Povestea mea în 4 minute

7844051-mdDragi bloggeri, am mare nevoie de ajutorul vostru; am 42 de ani, din care 35 mi i-am petrecut, periodic, prin spitale: cand aveam 7 ani mi s-a imbolnavit mama (o boala care o ducea in fiecare an la spital; a murit cand eu aveam 17 ani)…cand aveam 15 ani s-a imbolnavit fratele meu (aceeasi boala cu a mamei mele, tot periodic internat in spital)…cam tot pe atunci…cand aveam 18 ani o buna prietena suferea o criza de rinichi (a stat cateva saptamani in spital)…cand aveam 27 de ani, s-a imbolnavit tata (dupa mai multe internari si o pareza, inima i-a cedat dupa 3 ani)…

Cand aveam 34 de ani, matusa mea si-a fracturat piciorul (a fost internata 3 saptamani)…cand aveam 37 de ani, un bun prieten (de fapt as putea spune un tata adoptiv) s-a imbolnavit de cancer (a murit in aceelasi an si azi ii facem parastas de 5 ani)…cand aveam 39 de ani, aceeasi matusa a fost intepata la picior de o insecta si am luat din nou drumul spitalului…cam trei luni.

Dupa o scurta pauza (din primavara pana in vara) a suferit un accident vascular…era vara anului 2007, 28 august, trecusem cu ceva luni peste 40 de ani…cam in aceeasi perioada, o fosta colega se imbolnavea si ea (a murit la scurt timp)…anul trecut, in primavara -vara, dupa ce unchiul meu, sotul matusii era sa plece (Slava, Domnului ca ne-a scos in cale o minune de doctor!), a recidivat si boala fratelui meu (asa se intampla periodic cam la doi ani)…daca am uitat pe cineva, imi cer iertare.

O experienta proprie, traita la 10 ani, cand m-am imbolnavit de R.A.A. (reumatism), m-a facut, ca de fiecare data, cand cineva cunoscut era internat in spital, sa consider ca e nevoie si de mine acolo (am mai scris acum cateva zile); as putea spune ca sunt cateva obiective, pe care le cunosc destul de bine in Bucuresti: doua dintre ele ar fi spitalele si oficiile postale. 

Pe langa traumele pe care mi le-au creat aceste drumuri prin spitale, mi-au dat in schimb si ceva: rabdare, puterea de a nu intoarce capul atunci cand vad un bolnav grav, credinta ca nici cel mai bun medicament, daca nu e insotit de rugaciune si dragoste, nu poate sa faca minuni…toate acestea m-au ajutat sa fiu pe rand o fiica buna, o sora buna, o nepoata buna, o prietena buna…pana la un punct am fost si un postas bun…dupa acel punct, am avut curajul sa accept ceea ce mi-a dat Dumnezeu de dus.

De aproape o saptamana, mai precis de la ziua mea (26 august – Sf.Adrian), am mai pornit catre un spital…acolo mi-am facut cativa prieteni (copii curajosi…am uitat sa va spun ca bolile ereditare ale familiei mele, m-au facut sa imi pierd curajul de a avea copii…cu toate acestea, Dumnezeu cred ca m-a iertat, altfel nu pot sa explic cum am lipici la copii…incepand cu perioada cand eram copil, aveam grija de copiii mai mici de la bloc…pe urma, un pic mai mare, copiii pe care ii ajutam la lectii…au urmat nepotii mei si copiii prietenelor mele…copiii de la biserica…iar acum o luna, sa nu radeti, am intalnit un sfant mucenic copil: Fanurie).

De ceva timp, ma tot intreb: ce fac mai departe?!…sunt nascuta vinerea pe la ora 20, poate acesta este motivul pentru care, la ora asta inca mai scriu…si mai am un motiv…vreau sa va rog ceva…dar intai sa va mai spun ceva…un adult, cand se imbolnaveste, are in spate experienta de o viata, care il invata cum sa se lupte cu boala…un copil, cand se imbolnaveste, nu prea are experienta dar are inocenta si sprijinul Lui Dumnezeu si al adultilor…toate bolile sunt urate cand e vorba despre un copilas…sunt insa patru boli pe care eu le consider groaznice: imunodeficienta umana, cancerul, bolile de inima si bolile psihice.

Daca copiii sunt bolnavi, avem si noi adultii o mare vina: greselile noastre, fie ca provin din abuzuri, fie ca provin din neglijenta fata de mediul inconjurator, fie ca sunt cu stiinta sau fara stiinta, trebuie sa avem curajul sa ni le asumam si sa le indreptam, pe cat ne sta in putinta.

Este cineva dintre noi care sa poata spuna ca nu stie nici un copil bolnav?!…sa se considere un om fericit… sincera sa fiu, nu prea cred ca exista un astfel de om…pentru acest motiv, imi permit nu sa va rog ci sa va implor: FITI SOLIDARI TREI ZILE CU ACESTI COPII CURAJOSI!…scrieti un post pe blog, prin care sa va exprimati compasiunea si solidaritatea cu ei…lasati apoi trei zile blogul propriu sa se odihneasca si faceti vizite virtuale la cei pe care ii urmariti sau va urmaresc…invitati-i sa fie solidari …din toti acesti 35 de ani de colindat prin spitale am experimentat ceva ce stiam din carti: AM DOBANDIT DARUIND.

Intotdeauna trebuie sa existe si exceptii…cei care pe blogurile voastre ne prezentati cazurile copiilor bolnavi, continuati sa o faceti…noi ceilalti, in timpul castigat prin mica pauza, ne vom ruga pentru ei, ne vom gandi cum sa ii ajutam.

Pe cei care doresc sa ia aceasta pauza, cat de mica (fie si numai pentru un minut), ii rog sa lase la comentarii link-ul catre postarea prin care isi exprima solidaritatea…cand merg la spital, vreau sa le vorbesc copiilor despre voi… despre mine, nu e nevoie sa pomeniti…doar din cand in cand, sa imi zambiti…pe 15, cand revin pe blogurile mele, va voi povesti ceva: ce am primit in schimbul unui zambet.

Eu voi lua o pauza pana pe 15 septembrie, in memoria bunului meu prieten si tata adoptiv Papache, cel mai mare copil pe care l-am intalnit pana acum. si a fostei mele colege -suflet de copil si ea. Dumnezeu ii are cu siguranta in paza Sa!

Sa nu uitati..pe 8 septembrie sarbatorim Nasterea Maicii Domnului, pe 9 septembrie ii sarbatorim parintii, pe Sfintii si Dreptii Parinti Ioachim si Ana iar pe 14 septembrie postim pentru Inaltarea Sfintei Cruci…Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa fim crestini si cu fapta!

Adriana (DardinDar)

(Visited 8 times, 1 visits today)