Povestea mea
Cum a fost cand am descoperit „Ortodoxia Tinerilor”? A fost o “simpla intamplare” la fel ca si multe lucruri petrecute in ultimul timp in viata mea! Simpla intamplare…nu mai cred in asa ceva, pentru ca nimic nu este intamplator si Dumnezeu a avut grija sa ma conving de asta.
Pot sa spun ca pana la 24 de ani am avut o viata normala, adica aproape tot ce poate sa isi doreasca un tanar. Eram la facultate in ultimul an, bursa din primul an de facultate, imi gasisem un job bine platit , un iubit care ma iubea si ma intelegea.. ce sa mai zic o viata normala cu care aveam senzatia ca mi-e bine.
Credinta in Dumnezeu aveam, dar nu ma prea ingrijeam de ea, in sensul ca nu ma rugam mai deloc, la biserica nu mergeam, ce sa mai zic de post – nu am stiut niciodata ce insemna sa tin post.
Toate au decurs asa, cu zile bune zile mai putin bune in care amestecam stresul de la lucru cu cel de la scoala si pe care il revarsam de cele mai multe ori catre prietenul meu care nu stiu cum a suportat atatia ani rautatile mele. Devenisem incet, incet o persoana nepasatoare fata de cei din jur, aroganta si lucrul cel mai urat pe care il facem era ca judecam lumea. Judecam pe fiecare in parte dupa frumusete, dupa inteligenta, dupa imbracaminte, dar numai dupa suflet nu. Faceam asta in fiecare clipa, judecam si iar judecam necontenit.
Deseori impleteam starile acestea cu stari de nervi, de oboseala pana ajungeam la epuizare. Seara, dupa o zi de acest gen picam de oboseala. Inainte de a adormi aveam o stare de neliniste, de nemultumire. Incepusem sa am starea asta de neliniste si pe timpul zilei, stare ce s-a transformat pe parcurs in insomie si in cosmaruri. Nu mai puteam sa ma odihnesc deloc. Ma trezeam dimineata mai obosita decat ma puneam in pat seara. Aveam tot felul de vise negre care ma chinuiau ma agitau si ma oboseau iar si iar. Ajunsesem sa am palpitatii si sa ma ia cu transpiratii de-al lungul intregii zile. Eram sfasiata si sleita de toate puterile. Mi-am zis ca am problem de sanatate, am fost la cardiologie , la interne, dar descopeream cu stupoare ca nu am nimic. Toti medicii imi dadeau calciu, magneziu si vitamine. (Va dati seama cu ce incercam eu sa imi tratez sufletul?).
Incepusem sa am ameteli si sa ma doara capul. In concluzie, am ajuns la un neurolog care bineinteles ca mi-a dat alta serie de pastile care nu mi-au ajutat deloc. Intorcandu-ma inapoi la neurolog sa ma plang ca tratamentul urmat nu a dat nici un rezultat, m-a sfatuit sa imi fac un control mai amanuntit la cap, asta numai ca sa ma asigur ca nu am nimic. (Am uitat sa mentionez ca am ajuns si la psiholog, la care am renuntat destul de repede). Si asa am ajuns sa fac un RMN la cap unde am aflat ca am niste leziuni nervoase care provoaca o boala incurabila pe care nu vreau sa o amintesc. M-a cuprins disperarea, plageam, ma stresam si simteam ca o iau razna. Vorbeam urat cu cei de acasa pe care ii adusesem intr-o stare nefireasca. Mama plangea si incerca sa ma tina sub control si sa nu mai fiu asa de pierduta. Ma gandeam ca o sa mor la scurt timp, ca nu o sa apuc sa ma familie. Am hotarat sa ma despart de prietenul meu dar el mi-a ramas alaturi si mi-a inteles suferinta. Si asa, viata mea urma sa se transforme intr-un chin peste noapte. Cel putin asa gandeam atunci.
Intr-o zi, in cautarea mea de a merge la diferiti doctori am ajuns la un medic care facea acupunctura. Dup ce am povestit cu el, mia zis sa ma duc la biserica la un anume preot. Nu auzisem de el pana atunci. Ulterior mi-am dat seama ce reprezenta acest preot pentru crestini si cat de mult ajuta.
Nu prea stiam ce sa inteleg dar m-am hotarat sa merg la acel preot, simteam ca am nevoie sa ma apropii de Dumnezeu. Si asa am mers in mai multe randuri la biserica asteptand sa gasesc ocazia si eu sa vorbesc cu preotul. Era foarte multa lume acolo. Extrem de multa! Se vedea pe fata oamenilor ca sufereau, ca aveau nevoie de sprijin.. de sprijinul lui Dumnezeu Cel Iubitor. Am ajuns sa vorbesc si eu cu preotul si, spre mirarea mea, era un preot tanar de vreo 35 de ani. M-a primit cu multa dragoste si caldura si m-a sfatuit ce trebuie sa fac ca sa ma apropii de Dumnezeu. Mi-a zis ca nu sunt bolnava ci sufletul meu este, si trebuie sa il ingrijesc. Din acea zi am cautat sa il cunosc mai bine pe Dumnezeu si sa ma apropii de EL.
Mi-a dat canon si mi-a spus ce rugaciuni trebuie sa citesc dimineata si seara. Pana atunci nici nu stiam ca exista asa ceva. Am mers cu dansul in cateva pelerinaje printre care si in Grecia, pe insula Eghina unde Sfantul Nectarie ne-a primit cu multa dragoste. Tot in Grecia am ajuns si la Sfantul Ioan Rusu. A fost extraordinar tot. (Sper sa am ocazia sa va povestesc aceste experiente mai in detaliu). Am tinut si primul post din viata mea si am avut o bucurie sufleteasca nespusa.
De atunci, merg la biserica duminica si la Sfantul Maslu miercurea si vinerea si ori de cate ori simt. Am inceput sa fiu mai buna, mai intelegatoare si sa renunt la a judeca oameni dupa aparente, sa ii iubesc mai mult si sa vad in ei chipul lui Dumnezeu. Am trait niste lucruri minunate prin constientizarea faptului ca nu suntem singuri si ca Dumnezeu ne poarta prin niste intamplari ca sa ne aduca la El, acolo de unde am plecat fiecare in ziua cand sufletele noastre si-au facut locas in trupul acesta, in care suntem doar calatori in lume.
Am inceput sa citesc carti religioase si sa ma rog asa cum trebuia sa fac de mult, Mi-am regasit linistea si mi-am recapatat somnul cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Acum pot sa zic ca inca sunt in transformare, mai gresesc, dar nu ma las batuta o sa ma lupt in continuare cu vechiul fel al meu de a fi, cu rautatile mele din trecut cu care s-a obisnuit firea mea. Si reusesc incet cu incet, pentru ca am sprijin langa mine, am iubire, Il am pe Dumnezeu cu toate darurile Sale bune.
Am invatat sa ii multumesc Lui pentru tot si sa dau si altora din ce am eu. E minunata bunatatea Lui.
II multumesc Celui Atotputernic ca m-a iubit atat de mult incat m-a facut sa trec prin lucrurile astea ca sa pot sa Il gasesc! Mai mult decat atat atat anul acesta , cu ajutorul lui Dumnezeu ma voi casatori.
Asa v-am gasit si pe voi, prin sete de cunostere a cator mai multe lucruri legate de Dumnezeu . Va am la suflet si va iubesc pentru ce faceti.
Mai vreau sa adaug ceva despre starea mea de sanatate …sincer nu prea stiu care e. Mi-am incredintat nevointele in mana Domnului si El cu siguranta va stii ce trebuie sa imi dea ca sa fie bine. Iti multumesc Doamne!
(Adriana G.)
gabriela
februarie 5, 2010 @ 1:18 pm
Foarte frumos si foarte sincer articolul. Felicitari ca ai avut curajul sa impartasesti si altora experinta care ti-a schimbat viata, sa realizam ca fiecare dintre noi avem la un moment dat parte de o schimbare.Nu stiu…se intampla ceva si de atunci se schimba totul.Cred ca e modul lui Dumnezeu de a atentiona ca o luam pe un drum gresit si ne ia de mana sa ne arate calea. Casa de piatra si sa aveti parte de Domnul in casnicia voastra!
Simona Rain
februarie 5, 2010 @ 1:45 pm
Draga Adriana, floare din Gradina Maicii Domnului, aş vrea să îţi spun că… te iubesc… şi îţi mulţumesc pentru sinceritatea ta, pe care ai împărţit-o cu noi…
Domnul care este Marele Medic să te tămăduiasca de toate bolile şi să îţi dăruiască sănătate trupească şi sufletească…
Iubeşte mult, curat, neprihănit, duhovniceşte, cu jertfelnicie pe toţi oamenii şi curăţeşte-ţi mintea de toate gândurile rele sau nepotrivite şi cu ajutorul Domnului, vei fi bine… Te vei mântui… Străduieşte-te luptând cu tine, impreună cu Domnul, să fii asemenea lui Dumnezeu Care-le este Iubire, Pace şi Sfinţenie…
Domnul să îţi dăruiască bucuria negrăită izvorâtă din pregustarea Sfintei Sale Slave şi din contemplarea Luminii Dumnezeieşti Necreate …
Lucia
februarie 5, 2010 @ 6:14 pm
Adriana,
Domnul a inviat inclusiv pe pe Lazar (care intrase de 4 zile in “descompunere”!), a vindecat: orbi (inclusiv din nastere!), paralitici, lunatici, garbovi, demonizati etc, incat n-ar incapea pe toate site-urile din lume (ca sa “parafrazez” pe unul din Sf. Evanghelisti) toate minunile pe care El le-a savarsit si le va savarsi pana la “sfarsitul veacurilor”…
Deja semnul vindecarii tale a inceput in momentul ascultarii tale de duhovnic, prin care iti vorbeste, tocmai “Cel Atotputernic ca te-a iubit atat de mult incat te-a facut sa treci prin lucrurile astea ca sa poti sa Il gasesti!”…
Ma bucur pentru eforturile tale de a te desprinde de tot ceea ce este menit numai Judecatorului Suprem .
Ma bucur si de rabdarea si dragostea viitorului tau sot…
Ma bucur, mai ales, pentru credinta, nadejdea si dragostea ta, care te vor ajuta sa revii la normalitate cu ajutorul harului divin lucrator in Sfintele Taine ale NORMALIZARII ( Sf Spovedanie, Sf Maslu, Sf Impartasanie )
Doamne ajuta!
adriana
februarie 5, 2010 @ 6:40 pm
Felicitari!
razvan
februarie 6, 2010 @ 1:40 am
poate in viata vei mai intampina lucruri la fel e grele.Domnul iti poate pune credinta la incercare.Niciodata sa nu deznadajduiesti.am auzit o zicala foarte interesanta,anume:nu il cladi pe Dumnezeu in jurul vietii tale,ci cladeste-ti tu viata in jurul lui Dumnezeu.foarte frumos.felicitari si casa de piatra
Mihaela
februarie 7, 2010 @ 12:26 pm
Adriana, as vrea si eu sa merg sa vorbesc cu preotul acela. Imi poti spune unde il gasesc? Multumesc mult!
Doamne ajuta!
Andreea
februarie 8, 2010 @ 4:46 am
Pot spune ca ma regasesc in cateva momente ale vietii tale.Si eu sunt o persoana foarte mandra, si judec lumea dupa aparente.Povestea ta m-a miscat.Dumnezeu a rasarit pe drumul tau,si sper ca si eu sa gasesc acea cale.Casa de piatra!
Adriana G
februarie 8, 2010 @ 8:44 am
Va multumesc din suflet pentru toate vorbele frumoase!
Dumnezeu este cu noi si ne protejeza cu dragoste pentru ca toti suntem copiii Lui!
Pt. Mihaela: preotul este din Timis si daca te hotarasti sa vi m-as bucura mult sa te indrum.Este un ales al Domnului si primeste pe toata lumea cu bucurie!
Doamne ajuta!
Snejana
februarie 11, 2010 @ 6:13 pm
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Ma intereseaza Parintele despre care vorbiti. Sunt din Timis…
ioanaM
martie 11, 2010 @ 2:08 pm
Am sa spun pe scurt si povestea mea, poate foloseste cuiva: pana in urma cu catva ani, pt mine, biserica era doar pt „popi, babe si morti” iar oamenii credinciosi erau niste „pocaiti ciudati”. Dar de la un timp, cumnatul meu si apoi sora mea au inceput sa mearga pe la biserica, sa citeasca diferite carti religioase, iar eu , fiind f. apropiata de ei, am inceput sa citesc si eu, asa…de rusine, dar fara convingere. Nu mai stiu unde am citit ce a spus un mare filozof: „Daca eu cred in Dumnezeu si atunci cand mor descopar ca am avut dreptate, atunci castig, daca nu, oricum nu pierd nimic” (cu aproximatie)-si atunci, uitandu-ma eu la viata mea, mi-am dat seama ca unele coincidente „prea au coincis” si asa s-a produs declicul, atunci am inceput sa-mi pun serios intrebari. Bine ca in continuare tot a fost greu, pt ca nu intelegeam faza cu libertatea omului vis-a-vis de credinta in Dumnezeu (luni de zile m-am luptat cu gandurile, pana cand intr-o zi, deodata, AM INTELES, si in sufletul meu s-a facut liniste). Printre primele carti pe care le-am citit (pt ca citeam ce-mi cadea in mana) a fost una despre viata Maicii Tereza, care m-a impresionat f. tare, pt care chiar m-am certat rau de tot cu cumnatul meu, ca nu intelegeam cu ce i-ar fi superiori sfintii si pustnicii nostri acestei femei. A doua carte care m-a impresionat pe vremea aceea a fost „Inviind pe drumul Damascului”, dar cea care m-a impresionat cel mai tare a fost una despre Parintele Porfirie Kavsokalivitul (grec) despre care ulterior am citit tot ce am gasit pe piata, care aduceau atata bucurie, liniste si blandete in suflet si din care am invatat o multime de lucruri frumoase. Apoi au venit si altele: cartile Parintelui Cleopa, ale Parintelui Arsenie Papacioc, Arsenie Boca, etc. Si mai am o carte de suflet, pe care o recomand cu caldura: „Spovedania-calea invierii sufletesti”-Arhim. Nectarie Antonopoulos.
Imi cer iertare daca am jignit pe cineva cu vreo afirmatie de-a mea.
Irinuca
martie 27, 2010 @ 12:06 am
Draga ADRIANA- multumiri ca ai impartasit public experienta ta !
Iti doresc mutla sanatate si numai bucurii duhovnicesti
IOANAM – foarte frumoasa si povestea ta, sa auzim de bine!
Ana
martie 27, 2010 @ 10:48 am
Draga Adriana G, Dumnezeu sa te binecuvanteze! Frumos urcus.
Multumesc ca l-ai impartasit cu noi.
g
martie 27, 2010 @ 5:17 pm
Eu cred ca e o dovada clara – mai ales pt mine – ca Dumnezeu ne iubeste, si ma iubeste si pe mn pacatoasa, inconstienta de pacate..
Iertati-ma. sa fiti bine.
stefan
aprilie 2, 2010 @ 1:52 pm
Dumnezeu sa_ti ajute Adriana!..”Doamne miluieste-ma si pe mine pacatosul pentru rugaciunile celor drepti ai Tai.Amin,,.
adorcristy
noiembrie 14, 2010 @ 1:10 pm
Si noi te imbratisam cu mult drag
Toate cele bune si frumoase iti urez!