Prejudecăţile reprezintă ura împotriva fiinţei umane.

Trecerea anilor din viaţa mea mi-a arătat că cel mai aproape de adevăr motto este cel care grăieşte: Niciodată să nu spui niciodată.

Fără să îmi dau seamă am iubit ceea ce cândva uram cu tot sufletul, şi am început să urăsc ceea ce odinioară iubeam pasional. Da, vorbesc despre idei, concepte, naţiuni, idealuri, oameni…

Recunosc că am trecut prin multe schimbări de opinii şi pasiuni, nu am fost constantă, nu am urmat un singur drum, ci îndată ce m-a atras ceva am căutat să descopăr fiecare părticică a sa, având o dorinţă însetată, aproape bolnavă uneori, de a absorbi esenţa acelui lucru.

În primul rând, primim din familie direcţii despre ideile pe care trebuie să ni le însuşim. Cu precădere, acest lucru este cel mai valabil în ceea ce priveşte reacţiile şi atitudinea faţă de alte naţiuni, etnii şi religii… subiecte sensibile – deşi atât de simple în esenţă dacă nu ar exista milenara lupta pentru pământ şi lucruri materiale.

Ulterior, odată cu adolescenţa obişnuim să ne revoltăm şi începem cu cei mai apropiaţi nouă: Familia. Renegam conceptele primite de-a lungul anilor în familie, adoptăm cu pasiune alte mistuitoare credinţe şi facem tot posibilul să ne demarcăm de ai noștri, în speranţa că aşa ni se va certifica unicitatea.

Important este cât de deschişi rămânem ulterior. Lăsăm problemele de zi cu zi să ne absoarbă într-un vârtej monoton, uitând să adăugăm câte o cărămidă la construcţia ideilor noastre? Devenim nişte simplii bureţi care absorb o informaţie livrată de-a gata, prin canalele media, fără a cerceta ulterior veridicitatea acesteia?

În felul acesta se nasc semidocţii… şi din păcate, aşa se naşte extremismul din oamenii, chiar şi atunci când sunt dezbătute subiecte în aparenţă paşnice, care nu ar necesita ură, încrâncenare, aruncare cu noroi şi mizerie în ceea ce nu este pe placul nostru.

Prejudecăţile, generalizările sunt apanajul oamenilor superficiali… ele sunt decente şi acceptabile în cazul unor caractere insuficient dezvoltate, rămase încă la stadiul infantil care necesită livrarea informaţiei de-a gata… însă nasc conflicte, riscuri şi ameninţări în cazul oamenilor maturi care au puterea de a influenţa şi pe alţii.

Greu mi-a dat seama că cel mai important lucru din lumea aceasta este preţuirea fiinţei umane şi a vieţii sale, indiferent de ceea ce prejudecăţile despre rasa, etnia, religia sau naţionalitatea sa îl recomandă…

Putem oare să trăim crezând că un miliard de oameni sunt posibili terorişti din cauza religiei lor?

Este oare moral să credem că apartenenţii unei anumite etnii sunt înşelători şi plănuiesc distrugerea lumii?

Cu ce ne-am diferenţia de acei mârşavi promotori ai Inchiziţiei care ardeau orice femeie care avea o pisică neagră sau orice intelectual care expunea o idee nouă despre pământ şi astre? Ni se pare absurd şi copilăresc că în zilele noastre să se întâmple aşa ceva, însă scăpăm din vedere faptul că răul îmbrăcă multe forme… în general, răul se îmbracă frumos, este atrăgător şi foarte convingător.

Am pornit tot acest articol de la excepţională carte a lui Amos Oz – Poveste despre dragoste şi întuneric, care prin umanitatea să profundă m-a ajutat să găsesc încă un adevăr în interiorul meu… adevărul că prejudecăţile reprezintă ura împotriva fiinţei umane.

(Diana R.)