci cu ochiul pătrunzător al sufletului, după cum spune Grigorie Teologul în cuvântul rostit la moartea lui Chesarie:
“Atunci, preaiubite frate, te voi vedea luminos şi slăvit, aşa cum de multe ori mi te-ai arătat în vis!”.
Iar marele şi slăvitul Atanasie, deşi în întrebările către prefectul Antioh nu spune aşa, totuşi în cuvântul despre cei adormiti zice: “Şi până la învierea obştească s-a dat sfinţilor să se cunoască unul pe altul şi să se bucure împreună; dar păcătoşii sunt lipsiţi de acest har; sfinţilor mucenici li s-a dat să privească şi să cerceteze cele ce se fac de noi. La învierea cea de obşte însă, când se vor arăta faptele ascunse ale tuturor, toţi ne vom cunoaşte unii pe alţii”.
Trebuie să se ştie că acum sufletele drepţilor petrec în nişte locuri osebite; şi, dimpotrivă, sufletele păcătoşilor, la rândul lor, unele se bucură în nădejdea mântuirii, iar altele se întristează în aşteptarea cumplitelor chinuri. În adevăr sfinţii, după cum spune dumnezeiescul apostol, „n-au primit încă făgăduinţa bunătăţilor, căci Dumnezeu, rânduind mai dinainte ceva mai bun pentru noi, n-a voit ca să ajungă la desăvârşire fără noi». Trebuie să se ştie că nu toţi cei care au căzut în prăpăstii, în foc şi în mare, şi au murit din pricina acestora, şi cei care au pierit de frig şi de foame, pătimesc acestea din porunca lui Dumnezeu.
Hotărârile lui Dumnezeu sunt aşa: unele din ele se fac prin bunăvoinţa Sa, iar altele prin îngăduinţă; dar şi unele şi altele se săvârşesc spre înştiinţare, ameninţare şi înţelepţire a celorlalţi. Dumnezeu, prin raţiunea Sa mai înainte cunoscătoare, ştie şi cunoaşte totul, şi se săvârşesc toate prin voinţa Lui, după cum spune Sfânta Evanghelie despre păsările cerului. Nu este însă Dumnezeu Cel care hotărăşte ca omul să moară într-un chip sau altul, ca unul să moară spânzurat şi altul de moarte bună, unul să moară bătrân, iar altul tânăr. Dimpotrivă, Dumnezeu a hotărât o dată pentru totdeauna, îndeobşte, lungimea vieţii omeneşti şi felurile în care poate muri omul. În curgerea atâtor ani ai vieţii omeneşti, se petrec diferite feluri de morţi; Dumnezeu însă nu hotărăşte de la început felul morţii fiecărui om, ci numai îl cunoaşte.
Iar dacă marele Vasile vorbeşte de predestinarea vieţii, atunci face aluzie la cuvintele: “Pământ eşti şi în pământ vei merge”. Căci Apostolul spune scriind corintenilor: “Pentru că vă împârtăşiţi cu nevrednicie, pentru aceea sunt între noi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi mor”. Iar David spune: “Nu mă smulge în mijlocul zilelor mele!”; şi: “Cu palme măsurate ai pus zilele mele”. Iar Solomon zice: «Fiule, cinsteşte pe tatăl tău ca să trăieşti mulţi ani!»; şi iarăşi: “Ca să nu mori înainte de vreme”. În cartea lui Iov, Dumnezeu zice lui Elifaz: “V-aş fi pierdut pe voi, dar n-am făcut-o din pricina robului Meu Iov”.
Din aceste locuri din Scriptură, se vede că viaţa nu are hotar. Iar dacă afirmă cineva aceasta, atunci înţelege prin hotar voinţa lui Dumnezeu. În adevăr, Dumnezeu adaugă zile cui vrea, iar altuia i le micşorează; pe toate însă le rânduieşte spre folos. Iar când Dumnezeu va voi, rânduieşte şi felul şi timpul morţii. Prin urmare hotarul vieţii fiecărui om, după cum spune marele Atanasie, este voinţa şi sfatul lui Dumnezeu.
“Cu acest cuvânt şi cu adâncul judecăţilor Tale, Hristoase, vei tămădui”. Se adaugă şi spusele marelui Vasile, care zice: “Moartea vine când se împlineşte hotarul vieţii”. Noi însă spunem că hotarul vieţii este voinţa lui Dumnezeu. Căci dacă este hotar vieţii, pentru ce ne rugăm de Dumnezeu şi de doctori, şi ne rugăm pentru copii? Trebuie să se ştie şi aceasta, că pruncii morţi botezaţi se bucură de desfătarea bunătăţilor cereşti; iar cei morţi nebotezaţi şi pruncii păgânilor nu vor, merge nici în desfătarea raiului, nici în gheenă. După ce a ieşit sufletul din trup nu se mai îngrijeşte de cele de aici, ci totdeauna se îngrijeşte de cele de dincolo.
Facem parastas de trei zile, pentru că în a treia zi omul îşi schimbă înfăţişarea; praznic de nouă zile, pentru că atunci începe să se decompună trupul, afară de inimă; şi parastas de patruzeci de zile, pentru că atunci se pierde şi inima. Alcătuirea omului se face tot la fel: în a treia zi se formează inima; în a noua zi se fixează în trup; iar în a patruzecea zi, se alcătuieşte desăvârşit trupul.
Aşază, Stăpâne Hristoase, sufletele celor mai dinainte adormiţi, în corturile celor drepţi ai Tăi, şi ne miluieşte pe noi, ca Cel ce eşti fără de moarte. Amin.
(Triodull, Cuvânt la sâmbata lăsatului sec de carne, sâmbătă în care se face pomenirea de obşte a celor adormiţi. Pag.33)
Partea I o găsiţi aici: