Povestea de ”marketing” din jurul Universului

Una din învăţăturile principale ale Credinţei Ortodoxe este faptul că universul a fost creat de Dumnezeu special pentru om. Sfinţii Părinți spun că omul a fost creat în a şasea zi a Facerii, după ce totul era deja bine întocmit. Pământul, apele, flora, fauna, animalele, peştii şi păsările, toate erau deja create aşteptându-l pe om așa cum un regat își așteaptă regele. Dumnezeu l-a aşezat pe om în creaţie ca pe acel ce urma să se bucure de tot ceea ce era creat, beneficiarul întregii frumuseţi, cel ce era chemat să ajungă asemenea lui Dumnezeu, iar Universul era terenul de a demonstra acest lucru în deplină libertate.

Concluzia Sfinţilor Părinți e următoarea: omul a primit creaţia în dar de la Dumnezeu. Ce dar frumos! Ce splendoare…! Ce Dumnezeu darnic!

Totuși teoria evoluționistă sprijinită într-o majoritate covârşitoare de învățământul universitar din întreaga lume spune că universul s-a creat de la sine, singur-singurel, şi toată frumuseţea creaţiei este o pură întâmplare.

Omul, ca fiinţă gânditoare şi conştientă de sine e același azi, ca şi acum 7000 şi ceva de ani, la începutul lumii. Contextul în care trăiește este diferit, dar năzuinţele lui sunt aceleași şi vor rămâne mereu aceleași: setea de a iubi și a fi iubit.

Având acest lucru în minte vreau să observăm puţin cum gândim noi oamenii azi, în societatea aceasta ultra-tehnologizată, pentru ca apoi să tragem o concluzie despre fiinţa omului în general şi felul în care el a fost creat.

V-aţi gândit vreodată de ce este nevoie de reclamă pentru a vinde un produs? Păi în primul rând ca să afle lumea că acel produs există. În al doilea rând ca să se diferenţieze de produsele concurente printr-o prezentare mai atractivă.

Totuși mai exista un motiv pe care nu-l conştientizăm. Într-un film românesc se spunea odată: „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană.” Același lucru este valabil şi în marketing: produsele de pe rafturile hipermarketurilor care nu spun o poveste nu vor fi cumpărate, pentru că nu inspira încredere şi pentru că frica de necunoscut este parte din fiinţa omului, acel sentiment care-l impulsionează tot timpul să descopere tot ce-l înconjoară.

M-am trezit odată în fata galantarelor cu pateu de porc şi am observat că există o varietate de firme care-l produc. Având în minte teama de a nu cumpăra un produs plin de E-uri am încercat să aleg un pate după brand şi după ingrediente. Normal că în puţin timp am ajuns să cumpăr acel pate pe care aseară îl văzusem întins frumos pe o pâine de vatră la un picnic în familie, într-un frumos peisaj de munte, din reclama de la televizor. De ce am făcut asta? Pentru că reclamele îți dau impresia că produsul e de încredere, îl știe toată lumea, îl cumpăra toată lumea. Reclama îți dă impresia că de fapt cineva îți recomandă produsul, ca şi cum un prieten ți-ar spune: „ce pateu bun am mâncat aseară… ți-l recomand cu mare drag.”

Produsele recomandate se vând mult mai bine decât cele care se prezintă fără nicio poveste, pentru că achiziția oricărui produs o facem în primul rând pe baza încrederii pe care o avem în cel care ni l-a recomandat. Recomândând e ca și cum ai face un dar… asigurându-l pe cel pe care-l primește de toată buna ta voință și de dorința de a se bucura și el de ceea ce și tu te-ai bucurat.

De aceea oricât de bun ar fi un produs, oricâte caracteristici ar avea, și indiferent cât de inovator ar fi, totuși nu se poate vinde singur, așezându-l în raft, ci trebuie învăluit într-o poveste. Noi oamenii suntem persoane care tânjim după comuniune, după dorința de a sta mereu împreună cu alți oameni. Această dorință de comuniune se manifestă în toate aspectele economice de la cel mai simplu aspect până la cel mai complex.

Gândiți-vă! De ce oare Vodafone, una dintre cele mai mari companii din țară și din lume își asociază în România imaginea cu Cerebel? De ce Cosmote își asociază imaginea cu Smiley? Cum se face că ditamai corporațiile, cu ani de experiență în spate, cu miliarde de euro investiți în acest business riscă să-și asocieze imaginea cu o singură persoană?

Pentru că noi oamenii percepem altfel un telefon cu un abonament dacă e oferit de o persoană. Pentru că Smiley învăluie cu carisma lui produsele și serviciile pe care le vinde Cosmote. Te lași convins mai ușor să cumperi când o persoană publică vine și îți recomandă ceva, pentru că în prealabil ți-a câștigat încrederea iar acum știe că-i vei urma sfaturile.

Acest lucru arată că la nivelul întregii economii globale există o strategie de marketing care nu dă niciodată greș: asocierea unui serviciu sau produs cu o persoană. Baza psihologică a acestei strategii este simplă: omul percepe tot ce-l înconjoară ca fiind creat de cineva pentru altcineva. Omul percepe totul la nivel personal și știe că telefonul Nokia din buzunarul lui este creat de muncitorii din Finlanda, apoi trimis în România și vândut de angajații de la Vodafone. La fel știe că pâinea pe care o cumpără de la magazinul din colțul blocului e făcută în fabrica de la ieșirea din oraș, unde lucrează vecinul lui. La fel, știe că benzina pe care o pune în rezervor este cumpărată de la Rompetrol, care provine din rafinăria de la Petrobrazi de la Ploiești. Și exemplele pot continua.

Concluzionând, comportamentul consumatorilor în economia de piață arată ceea ce Dumnezeu a sădit în ființa noastră, a tuturor: sentimentul că totul e creat, și totul vine din partea unei persoane către alta. Nimic nu e întâmplător, nimic creat de la sine, totul e bine gândit și orientat către om.

Strategiile de marketing care ne invadează viața constant arată că nu putem înghite gălușca unui univers creat de la sine singur-singurel, așa cum nu putem accepta cu ușurință un produs fără nicio poveste, fără nicio recomandare, fără a ști din partea cui vine și ce face.

Frumusețea înspăimântătoare a creației, care adesea te reduce la tăcere, este o dovadă că universul nu e un produs aruncat pe un raft ci e un dar al lui Dumnezeu pentru om, cu o adresare clară, cu o strategie de prezentare excepțională, care câștigă inima oricui.

Părintele Cleopa spunea că popoarele lumii care se închină la idoli vor fi judecate la sfârșitul lumii după legea zidirii: „Cine a făcut cerul, pământul și toate câte sunt? Luna, ierburile, florile, peștii, mările, râurile, pietrele, copacii, munți, toate viețuitoarele de pe uscat, din apă și din aer. Cine le-a facut, fraților? Cine a făcut ceasul universului care merge cu atâta precizie și uimire, încât nimeni nu-l poate imita? Nimeni altul decât Bunul Dumnezeu! Centrul de îndrumare al acestei lumi este Ziditorul ei, Dumnezeu, Care a pus rânduiala în toate.”

(Claudiu)