Pornografia – mai ucigătoare decât cancerul, mai apăsătoare decât teroarea, mai nociva decât drogul
Generaţiile părinţilor şi bunicilor noştri au avut de înfruntat cea mai cumplită dictatura din istoria lumii: comunismul bolşevic. Mulţi au înfundat puşcăriile, alţii – aflaţi în aşa-zisa libertate – au suferit teroarea, degradarea şi înjosirea; fiara comunistă îşi încerca dinții pe trupurile şi sufletele poporului român.
A căzut regimul comunist şi ne-am bucurat; cine să se gândească că, într-un fel anume, comunismul nu făcuse decât să se replieze puţin, schimbându-şi doar înfăţişarea, pentru a se pregăti pentru bătălia finală? Acum se foloseşte o muniţie cu mult mai distructivă pentru sufletul uman, mai nociva decât cancerul, mai eficace cu mult decât teroarea: numele ei e marea desfrânată sau pornografia.
Câţi oare conştientizează faptul că desfrânarea sau erotismul obsesiv este cel mai mare inamic al omului modern? Îşi arata chipul seducător la fiecare colţ de stradă, în chioşcurile cu de toate; ne întâmpină aţâţător în paginile ziarelor de mare tiraj; dar mai ales ni se scurge în vene precum otrava cea dulce atunci când ne conectăm la lumea televiziunii şi internetului, canalele sau armele preferate ale marii desfrânate.
Exagerăm?
Studiile desfăşurate în ultimele decenii demonstrează fără putinţă de tăgadă că pornografia dă dependenţă mai repede decât oricare drog. În general, narcoticele creează dependență după cel puţin două săptămâni de la debutul consumului, pe când pornografia, conform unor studii recente, poate conduce la dependenţa după primele vizionări. Evident însă că educaţia, stabilitatea psihică, credinţa, sunt factori de atenuare a efectelor pornografiei.
„Plecând de la efectul de dependenţă, doctorul Cline (Zillmann Bryant & Huston, 1994), tratând sute de persoane cu dereglări sexuale, prezintă un proces în patru paşi al implicării în consumul de materiale sexuale, în special cele pornografice. Primul este „efectul de dependenţă”, în care persoană revine în mod repetat după mai mult material, deoarece acesta îi furnizează un foarte puternic stimulent sexual, având un efect afrodisiac (…).
Cline continua cu descrierea unui „efect de creştere”, în care este resimţită „o nevoie crescută de mai mult stimulent pentru a obţine acelaşi efect”. În al treilea stadiu, apare „desensibilizarea”. Lucrurile care odată păreau şocante sunt din ce în ce mai puţin şocante şi, prin urmare, devin legitime cu timpul. În al patrulea stadiu, Cline constata că există „o tendinţă crescândă de a pune în practică comportamentul văzut în materialele pornografice”.”
Mulţi dintre prizonierii regimului comunist au fost aşteptaţi ani buni, uneori chiar zeci de ani, de către femeile iubite, pentru că după ieşirea din puşcărie să-şi întemeieze familia. Suferinţele, reeducarea, lipsa speranţei de viaţă nu au putut distruge dragostea acestor oameni, care nici măcar prin scrisoare nu puteau comunica. Acum pornografia e capabilă să zdruncine în numai câteva săptămâni şi cea mai curată şi proaspătă iubire sau sentimentul adânc de dragoste clădit în zeci de ani!
„Zillmann şi Bryant sunt interesaţi de gradul în care „pornografia intra în conflict cu valorile familiale” şi ne oferă din nou dovezi experimentale. În aceste studii, un grup experimental de adulţi este expus la materiale video pornografice pe o perioadă de câteva săptămâni (de obicei, şase). La o săptămână după expunere, răspunsurile grupului la întrebările puse sunt comparate cu cele ale unui grup de control care nu a fost expus.
Concluziile? Expunerea prelungită la pornografie, realizată experimental, duce la o mai mare acceptare a promiscuităţii atât la bărbaţi, cât şi la femei, iar pe măsură ce promiscuitatea este considerată a fi normală, fidelitatea faţă de partenerii de viaţă sexuală se diminuează mult faţă de cazul adulţilor din grupul martor (de control). Subiecţii participanţi raportează, de asemenea, că ar accepta mult mai uşor o intimitate sexuală neexclusivă pentru ei înşişi, adică relaţii sexuale în afară vieţii conjugale, cu persoane care, de asemenea, trăiesc cu altcineva.” (Gheorghe, 2008)
Nu numai dragostea, dar nici măcar respectul firesc faţă de ceilalţi oameni nu rezistă prea mult bombardamentului cu fantasme erotice. Ceea ce nu a reuşit să facă poate cea mai demonică „reeducare” din toate timpurile, practicată în anii 1950 la Închisoarea de la Piteşti, se reuşeşte astăzi prin pornografie şi practicarea perversiunilor. De fapt, lucrurile merg mult mai departe. Consumatorii de pornografie ajung nu numai să prezinte simptome de irascibilitate şi lipsa de respect, dar ajung şi la un comportament violent faţă de femei.
„Cercetările efectuate de Weaver au arătat că pornografia creşte comportamentul sexual dur cu femeile. (Weaver, 1994) Aceasta duritate include agresivitate crescută asupra femeilor, precum şi o insensibilizare la rănile pe care violenţa şi atacurile sexuale le provoacă. De asemenea, Larry Hoo din Hong Kong analizează în anul 1986 rezultatele a 35 de cercetări privind efectele expunerii la pornografie. „Din aceste studii, 20 arată că pornografia măreşte agresivitatea; în 4 din ele s-a găsit că există o legătură între expunerea la pornografie şi cazurile de viol, iar în 11 s-a scos în evidenţă faptul că bărbaţii care vizionează pornografie accepta mai uşor violenta îndreptată împotriva femeilor şi batjocorirea acestora.” (Gheorghe, 2008)
Cum de s-a ajuns aici, cum s-a putut ca desfrânarea să devină nota generală pe mai toate canalele mediatice ale societăţii moderne, deşi are un efect atât de distrugător pentru mintea şi viaţa oamenilor?
În mod cert, pornografia este una din cele mai profitabile afaceri, de aceea răspândirea ei într-o societate de consum este foarte explicabilă, dar aceasta nu poate fi o explicaţie satisfăcătoare decât într-o societate tribală condusă de instincte şi magie. Pentru lumea modernă însă, unde există instituţii şi legi, unde orice fenomen poate fi monitorizat şi analizat sociologic în vederea luării de măsuri pentru protecţia indivizilor, o astfel de explicaţie nu poate fi suficientă. Mai ales în condiţiile în care înseşi organizaţiile internaţionale, care nu ar trebui să fie motivate de vânzarea de pornografie şi prostituţie, susţin legislativ desfrânarea.
Acum ceva vreme arătăm cum ONU şi UNESCO impun educaţia sexuală în grădiniţă şi şcoala încă de la vârsta de 5 ani. Altminteri, Uniunea Europeană este principalul suporter al homosexualilor, dând legi care impun atât recunoaşterea acestora, cât şi căsătoriile între ei sau înfierea de copii. Aşadar, desfrânarea, pornografia şi chiar perversiunile sunt nu numai îngăduite, dar şi promovate obsesiv de marile organizaţii internaţionale. Se poate vorbi, aşadar, chiar de o politică globală.
Lectura cărţii lui Aldous Huxley – „Minunata lume nouă” – ne va face să înţelegem motivele sau resorturile acestei politici mondialiste. În distopia să scrisă prin anii „30, el preconiza introducerea obligativităţii educaţiei sexuale de la vârstele cele mai mici. Prichindeii, la numai câţiva anişori (precum ne cere UNESCO astăzi!) erau iniţiaţi în practicarea jocurilor erotice, atât pentru a-şi cultiva mai bine impulsurile sexuale, cât şi pentru a învinge ruşinea sau alte obstacole de natură psihologică care i-ar fi împiedicat mai târziu în viaţa să se împreuneze precum animalele cu cine se întâmplă să se afle în preajmă…
„Pe o peluză cuprinsă de tufe de arbuşti mediteraneeni, doi copii – un băieţel de vreo şapte ani şi o fetiţă cam cu vreun an mai mare – jucau, cu toată gravitatea şi atenţia concentrată a savanţilor adânciţi într-un studiu consacrat unei mari descoperiri, un joc sexual rudimentar.
Dintr-un grup de arbuşti din apropriere ieşi o educatoare, conducând de mână un băieţel care urla în timp ce era tras înainte. Pe urmele lor venea trap-trap o fetiţă cu mutra îngrijorată.
– Ce s-a întâmplat? Întrebă directorul. Educatoarea dădu din umeri:
– Nu cine ştie ce. Numai că băieţelul ăsta se lasă greu implicat în jocuri erotice obişnuite.” (Huxley: 69)
Scopul acestor jocuri sexuale nu era altul decât educarea unor indivizi în spiritul libertinajului sexual, pentru o societate în care fidelitatea şi dragostea în cadrul unei familii erau considerate obscene şi ilicite. Statul lui Huxley trebuia să-i pedepsească pe cei ce îndrăzneau să persiste prea mult în dragostea faţă de o singură persoană. Astăzi, televizorul şi pornografia împlinesc cu succes acest tip de reeducare.
Cum de s-a gândit Huxley la posibilitatea apariţiei unui asemenea tip de societate? Care e explicaţia unei asemenea educaţii, câtă vreme aceasta nu poate face fericit pe nimeni şi nu poate asigura o societate sănătoasă?
Primul motiv enunţat de eroii Minunatei lumi noi este acela că oamenii desfrânaţi sunt mai uşor de manipulat. Sunt ca şi reeducaţii care, având conştiinţa morală distrusă, nu se pot opune represiunii sistemului. Al doilea motiv este acela că desfrânarea este cea mai bună metodă de control, de reducere a populaţiei. Cultura erotismului, pornografiei şi prostituţiei vin în conflict direct cu viaţa de familie, cu naşterea de copii, după cum demonstrează studiile făcute în zilele noastre.
„Zillmann şi Bryant (Kubey, 1996: 7) au arătat că expunerea la pornografie reduce dorinţa participanţilor la studiu – bărbaţi sau femei, studenţi şi ne-studenți – de a avea copii. Zillmann apreciază că această constatare poate susţine ideea următoare: consumul prelungit de pornografie face că faptul de a avea copii şi a întemeia o familie să apară drept inconveniente, care nu sunt necesare pentru obţinerea plăcerii. Aceasta deoarece pornografia înlesneşte accesul facil la satisfacţii sexuale „superlative”, satisfacţii care sunt disponibile fără investiţii emoţionale, fără îngrădire socială, fără obligaţii economice, fără sacrificarea timpului şi a efortului. Din această perspectivă, satisfacţia imediată, pe care televiziunea comercială o oferă şi o promovează atât de frecvent poate fi, în însăşi esenţa ei, în conflict cu valorile de stabilitate şi angajament atât de necesare funcţionării sănătoase a vieţii de familie”. (Gheorghe, 2008).
Huxley anticipa la nivelul anilor 1930 şi necesitatea dezvoltării tehnicilor contraceptive şi a abortivelor pentru controlul populaţiei, în contextul destrăbălării generale a indivizilor. Astfel, fericirea omului din cadrul vieţii de familie este substituită cu plăcerea obţinută într-o extrem de seducătoare cultură a desfrânării şi pornografiei. Bucuriilor frumoase ale împlinirii dragostei în familie şi naşterii de copii, Huxley le opune plăcerea trupească, rezultată dintr-o excitare a simţurilor.
Faptul că acum 70 de ani se prevedea cu atâta precizie introducerea educaţiei sexuale în şcoli şi grădiniţe, precum şi răspândirea fără precedent în istorie a desfrânării nu poate fi ceva întâmplător. Să ne gândim numai că la începutul secolului al XX-lea aceste lucruri păreau de-a dreptul aberante, într-o vreme când şi sărutul în public era considerat un act indecent. Poate că este la fel de întâmplător precum faptul că fratele lui Huxley a fost primul preşedinte al ONU, organizaţie care astăzi pare să pună în practică utopia scrisă în urmă cu aproape 80 ani în urmă… De ce tot în anii „30 începea să se fundamenteze „ştiinţific” ideologia pe care mai târziu se va întemeia promovarea obsesivă a desfrânării, ia perversiunilor şi homosexualităţii?
Gheorghe Fecioru Articol apărut în Revistă „Familia Ortodoxă”, nr. 1 (12), 2010
Raluca
aprilie 10, 2013 @ 9:57 am
imi aduc aminte ca odata,dupa ce m-am spovedit,duhovnicul mi-a spus un cuvant care mi-a ramas in minte:”in ziua de azi nu mai poti sa iesi cu copilul pe strada si el sa nu vada imagini sau lucruri rele”.mi-au ramas in minte aceste vorbe si adesea ma gandesc cu groaza ce voi face daca voi avea si eu copii,cum ii voi feri de toate lucrurile rele?doar nadajduind in Dumnezeu si in Maica Domnului care foarte frumos e numita „nadejdea celor fara de nadejde”.
Claudiu Balan
aprilie 10, 2013 @ 3:41 pm
Salut Raluca,
Se poate să-i educăm frumos. Nu sunt lucrurile așa de grave.
Important este ca acasă, locul unde ei petrec cel mai mult timpul, totuș să fie cuviincios, și folositor sufletului. Copiii pot fi educați și atunci când vor ieși în societate se vor apăra de ispite.
Eu sunt tată a două fetițe și-ți pot spune din experiență că educația pe care le-o dăm fetițelor noastre dă roade, deși anturajul exercită mici presiuni.
sofia
aprilie 11, 2013 @ 7:08 am
Domnule Gheorghe Fecioru, se pare ca n-ai inteles nimic din Huxley.
Claudiu Balan
aprilie 11, 2013 @ 8:16 am
Sofia, eu cred că mai frumos ar fi să ne explici cu ce nu ești de acord și să aduci argumente pertinente pentru a-ți susține poziția.
Nu este corect să intri, să arunci un vot de blam și să pleci, fără să rămâi la discuții, pentru a demonstra că te interesează subiectul.
Aurel
aprilie 11, 2013 @ 9:15 am
Este nostima rastalmacirea cuvintelor. Brave new world a lui Huxley nu a prezentat nicidecum o societate distopiana, chiar daca privita din cadrul unei societati cu alte standarde (cu atat mai mult o perspectiva crestina) poate fi vazuta asa. Nu a prezentat o societate distopiana din simplul motiv ca toata lumea era fericita acolo. Exista Soma care oferea doza de fericire zilnica, existau tehnicile de spalare pe creier care eliberau individul din capcana obsesiilor, afectiunii supradimensionate si a dorintelor samd. Daca e o problema aici undeva e in mintea celui care refuza ideea unei astfel de societati.
Cu alte cuvinte o lume in care toata lumea e fericita, fara sa aibe macar ideea de altceva ? Fara frica de moarte, fara suferinta ? Unde pot sa ma inscriu ?
Crestinul se fereste de fericirea in clipa de fata alegand iluzia unui viitor in nori albi de parca ar fi otrava. Are un milion de probleme in alta parte decat in viata lui. Ce-i fac lui homosexualii aia , ce ii fac lui tinerii care si-o ard masturbatoriu, ce ii fac lui efectiv pasapoartele biometrice. De doua mii de ani pentru el societatea e in declin pentru el si de doua mii de ani vine sfarsitul lumii.
Revenind la pornografie. Pornografia e nociva in aceeasi masura in care e nociv orice drog. Depinde de cel ce e expus, depinde de alegerile si echilibrul pe care il gaseste. Are potential de risc ? Evident ca are, orice placere de pe lumea asta poate crea dependenta. Ar trebui interzise toate sporturile extreme periculoase, prezentand un grad ridicat de risc de moarte. Dulciurile, pizza, orice mancare buna daca nu stii sa gasesti echilibrul duce la pierzanie.
In mod normal nu ma intereseaza, fiecare isi alege sa faca ce vrea cu viata lui. E o problema insa cand altii isi impun normele morale asupra vietii altora jucand in picioare cu toul ideea de a trai si lasa pe altii sa traiasca.
Dan Tudorache
aprilie 11, 2013 @ 10:19 am
Domnule Aurel, într-o fericire utopică și mai ales nepersonală s-au înscris nebunii de la spitalul 9. Fără nici o glumă. Sigur doriți să vă înscrieți?
Apoi, curios cum atâția creștini au așternut în cărți experiența bucuriei în Dumnezeu, a bucuriei comuniunii cu semenii, ba chiar au scris despre bucuria în suferință (vezi Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt, și despre bucuria din închisoare – și ce închisoare!), iar dumneavoastră trageți concluzia că ”Crestinul se fereste de fericirea in clipa de fata alegand iluzia unui viitor in nori albi”.
Eu trag concluzia că nu știți mare lucru despre creștini și creștinism ci deviați de la subiect aruncând fragmentar și zeflemitor terțe probleme.
Cât despre analogia cu plăcerea, ea este într-adevăr captivantă dar din fericire falsă. Puneți în aceeași ecuație plăcerea dată de pornografie cu plăcerea pe care o dă mâncarea. Adică comparați o plăcere deviantă cu una care însoțește în chip firesc o necesitate fiziologică ca să legitimați pornografia. Plăcerea sexuală nu este un rău în sine la fel cum nici mâncatul nu este, ci greșita lor întrebuințare. Rostul plăcerii sexuale este nașterea pruncilor și apropierea soților în Taina Căsătoriei
iar restul (masturbare, concubinaj, perversiuni sexuale, homosexualitate, etc.) este deviație. La fel, în cazul mâncatului, mâncarea este necesară pentru existență dar nu și abuzul de mâncare.
De aceea Sfinții Părinți vorbesc atât de mult despre dreapta socoteală, despre măsura lucrurilor.
Foarte bine ați făcut observația că ”orice plăcere din lumea asta poate crea dependență”, cu mențiunea că există totuși o singură dependență bună, aceea de rugăciune.
Așadar, consumarea pornografiei nu numai că are potențial de risc, ca și cum consumând-o în anumite limite ”ponderate” aduce doar beneficii, ci este este însăși o decădere și consecința riscului anterior de a nu-ți păzi rațiunea de gândurile perverse.
Cât privește impunerea normelor asupra vieții altora, în toate societățile se întâmplă asta domnule Aurel, indiferent de credințele fiecăruia: spre exemplu, în România s-a impus prin lege dreptul de a juca în picioare viața copiilor nenăscuți încă. Pe copiii nenăscuți încă cine îi apără, că tot vorbiți de libertate? În Franța s-a impus ca normă morală că homosexualitatea este normală, și exemplele pot continua la orice nivel, în orice sens.
Deci, la nivel conceptual, este o luptă de ”care pe care”, inclusiv lupta pentru indiferență propusă ca normă de viață. Dar cu atât mai mult se joacă în picioare libertățile oamenilor cu cât factorii de decizie sunt mai depărtați de Dumnezeu. Cel mai elocvent exemplu este totalitarismul. Toți dictatorii din ultimele zeci de ani, până astăzi, au fost dușmani declarați ai lui Dumnezeu. Depărtarea aceasta a omului de Dumnezeu ar trebui să vă îngrijoreze.
Aurel
aprilie 11, 2013 @ 12:07 pm
Faptul ca atatia crestini au scris despre bucuria respectiva nu schimba cu nimic conditiile de fata. Si anume ca religia si nefericirea adaugand si coeficientul redus de inteligenta merg mana in mana, chiar daca nu exista o relatie de cauzalitate neaparat intre ele. De aceea in general crestinii protesteaza pentru ceva ce nu ii vizeaza decat in mod indirect (proteste impotirva homosexualitatii, proteste impotriva pornografiei samd ). Adica protesteaza impotriva unor drepturi ale altor persoane, ei putand oricand sa nu se uite sau sa nu aibe de a face cu homosexualitatea. Iar protestul in sine e o forma de combatere a unui discomfort, ei se simt amenintati. Si pentru ca tot timpul se simt amenintati asta numai cu fericirea mana in mana nu poate merge.
Legat de totalitarismul si drepturile omului, acolo pot indica clar un logical fallacy, in sensul ca tu ai pus un semn egal intre departarea de dumnezeu si drepturile omului. Da, un lider cu frica de dumnezeu nu va face niciodata crime impotriva umanitatii de frica, dar asta nu il va face un om bun. Il va face un om fricos si rau. Moralitatea in sine nu are legatura cu religia, religia impune o moralitate care ar trebui sa vina de la sine, faptul ca fara religie oamenii devin mai rai spune multe despre oameni si educatia lor.
Dar pentru ca un astfel de fals logic cere un contraargument, iata-l.
http://www.salon.com/2012/08/29/eight_of_the_best_countries_to_be_an_atheist/
Ce vedem acolo ? Tari nordice conduc topul.
Acum sa cautam alte statistici, legate de drepturile omului si democratie
http://www.huffingtonpost.com/2013/03/21/democracy-index-2013-economist-intelligence-unit_n_2909619.html
„Perhaps unsurprisingly, the most democratic countries are found in Scandinavia, with Norway, Sweden, Iceland, and Denmark occupying the first four spots on the list, and New Zealand rounding out the top five.”
Asadar faptul ca cele mai totalitare regimuri au fost nereligioase e imediat demolat de faptul ca cele mai democratice regimuri sunt in acelasi timp fara apartenenta religioasa.
Ce inseamna e ca ateismul te scapa de frica aia de a face rau si da frau liber in a fi bun sau rau, dupa cum alegi. Dar nu te mai forteaza nimeni decat propria viziune si propriile norme morale.
Cat despre deviatii, iata o statistica interesanta. Homosexualitatea se regaseste la 1500 de specii de animale, homofobia numai la oameni.
Iar faptul ca in general sexul duce la a face copii nu inseamna ca sexul TREBUIE se duca la a face copii. Iar lumea poate ca nu vrea copii. Pamantul poate ca e suprapopulat si homosexualitatea e felul naturii de a ne spune sa o lasam mai usor cu facutul copiilor. Iar tu ce spui e aici ca acea placere nu trebuie sa existe dara neplacerea de a face copii, deci o privare. Iar cand te privezi singur de placeri e treaba ta, insa cand te apuci sa spui altora ce sa faca e o problema.
Pentru ca s-ar putea ca restul lumii sa nu iti impartaseasca sistemul de valori.
Dan Tudorache
aprilie 12, 2013 @ 1:56 pm
Aurel, iată a venit și răspunsul care a întârziat atât pentru că este destul de lung. Așadar, începem:
A susținut că ”religia si nefericirea adaugand si coeficientul redus de inteligenta merg mana in mana”. Eu nu sunt de acord cu afirmația ta și o voi demonstra falsă:
Nefericirea este de obicei a oamenilor depărtați de Dumnezeu, a pătimașilor, și nu este nevoie de statistici pentru e vedea cu ochiul liber treaba aceasta: a drogaților, care suferă adesea de depresie și uneori ajung la sinucidere; a bețivilor care fac viața un calvar celor din casă, a hoților, violatorilor și criminalilor pe care societatea îi izolează și întemnițează pe bună dreptate. (în acest sens poți să te uiți la câteva emisiuni cu condamnați penal, să vezi câtă ”fericire” se citește pe chipul lor). Nefericirea este și a celor care suferă de patima mâniei, a bârfei și a invidiei (cum se bucură invidiosul și mâniosul?) (aici intră și creștinii care suferă de aceste patimi, dar măcar ei își recunosc boala și se tratează). Deci vedem că nefericirea, deși îi afectează și pe credincioși și pe necredincioși, ea se datorează păcatelor și a patimilor, nicidecum nu este un produs al religiei ci o consecință a încălcării poruncilor lăsate de Dumnezeu. Din contra, ortodoxia (nu orice religie și nu oricum) tratează păcatele și patimile, singurele vinovate de nefericire.
Apoi, coeficientul redus de inteligență nu este dat de religie ci de lipsa de educație și mai ales de patimi. Umblă o vorbă la români despre bețivi: ”cei ce-și beau mințile”. Detalii aici: https://www.ortodoxiatinerilor.ro/lupta-cu-patimile/16726-prostia-este-consecinta-a-pacatului-iar-intelepciunea-roada-a-virtutilor
Și iarăși, din contra, creștinii apropiați de Dumnezeu sunt mințile luminate ale lumii: Să ne amintim de apostoli și de marii sfinți ai primelor secole creștine, care au reușit să înlăture idolatria, închinarea la statui, să combată barbaria luptelor romane, să combată poligamia, perversiunile și bădărănia.
Să ne amintim numai câți oameni de știință geniali au fost profund religioși: Pasteur, Pascal, Newton, Barrow iar la noi doctorul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei ori George Manu, savantul în fizică atomică ce a murit exterminat de ateii comuniști, care au fost atât de proști și încuiați la minte încât au crezut că ”revoluția proletară” va ajunge până la Statuia Libertății și că nu se va sfârși niciodată. Exemplele pot continua aici: https://www.ortodoxiatinerilor.ro/evolutionism-ateist/17988-mari-oameni-de-stiinta-crestini )
Apoi ai susținut că ”un lider cu frica de dumnezeu nu va face niciodata crime impotriva umanitatii de frica, dar asta nu il va face un om bun. Il va face un om fricos si rau”. Însă frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii, este ceea ce îl trezește pe om la realitate, apoi desigur că treapta finală este iubirea de Dumnezeu, de a face binele doar de dragul lui Dumnezeu și al oamenilor. Omul nu poate fi bun decât în relație cu Dumnezeu, cu cel care este izvorl bunătății. Dealtfel, nu putem vorbi de bun/bunătate și rău/răutate fără raportare la Dumnezeu. Din sistemul materialist nu reiese moralitatea, nu reiese de ce ”trebuie” să fii bun și de ce ”trebuie” să nu fii rău. Din materialism (al cărui vehicol pretins șiințific este evoluționismul) reiese doar că ”fac orice ca să supraviețuiesc”.
Tot aici putem observa că în niciun caz creștinii nu devin fricoși și răi respectând credința în Dumnezeu, ci curajoși și buni. Și mărturie ne stau milioanele de mucenici care au mărturisit cu prețul propriei vieți credința în Dumnezeu. Nu le-a fost teamă să-și piardă casa, familia și viața ci au mărturisind, iertând călăii care i-au ucis. Dă-mi exemplul unui singur ateu care a fost dispus să moară pentru crezul său ateu și și-a iertat prigonitorii (oricare i-ar fi fost). Iată numai în România îți arăt doar vârful icebergului de neo-martiri și eroi care l-au mărturisit pe Hristos în timpul prigoanei comuniste, respectiv cei care au apărat libertatea neamului cu propria viață: http://fericiticeiprigoniti.net/marturisitori
Pe de altă parte, analizând viețile marilor tirani din ultimul secol, vedem că au devenit răi și fricoși din lipsa raportării la Dumnezeu. La noi Ceaușescu avea fobia de a nu fi otrăvit sau iradiat (vezi mărturia dată de fostul general Ion Mihai Pacepa în ”Orizonturi roșii”), iar Hitler avea fobia siguranței, făcând el însuși arhitecturi de buncăre cât mai rezistente. Amândoi erau fricoși, temânduse (oare de ce?) și amândoi erau răi cât cuprinde.
Apoi susții că ”Moralitatea in sine nu are legatura cu religia, religia impune o moralitate care ar trebui sa vina de la sine, faptul ca fara religie oamenii devin mai rai spune multe despre oameni si educatia lor”. În primul rând, așa cum am arătat mai sus, moralitatea nu poate fi explicată fără raportarea la Dumnezeu. Noțiunile de bine și rău nu-și au sensul decât raportat la un etalon suprem. Altfel, sunt doar noțiuni abstracte, perisabile, fără sens imperativ. De ce trebuie să facem binele și să nu facem răul cuiva, în sistemul ateist?
Apoi, pe sfârșitul frazei ai susținut: ”faptul ca fara religie oamenii devin mai rai spune multe despre oameni si educatia lor”. Păi foarte bună observația dar nu dusă până la capăt. Din asta se vede că tocmai religia este partea cea mai importantă a educației pe care o poate primi un om. Fără moralitatea pe care ne-o relevă ortodoxia (nu vorbim de alte religii), omul devine într-adevăr rău. Se înrăiește treptat, păcat cu păcat.
Susții despre homosexuali că ”protestul in sine e o forma de combatere a unui discomfort, ei se simt amenintati.” Dar cine îi amenință pe homosexuali în dormitorul lor? Vin creștinii la geam și aruncă cu pietre? Sau ei se poartă agresiv în paradele pe care le organizează?
Apoi ai susținut că ”legat de totalitarismul si drepturile omului, acolo pot indica clar un logical fallacy, in sensul ca tu ai pus un semn egal intre departarea de dumnezeu si drepturile omului.” Dacă ai fi fost mai atent observai că eu nu am pus niciun semn egal între depărtarea de Dumnezeu și drepturile omului ci am susțintu că ”cu atât mai mult se joacă în picioare libertățile oamenilor cu cât factorii de decizie sunt mai depărtați de Dumnezeu”. Așadar, am vorbit despre libertățile omului nu de ”drepturile omului”. Este o diferență foarte mare. Nu putem vorbi de libertățile oamenilor fără obligațiile omului. Pe pământul acesta, oamenii nu au doar drepturi ci și obligații, precum cea de a nu încălca libertatea celuilalt. Bine că vorbim doar de drepturi, ca și cum omul nu trebuie să dea nimic ci doar să primească. De asta s-a ajuns la atâtea nerozii, precum ”drepturile” homosexualilor iar în curând ”drepturile” pedofililor, al zoofililor și al necrofililor. Libertatea presupune responsabilitate Aurel, presupune și obligații: față de părinți, față de copii, față de cei care te educă, față de cei care te conduc sau față de cei pe care în conduci, și tot așa. Libertatea presupune să te conformezi unei anume conduite pentru a nu leza demnitatea celor din jur (dar cum putem vorbi de demnitate în sistemul de gândire ateist, unde contează doar ”supraviețuiește cel mai bine adaptat”?)
Mergem mai departe: Dând acel link ai concluzionat greșit că ”faptul ca cele mai totalitare regimuri au fost nereligioase e imediat demolat de faptul ca cele mai democratice regimuri sunt in acelasi timp fara apartenenta religioasa.”
Păi acele regimuri totalitare nu au fost nereligioase ci anti-religioase. Este iarăși o diferență fundamentală. Un regim nereligios presupune indiferență față de religie, adică o tolerare fără sprijin, dar în niciun caz inhibare și distrugere. Din cotra, un regim anti-religios vizează dărmarea religiei ceea ce s-a întâmplat din plin și în nazism și în comunism, dar mai ales în comunism. Chintesența comunismului a fost ateismul agresiv, lupta împotriva ”misticismului” și a ”popilor”, răsturnarea tuturor vechilor valori ”burghezo-moșierești” și crearea omului ”nou”, materialist.
Așadar, ateismul nu te scapă de frică ci te face robul materiei, deci e tirania sufletului. Propria viziune e tot ce contează, omul se raportează la el însuși, el este etalonul moralității, deci el este propriul lui dumnezeu. Exact asta este ateismul: omul devine propriul lui dumnezeu. Și faptul că prin ateism fiecare are ”propriile norme morale”, arată separatismul și disoluția pe care le generază ateismul în societate.
Mai departe ne-ai vorbit despre o ”statistică interesantă”, precum că ”homosexualitate a se regaseste la 1500 de specii de animale, homofobia numai la oameni”, însă din exces de zel ai utat să precizezi sursa statisticii ca să verificăm și noi veridicitatea ei.
Tot la această idee, nu pot să nu remarcă că a fi împotriva homosexualității te etichetează automat ca ”homofob”. Adică degeaba vii cu argumente împotriva acestei anomalii că ești linșat verbal. Ești homofob. Dar practica asta nu este o noutate, ci a fost aplicată cu mult succes în comunism: se numește compromiterea/discreditarea dușmanului de clasă. (După regulile logicii e atac la persoană nu la argument, deci eroare de logică)
Acum 70 de ani, dacă erai anticomunist și arătai de ce comunismul este un dezastru, din toate punctele de vedere, te etichetau imediat comuniștii drept ”fascist, legionar, etc”. Erai anti-comunist? Automat primeai eticheta de fascist! Astăzi ești anti-homosexualitate? Automat primești eticheta de homofob.
Mai multe detalii găsești aici: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/03/01/terorism-intelectual-stigmatizare-homofob-fascist-propaganda-homosexuala/
Tot la această idee pe care o susții nu pot să nu observ ipocrizia de care se dă dovadă când se promovează anumite comportamente scoase din contextul lor. Mai precis, se pune accentul pe numărul ”impresionant” de mare al speciilor cu ”comportament homosexual” dar adepții libertinajului sexual uită să specifice dacă acest comportament este tipic sau atipic (de circumstanță), căci problema nu este numărul de specii în care s-a observat acest comportament ci dacă el este specific sau de circumstanță! Apoi uită să spună că în general animalele se împerechează doar în anumite perioade ale anului, iar după ce femelele rămân gestante masculii stau pe tușă, de la câteva săptămâni la doi-trei ani, în funcție de specie (șobolanii la câteva săptămâni, urșii (cel puțin cei bruni) până la 2-3 ani). Dacă tot vreți lecții de la animale, de ce nu luați lecția cea mai caracteristică, anume faptul că ele au raporturi sexuale doar în vederea nașterii de pui și doar în anumite perioade foarte stricte, cu pauzele de rigoare!
Apoi optinezi că ”faptul ca in general sexul duce la a face copii nu inseamna ca sexul TREBUIE se duca la a face copii. Iar lumea poate ca nu vrea copii.”
In realitate, pentru că lumea aceasta este făcută de Dumnezeu cu un anumit rost, iar nu un rezultat al întâmplării, rostul relațiilor intime este să aibe în vedere nașterea de copii. Pentru că acesta este rostul dat de Dumnezeu. Că ești tu de acord cu asta, e treaba ta. Faci ce vrei cu consecințele de rigoare.
Pe de altă parte, a nu vrea copii spune foarte multe despre cel în cauză: copii înseamnă viață, înseamnă o nouă persoaană, defapt o întrupare a iubirii dintre bărbat și femeie, o personalizare a iubirii lor. A nu vrea o nouă viață înseamnă a detesta persoana și noutatea vieții. Înseamnă a fi împotriva Vieții, Viața care este însuși Hristos, ”Calea, Adevărul și Viața”. Dar cum nu crezi în Dumnezeu nu este nevoie să mai continui ideea pe această linie.
În schimb, voi reaminti de câtă duplicitate dai dovadă ca propagandist al libertinajului sexual: Mai sus ai amintit despre o ”statistică” a speciilor de animale în care se regăsește comportamentul homosexual. Dar animalele nu recurg la contracepție și nu își avortează puii, ci îi apără chiar cu prețul propriei vieți. Dacă tot te-ai raportat la animale, de ce nu ai luat exemplul comportamentului sexual tipic al animalelor? Fii măcar în rând cu animalele dacă nu vrei pe treapta creștină. De ce te ferești de a face toți copiii care vin la rând dacă animalele nu fac asta? De ce decupezi din comportamentul lor doar ceea ce îți îndreptățește patimile?
Ai susținut că ”pamantu poate ca e suprapopulat si homosexualitate a e felul naturii de a ne spune sa o lasam mai usor cu facutul copiilor.”. Dar Aurel, de unde și până unde pământul ar fi suprapopulat? Cumva nu mai ai loc să trăiești din cauza altor oameni? N-ai aer destul, apă destulă, hrană destulă, resurse destule? Dacă nu ai, spune-ne ca să te ajutăm după puteri, iar dacă ai, atunci de ce-ți faci griji degeaba?
În al doilea rând, cu aceeași lejeritate am putea să-i scuzăm pe criminali, precum îi scuzăm pe homosexuali: poate că prin crimele lor e felul naturii de a ne spune să o lăsăm ușor cu făcutul copiilor. Se pare că marii tirani ai lumii, Lenin, Stalin, Hitler, Dej, Mao, Ceaușescu, au făcut un ”mare bine” pământului și generațiilor actuale. Macabră perspectiva!
Mai mult, nu pot să nu observ că personifici natura: ”e felul naturii de a ne spune”. Dacă pentru tine natura este un dumnezeu care ne spune ce să facem pentru noi creștinii este doar darul lui Dumnezeu de care ne bucurăm și de care ne folosim pentru mântuire. Noi niciodată nu confundăm creația cu Creatorul. Ateismul tocmai asta face, după cunoscuta sintagmă ”mama natură”.
Apoi ne învinuieși că ”insa cand te apuci sa spui altora ce sa faca e o problema.”
Păi frate Aurel, cred că nu ai înțeles ce înseamnă libertatea de opinie într-o țară democratică. Libertatea de opinie nu este o problemă decât în totalitarism. În democrație este un drept fundamental. Toată lumea își dă cu părerea despre anumite subiecte de interes comun sau personal, inclusiv tu prin comentariile tale: te-ai apucat să spui altora ce să facă, ți-ai expus sistemul de valori. Cum ai pretenția ca alții să nu facă ceea ce tocmai tu faci?
Pe final rog să nu mai deviezi de la subiectul de bază al articolului: rog să discutăm la subiect, pentru că și-așa suntem divergenți în mai toate aspectele. Vezi câtă diferență de perspectivă face Dumnezeu?
În final, te felicit dacă ai avut răbdarea să citești tot comentariul, până la capăt.
Mihai A
aprilie 12, 2013 @ 9:19 pm
Dan, nu cred ca trebuie sa crezi in Dumnezeu ca sa faci diferenta intre bine si rau. Cu totii invatam ce este bine si ce este rau inca de la varste voarte mici, la care nici nu putem constientiza ce este Dumnezeu. Chiar si cainele meu stie uneori cand a facut ceva rau.
Pornografia, consumata in mod excesiv este un lucru nesanatos intradevar.
Trebuie intradevar sa existe masura in toate. Chiar si mancatul care este o nevoie fiziologica trebuie facut cu masura, daca nu te poti imbolnavii. Insa nu pot spune ca este ceva interzis, negru.
Am citit pe acest site foarte multe comentarii, pe mai multe topicuri ale utilizatorilor. Foarte multi dintre acestia impart lumea in alb si negru. Alb Dumnezeu, Hristos, si negru marea majoritate a populatiei si deprinderile acestora (asta ca sa exagerez un pic). In schimb lumea este intotdeauna GRI. Nu exista om fara de „pacat” si asta dupa parerea mea nu este un lucru rau. Cu totii incercam sa facem bine, ne dorim asta, simtim cu trup si suflet asta si ori de cate ori putem o facem, ne este intiparita in adancul nostru, dar uneri avem de ales intre a face doua lucruri mai putin bune (de votat intre Iliescu si Vadim 🙂 ), si uneori chiar trebuie sa facem lucruri mai putin bune dar care pe viitor ne vor ajuta. Asa este viata.
Nu urmeaza Sfarsitul Lumii, omenirea nu involueaza, ba chiar pot sa spun ca este cea mai buna perioada a umanitatii. Inainte mureau mult mai multi oameni de foame pe glob, mureau de boli banale, erau mult mai multe razboaie.
Acum oamenii sunt mult mai educati.
Consider ca este un pacat si sa cataloghezi anumiti oameni: homosexuali, betivi, drogati, masturbatori. Poate acel homosexual de care vorbiti este un om mult mai bun decat dumeavoastra, sau acel betiv ( acum nu stiu care este limita bauturii pentru a fi catalogat betiv de dumneavoastra) poate este cel mai iubitor tata.
Deasemenea, cum a mentionat si Aurel, cred ca incercati sa va impuneti cam prea mult conceptiile, ca si cum noi restul suntem prosti si voi trebuie sa ne indreptati pe calea cea dreapta. Si asta mi se pare un pacat, nesocotirea calitatilor cuiva, (dar este un pacat care considerati ca trebuie sa il faceti).
Referitor la frica de Dumnezeu, am citit undeva ca opusul iubirii nu este ura, ci frica. Nu cred ca ar trebui sa ne fie frica de Dumenzeu ci rusine mai degraba pentru faptele ce le-am facut.
Dan Tudorache
aprilie 13, 2013 @ 7:50 am
Bun-venit în această comunitate Mihai!
Cred că deja discuția a deviat foarte mult de la subiectul articolului și nu cred că aducem mare folos cititorilor. Nu o spun ca un reproș, să nu te superi, dar dacă nu avem o disciplină în dialog ajungem să discutăm despre cum se face tarta cu fructe la un articol despre fuziunea atomică. 🙂
Îți voi răspunde la comentariu dar cu rugămintea să revenim la subiectul de bază care este despre pornografie. Dacă ai de adus completări/îmbunătățiri articolului, foarte bine, iar dacă vrei să contești ceva, atunci să vedem despre ce e vorba concret.
Așadar, să dau curs la răspunsuri:
Ai spus că ”nu cred că trebuie să crezi în Dumnezeu ca să faci diferența dintre bine și rău”. Nici eu nu am spus asta, ci am spus că noțiunile de bine și rău nu se pot explica fără Dumnezeu. E altceva. Tocmai pentru că avem cu toții o conștiință sădită de Dumnezeu în noi, indiferent dacă suntem atei sau credincioși, simțim când facem ceva bun sau ceva rău (conștiința ne mustră). Dar conștiința se mai și pervertește cu păcate, patimi și mai ales necredință. De asta este nevoie de Dumnezeu permanent. Și cel mai mare criminal a avut cânva o conștiință frumoasă, dată de naivitatea și inocența copilăriei.
Apoi ești de părere că ”Pornografia, consumata in mod excesiv este un lucru nesanatos intradevar. Trebuie intradevar sa existe masura in toate.”
Din cuvintele tale deduc că ești un consumator soft de pornografie, ca să exprim în limbaj ”tehnic”. Dacă mă înșel, îmi cer scuze. Apoi, constat cu stupoare că e din ce în ce mai des vehiculată ideea de măsură în toate lucrurile, inclusiv în patimi, ca și cum un consum soft le justifică și le face morale.
Să mă fac mai bine înțeles: măsura lucrurilor sau dreapta-socoteală, cum o mai numesc sfinții, se aplică tocmai ca să discernem până unde un lucru e firesc (răspunde nevoilor firești ale trupului și sufletului, așa cum le-a gândit Dumnezeu), și unde începe să devină păcat, păcat care practicat din ce în ce mai des devine patimă. Așadar, dreapta-socoteală tocmai asta face: desparte virtutea de păcat, albul de negru, oricât de mixate ar fi aceste culori în gri.
După cum spuneam mai sus, invoci ”măsura lucrurilor” pentru a justifica orice păcat, orice patimă. Adică, brusc fumatul nu mai este un păcat dacă se fumează ”cu măsură”, măsura fiind luată față de alți fumători care fumează mai mult.
Brusc masturbarea nu mai este un păcat dacă este practicat ”cu măsură” (poate odată sau de două ori pe săptămână?), față de alții care ”am auzit” că se masturbează de două-trei ori pe zi.
Mai simplu spus, omul căzut nu se mai raportează față de Dumnezeu ca să vadă ce e bine și ce e rău, ci se compară cu alți oameni, mai decăzuți decât el, ca întunericul lui să pară lumină în comparație cu întunericul sufletesc al celorlalți. Și să rămână așa, că e ”bine”. Așadar, nu mai este Dumnezeu etalon al tuturor lucrurilor ci omul mai decăzut de lângă noi. Adică omul a devenit propriul lui dumnezeu. Asta înseamnă ateismul.
Deasemenea, susții că ”Poate acel homosexual de care vorbiti este un om mult mai bun decat dumeavoastra, sau acel betiv poate este cel mai iubitor tata.”. Da, sunt convins că există oameni cu păcate grele care sunt mai buni decât mine, pentru că eu însumi sunt un nedrept în multe privințe dar nu pot să fiu de acord cu ridicarea de statui pentru ”cel mai iubitor tată bețiv”. Mihai, eu sunt de părere că nu știi ce spui în această privință. Dacă te-ai fi născut într-o familie în care tatăl este dependent de alcool, ți-ai fi înghițit și limba, nu doar cuvintele. Trăim într-o țară în care abuzul de alcool al bărbaților a pus pe butuci mii de familii, cu tați bețivi care au iubit atât de mult copiii, încât au preferat să ”înfieze” toate sticlele de alcool, ”sacrificând pe altarul iubirii” proprii copii. Mihai, nu zic că nu există și exepții, de tați care la exces de alcool devin veseli și glumeți, dar în marea majoritate a cazurilor beția duce la violență domestică. Eu însumi stau la 50 de metri de o familie cu un tată bețiv, care și-a terorizat familia ani de zile. Repet, TERORIZAT, fără nici o figură de stil. Mă doare inima numai când îmi amintesc câte nopți de calvar le-a făcut acel om soției și fiului lor. Cel care are patimi se iubește pe sine și plăcerea pe care i-o dă patima, nu pe ceilalți. Dacă i-ar fi iubit pe ceilalți mai mult decât patima, ar fi renunțat la ea demult.
Apoi ai susținut că ”Deasemenea, cum a mentionat si Aurel, cred ca incercati sa va impuneti cam prea mult conceptiile, ca si cum noi restul suntem prosti si voi trebuie sa ne indreptati pe calea cea dreapta. Si asta mi se pare un pacat, nesocotirea calitatilor cuiva, (dar este un pacat care considerati ca trebuie sa il faceti).”
Mihai, după cum observi, nu noi am intrat la tine pe site, sau la tine pe pagina de facebook, sau la tine în casă, ci tu ai intrat în această comunitate virtuală și te-am poftit cu toată căldura și buna intenție. Deci nu noi ți-am impus să intri pe site, să citești, să-ți faci cont și să ne scrii, ci tu însuți, de bună-voie și nesilit de nimeni ai intrat. Și noi, străduindu-ne să fim gazde bune, te-am primit, la fel ca pe Aurel și oricine dă dovadă de bun simț, ca într-o familie de prieteni. Nu avem dreptul și noi la o opinie în propria noastră ogradă Mihai?
Pe de altă parte îmi pare rău că ți-am dat senzația că ai fi un prost, departe de mine să gândesc așa ceva, dar recunosc cu toată sinceritatea că te privesc ca pe un frate căzut în înșelare și necredință, așa cum am fost și eu cândva. Și chiar vreau să te ajut, știind unde duce întunericul necredinței și al patimilor. Desigur, nu pot asta fără acordul tău. Dragoste cu de-a sila nu se poate.
Apoi, nu zic că homosexualul, bețivul și chiar criminalul nu are și calități. Și cel mai păcătos om trebuie să fi avut, sau trebuie să aibe și calități. Dar calitățile nu scuză patimile. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, nu să relativizăm totul ca și cum omul s-ar putea mântui și cu patimi. Desigur, dacă nu credem în Dumnezeu, totul e permis și chiar ”benefic”, inclusiv pornografia.
Reflectă te rog mai bine dacă se pot explica noțiunile de bine și rău fără Dumnezeu.
Laura Nicoleta
aprilie 18, 2013 @ 5:49 am
Daca intelegeti engleza, ascultati (mai mult sau mai putin legat de subiect, nu stiu exact unde sa pun):
PAM STENZEL: Brain
http://www.youtube.com/watch?v=rlRCwoTDIlU
PAM STENZEL: You Get What You Are
http://www.youtube.com/watch?v=MJAyqs229UA
Pam Stenzel – Sexul in afara casatoriei are un pret (subtitrare romana)
http://www.youtube.com/watch?v=JEO0PuO4mSE
(Pam are mai multe videouri, a facut si face conferinte in toata lumea, dar mai ales in SUA si Canada, vorbeste cu tinerii despre sex,pornografie,abstinenta etc. si se pare ca 57% din tineri au HPV si 1 din 4 elevi au un BTS)
Tail of Two Brains 1 (subtitrare romana)
http://www.youtube.com/watch?v=43j2kCAVsmE
Tail of Two Brains 2 (subtitrare romana)
http://www.youtube.com/watch?v=WY24RS7Qfa0
Daca intelegem mai bine cum functioneaza creierul la femei si la barbati, caci suntem diferiti, poate o sa intelegem de ce pornografia si filmele cu eros in ele nu sunt bune. Defapt, poate o sa intelegem in mare de ce sexul de ocazie, parteneri dupa parteneri, masturabea, pornografia etc. ne afecteaza pe noi si puterea noastra de a contrui relatii de prietenie si iubire f.puternice. Toate sunt legate intre ele.
Pe scurt, barbatul elimina un hormon numit Vasopresina aprox.in momentul orgasmului care ii conecteaza cu ce au in fata. Daca singura femeie cu care se intampla acest lucru este sotia lui, dupa un timp o sa fie nevoie doar de o privire care sotie ptr. a se produce acest hormon, cu alte cuvinte vasopresina este ceea ce il face pe barbat monogam. Daca aceasta conxiune se face in mod repetat, cu femei, imagini, pornografie, in timp se pierde puterea de a te conecta doar cu o singura femeie. E ca o banda adeziva, se lipeste o data, de doua ori dar dupa un timp nu se mai lipeste deloc. De aceea multi barbati nu sunt atasati cu adv. de sotia lor ptr. ca au in minte tot felul de imagini cu alte femei, fapt care poate duce la adulter. La femei nu e asa, de aceea nici nu prea sunt mari consumatoare de pornografie, caci ele nu se bazeaza pe vizual si placere, ci pe afeciune si incredere–oxitocina. E nevoie doar de o imbratisare (romantica, nu prieteneasca) si femeia elimina oxitocina.
Personalitatile diferite se atrag, insa caracterele diferite nu se atrag. Atragem un om cu un caracter similar cu al nostru. Cum suntem noi, cam asa o sa fie si sotul/sotia noastra. Literatura despre cum functioneaza creierul in timpul actului sexual nu prea este in romana, daca doriti sa cititi carti si studii va trebui sa le cautati in engleza. Virgiliu Gheorghe a mai spus in conferintele sale cam ce se stie deja in Vest.
aici articol interesant:http://www.alianta-familiilor.ro/coroziune.html
Iar am scris mult, imi pare rau.
Ana
aprilie 18, 2013 @ 1:25 pm
Laura Nicoleta
Multumesc mult ptr clipurile atasate si ptr explicatiile date. Pe acest subiect explicatiile nu sunt niciodata prea multe, asa ca scrie:).
Doamne ajuta
Mihai Pura
noiembrie 19, 2013 @ 8:11 pm
Buna ziua. Postez si aici comentariul meu. Si eu am fost rob pentru multi ani pornografiei si masturbarii. Am luptat cativa ani sa ies din aceste pacate, iar la un moment dat Iisus Hristos m-a eliberat. Vreau sa va recomand un studiu biblic pe aceasta tema pe care l-am urmat. Este un curs centrat pe Iisus Hristos si pe cum ne poate El elibera din patimile sexuale. Are foarte multe sfaturi practice. Iata link-ul:
http://www.settingcaptivesfree.com/courses/way-of-purity/
Nu este in limba romana, dar il puteti gasi in in engleza, franceza, germana, spaniola. Doamne ajuta!