“Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul bine il vesteste…”.
MAI STIM A AUZI VESTEA BUNA CEA MAI PRESUS DE LUME?
Atat de mult ne-am obisnuit cu vestile (mai mult proaste) de zi cu zi si intr-atat viata noastra sta sub semnul grijilor, al stresului, al amagirilor, al simulacrelor de tot felul si al cenusiului cotidian, incat chiar si cei care si-au pastrat aprinsa candela plapanda a credintei abia daca mai pot percepe, prinsi in mijlocul intunericului acestei lumi, intelesul acestei mari Sarbatori. Despre Vestea cea Buna pe care o primim inca o data si noi acum, Sf. Isaac Sirul spunea ca este “cel mai binecuvantat si mai imbucurator fapt care ar fi putut sa se intample neamului omenesc“. Este un eveniment care ne priveste pe fiecare personal si care, daca i-am constientiza “miza” pentru viata noastra vesnica, ar trebui sa ne umple de bucurie negraita.
Dar cum sa pretuim acest Dar coplesitor care ni se face si cum sa ne bucuram de el cu adevarat daca noi nu am avut si nu avem “Sus inimile” (cum ni se cere in Liturghie), daca noi nu am ajuns sa insetam si sa flamanzim efectiv dupa Dumnezeu, daca noi ne-am indestulat din roscovele desertaciunilor acestei lumi, cautand “implinire” si “satisfactie” in cele pamantesti? Bucuria mantuirii, cum ne spune acelasi mare Isaac Sirul, vine numai cand simtim ca totul este pierdut, ca noi suntem pierduti si cand ne-am dezlipit inima de orice nadejde a lumii acesteia. Ce folos sa ni se spuna ca astazi incepe Mantuirea noastra, daca noi nu am asteptat cu “disperare” aceasta Mantuire, daca noi nu am tanjit sa fim salvati de nimic, daca nu ne-am simtit sufletul bolnav pe moarte si fara sansa de vindecare, daca nu ne-am simtit singuri si straini in aceasta lume si nu am asteptat cu mainile tremurande intinse spre cer “minunea straina” care sa ne smulga din deznadejde?
“Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor bucura“. *** (Razboi intru Cuvant)
Multe învăţăminte ne oferă această predică deosebită, dovedind bogăţia de sensuri ale Sfintei Scripturi. Merită ascultată până la sfârşit. M-au impresionat foarte multe idei, printre care : – Prin Buna Vestire, Domnul Dumnezeu nu i-a impus ceva Sfintei Fecioare, nu i-a dat o poruncă ci DOAR a înştiinţat-o, că pe ea a ales-o pentru a-L purta în pântece pe Fiul Său, iar Sfânta Fecioară, fiind liberă să aleagă, dacă să poarte sau nu această misiune, prin marea-i smerenie, a acceptat deplin, fără nici o îndoială în suflet; – Sfânta Fecioară Maria împreună cu Sfânta Elisabeta, ambele purtând în pântece Pruncii Sfinţi, la un moment dat, nu mai aveau umbră, căci lumina venea din interiorul lor; – Între toţi oamenii aleşi de Domnul Dumnezeu pentru misiune în lume, majoritatea proorocilor: şi Moise, şi Ieremia etc au cârtit la un moment dat, datorită greutăţii misiunii lor; singură, DOAR Sfânta Fecioară Maria, n-a cârtit niciodată, deşi toată viaţa Ei a fost plină de suferinţa; – Arătările Domnului de după Înviere au fost necesare ca dovezi DOAR pentru cei care se puteau îndoi în credintă, nicăieri nu apare – însă – în Sfânta Evanghelie (=Vestea cea Bună sau Buna Vestire), o arătare Maicii Domnului. De ce ? Pentru că Dânsa a văzut cu ochii minţii Învierea Fiului Său. – Deşi nu sosise încă ceasul Fiului ei, la nunta din Cana, Domnul – la rugămintea Maicii Sale (căreia îi păsa de demnitatea nuntaşilor), a trecut peste hotărârea Sa, de dragul Maicii Sale, aşa cum şi la Judecata de Apoi, nădăjduim, că pentru rugăciunile Maicii Sale, Îşi va schimba hotărârile dreptăţii spre cele ale milostivirii.
Mulţumim mult pentru acest cuvânt de învăţătură de mare folos !
Elena
martie 25, 2010 @ 3:33 pm
“Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul bine il vesteste…”.
MAI STIM A AUZI VESTEA BUNA CEA MAI PRESUS DE LUME?
Atat de mult ne-am obisnuit cu vestile (mai mult proaste) de zi cu zi si intr-atat viata noastra sta sub semnul grijilor, al stresului, al amagirilor, al simulacrelor de tot felul si al cenusiului cotidian, incat chiar si cei care si-au pastrat aprinsa candela plapanda a credintei abia daca mai pot percepe, prinsi in mijlocul intunericului acestei lumi, intelesul acestei mari Sarbatori. Despre Vestea cea Buna pe care o primim inca o data si noi acum, Sf. Isaac Sirul spunea ca este “cel mai binecuvantat si mai imbucurator fapt care ar fi putut sa se intample neamului omenesc“. Este un eveniment care ne priveste pe fiecare personal si care, daca i-am constientiza “miza” pentru viata noastra vesnica, ar trebui sa ne umple de bucurie negraita.
Dar cum sa pretuim acest Dar coplesitor care ni se face si cum sa ne bucuram de el cu adevarat daca noi nu am avut si nu avem “Sus inimile” (cum ni se cere in Liturghie), daca noi nu am ajuns sa insetam si sa flamanzim efectiv dupa Dumnezeu, daca noi ne-am indestulat din roscovele desertaciunilor acestei lumi, cautand “implinire” si “satisfactie” in cele pamantesti? Bucuria mantuirii, cum ne spune acelasi mare Isaac Sirul, vine numai cand simtim ca totul este pierdut, ca noi suntem pierduti si cand ne-am dezlipit inima de orice nadejde a lumii acesteia. Ce folos sa ni se spuna ca astazi incepe Mantuirea noastra, daca noi nu am asteptat cu “disperare” aceasta Mantuire, daca noi nu am tanjit sa fim salvati de nimic, daca nu ne-am simtit sufletul bolnav pe moarte si fara sansa de vindecare, daca nu ne-am simtit singuri si straini in aceasta lume si nu am asteptat cu mainile tremurande intinse spre cer “minunea straina” care sa ne smulga din deznadejde?
“Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor bucura“.
***
(Razboi intru Cuvant)
Lucia
martie 25, 2010 @ 7:13 pm
Multe învăţăminte ne oferă această predică deosebită, dovedind bogăţia de sensuri ale Sfintei Scripturi. Merită ascultată până la sfârşit. M-au impresionat foarte multe idei, printre care :
– Prin Buna Vestire, Domnul Dumnezeu nu i-a impus ceva Sfintei Fecioare, nu i-a dat o poruncă ci DOAR a înştiinţat-o, că pe ea a ales-o pentru a-L purta în pântece pe Fiul Său, iar Sfânta Fecioară, fiind liberă să aleagă, dacă să poarte sau nu această misiune, prin marea-i smerenie, a acceptat deplin, fără nici o îndoială în suflet;
– Sfânta Fecioară Maria împreună cu Sfânta Elisabeta, ambele purtând în pântece Pruncii Sfinţi, la un moment dat, nu mai aveau umbră, căci lumina venea din interiorul lor;
– Între toţi oamenii aleşi de Domnul Dumnezeu pentru misiune în lume, majoritatea proorocilor: şi Moise, şi Ieremia etc au cârtit la un moment dat, datorită greutăţii misiunii lor; singură, DOAR Sfânta Fecioară Maria, n-a cârtit niciodată, deşi toată viaţa Ei a fost plină de suferinţa;
– Arătările Domnului de după Înviere au fost necesare ca dovezi DOAR pentru cei care se puteau îndoi în credintă, nicăieri nu apare – însă – în Sfânta Evanghelie (=Vestea cea Bună sau Buna Vestire), o arătare Maicii Domnului. De ce ? Pentru că Dânsa a văzut cu ochii minţii Învierea Fiului Său.
– Deşi nu sosise încă ceasul Fiului ei, la nunta din Cana, Domnul – la rugămintea Maicii Sale (căreia îi păsa de demnitatea nuntaşilor), a trecut peste hotărârea Sa, de dragul Maicii Sale, aşa cum şi la Judecata de Apoi, nădăjduim, că pentru rugăciunile Maicii Sale, Îşi va schimba hotărârile dreptăţii spre cele ale milostivirii.
Mulţumim mult pentru acest cuvânt de învăţătură de mare folos !
Guest
martie 23, 2011 @ 12:55 pm
te faci sa plangi o asemenea predica, facandu-te sa te gandesti la viata de dincolo.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace