Predica de pe munte (parte a 3-a) – Judecarea fratelui. Puterea stăruinţei în rugăciune
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci cu judecata cu care judecaţi, cu aceea veţi fi judecaţi; şi cu măsura cu care măsuraţi, cu aceea vi se va măsura.
Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum îi vei zice fratelui tău: Lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!, şi iată că’n ochiul tău este bârna? Făţarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi numai atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Nu daţi cele sfinte b câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie.
Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide; că oricine cere, primeşte; cel ce caută, află; şi celui ce bate i se va deschide. Cine oare este omul acela dintre voi căruia fiul său îi va cere pâine şi el îi va da piatră?; sau, de-i va cere peşte, el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!
Aşadar, pe toate câte vreţi să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceţi-le şi voi lor; că aceasta este legea şi profeţii. Intraţi pe poarta cea strâmtă; că largă este poarta – şi lat este drumul ce duce la pieire şi mulţi sunt cei ce intră prin el; şi strâmtă este poarta – şi îngust este drumul ce duce la viaţă şi puţini sunt cei ce îl află. Feriţi-vă de profeţii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi d, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară se culeg struguri din spini sau smochine din mărăcini?Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune.Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi Îmi vor spune în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profeţit? şi nu în numele Tău demoni am scos? şi nu în numele Tău multe minuni am făcut? Şi atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v’am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, voi, cei ce lucraţi fărădelegea!
De aceea, tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele şi le plineşte e, i se va asemăna bărbatului înţelept care şi-a clădit casa pe stâncă.
Şi a căzut ploaia şi au venit puhoaiele şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea n’a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.Dar cel ce aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le plineşte, i se va asemăna bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit puhoaiele şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea şi ea a căzut. Şi mare i-a fost căderea!“
Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui, că îi învăţa ca unul care are putere f, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.
(Discurs al Mântuitorului Iisus Hristos ţinut în faţa mulţimilor, care poate fi găsit în Sfânta Scriptură, în Evanghelia după Matei, capitolul 7)
(În imagine este chiar Muntele Fericirilor din Galileea de unde Mântuitorul a ţinut această predică)
Ana
aprilie 4, 2011 @ 8:23 am
frumusetea si simplitatea ortodoxiei
[quote]Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide; că oricine cere, primeşte; cel ce caută, află; şi celui ce bate i se va deschide. [/quote]
[b]Cuvinte atat de cunoscute, atat de mult vehiculate in vorbirea noastra si totusi atat de simple si de usor de pus in practica. [/b]
Ametesc de frumusetea lor. Mi se pune un nod in gad numai gandindu-ma ca noi toti suntem la un pas atat de mic [i]de a primi, de a fi fericiti, bucurosi etc[/i]. Si totusi, nu o facem. Sau daca o facem, se intampla abia atunci cand ajungem la disperare, si vedem ca singura noastra Cale nu poate fi decat alaturi de credinta in Hristos.
Laura-optimista
aprilie 4, 2011 @ 3:12 pm
"Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci cu judecata cu care judecaţi, cu aceea veţi fi judecaţi; şi cu măsura cu care măsuraţi, cu aceea vi se va măsura.
Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum îi vei zice fratelui tău: Lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!, şi iată că’n ochiul tău este bârna? Făţarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi numai atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău."
Citind aceste cuvinte, am impresia că Domnul Iisus Hristos le-a rostit special pentru a mă mustra pe mine… 🙁 Şi cred că mulţi dintre noi suntem în această situaţie. Mărturisim cu toată convingerea că suntem ai lui Hristos, dar observăm şi contabilizăm cu atâta uşurinţă fiecare greşeală neînsemnată a semenilor noştri (chiar şi a celor mai credincioşi ), uitând (în mod neintenţionat, nu-i aşa?) de propriile patimi, care ne stăpânesc sufletele şi – mai grav – ne ţin departe de Dumnezeu. Dacă noi am fi lipsiţi de aceste patimi, în care cădem adesea, precum spunea Sf. Ioan Gură de Aur, nici n-am mai avea nevoie de a citi cuvântul lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură, căci noi înşine am fi inspiraţi de Duhul Sfânt, comunicând cu El în mod direct, faţă către faţă, asemenea sfinţilor. Atunci, s-ar împlini în viaţa noastră cuvântul proorocului Ieremia, potrivit căruia Dumnezeu va pune legile sale în inima noastră şi, în loc să le scrie pe piatră (sau pe hârtie), ni le-ar întipări direct în suflet. Nouă ne este necesar cuvântul scris "nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi" şi nici aşa nu păzim această poruncă divină, dar dacă iubirea noastră faţă de semeni ar fi autentică, chiar dacă Hristos nu ne-ar fi interzis osândirea cu gândul a semenilor, tot n-am fi judecat pe nimeni, ci asemenea Sfântului Siluan Athonitul, am fi plâns din compasiune sinceră şi nefăţarnică faţă de cei lipsiţi de credinţă. Cât de departe suntem de spiritul evanghelic… şi totuşi… Hristos, Domnul nostru Cel milostiv, a rostit şi pentru noi minunatele şi unicele cuvinte: "Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este"(Mt5, 48). Dacă Hristos ne-a cerut să dobândim desăvârşirea, înseamnă că suntem capabili de aceasta, căci El nu ne-ar fi dat o poruncă imposibil de îndeplinit. Dacă Fiul lui Dumnezeu ne-a adresat cuvintele în aparenţă utopice "nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi", înseamnă că, prin harul Său, suntem capabili să ajungem la performanţa duhovnicească de a nu-i mai judeca pe fraţii noştri. Această poruncă nu vizează, desigur, doar relaţia dintre noi şi ceilalţi creştini ortodocşi, ci este un program de viaţă, pe care suntem datori să-l urmăm faţă de orice semen al nostru, indiferent de religia sa. Păcatul putem şi trebuie să-l judecăm, dar să facem aceasta iubindu-l şi înţelegându-l pe păcătos. Toţi suntem victime ale păcatului, din a cărui robie Hristos ne-a izbăvit prin Moartea şi Învierea Sa. De aceea, să nu judecăm pe semenii noştri, ci pe noi înşine, rămânând intoleranţi faţă de ideile şi faptele negative şi îngăduitori faţă de persoanele care le generează.
Doamne ajută!
Laura-optimista
aprilie 4, 2011 @ 3:29 pm
Să medităm… Pentru noi, e adevărată Evanghelia?
Sfântul Alexandru de Mesopotamia, întemeietorul ordinului monahal al achimiţilor era, în tinereţea sa, nemulţumit de orice mănăstire în care ajungea, deoarece şi-ar fi dorit să-şi petreacă viaţa şi să-şi săvârşească nevoinţele ascetice într-un loc ideal, în care poruncile dumnezeieşti să fie respectate cu stricteţe. Astfel, ajungând într-o mănăstire în care era foarte apreciat pentru viaţa sa sfântă, a rămas acolo mai multe luni, în ascultare faţă de stareţ, împlinindu-şi cu râvnă şi dragoste toate îndatoririle vieţii de mănăstire.
ÎNtr-o zi, după Sfânta Liturghie, când toţi monahii erau adunaţi în biserică, tânărul Alexandru s-a apropiat de stareţ şi l-a întrebat în faţa tuturor: "părinte stareţ, Evanghelia este adevărată?". Auzind aceste cuvinte neaşteptate din partea unui tânăr credincios şi râvnitor, stareţul i-a răspuns că, desigur, Sfânta Evanghelie este adevărată, fiind scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt, iar în ea sunt cuprinse faptele şi cuvintele Domnului nostruIisus Hristos. După ce monahul Alexandru a plecat din biserică, stareţul le-a spus celorlalţi monahi: "Iubiţi fraţi întru Domnul, să ne rugăm pentru fratele nostru Alexandru, că slăbeşte în credinţă… M-a întrebat, cum aţi auzit şi voi, dacă Evanghelia este adevărată". Atunci, toţi monahii au oficiat o slujbă, în care I-au cerut Domnului să-l întărească pe Alexandru în credinţa cea adevărată.
A doua zi, după Sfânta Liturghie, Alexandru, venind la stareţ, a întrebat din nou: "Părinte stareţ, spuneţi-mi, Evanghelia este adevărată?". Din ce în ce mai uimit şi îngrijorat, stareţul i-a repetat răspunsul din ziua precedentă, demonstrându-i, cu argumente teologice, adevărul Sfintei Evanghelii. Mai târziu, când Alexandru nu mai era în biserică, stareţul le-a cerut celorlalţi monahi să continue rugăciunile pentru el căci, fără îndoială, credinţa sa este foarte slăbită, de vreme ce a pus acea întrebare de două ori. Atunci, toţi monahii au început o nouă rugăciune, pomenindu-l pe fratele lor întru monahism şi rugându-se pentru întărirea credinţei sale.
În ziua următoare, după săvârşirea Sfintei Liturghii, ca şi în zilele anterioare, Alexandru de Mesopotamia s-a înfăţişat stareţului şi i-a pus întrebarea: "părinte stareţ, Evanghelia… este adevărată?". La auzul aceleiaşi întrebări, repetate acum a treia oară, toţi monahii prezenţi în biserică i-au răspuns într-un glas: "-)a, e adevărată!". Atunci, Sfântul Alexandru, privindu-i pe toţi cu tristeţe, după o clipă de tăcere, i-a întrebat: "Şi voi de ce n-o practicaţi?". 🙁
Sper că această scurtă relatare ne va fi tuturor de folos. Eu am auzit-o recent de la un părinte profesor şi mă gândeam că… toţi am merita o asemenea lecţie de viaţă, am merita să fim întrebaţi dacă Evanghelia este adevărată şi, dacă vom răspunde afirmativ, să fim provocaţi la a medita: noi de ce n-o practicăm?
Laura-optimista
aprilie 4, 2011 @ 5:26 pm
"Muntele Fericirilor este echivalentul creştin al Sinaiului." (prof. Alexandru Mihăilă)
Doamne ajută!
Claudiu
aprilie 4, 2011 @ 5:48 pm
Multumim pentru completari Laura.
Sunt de folos.
ellena
aprilie 4, 2011 @ 7:17 pm
Minunata predica de pe munte e o adevarata lectie de viata…
@Laura
Frumos spus, e adevarart ca avem nevoie ca cineva sa ne intrebe mereu daca evanghelia este adevarata, ca poate doar astfel ne aducem aminte s-o implinim ,eu cel putin am nevoie…Doamne ajuta!
Laura-optimista
aprilie 4, 2011 @ 9:36 pm
Claudiu şi Ellena, Doamne ajută!
Vă mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase, pe care mi le-aţi adresat şi mă bucur din tot sufletul că ceea ce am scris vă este de folos. 🙂
O noapte binecuvântată şi numai bucurii!
Dumnezeu să fie cu voi!
Laura