Ioan: „Preoții trebuie să cunoască foarte bine ce se întâmplă în lume, să îi cunoască pe oameni”
Mi se pare mie esenţial pentru preoţii care vor să-i atragă pe tineri în Sfânta Biserică şi la spovedanie, să cunoască foarte bine ce se întâmplă în lume, să îi cunoască pe oameni, pe părinţi, pe copii, pe tineri, şi să încerce să le fie prieteni adevăraţi, prieteni în Hristos!
În ziua de astăzi poate părea dificil să-l vezi pe aproapele, pe fiecare, prietenul tău adevărat şi să respecţi porunca absolută a lui Dumnezeu în care se înglobează toate: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10,27). Dar nu este deloc imposibil, şi chiar de asta e nevoie ca preoţii să-i poată atrage pe tineri în biserică! Atunci când preoţii îi cunosc foarte bine pe tineri şi respecta porunca cea mare a lui Dumnezeu, ei sunt capabili de o empatie faţă de aceştia în adevăratul sens al cuvântului, şi înţeleg în profunzime situaţiile cotidiene ale vremurilor mult încercate duhovniceşte în care trăiesc aceşti tineri. Astfel le pot vorbi din suflet, iar acel sfat, cuvânt duhovnicesc dat din suflet le foloseşte cu adevărat!
Cea mai recomandată soluţie din punctul meu de vedere este respectarea canoanelor de către înseşi sfinţiile lor, dedicarea cu toată fiinţa lui Dumnezeu şi lupta cu tărie în fața vrăjmaşului nevăzut, aşa încât Duhul Sfânt îşi va face oricum lucrarea neîntrerupt în inimile lor, iar ei vor da cuvântul duhovnicesc potrivit în fiecare context întâlnit, nevoiaşilor duhovniceşti.
Ieromonahul stareţ al mănăstirii unde merg eu mi-a spus într-o duminică, după Sfânta Liturghie: „Tu ştii că azi, înainte să începem slujba, eu nici nu ştiam ce am să predic? Şi când te-am văzut pe tine am simţit ce am să zic.” Sensul acestor cuvinte este profund legat de mântuire, mântuirea prin aproapele, căci aceasta este calea. Astfel că Dumnezeu vrea ca preoţii Săi să îi slujească, nu făcând eforturi de unii singuri, ci funcţionând ca o unitate împreună cu credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie, mergând până într-acolo ca şi simplă prezenţă a unui om în biserică, pe care preotul îl cunoaşte şi pe care îl spovedeşte, poate să îl inspire pe acesta să dea un cuvânt duhovnicesc folositor întregii adunări, mergând pe simţirea de moment, simţirea legăturii dintre acesta şi aproapele.
În completare, conchid ideea cu un cuvânt al Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa care a spus: „Raţiunea este ca o cârjă fără de care nu poţi merge, dar care, la un moment dat, începe să te împiedice în urcuşul către Dumnezeu.”
(Ioan Alexandru)
