Postul limpezeşte mintea
Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă. Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am putea zice că ne retează aripile sufletului.
Ştiţi cât de înalt era zborul celor ce s-au dat pe sine postului şi înfrânării? Planau în ceruri asemenea vulturilor; fii ai pământului fiind, trăiau cu mintea şi cu inima în ceruri, auzeau acolo cuvinte negrăite, învăţau dunmezeiască înţelepciune. Cât de mult se înjoseşte omul fâcându-se rob pântecelui, mâncării şi băuturi! Îşi perverteşte firea, cea creată după chipul lui Dunmezeu, se face asemenea dobitoacelor necuvântătoare, căzând chiar mai jos decât acestea.
Vai nouă, cât de mult suferim din pricina patimilor, năravurilor noastre nelegiuite! Ele ne împiedică să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim semenii, să îndeplinim poruncile Domnului. Ele fac să prindă rădăcini în noi ucigătorul egoism trupesc, care, de cele mai multe ori, duce la pierzanie veşnică.
Astfel, beţivului, pentru a-şi satisface o plăcere trupească şi pentru a se îndobitoci, nu-i pasă că cheltuieşte o groază de bani, dar se zgârceşte când este vorba să dea un bănuţ unui sărac; fumătorul risipeşte în vânt zeci şi sute de ruble, iar când ar trebui să dea câţiva bănuţi unui sărac, spre mântuirea propriului sau suflet, pregetă; iubitorul de haine luxoase, de mobilă şi tacâmuri scumpe şi la modă cheltuieşte ca să-şi facă pofta sume imense, dar trece indiferent şi dispreţuitor pe lângă săraci; cei cărora le place să mănânce bine şi care nu se dau înlături să cheltuiască pentru o masă zeci şi sute de ruble nu se îndură să dea săracilor nici măcar un sfanţ.
Postul îi este necesar creştinului deoarece, de la înomenirea Fiului lui Dumnezeu, firea omenească a fost înduhovnicită, îndumnezeită şi noi tindem acum spre Împărăţia de sus, care ,,nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14, l7). „Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte“ (1 Corinteni 6, l3). A mânca şi a bea înseamnă a face o patimă pentru plăceri trupesti şi aceasta este o caracteristică a păgânilor, care, necunoscând desfătări spirituale, cereşti, îşi irosesc viaţa în plăcerile pântecelui, mâncând şi bând în exces.
De aceea Domnul osândeşte, nu o dată, în Evanghelie această păgubitoare patimă. Este oare rational ca omul să trăiască mereu într-un delir al pântecelui, într-un râgâit de mâncare? Poate fi redus omul la o bucătărie ambulantă, sau laun coş în continuă fumegare, cu care i-am putea compara, pe bună dreptate, pe cei ce fumează continuu? Ce plăcere poate f iaceea să trăieşti mereu în aburi de mâncare şi în fum de tutun? Cu ce ar putea semăna casele noastre? De ce să viciem aerul cu miasme, pe care să le şi respirăm şi, mai presus de aceasta, de ce să ne întunecăm şi să ne asfixiem
sufletul, să ucidem în el cele din urmă potenţe?
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
RDF
iulie 26, 2010 @ 11:12 am
Fratii nostri romani au o comparatie:”lunga ca O ZI DE POST!”…Mi se pare total aiurea si fara noima…O zi de post nu e nicidecum lunga, eventual cu siguranta doar pentru cei ce sunt cu totul legati de patimile cele pieritoare! Asa ca nu va mai luati dupa gura lumii! „Fiti treji, privegheati, potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita!”(I Petr.5,8)
Saurian
iulie 27, 2010 @ 8:18 am
Mi se pare că ar fi necesar în ziua de azi să fie explicat mai clar cum stau lucrurile cu postul. Mulţi „credincioşi” ţin posturi foarte grele uitându-se la marii Sfinţi. Ei nu îşi dau seama că postirile lor atât de ascetice nu se datorau unui antrenament ci a unei vieţi îngereşti. Mi se pare că în ziua de azi când ne gândim la post ne gândim doar la mâncare deşi asta de multe ori nu are nici o legătură cu mâncarea. Dau cazul meu când de exemplu unele mâncăruri de post îmi sunt mai bune decât cele de dulce. Atunci eu ţin post? Mai ales că mănânc ceea ce îmi place. Spunea cineva foarte frumos că un exemplu de post ar fi să nu mai bem suc dacă avem obiceiul acesta zilnic. În acelaşi timp ar trebui discutat şi problema când nu putem face post. Adică dacă avem lipse de vitamine ( mai ales în ziua de azi când majoritatea legumelor sunt din sere sau tratate cu tot feluri de substanţe ce le dau mutaţii ) oare mai are rost să ţinem acest post? Poate unii îmi vor sări în cap şi vor spune că harul lui Dumnezeu îţi dă toate vitaminele. Ok, sunt de acord cu voi dar dacă postul nostru este doar un formalism oare mai lucrează harul? Este o poveste cu un călugăr ce era mândru şi atunci un alt părinte l-a pus să mănânce carne o perioadă măcar să-l smerească. Unul mănâncă aşa cum cere Biserica să zicem ( deşi nu ştiu în ziua de azi cine ţine Postul Mare cum cere Biserica în afară de mănăstiri ) iar altul mănâncă de dulce dar tot timpul caută să mănânce mâncăruri care nu îi plac foarte tare şi să se ridice de la masă puţin flămând. Oare a cui asceză e mai plăcută la Dumnezeu? Şi totuşi e trist că punem atât accent pe mâncare. Unii oameni mi se par că au ajuns la un dispreţ al cărnii şi ei nu conştientizează că nu mâncarea e rea ci pofta. Spunea în acatistul Sf. Porfirie Kavsokalivitul că sfinţia sa ne învaţă să nu mai căutăm nevoinţele Părinţilor ci să căutăm mântuirea prin ascultare. Asta mi se pare foarte bine spus. Pentru că noi fiind crescuţi într-un mediu stricat, plin de mândrie, făcând acele nevoinţe ajungem la o făţărnicie.
daniel
martie 5, 2011 @ 2:19 pm
eu cred ca cel ce tine post are duhovnic si primeste sfaturi foarte bune.eu am tinut post de capul meu si nu am rezistat.posturile cele mai bune sunt cele cu binecuvantare