Pr. Mina Dobzeu: „Îmi amintesc de fratele Traian Dorz.” Mărturii inedite din timpul închisorii.
Reporter: Preacucernice părinte, când aţi aflat pentru prima dată despre Oastea Domnului?
Păr. Mina: Încă din tinereţe, pe când eram la mănăstirea Hâncu, din Basarabia, prin anii 1936. Atunci primeam în mănăstire foaia Oastei Domnului, Iisus Biruitorul, a părintelui Iosif Trifa, de la Sibiu.
Aveam o apreciere şi o stimă deosebite pentru această lucrare. De altfel, şi după aceea în timpul persecuţiei am avut o atitudine de apărare şi de susţinere faţă de Oastea Domnului. Nu mă lăsam nicodată convins că Oastea Domnului ar fi o sectă, pentru că o ştiam ca o lucrare bună, de zidire sufletească, de trezire a celor ce zac în ignoranţă şi nepăsare.
R.: După câte ştiu l-aţi cunoscut personal pe fr. Traian Dorz la închisoare. Ce vă amintiţi în legătură cu dânsul?
P. M.: (cu vocea caldă, calmă, vorbind rar, convingător): Îmi amintesc de fr. Traian Dorz că prin anii ’62 l-am cunoscut la Stoieneşti, în Balta Dunării, în detenţie. Eu ieşeam la muncă doar vara, o lună sau două, că nu rezistam la frig şi nici la efort. Restul timpului eram ţinuţi în cabane, scoţându-ne la aer foarte puţin, fiind pedepsiţi cumva că nu ieşeam la muncă. Şi apoi, acolo ne întâlneam şi ne întreţineam cu fr. Traian Dorz în discuţii, meditaţii şi cântări. O cântare preferată era „Iisuse al meu prieten drag / din zorii tinereţii / cu Tine eu călătoresc / pân’ la sfârşitul vieţii”.
Acolo în închisoare oficiam câte o slujbă. Dimineaţa făceam Utrenia, un acatist al Domnului Iisus şi al Maicii Domnului, apoi Sfânta Liturghie, la care participa fr. Traian împreună cu alţi credincioşi din Oastea Domnului care făceau parte din grupul lui. Mai era un grup de ostaşi dizidenţi, în frunte cu unul Nicolae Moldoveanu. Apăreau astfel mari discuţii între aceste două grupuri. Era mare dezbinare: el – Moldoveanu – era atras de „evanghelişti”. Cu fr. Traian participam la meditaţii deosebite. Il spovedeam, îl împărtăşeam şi el îi învăţa şi-i îndemna să facă şi ceilalaţi care erau cu el la fel. Îi îndemna să fie cu preoţii şi cu Biserica. Am mai cunoscut acolo şi nişte fraţi din împrejurimile Sibiului, care stăteau mai răzleţi deşi nu erau dezbinaţi de Biserică. Ei vorbeau din Scriptură, dar şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Era unul Capătă Ion, din Ocna Sibiului, şi încă alţii la fel. Ei erau bine pregătiţi, cunoşteau şi literatura Bisericii. Dar ei se ţineau separaţi, deşi – cum am spus – ei nu aveau învăţături străine. În cele din urmă ne-am despărţit de toţi. M-am mai întâlnit cu fr. Traian Dorz la Periprava. El, fr. Traian, a rămas la Periprava, iar pe mine m-au dus la Gherla într-un grup de inapţi.
R.: Dar altceva, mai mult, din închisoare nu vă mai amintiţi despre fr. Traian?
P. M.: După acestea ne-am despărţit şi nu am mai ştiut nimic de el. Dar important este aceasta: Fratele Traian Dorz era un creştin ortodox convins, nu crea probleme între Oaste şi Biserică. Mai mult, el era cu grupul preoţilor şi îndruma pe fraţii credincioşi din Oastea Domnului să fie cu Biserica şi cu preoţii. Eu îi vorbeam, de altfel, adesea despre importanţa Sfintei Liturghii, a preoţiei, a Sfintei Euharistii, lucruri pe care el le urmărea cu atenţie şi preţuire şi era un exemplu bun de comportare între toţi în închisoare.
(Pr. Mina Dobzeu, interviu realizat de fr. Mircea Andronic – In memoriam Traian Dorz. Mărturii la 20 de ani de la trecerea în veșnicie, ediție îngrijită de Corneliu Clop, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, pp. 115-116)