Povestea mea în 4 minute
Dragi bloggeri, am mare nevoie de ajutorul vostru; am 42 de ani, din care 35 mi i-am petrecut, periodic, prin spitale: cand aveam 7 ani mi s-a imbolnavit mama (o boala care o ducea in fiecare an la spital; a murit cand eu aveam 17 ani)…cand aveam 15 ani s-a imbolnavit fratele meu (aceeasi boala cu a mamei mele, tot periodic internat in spital)…cam tot pe atunci…cand aveam 18 ani o buna prietena suferea o criza de rinichi (a stat cateva saptamani in spital)…cand aveam 27 de ani, s-a imbolnavit tata (dupa mai multe internari si o pareza, inima i-a cedat dupa 3 ani)…
Cand aveam 34 de ani, matusa mea si-a fracturat piciorul (a fost internata 3 saptamani)…cand aveam 37 de ani, un bun prieten (de fapt as putea spune un tata adoptiv) s-a imbolnavit de cancer (a murit in aceelasi an si azi ii facem parastas de 5 ani)…cand aveam 39 de ani, aceeasi matusa a fost intepata la picior de o insecta si am luat din nou drumul spitalului…cam trei luni.
Dupa o scurta pauza (din primavara pana in vara) a suferit un accident vascular…era vara anului 2007, 28 august, trecusem cu ceva luni peste 40 de ani…cam in aceeasi perioada, o fosta colega se imbolnavea si ea (a murit la scurt timp)…anul trecut, in primavara -vara, dupa ce unchiul meu, sotul matusii era sa plece (Slava, Domnului ca ne-a scos in cale o minune de doctor!), a recidivat si boala fratelui meu (asa se intampla periodic cam la doi ani)…daca am uitat pe cineva, imi cer iertare.
O experienta proprie, traita la 10 ani, cand m-am imbolnavit de R.A.A. (reumatism), m-a facut, ca de fiecare data, cand cineva cunoscut era internat in spital, sa consider ca e nevoie si de mine acolo (am mai scris acum cateva zile); as putea spune ca sunt cateva obiective, pe care le cunosc destul de bine in Bucuresti: doua dintre ele ar fi spitalele si oficiile postale.
Pe langa traumele pe care mi le-au creat aceste drumuri prin spitale, mi-au dat in schimb si ceva: rabdare, puterea de a nu intoarce capul atunci cand vad un bolnav grav, credinta ca nici cel mai bun medicament, daca nu e insotit de rugaciune si dragoste, nu poate sa faca minuni…toate acestea m-au ajutat sa fiu pe rand o fiica buna, o sora buna, o nepoata buna, o prietena buna…pana la un punct am fost si un postas bun…dupa acel punct, am avut curajul sa accept ceea ce mi-a dat Dumnezeu de dus.
De aproape o saptamana, mai precis de la ziua mea (26 august – Sf.Adrian), am mai pornit catre un spital…acolo mi-am facut cativa prieteni (copii curajosi…am uitat sa va spun ca bolile ereditare ale familiei mele, m-au facut sa imi pierd curajul de a avea copii…cu toate acestea, Dumnezeu cred ca m-a iertat, altfel nu pot sa explic cum am lipici la copii…incepand cu perioada cand eram copil, aveam grija de copiii mai mici de la bloc…pe urma, un pic mai mare, copiii pe care ii ajutam la lectii…au urmat nepotii mei si copiii prietenelor mele…copiii de la biserica…iar acum o luna, sa nu radeti, am intalnit un sfant mucenic copil: Fanurie).
De ceva timp, ma tot intreb: ce fac mai departe?!…sunt nascuta vinerea pe la ora 20, poate acesta este motivul pentru care, la ora asta inca mai scriu…si mai am un motiv…vreau sa va rog ceva…dar intai sa va mai spun ceva…un adult, cand se imbolnaveste, are in spate experienta de o viata, care il invata cum sa se lupte cu boala…un copil, cand se imbolnaveste, nu prea are experienta dar are inocenta si sprijinul Lui Dumnezeu si al adultilor…toate bolile sunt urate cand e vorba despre un copilas…sunt insa patru boli pe care eu le consider groaznice: imunodeficienta umana, cancerul, bolile de inima si bolile psihice.
Daca copiii sunt bolnavi, avem si noi adultii o mare vina: greselile noastre, fie ca provin din abuzuri, fie ca provin din neglijenta fata de mediul inconjurator, fie ca sunt cu stiinta sau fara stiinta, trebuie sa avem curajul sa ni le asumam si sa le indreptam, pe cat ne sta in putinta.
Este cineva dintre noi care sa poata spuna ca nu stie nici un copil bolnav?!…sa se considere un om fericit… sincera sa fiu, nu prea cred ca exista un astfel de om…pentru acest motiv, imi permit nu sa va rog ci sa va implor: FITI SOLIDARI TREI ZILE CU ACESTI COPII CURAJOSI!…scrieti un post pe blog, prin care sa va exprimati compasiunea si solidaritatea cu ei…lasati apoi trei zile blogul propriu sa se odihneasca si faceti vizite virtuale la cei pe care ii urmariti sau va urmaresc…invitati-i sa fie solidari …din toti acesti 35 de ani de colindat prin spitale am experimentat ceva ce stiam din carti: AM DOBANDIT DARUIND.
Intotdeauna trebuie sa existe si exceptii…cei care pe blogurile voastre ne prezentati cazurile copiilor bolnavi, continuati sa o faceti…noi ceilalti, in timpul castigat prin mica pauza, ne vom ruga pentru ei, ne vom gandi cum sa ii ajutam.
Pe cei care doresc sa ia aceasta pauza, cat de mica (fie si numai pentru un minut), ii rog sa lase la comentarii link-ul catre postarea prin care isi exprima solidaritatea…cand merg la spital, vreau sa le vorbesc copiilor despre voi… despre mine, nu e nevoie sa pomeniti…doar din cand in cand, sa imi zambiti…pe 15, cand revin pe blogurile mele, va voi povesti ceva: ce am primit in schimbul unui zambet.
Eu voi lua o pauza pana pe 15 septembrie, in memoria bunului meu prieten si tata adoptiv Papache, cel mai mare copil pe care l-am intalnit pana acum. si a fostei mele colege -suflet de copil si ea. Dumnezeu ii are cu siguranta in paza Sa!
Sa nu uitati..pe 8 septembrie sarbatorim Nasterea Maicii Domnului, pe 9 septembrie ii sarbatorim parintii, pe Sfintii si Dreptii Parinti Ioachim si Ana iar pe 14 septembrie postim pentru Inaltarea Sfintei Cruci…Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa fim crestini si cu fapta!
alina
septembrie 8, 2009 @ 2:43 am
Dumnezeu a luat din viata mea azi un inger, un baiat bun, un copil bun, un prieten de nadejde, un inger in adevaratul sens al cuvantului, mi-e greu sa accept asta……da-mi putin din curajul tau Iisuse sa merg mai departe:sad:(
adriana
septembrie 8, 2009 @ 3:11 pm
ALINA…sa te intareasca Dumnezeu…daca crezi ca te ajuta cu ceva, te invit sa citesti ce am scris acum sapte luni, la plecarea unui tanar…ar fi fost astazi si ziua lui..de nume si daca nu ma insel, ar fi implinit azi 27 de ani…Dumnezeu Sa-i odihneasca pe amandoi!
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/02/rugaciune-pentru-cei-ramasi.html
adriana
septembrie 8, 2009 @ 3:12 pm
CLAUDIU ITI MULTUMESC PENTRU GAZDUIRE…Doamne, ajuta!
anonim
septembrie 25, 2009 @ 8:12 pm
pescurt:Parintii mei s au despartit cand aveam 6 ani,printre marturii mincinoase am ramas toti 3 copii cu tata,saraca mama a cazut in patima betiei si tatal si in deplina dejnadejdie.langa tata copilaria a fost un cosmar atat cu mama cat si cu a doua femeie tot cu betia,am trait scene de violenta groaznice,pe langa am fost batuti,amenintati si noi fetele abuzate mi s a rupt sufletul,nu specic de cine anume,in fine dupa ani nefericiti sora a fost violata,mi s a rupt sufletul iarasi,au trecut anii au fugit fratele si sora in lume ,m au batut m au batjocorit pana am fugit si eu,am duso rau in strainatate si am gandit sa mi caut mama,de pasti anu trecut m am dus in tara era disparuta si anu asta cand am ajuns mia murit,a trait saraca in conditi jalnice a dormit prin gari a mancat din gunoaie si a murit ca un caine singura si mie mia ramas viermele cel neadormit ca n am ajuns la timp.va rog daca aveti posibilitatea sa intrebati un preot de la vreo manastire cum poate o fata defaimata sa mai iubeasca o fiinta masculina si cum sa mai lupte in viata,ca mi as dori si eu sa am o familie si sa fiu fericita si sa nu uitam batranii afara si din aziluri.Astazi ne intelegem intre toti,dar mama mea cea draga nu mai este si nu o mai pot rasplati desi am crescut fara ea ,te iubesc mama draga acolo unde esti,cat despre prezent nu pot avea prietenie cu cineva fiindca mi aduc aminte de ce mi s a intamplat ,si ma intreb ce vina am avut noi
Viorel
septembrie 25, 2009 @ 8:47 pm
@anonim
Dureroasa povestea ta! Dar pe scurt: de ce nu vorbesti tu cu un preot? Cine poate povesti mai bine viata ta? Nu are de ce sa-ti fie rusine, cauta cat mai curand orice preot ortodox, cel mai apropiat de tine, sau mergi duminica la Sf. Liturgie la cea mai apropiata biserica ortodoxa, stai la slujba iar la sfarsit vorbeste cu preotul. Ideal ar fi sa te spovedesti cat mai curand. Fie ca Maicuta Domnului nostru Iisus Hristos sa te ocroteasca si sa-ti calauzeasca pasii spre cele de folos!
anonim
septembrie 25, 2009 @ 9:18 pm
sunt departe undeva unde nu este preot sa zicem sa stea sa te asc…intelegi…m am mai spovedit da nu mi revin deloc…oricum multumesc
george
septembrie 25, 2009 @ 10:23 pm
@anonim
trista povestea vietii tale,cheama-l pe Mantuitorul in ajutor, in inima ta, daca noi il chemam, El vine, nu poti sa uiti pentru ca in inima ta nu ai iertat, pe tatal tau, roaga-te pentru el, roaga-te sa-l ierte si pe el Hristos, pentru ca toti suntem pacatosi si te vei vindeca sufleteste.
Cauta sa vorbesti cu un duhovnic,curaj,invingeti teama si Dumnezeu te va odihni
Doamne ajuta!
Viorel
septembrie 26, 2009 @ 1:29 am
@anonim
conditia de baza pentru a merge la Sf. Taina a Spovedaniei, unde Dumnezeu ne iarta pacatele prin preotul duhovnic, conditia de baza zic deci, este ca mai intai noi sa iertam pe toti care ne-au gresit mult sau putin. Daca noi nu iertam, nici Dumnezeu nu ne iarta. Stiu ca atunci cand durerea s-a infipt adanc in inima nu-i usor. Dar daca-l chemam in rugaciune pe Dumnezeu, pe Maica Domnului si cerem ajutor atunci orice lucru poate fi implinit. Domnul voieste sa vada in inima noastra doar hotararea cea buna, restul face el. Apoi se cere rabdare si incredere in Dumnezeu. Da, in Dumnezeu trebuie sa avem pe langa credinta si incredere. Iar ca noi, ceilalti sa ne putem ruga pentru tine, te rugam frumos iesi din anonimat si spunene numele tau de botez! Doamne ajuta!
anonim
septembrie 26, 2009 @ 12:02 pm
Dupa cum se vede nu i ceva de povestit cu nimeni,de iertat am iertat dar pe mine nu ma pot ierta ,vad totul negativ ,de fapt mia mers numai rau si numai vreau sa ma mai plang ,ba chiar imi pare bine ca nu ma cunoasteti,nu ma incred in nimeni pt ca de fapt nici pshihologul,ni preotul nu cred ca ma pot ajuta ,punetiva in situatia mea ,sa ti se intample cum mai poti avea incredere in Dumnezeu si de ce m a parasit atunci ,de ce a lasat sa se intample,eu nu voi mai fi o persoana normala niciodat si nici nu voi putea iubi cu adevarat,voi ramane cu frica si credeti ma m am rugat da nu mi raspunde de aceea ma si indoiesc ca exista,iertati ma dar ma voi opri pana aici,ast sa va deschideti si voi sa spuneti povestea voastra sau a altuia presupun ca pt asta e blogul.Va multumesc.
stefania
septembrie 26, 2009 @ 12:08 pm
Doamne ajuta si sa te rogi neincetat va straluci si pe strada ta intr o buna zi soarele si ti va ajuta Bunul Dumnezeu sa invigi,toate sunt incercari in viata si poate te a ales pentru o cauza buna
g
iulie 21, 2010 @ 6:00 pm
copii bolnavi..cunosc si eu unul..fratele meu..
Diana
noiembrie 22, 2010 @ 11:37 pm
"Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa fim crestini si cu fapta!"
Doamne ajuta!
"ÎNDRĂZNIŢI! EU AM BIRUIT LUMEA!"