Pr. Arsenie Boca despre relaţiile sexuale în timpul sarcinii
Totuşi, nu mă pot abţine de a pomeni un lucru care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor. Când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că se poate, sau nu vrea altfel, sau se declară stăpân pe legile naturii) atunci copiii vin pe lume cu predispoziţia precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina, unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii şi chipurile, circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri. Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.
De ce este oprită toată vremea sarcinii? O dată, pentru că nu mai are rost [copilul nu mai trebuie chemat la viaţă căci el este deja în pântece!], apoi, pentru că toate simţirile celor doi părinţi, mai ales ale mamei, prin care trece în vremea aceea, se întipăresc cu deosebire în mugurele ce s-a plămădit. Deci, iată o mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei, în vremea celor nouă luni. aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte, pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de Ia 7 ani.
Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de celule nervoase. Şi de nu se va întâlni cu cineva care să-i cunoască boala, pe la vârsta căsătoriei va ajunge în doaga nebuniei. Despre sporul la carte nici nu mai vorbesc; patima aceasta le tâmpeşte mintea, căci începe să se poată face pe la 14 ani, iar dacă nu i se dă de leac, nu lasă pe om să ajungă nicidecum la 70 de ani. Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind şi trup şi suflet şi pierzându-le pe amândouă pentru totdeauna. Cei ce pătimesc de aceasta, întâi să se tămăduiască, apoi să se căsătorească.
Doctorii dau sfatul căsătoriei numaidecât, fără să socotească roadă bolnavă ce vor chema-o pe lume să se chinuiască, dacă aduc vreo roadă. Prin urmare, înclinările ce le-au avut părinţii în timpul sarcinii, acelea vor fi conducătoare în toată viaţa copilului ce se va naşte. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poţi semăna într-înşii înclinările unui sfânt sau apucăturile unui tâlhar. Să se roage părinţii în vremea aceasta, să se împărtăşească cu Sfintele Taine, să petreacă cu dragoste de Dumnezeu; aşa va fi şi în viaţa copilului ce sa va naşte şi nu veţi avea bătaie de cap cu el, că nu crede, că nu ascultă şi umblă după rele. Întors – ştiţi cum e.
Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi, nu poate rodi copil nou, pentru că nu-şi poate împărţi sângele în 3 părţi şi toate să meargă bine; o parte cu laptele, alta pentru sine şi a 3-a pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie firea rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai. Dar aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor de tot felul, iar căzând în acestea, foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice desfrânare este o putrezire înceată (ca gunoiul care arde) ce scurtează zilele oamenilor.
Luaţi aminte, că pentru osteneala părinţilor, după voia lui Dumnezeu, se rnilostiveşte spre copii şi-i binecuvântează cu daruri, precum însuşi a zis: „până la al miilea neam” pentru cei ce-L iubesc pe El.
din “Pravila albă”, Părintele Arsenie Boca
Articol preluat de pe blogul Taina Căsătoriei
denisa
februarie 19, 2009 @ 1:57 pm
of, cate mizerii am facut in timpul sarcinii…dar dupa ce am nascut si L-am cunoscut pe Dumnezeu m-am cait, m-am spovedit si am nadejde in Dumnezeu ca-mi va sterge pacatele si nu le va lasa sa se rafranga asupra copilului!
Doamne ajuta!
Dan
februarie 19, 2009 @ 5:43 pm
Asa spune Domnul in a doua carte a lui Moise (cap20) „… Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam si Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Sunt convis ca Domnul te-a iertat Denisa pentru nestiinta ta. Lacrimile pocaintei, spovedania, si Sfanta Impartasanie ridica intotdeauna osanda pacatului pe care l-am savarsit, oricat de greu ar fi fost el. Domnul sa te aibe in paza pe tine, pe sotul si pe copilul tau.
Claudiu
februarie 19, 2009 @ 7:38 pm
Si eu am fost un mare pacatos si am avut pacate grele dar m-a iertat Domnul si nu m-a pedepsit.
ioana
martie 6, 2009 @ 2:06 am
Sunt femei care pot concepe al doilea copil desi sunt insarcinate.
Iar hormonii, chiar daca ar fi transferati de la mama la copil (!) nu sunt stocati in sange pentru totdeauna.
Argumentele stiintifice de pe acest site ar trebui mai bine documentate, fiindca altfel din ce in ce mai multi vor condamna ortodoxia. Si nu vrem asta.
admin
martie 6, 2009 @ 9:41 am
Pr. Arsenie Boca a terminat Facultatea de Medicina, ceea ce ma face sa nu ma indoiesc de afirmatiile lui, mai ales ca era si monah, si stia ca minciuna vine doar de la diavol. Si mai ales ca astazi oamenii il considera sfant si vor sa fie canonizat.
Alexandra
iulie 8, 2009 @ 3:01 pm
Ioana, cum vine asta ca o femeie insarcinata sa conceapa inca un copil? In timpul sarcinii nu se mai elibereaza ovule, deci nu mai poate fi fecundare. Poate un caz la un milion sau ceva de genul asta… astea sunt exceptii si cu siguranta stie Dumnezeu de ce a ingaduit asa.
Hormonii nu sunt in sange pentru totdeauna, dar parintele Arsenie s-a referit la trairea de moment a mamei, pe care o resimte si copilul din pantece. Toate se imprima in comportamentul copilului si se manifesta mai tarziu, in cazul asta va avea predispozitie timpurie spre desfranare. Am vazut copii care la 4-5 ani deja vorbesc prostii si au o placere nespecifica varstei lor cand fac asta, in timp ce altii sunt mult mai cuminti si nevinovati.
Cum a spus si admin, parintele a facut medicina si, ca monah, cu siguranta nu avea gandul de a-i insela si minti pe oameni. A avut darul vederii cu duhul, nu cred ca Dumnezeu i-ar fi dat atata har daca nu avea ganduri curate.
Doamne-ajuta!
florinm
august 21, 2009 @ 11:05 pm
Alexandra, de ce nu te duci sa dormi? Pierzi orele, pierzi timp, pierzi neuroni…
Adriana
august 21, 2009 @ 11:55 pm
Pai daca medicii nu au gasit inca o cauza a pacatului la copii, incearca macar teologii si preotii sa gaseasca una, asta-i meseria lor, si fac si ei ceea ce pot… Bine ca fac, caci doar cine nu munceste nu greseste si cine nu greseste merita sa fie promovat… Glumeam 🙂
D
august 22, 2009 @ 1:00 pm
Nu au medicii cum sa gasesca cauze ale pacatului; pt. ca asta nu tine de medicina.
Iar in privinta cauzelor ele sunt oarecum stiute, nu se chinuie teologii sa le gaseasca
Si nu e vorba de pacate la copii, ci de rasfrangerea pacatelor parintilor asupra copiilor.
Adriana
august 22, 2009 @ 8:25 pm
@D
Pai daca nu tine de medicina gasirea de cauze ale pacatului, atunci cum parintele afirma ca: „Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.”?…
D
august 22, 2009 @ 9:22 pm
Explicatia este (si) medicala , dar nu tine de medicina in sensul ca medicina nu e preocupata de asa ceva. Cand medicina se va procupa de aceste aspecte, sa ma anunti si pe mine !
Adriana
august 22, 2009 @ 10:38 pm
O sa te anunt 😉
CIA
ianuarie 14, 2010 @ 7:02 pm
Medicina asa cum o cunoastem in prezent e prea saraca sa poata face ceva. Cel mai bun lucru e sa ascultam sfaturile celor intelepti… Cei destepti nu sunt neaparat si intelepti… Si in primu rand lumea e plina acum de oameni de nimic. Merita ascultate doar sfaturile unor astfel de sfinti… Ei nu gresesc.
Alexandru
ianuarie 30, 2010 @ 10:12 pm
Ar fi minunat ca toti mai multi medici si psihologi sa-si faca meseria prin prisma ortodoxiei.Ca si ei sunt oameni iar omul nu e facut pentru lumea aceasta.Doar asa ar urma calea cea adevarata. Adevarul in duhul sfant.Asa nu ar mai fi atatea paradoxuri in medicina.Ne invata una pe urma descopera ca nu etocmai bine.
Si inca ceva …medicii sunt cei de pe urma dintre oameni care cred in tehnicile invatate.Sunt sceptici. Asa ca nu va incredeti orbesteca de unii singuri nu pot face minuni ci doar cu ajutorul Lui Dumnezeu.
eu
martie 23, 2010 @ 5:16 pm
@CIA
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept.
Daca Doamne fereste esti bolnav de cine ai vrea sa fi tratat, de medici sau de preoti?
Maria
martie 23, 2010 @ 7:22 pm
Draga eu
In unele afectiuni medicul nu pote sa faca nimic.
In altele, e nevoie si de interventia medicului, dar si de interventia preotului. Pe patul de spital multi oameni si-a venit in fire si s-au intors la Dumnezeu.
Intr-un spital de boli nervoase medicul marturisit ca in incaperea in care o bolnava se ridica cu tot cu pat(legata de pat fiind) si sarea prin camera, abia cand a inceput sa rosteasca rugaciunea Tatal nostru femeia, slaba si mica la inaltime, s-a potolit. Din clipa aceea medicul si-a pus in gand sa construiasca o capela in spitalul pe care il si conducea. De atunci, a observat ce mult ajuta rugaciunea la linistirea si vindecarea bolnavilor.
In spitalul din apropierea casei mele, parintele care slujeste in capela are o misiune esentiala. Mi-a spus in una din zile ca a fost chemat la patul unei tinere mame care nu dorea deloc sa-si vada copilul si sa-l alapteze. Trecea printr-un sindrom (!) post-natal. Medicii si asistentele au vorbit cu ea, dar nu s-a schimbat nimic in atitudinea si sufletul femeii.
Au chemat atunci preotul. A vorbit cu ea, a consiliat-o asa cum a stiut mai bine si treptat, treptat mama si-a revenit.
Nu imi dau seama de unde a venit intrebarea ta, din nestiinta sau curiozitate, dar tu singur(a) iti vei putea da seama de toate acestea cand vei vizita un spital in care bolnavii de cancer sau de alte boli pot sa iti spuna cu mana pe inima un raspuns pe masura ta.
Sau Dumnezeu iti va raspunde de-a lungul vietii. Sa dea Domnul sa fie un raspuns bland.
Dumnezeu sa te ajute si sa iti dea ganduri bune.
Maria
martie 23, 2010 @ 7:33 pm
De va e de folos, aici este articolul pe larg despre medicul de care spuneam mai sus:
Rugaciune de medic
(…) Chipul doctorului are alura de nobil roman. Par ondulat pe frunte, zambet strans, retinut, ochii albastri si deosebit de „precisi”, nici o privire de-a sa nu poate da gres, nu poate insemna si altceva decat a hotarat el sa insemne. Senin si calm, pare ca nimic din lumea asta nu l-ar putea tulbura. Calm a fost si-atunci, intr-o seara primavaratica, cand si-a dat seama ca se poate face medicina si altfel. „Era in urma cu sapte ani si credeam ca femeia care fusese adusa cu ambulanta nu va mai trai pana dimineata. Patru oameni au adus-o si abia puteau s-o tina, o tarau pe scari ca pe razatoare. A trebuit sa o legam de pat, dar sarea cu tot cu pat in picioare. Se ridica cu totul si se balanganea asa, prin camera. I-am facut o injectie, doua, trei. I-am dat toata medicatia posibila in doze tot mai mari si mai dese. Femeia grohaia ca porcul, cotcodacea, vorbea in niste limbi straine, plangea. Plangea, mai ales. O stapanea o putere ciudata, ce parca n-avea cum sa fie doar a trupului ei. Nu pricepeam. Asistentele stateau toate roata si se uitau la mine! De spaima, una dintre ele a inceput sa planga. „Va muri”, mi-am zis. Se va usca de atata zbucium si plans sau o voi omori eu. Dozele depasisera demult limitele maxime. Ma uitam la ea si nu stiam ce sa fac. Nu ma mai rugasem demult, cred ca de copil. Si, deodata, am stiut! I-am pus o mana pe frunte, cealalta am bagat-o sub ceafa, am inchis ochii si-n gandul meu am spus rugaciunea „Tatal nostru” (ma si mir ca mi-am amintit-o cu exactitate), de trei ori, apoi tot in gand – mi-era intr-un fel rusine sa nu m-auda asistentele – am zis asa: „Doamne, Dumnezeul meu, lumineaza-ma, invata-ma ce sa fac…”. Atat. A fost pentru prima data in viata cand am facut asa ceva. Iar in timp ce eu ma rugam, femeia se linistea, se linistea, si cand am deschis ochii, am vazut-o plangand incetisor si zicand, ca si cum si-ar cere iertare: „Doamne, miluieste-ma… Miluieste-ma, Doamne…”. Am scos din buzunarul de la piept o iconita pe care o primisem in dar de la stareta Manastirii Moldovita si am strecurat-o sub halatul pacientei. Cand am iesit din salon, imi dadeau lacrimile. Rareori am fost atat de tulburat. Din acel moment insa, pentru acea femeie n-a mai fost nevoie de tratament niciodata. Atunci mi-am dat seama ca sufletul omenesc nu-l poti trata numai cu medicamente si cu psihoterapie. Ar mai trebui si altceva. De la acest caz a inceput totul: imediat dupa aceea, am pornit sa facem o biserica…”
http://www.formula-as.ro/2003/574/spiritualitate-39/biserica-din-spitalul-de-nebuni-4210
Claudiu
iunie 2, 2011 @ 7:51 pm
Am gasit in acest articol expresia „sporul la carte”. Ce semnifica asta?