Porniţi mereu de la premiza că oamenii sunt buni, chiar dacă aţi fost sau veţi mai fi dezamăgiţi
Suntem doar o mică părticică dintr-un întreg, suntem într-un flux al vieţii alături de oameni care poate gîndesc şi sunt diferiţi de noi, dar au aceeaşi nevoie de iubire, bunătate, atenţie, respect, apreciere ş.a.m.d. Un dar extraordinar pe care îl putem oferi în această perioadă celor dragi este ascultarea. Lasă celor dragi senzaţia că poţi să-i auzi, senzaţia că poţi să-i înţelegi, senzaţia că eşti acolo pentru ei, senzaţia că fiinţa lor este foarte importantă pentru tine.
Dăruiţi în această perioadă încredere. Veniţi către oameni cu o inimă plină de încredere, cu o briză proaspătă de optimism, cu sufletul plin de bunătate. Arătaţi că sunteţi bogaţi prin faptul că puteţi oferi bunătate.
Porniţi mereu de la premiza că oamenii sunt buni, chiar dacă aţi fost sau veţi mai fi dezamăgiţi. Doar un om extrem de puternic poate să ofere mereu şi mereu bunătate. Fiţi oameni puternici! Dăruiţi celorlalţi încredere şi întâmpinaţi mereu cu bunătate oamenii pe care îi întâlniţi, măcar în această perioadă de sărbători. Mai bine să acordaţi încredere unui om care vă va înşela decît să ţineţi la distanţă un om cu inima bună şi sufletul însetat de iubire. Din punct de vedere juridic, în cazuri de ambiguitate, mai bine rămîne liber un om vinovat, decât să condamni un om nevinovat!
Să petrecem o sărbătoare în care să nu mai fim centraţi pe nevoile şi dorinţele noastre, o sărbătoare în care să fim mai atenţi la nevoile şi dorinţele celor dragi! Nu este suficient să le luăm un cadou. Este necesar să-i facem pe cei dragi să simtă că sunt importanţi pentru noi, că au un rol vital în viaţa noastră, iar acest lucru nu-l putem obţine doar cumpărînd daruri. Trebuie să găsim o cale de a le înflori inima. Oferind celuilalt încredere, premiza bunătăţii şi a bunelor intenţii, ascultîndu-i sincer, fără a-i judeca, le putem oferi darul nepreţuit de a se simţi liberi, de a se simţi înţeleşi şi acceptaţi aşa cum sînt.
(Cristina Țurcanu)
Diana
decembrie 21, 2012 @ 10:50 am
`Daca vrei sa ai pacea ,sa-i vezi pe toti ingeri si pe tine sa te vezi un diavol `(par Cleopa).
De vom tacea ,vom auzi durerea mare ce s-a salasluit in sufletele acestora .Un gol mare le cuprinde inima ,iar sufletul lor este tinut prizonier de slujitorii intunericului .Se simt singuri .Cauta pe Cineva…pe Cineva care sa ii inteleaga .Dar pe cine ?
Noi ii putem ajuta.De ii vom privi cu blandete vor vedea iubirea din ochii nostri …iar aceasta iubire se revarsa asupra lor ,iar inima lor incetisor va deveni templu al Dhului Sfant.
Un zambet ,o imbratisare si Il vom ajuta pe Mantuitor sa mai culeaga un suflet .:).
Laura Stifter
decembrie 22, 2012 @ 9:10 pm
Foarte frumos!
Vă sugerez să citiţi şi predicile părintelui Steinhardt referitoare la virtutea încrederii. Nu mai reţin exact în ce predici se referă la această virtute, dar atât în „DĂruind vei dobândi”, cât şi în „Jurnalul fericirii” sunt o mulţime de texte în care este elogiată încrederea… şi asta într-o epocă în care, din cauza regimului comunist, oamenii se suspectau unii pe alţii, numind „prudenţă” păcatul bănuielii.
Încrederea – atât în relaţia cu Dumnezeu, cât şi cu semenii – este una dintre cele mai importante virtuţi creştine, fiind… parte integrantă a iubirii.
Oare ce-ar fi credinţa fără încredere?… Scepticism.
Diana,
Foarte frumos spus: să-i vedem pe ceilalţi îngeri. În privinţa celeilalte idei din citatul pe care l-ai postat (aceea potrivit căreia este bine să ne vedem pe noi diavoli)… nu ştiu ce să zic.
Cred că mai bine ar fi să ne considerăm pe noi înşine drept copii ai Tatălui ceresc, creaţi după chipul Său, cu vocaţia sfinţeniei (a asemănării cu El), dar având permanent nevoie de pocăinţă, din cauza nenumăratelor noastre greşeli.. Nu suntem chiar demoni şi cred că ar fi nesănătos din punct de vedere spiritual să ne socotim astfel. Un asemenea mod de gândire ne-ar putea duce la deznădejde…
Sentimentul culpabilităţii, ca orice medicament (spiritual în acest caz), trebuie luat… cu dreaptă socotinţă. Altfel… ne-ar putea intoxica duhovniceşte. 🙂
Aceasta este opinia mea, s-ar putea să mă înşel… 🙂
În cadrul slujbei înmormântării există o rugăciune care, cred, ne-ar putea fi un ghid în încercarea de a ne înţelege corect pe noi înşine, evitând extremele (mândria şi deznădejdea de propria mântuire): „Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, măcar că port urmele păcatului. Miluieşte zidirea Ta, Stăpâne şi mă arată iarăşi cetăţean al Raiului”. Am citat textul din memorie, s-ar putea să fie puţin inexact, dar ideea aceasta este.
Doamne ajută!
Bucurie şi pace întru Domnul!
Diana
decembrie 23, 2012 @ 1:48 pm
Laura,
Nu trebuie neaparat sa te vezi diavol .Parintele Cleopa a folosit probabil un alt mod de a spune ca fara smerenie nu ne putem mantui ;trebuie sa inlaturam mandria ,slava desarta din sufletul nostru ,fiindca aceasta ne pericliteaza mantuirea.Nu trebuie sa privim la pacatele fratilor nostri fiindca ‘nu stiu ce fac’ ,asadar ‘sa-i vezi pe toti ingeri`.Parintele Arsenie Boca spunea ‘mai bine o rugaciune decat o observatie’,fiindca in momentul in care iti judeci fratele iei pacatul sau asupra ta .Uneori poate iti judeci aproapele si fara sa vrei (sa dau un ex: imbracaminte indecenta ,limbaj vulgar) de aceea trebuie sa fii `mereu in garda` vorba par Cleopa si sa izgonesti toate aceste ganduri chemand numele Domnului: `Doamne Iisuse …`:).Gresesc? Asta e felul in care l-am inteles eu …
Doamne ,ajuta! 🙂
Laura Stifter
decembrie 23, 2012 @ 7:44 pm
Diana,
Interpretarea ta îmi pare deosebit de interesantă şi în duhul autentic al Ortodoxiei.
M-a impresionat în mod plăcut şi acel citat al părintelui Arsenie despre rugăciune vs. observaţie.
Îţi doresc sărbători fericite alături de cei dragi!
Doamne ajută!
Diana
decembrie 24, 2012 @ 3:36 pm
Multumesc Laura !Iti doresc un Craciun fericit :).