Predică la duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci)

„Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.  Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.”

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”. Aceste cuvinte ne arată că există o singură modalitate, o singură cale pentru mântuire – aceea de a ne uni cu Dumnezeu. Cine voieşte să-şi scape viaţa prin sine, cu propriile forţe biologice, se va pierde, iar cine se dăruieşte pe sine lui Hristos, chiar până la jertfa propriei sale vieţi, acela se va mântui. Iată de ce perioada Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti este un timp sfânt în care ne dezlipim, prin post şi pocăinţă, de ceea ce este rău în viaţa noastră, de ceea ce este păcat şi moarte ca despărţire de Dumnezeu, şi ne unim cu Hristos prin rugăciune şi fapte bune. Ne unim cu Hristos prin spovedanie, prin împărtăşanie şi prin toată fapta cea bună.

Nu vă faceţi calcule privind mântuirea, nu vă gândiţi că e de ajuns să faci milostenie sau să te rogi în fiecare zi ca să te mântuieşti. Un suflet valorează mai mult decât toată lumea şi mântuirea nu poate fi cumpărată cu nimic, chiar de ţi-ai vinde totul şi ai da săracilor, chiar de mergi zilnic la Biserică, chiar de te rogi des, chiar de te arăţi bun celorlalti…

„Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui”  – aşa i-a spus Dumnezeu Sfântului Siluan ca să se mântuiască.  Adică „vezi câte slăbiciuni ai, dă-ţi seama că nu poţi nimic fără mine şi cere-Mi totul şi Eu îţi voi da”. Mulţumeşte-te mereu cu ce ai. Bucură-te de tot ce-i frumos în viaţa ta şi dă slavă lui Dumnezeu pentru slăbiciunile pe care le ai căci spune Sfântul Apostol Pavel:

„Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie, că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele.

Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.”

Când sunt slab atunci sunt tare, când crucea mea e prea grea atunci strig la Domnul să mă ajute. Fiecare cruce are strălucirea ei, fiecare necaz are bucuria lui. Crucea e povară dar e şi înviere. Supărările sunt norii care ascund soarele, sunt poarta de trecere spre bucurie.

Nu pot face nimic fără Dumnezeu. Nu pot să respir, să dorm, să mănânc, să merg, să cânt, să gândesc. Nu pot nimic fără tine Doamne!

(Claudiu)