Preoţii şi teologii păcătoşi
De ce nu scriem noi pe acest site despre preoţii şi teologii homosexuali? De ce nu vorbim despre masonerie, despre politicieni corupţi, despre hoţie, despre tot răul din lume? De ce nu vorbim despre oamenii din Biserica noastră care fac păcate mari şi smintesc pe ceilalţi? De ce?
Răspunsul o să vi-l dau cu câteva versuri dintr-o melodie simpatică:
„I-aş bate cu mâna mea dar mâna mea e prea ocupată cu mâna ta…” „Pe bune i-aş înjura dar gura mea e prea ocupată cu gura ta…”
Creştinii sunt ocupaţi cu a face binele şi de aceea n-au timp să facă răul. Mana crestinilor e ocupata mereu cu a trage mana celor nevoiasi din necazuri. Gura creştinilor e prea ocupată să vorbească frumos, să-l slăvească pe Dumnezeu, să exprime în cuvinte iubirea faţă de ceilalţi şi de aceea n-are timp să judece păcatele altora.
De ce să vorbim şi noi despre preoţii şi creştinii care păcătuiesc? Ca să-i smintim şi să-i îndepărtăm pe cei care vin cu drag la biserică? Să-i răcim pe cei care sunt căldicei şi neîntăriţi în credinţă? De ce? Ca să aruncăm o umbră de îndoială şi asupra preoţilor şi creştinilor cumsecade?
Sfinţii Părinţi ne învaţă să ne comportăm cu cei care păcătuiesc ca şi cum n-ar păcătui, să le trecem cu vederea greşelile, şi aşa se vor ruşina şi ei… Şi pe viitor poate se vor îndrepta.
Preoţii de mâine sunt copiii tinerilor de astăzi, iar credinţa lor depinde de felul cum se raportează părinţii lor la Dumnezeu şi la Biserică. Dacă noi arătăm tinerilor ce păcate fac unii preoţii, e logic să nu-şi mai îndrume copiii către această mare slujire. Iar dacă o mână de creştini greşeşte, asta nu înseamnă că Biserica greşeşte, ci pur şi simplu arată că omul este liber să aleagă în fiecare secundă, şi nu e constrâns să aleagă un drum predefinit. De aceea şi preoţii greşeşc, şi ierarhii greşesc… Dar se pot îndrepta. Unii au făcut-o deja. Alţii mai au timp până la moarte.
Chiar dacă toţi preoţii ar păcătui, noi tot am avea nevoie de Dumnezeu, de Sfânta Liturghie, de iertarea păcatelor, de Botez, de Cununie, de înmormântare, de pomenire, de sfinţirea casei, de aghiazmă, de slujba Învierii, de predici, de Cuvântul lui Dumnezeu… Cine le-ar face pe toate acestea?
Chiar dacă ar fi aşa, ar trebui să-i iertăm, să ne rugăm la Domnul pentru ei ca să-i îndrepte, şi totul ar fi bine.
Preoţii au mare nevoie de ajutorul credincioşilor, la fel de mult cum credincioşii au nevoie de ajutorul lor. Nu pot nici ei singuri, şi ei au ispite, şi ei au necazuri, căderi, probleme, răzvrătiri, depărtări… De aceea Sfântul Apostol Pavel ne învaţă să ne rugăm pentru cei mai mari ai noştri, pentru cei ce ne conduc, pentru cei ce ne îndrumă. Dacă preoţii păcătuiesc este şi vina noastră pentru că nu ne-am rugat destul pentru ei, pentru că le-am dat un exemplu greşit cu comportamentul nostru.
Pare ciudat, nu? Noi să dăm exemplu preoţilor…? Nu e ciudat deloc. Prin fiecare actiune pe care o facem influienţăm pe ceilalţi, prin orice mic comportament, prin atitudine, prin vorbe, prin haine, prin gesturi, prin privire, si prin toate lucrurile pe care le facem.
Preoţii trăiesc printre noi şi nu noi printre preoţi. Există un preot la 500-1000 de oameni, deci asta înseamnă că procentul preoţilor din populaţia totală e unu la mie, adica 0.1%. Preoţii trăiesc în „societatea noastră” şi zilnic iau act de comportamentul nostru şi cu voie sau fără de voie se lasă influenţaţi. Preotul e obligat să trăiască şi-n cer şi pe pământ, să slujească cu îngerii dar să vorbească şi cu golanii. Şi tocmai din cauza acestui lucru uneori presiunea „lumii” e mai puternică decât împlinirea voii dumnezeieşti.
De aceea preferăm să vorbim pe site despre lucrurile minunate ale Ortodoxiei, despre lumina şi bucuria Învierii pe care o simţim noi creştinii zilnic, în relaţia cu oamenii şi cu Dumnezeu. De aceea încercăm să adunăm tineri care să fie model pentru alţi tineri, aşa cum Biserica a adunat modele de oameni şi i-au trecut în calendar. Viaţa Bisericii a fost mereu tumultoasă, plină de controverse, de erezii, de certuri, de răzvrătiri, de creştini care au păcătuit, dar Biserica a păstrat în sinaxare (vieţile sfinţilor) doar ce a fost frumos, doar vieţile oamenilor care merită arătate tuturor.
(Claudiu)
Maria
martie 1, 2010 @ 11:48 am
Claudiu
ce mi-a plăcut ce-i scris:-)
multumesc frumos.
admin
martie 1, 2010 @ 12:41 pm
Ma bucur ca ti-a placut!
ionutz
martie 1, 2010 @ 4:05 pm
Ma bucur ca ai scris tu…II multumesc lui Dumnezeu!Ma bucur ca a scris cineva cu experienta in domeniu.Iti multumesc.M-a invatat ceva Dumnezeu prin tine!
admin
martie 1, 2010 @ 4:12 pm
Ca sa stie si cititorii nostri despre ce e vorba, Ionut a scris el initial un articol despre acest subiect, dar am hotarat pana la urma sa publicam acest articol.
Catalin
martie 1, 2010 @ 4:29 pm
Sunt de acord cu aproape tot ce ai spus in acest articol (si anume, ca nu trebuie sa ne smintim si nici sa-i judecam pe preotii care pacatuiesc, pentru ca si ei sunt oameni si diavolul ii lupta chiar mai rau decat pe noi, mirenii).
Insa, cateva lucruri din ultimul paragraf nu mi se par a fi intocmai corecte. Si, anume, in ceea ce priveste diferentierea dintre pacate ale firii (desfranare, furt, ucidere, calomnie, vorbirea multa etc.) si pacate impotriva Sf. Duh, cum este erezia (vinderea/tradarea lui Hristos). Daca in ceea ce priveste pe primele, da, nu trebuie sa-l judecam pe cel care le-a facut, in ceea ce priveste a doua categorie, nu cred ca situatia este la fel de simpla.
Ortodoxia s-a mentinut mereu dreapta datorita mentinerii adevarului revelat de Dumnezeu si taierii ca pe niste uscaturi a invataturilor potrivnice ei, precum si prin indepartarea (prin anatema) a celor care le propavaduiau. Anatema nu era in niciun caz un act de ura fatza de cel ce marturisea stramb pe Hristos, ci era un semnal de alarma ca acesta nu se mai afla pe calea cea dreapta si, decat sa traga dupa el multi credinciosi, mai bine sa i se puna o eticheta si, DACA nu se pocaieste si nu se intoarce la Adevar, sa stie oamenii sa stea departe.
Cei care fac astfel de pacate cred ca este bine sa fie cunoscuti, astfel incat oamenii sa nu-si puna in pericol mantuirea, pentru o „dragoste” duhovniceasca falsa pentru acea persoana (care trebuie iertata pentru ca L-a tradat pe Hristos – ?)
Si in vremea comunismului, dar si acum, exista persoane (multe, aflate in varfurile ierarhiei) aservite intereselor lumesti, care ii prigonesc pe preotii care Ii urmeaza cu adevarat lui Hristos. Faptul ca ei sunt imbracati in sutana, au depus vot monahal etc., NU inseamna ca ei ar trebui cinstiti (ca trebuie sa ne rugam pentru indreptarea lor, DA, trebuie sa ne rugam si pentru vrajmasi), ci inseamna ca oamenii credinciosi trebuie sa aiba ochii deschisi, si sa se roage lui Hristos, Maicii Sale si Sfintilor Parinti pentru a-i putea distinge de preotii si episcopii adevarati.
Recent, in Kosovo, sub nou-intronizatul patriarh, o grupare de episcopi Iude au asediat chilia in care se afla unul din fiii duhovnicesti ai Sf. Iustin Popovici, l-au batut (pe el si pe calugari care ii urmau) sub diverse acuzatii mincinoase.
Ar fi normal sa stam cu ochii inchisi, sa ne uitam la ce e frumos, FARA sa fim constienti de ceea ce se intampla in aceasta lume?
Sa nu uitam ca o parte semnificativa a celor trecuti in calendar au fost martirizati (de atei, de musulmani, de papistasi, alti eretici sau de proprii parinti etc.) pentru ca au numit pe fatza ereziile si nu au vrut sa renunte nici la o cirta sau o iota din Ortodoxie, pentru beneficii lumesti, trecatoare.
Imi cer iertare daca am gresit, prin ceea ce am spus.
admin
martie 1, 2010 @ 7:59 pm
Ai dreptate Catalin, trebuie facut-o o diferenta clara intre erezii si pacate personale.
bianchina
martie 1, 2010 @ 8:58 pm
@Catalin
Ten points!
Adriana
martie 2, 2010 @ 12:16 am
Domnul a zis ca oitele Sale ii recunosc vocea si Il urmeaza. Iar daca se mai intampla sa se rataceasca vreuna, El personal le lasa pe toate celelalte si pleaca in cautarea celei pierdute. Cine isi pune increderea in Domnul, si asculta vocea Sa urmandu-L pe El, nu are de ce sa se teama, si nu va regreta alegerea facuta.
MONICA
martie 2, 2010 @ 12:24 am
Uneori tacerea e cel mai bun raspuns.
Mircea
martie 2, 2010 @ 9:28 am
Dumnezeu sa ne lumineze!
Eu personal am alunecat uneori si spre acea dragoste duhovniceasca falsa fata de eretici, dar si spre ura fata de eretici si nu fata de erezie, parasind in ambele cazuri legile lui Dumnezeu. 🙁
Sincer nu e lucru usor sa stam in echilibrul dragostei si al dreptatii… Pentru ca nici cruciada nu e placuta lui Dumnezeu dar nici infratirea cu ereticii, la fel cum nici NEMARTURISIREA adevarului de credinta nu e placuta. Dar mai intai trebuie sa ne cunoastem credinta si sa-L cunoastem pe Hristos, sa-L intalnim in taina inimii. Atunci cand madularele Bisericii isi iau asupra lor „slujirea” de justitiar, risca sa-si piarda de tot dragostea si sa se umple de mandrie si sa devina prigonitori. Cu siguranta e de folos mustrarea spre indreptare si chiar anatema, dar toate aplicate de catre cei care sunt duhovnicesti nu de catre cei care doar aplica litera legii. Si stim foarte bine ca aceasta este iarasi o mare rana care doare la ora actuala – lipsa oamenilor duhovnicesti. Marturisirea e primita in dragoste, iar dragostea isi are faptele ei dupa care o recunoastem. In omul fara dragoste nu poate lucra Dumnezeu, chiar daca a invatat el bine la dogmatica, si-a facut bine studiile teologice sau are o intreaga biblioteca plina de carte duhovniceasca pe care a citit-o. Dragostea e implinirea Legii, dar dragostea nu e o teorie extrasa din carti. Noi foarte mult teoretizam… Noi ne asemanam de multe ori cu acei carturari din vremea lui Iisus, care spuneau „cine este Acesta care iarta pacatele?!” De multe ori ajungem sa lepadam dreptatea lui Dumnezeu si sa o aplicam pe a noastra (in lege nu in Duh), si ne facem potrivnci Celui ce vrea sa ierte pacatele. El vrea sa-i ierte pe cei pacatosi, iar noi vrem sa-i osandim. Cumplit „job” ne asumam de multe ori! Si nu cred ca sunt singurul care poate vorbi despre asta. Numai omul cu adevarat duhovnicesc este instare sa arunce anateme si sa indrepte pe cei pierduti, pentru ca printr-unul ca acesta vorbeste si lucreaza Dumnezeu. Sa nu ne asumam cu totii aceasta misiune inainte de a ne fi incredintata prin har. Fiecare sa ia aminte la starea lui si daca se gaseste umbland in cele placute lui Dumnezeu, sa ia atitudine, din dragoste pentru Mirele lui.
De aceea marturisirea noastra de credinta nu e drapta, pentru ca noi nu ne supunem cuvantului care spune: „Fi-ţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25)
Concluzionand, nu ne ramane decat sa ne aruncam spre Dumnezeu si sa cerem ajutor, in orice situatie am fi si in orice loc, sa dorim sa ne indreptam si sa fim placuti Lui. Doamne ajuta!
niky
martie 3, 2010 @ 12:03 am
Foarte adevarat ultimul comentariu .Dumnezeu iarta pe orcine vine si ingenuncheaza la cruce , si isi plinge pacatul. Stiti ce nu iarta El la om? Acea impietrire si invirtosare a inimii ,nepocainta de pacat si staruinta omului in acest pacat, lucru care il face sa ajunga Demon. Dar si atunci daca s-ar pocai tot l-ar ierta. Doamne ajuta
calin
martie 10, 2010 @ 6:46 pm
Dumnezeu cheama si pentru cei ce raspund la chemare trebuie sa ne rugam sa nu cada. pentru ca de starea lor depinde viata noastra duhovniceasca…
Anna
martie 30, 2010 @ 2:39 pm
Buna ziua, eu am o mare problema legata de spovedanie. Vreau sa mentionez de la inceput ca sunt catolica si banuiesc ca stiti cum se face spovada la noi. Am foarte multe cunostinte ortodoxe si am incercat sa le indrum sa se spovedeasca daca nu in fiecare luna, macar de sarbatori, insa de fiecare data am fost repezita ca domnule ei nu mai merg niciodata la preot pt ca: ori le-au pus intrebari aiurea care i-au facut sa se simta prost, de genul „te-ai mangaiat singura” ori dupa spovada a aflat jumatate de oras ce pacate aveau ele…
Am fost socata de aceste raspunsuri si oricat m-am rugat de persoanele respective sa isi caute un preot cu care sa se inteleaga nu am avut castig de cauza. Ele refuza sa mai incerce si in alta parte… si sa stiti ca nu vorbesc de 2,3 persoane ci de mult mai multe.
Si acum vin eu si va intreb este normal asa ceva? Ca niste preoti sa indeprteze oamenii de biserica? Imi este asa mila de aceste persoane pt ca eu stiu cat de bine ma simt dupa ce intru in cabina de spovada, imi marturisesc pacatele dupa ce mi-am facut cercetarea cugetului si apoi ma simt atat de linistita. Niciodata preotii catolici nu mi-au pus intrebari care sa ma faca sa ma simt prost si nu risc sa mai afle cineva pacatele mele pt ca ei nu ma vad prin peretele cabinei de spovada.
Nu stiu cum sa fac sa ii ajut pe prietenii mei sa simta si ei eliberarea pe care o simt eu dupa spovada, simt o enorma fericire si ma simt atat de aproape de Dumnezeu pentru ca m-am spovedit.
Sunt revoltata de acest comportament al preotilor ortodocsi si nu pot decat sa intru si eu in grupul celor care ii blameaza pe cei ce gresesc. Oricat incercati aici sa spuneti ca sa ii iertam, pana una alta sunt atatia oameni care se departeaza de Dumnezeu din cauza lor si nu e corect asa, rolul lor este sa apropie oamenii de biserica nu sa ii departeze. Sa nu se mai faca preoti atunci daca nu sunt in stare…
admin
martie 30, 2010 @ 3:14 pm
Anna iti intelegem frustrarile vis-a-vis de problema sfintei taine a spovedaniei si de caracterul ei de confidentialitate, dar daca stai sa citesti in toate „ziarele” si pe toate forum-urile care etaleaza in mod obsesiv (nu obiectiv) starea de pacatosenie a preotilor ortodocsi, ai sa ramai in continuare cu aceeasi repulsie fata de Biserica, si fata de slujitorii ei, si nu ai sa cunosti frumusetea si dulceata ortodoxiei. Mai mult de-atat, te va indrepta vrajmasul sa-i iei si dregatoria Mantuitorului…cea de judecator. Ori noua ne este dat a ierta chiar si pe dusman, iar nu a judeca cat de pacatos este cutare preot, cu satisfactia ca noi nu suntem asa.
Chiar si in familiile noastre de ortodocsi se pune problema aceasta cu preotii (ca fura, ca beau, cum sa ma pun in genunchi in fata unui astfel de preot, etc), dar ghici care sunt persoanele care pun astfel problema? Desigur, numai cei care nu se duc la biserica si cauta nod in papura, sau mai bine zis paiul din ochiul aproapelui. Vesnica scuza de a nu te duce la biserica din pricina preotilor.
Din pacate sunt si preoti care au facut rau prin atitudinea avuta, au facut si fac sminteala mai ales printre cei slabi in credinta, dar sunt mult mai multi preoti buni, slujitori drepti ai lui Dumnezeu, gata sa se afle in slujba aproapelui. Cine ne opreste sa ne ducem la acestia din urma? Cine ne opreste sa-i vorbim pe acestia de bine, ca lumea sa-i cunoasca si sa se duca la cine este in masura sa-si poarte raspunderea data?
De ce nu se pune problema tot asa si in privinta doctorilor? Doar sunt atatia doctori vinovati de malpraxis, dar totusi fiecare bolnav cauta sa afle la ce doctor mai bun sa ajunga. Tot asa sa facem si noi fata de preoti. Iar pentru cei cazuti, sa le intindem o mana…cu rugaciunea.
gabriela
martie 30, 2010 @ 7:22 pm
😀 Mie imi place melodia asta..
Liliana Toma
iunie 21, 2016 @ 6:10 am
Bună tuturor!
Sunt nouă pe site și aş dori un sfat. Mama mea este în consiliul parohial al unei biserici din sectorul 4, doar că nu este cea de lângă casa noastră. De-a lungul timpului, mulți i-au spus că ea nu face parte din aceea parohie, deși nu a pretins niciodată nimic, ci doar a procedat așa pentru că biserica i-a apărut în vis cu mai mult de 10 ani în urmă. Au fost multe schimbări și în ultimii ani s-a schimbat și parohul. Vineri s-a întâlnit mama cu el în magazinul Lidl și acesta i-a spus: „tu să stai acasă, să-ți aștepți moartea”. Mama e tare mâhnită și vrea să renunțe la tot ce ține de acea biserică și relațiile de prietenie, fără să spună nimănui ce s-a întâmplat… Eu am sfătuit-o să vorbească cu parohul care este și duhovnicul ei și să-l întrebe dacă l-a supărat cu ceva, sau dacă e mai bine să-și vadă de drum, chiar dacă ea simte că nu a greșit cu nimic. Ce părere aveți?