Povestea Sfintei Treimi (de Ana-Georgiana Grigore)
1. Un tânăr cu nedumerire
În orice vreme cugeta
La Domnul și a Sa voire
Și multe taine cerceta.
2. Însă din toate,una doar
Îl măcina și nu putea
A o cunoaște nici măcar
Dacă oricând se frământa.
3. Căci iată nu a deslușit
Cum de E doar Un Domn Preasfânt
În ființă, însă întreit
Întru Persoane orișicând.
4.Și nu putea, oricât vroia
Taina cea Sfântă a o ști
Chiar de adesea mult citea
Și cerceta în orice zi!
5. Dar neputând, fiind obosit,
A început a se ruga
Și în genunchi stând tot smerit
Pe Domnul Vieții implora:
6. „Doamne, Stăpân Atotțiitor,
Cum voi putea oare afla
Cuvântul bun, folositor
Ce Taina îmi va revela?
7. Cum poți a Fi Un Dumnezeu,
În Trei Persoane Preamărit?
Dar în unime fiind mereu
Ești de pământul tot slăvit?
8. Căci firea mea cea pământească
Nu poate înțelege Sfinte,
A Ta Taină Dumnezeiască
Ce nu e spusă prin cuvinte?
9. Îmi iartă a mea îndrăznire,
Și mă ajută, luminând
Gândirea mea plin de iubire
Firea mea slabă cunoscând!
10. Fiindcă Lumina lumii ești
Calea și Viața tuturor
Și veșnic laude primești
Ca Un Stăpân și Creator!
11. Mă luminează de voiești
Să asculți ruga mea puțină
căci întru slavă strălucești
Și vrei să ne duci spre Lumină!
12. Gonește noaptea cea întinsă
Pe a mea inimă, ce ține
În ea mirarea necuprinsă
Și îndoliala întru mine!
13. Și de vei vrea a Te pleca
Spre mine cel mult păcătos,
Descoperă azi Taina ta
Că vreau să Îți fiu credincios!”
14. Așa grăia, amar plângând
Pe iarbă, tânărul smerit
În rugăciune zilnic stând
Și tot sperând necontenit.
15. Dar iată că Domnul milos
După trei zile, a lucrat
Minunea Sa în lume jos
Și Taina lui a arătat!
16. Fiindcă din iarba cea pe care
Stătea acela liniștit
Prin mila Domnului cea mare
Un trandafir a răsărit!
17. Iar tânărul la el privind
Văzu răspunsul Domnului
Ce îl ajută, răsplătind
Pe cel ce face Voia Lui!
18. Căci trandafirul ridicat
Trei flori la fel pe el purta
Fiind roșu și înmiresmat
Dar o tulpină doar avea!
19. El era unul, dar în schimb
Purta pe el trei flori unite
Închipuind în orice timp
Unimea Treimii slăvite!
20. Nu era una mai frumoasă
Mai mare sau mai însemnată
Ci pe tulpina cea aleasă
Formau cununa minunată.
21. Și toate trei una erau
Doar o tulpină și o viață
Și de la Domnul revelau
Unite, a treimii Față!
22. Iar tânărul cu mulțumire
Pe Domnul Sfânt a lăudat
Pentru a Sa milostivire
Cu care lui răspuns a dat.
23. Și a grăit:”Stăpân slăvit,
Părinte, Fiu și Duh Divin,
Ce minunat ai rânduit
Taina în chipul cel deplin!
24. Îți mulțumesc și cu credință
Te laud azi Sfântă Treime
Ce Ești doar Una în Ființă
În Trei Persoane în Unime!
25. Care pe om ai făurit
Și pe satan ai biruit
Ce pentru noi Te-ai răstignit
Și pacea Ta ne-ai dăruit,
26. Ce ai știut mai dinainte,
Căderea omului zidit
Și prooroceștile cuvinte
Prin Sfinți și nouă ai vestit,
27. Ce pentru lume ai venit
Jos pe pământ, primind jertfirea
Ce pe noi toți ne-a izbăvit
Și a gonit din noi pieirea,
28. Care din morți ai înviat,
Și întru slavă Te-ai suit
Și moartea veșnic ai călcat
Iar iadul tot ai prăduit,
29. Ce pe Apostoli coborând,
I-ai insuflat ca să vestească
Cuvântul Sfânt, pe toți chemând
Spre dragostea cea creștinească,
30. Și ne aștepți ca să pornim
Pe Calea Vieții, luând iertare
Și traiul rău să părăsim,
Fugind de iad și de pierzare,
31. Ce nu vrei moartea celui rău
Ci iar să vină către Tine,
Și ascultând Cuvântul Tău
Să aibă Viată întru sine,
32. Și ești doar Unul întru ființă
Dar în Persoane întreit
Făcând alin din suferință
Și liniștind duhul mâhnit,
33. Ne aprără, călăuzind
Pe tot cel ce vrea a urma
Chemarea Ta, bine plinind
Și nu voiește calea rea!
34.Și le arată tuturor
Că Ești Un Singur Împărat
Tată, Fiu, Duh Mângâietor
Puternic, neamestecat,
35. Ce reverși Har și mângâiere
Și daruri celor ce voiesc
Să împlinească a Ta Vrere
Și de păcate se căiesc!
36. Ca toți sub paza Ta să fie
Și într-un duh să Te cinstească
Iar Sfânta Ta Împărăție
Prin Mila Ta să o primească.
37. Trăind în pace și dreptate
Să Îți grăim întru mulțime
Cu inimile împăcate:
„Te lăudăm Sfântă Treime!”
38. Așa Părintele Ceresc
Descoperă prin Voia Sa
Al tainei chip Dumnezeiesc
Celor ce vor a Îl urma!
39. Și orișicând spre noi privește
Știind fapta cea de noi plinită
Iar tuturor le răsplătește
La vremea de El rânduită!
40. Deci glăsuind întru smerire
Să spunem azi: „Treime Sfântă,
Ne dă alin, har, întărire
În vremea grea ce ne frământă!
41. Ca să plinim al Tău Cuvânt,
Chiar și în vreme de suspin
Și mântuirea Ta luând
Să Îți cântăm în veci: Amin!”
Ana-Georgiana Grigore
19 ani
evtodiev
iunie 24, 2016 @ 9:35 am
off topic: un nou frumos film despre Sfântul Luca al Crimeei:
https://www.youtube.com/watch?v=SYPdWlHHQGU