Preotul cel mort si inviat

Dupa multe urcusuri si coborasuri duhovnicesti ieri am avut parte de un urcus mai aparte. Ieri am vazut un om care, as putea spune, mort a fost si a inviat! Mare mi-a fost minunea sa-l revad… Dar sa o iau cu inceputul:

…Era iarna, era dimineata. Am ajuns in centrul primiri urgente cu un pacient. Pe targa din CPU era un alt pacient adus dintr-un accident rutier. La momentul acela, era pentru mine un necunoscut…nu am putut insa sa nu-mi dau seama dupa gravitatea cazului, de faptul ca urma sa fie transferat la alta clinica  din alt oras si sa nu-mi compatimesc colegii care urmau sa efectueze transferul interclinic avand in vedere faptul ca pacientul era intubat si timp de cel putin o ora urma sa fie ventilat la balon (lucru foarte greu de realizat in timpul mersului), ca sa nu mai spun faptul ca trebuia permanent aspirat si monitorizat pentru a interveni in functie de modificarile functiilor vitale.

Trebuie sa recunosc ca nu am avut prea mult timp sa-mi compatimesc colegii pentru ca am fost sunata din dispecerat  ca avem un transfer interclinic foarte grav, iar celelalte masini toacmai revenisera la baza de la accidentul rutier si trebuia facuta dezinfectia masinilor ( numai ca dupa revenirea la baza mi-am dat seama ca ambulantele erau disponibile, dar avand in vedere complexitatea cazului a fost mai  simplu sa motiveze dezinfectia). Astazi stiu ca nu a fost o intamplare sa plec eu cu acel pacient.

Dupa cateva minute deja eram in drum spre clinica neurochirurgie. Pacient instabil hemodinamic, cu traumatism cranio-cerebral grav, traumatism cranio-facial cu evisceratie ochi stang, pneumotorax compresiv, multiple plagi la nivel facial, insuficinta respiratorie grava, hemoragie digestiva superioara masiva, edem cerebral, edem facial, hematom cerebral, etc. Dupa 30 de minute eram epuizata (desi era ora 8 dimineata), incercad tot drumul manevre de dezobstructie a cailor aeriene, dezobstructia sondei IOT, ventilarea pacientului, monitorizarea, etc. Pana la clinica mai aveam de mers aproape o ora (am oprit de foarte multe ori deoarece din mers nu reuseam sa stabilizam pacientul, iar drumul era inzapezit). Pot doar sa va spun ca nu mai aveam speranta ca vom ajunge cu pacientul in viata, dar cum nu poate da omul ce poate da Domnul, am ajuns cu pacientul in viata la neurochirurgie.

Aud si acum concluziile specialistilor chirurgi : “nu cred ca poate fi salvat, dar noi vom incerca”. A doua zi am aflat ca a murit. Am avut si replica: “nu ma mira vestea, m-as fi mirat daca as fi aflat ca traieste”. Era preot. In accident era impreuna cu familia, sotia si doi copii, care au fost aproape nevatamati. Ma intrebam in timp ce incercam sa-l tinem in viata: ”De ce tocmai el? De ce numai el din toata familia, ca si cum ceilalti nu au fost acolo?” Astazi pot sa imi raspund. Si acest raspuns vreau sa vi-l impartasesc tuturor.

La Luca cap. 16 la “Parabola despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar”… dupa ce au murit cei doi, bogatul ,care era in iad, l-a vazut pe Lazar in sanul lui Avraam (in rai), a strigat catre cel din urma sa-l trimita pe saracul Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-i  racoreasca limba, insa  afla ca intre ei este o prapastie mare si nu pot trece dintr-o parte in alta. “iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, caci am cinci frati, sa le spuna acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin. Si i-a zis Avram: Au pe Moise si pe prooroci, sa asculte de ei.I ar el a zis: Nu, parinte Avraame, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei , se vor pocai…”

Ieri am vazut aceasta minune infaptuita. Cineva a venit de acolo sa ne marturiseasca ca exista rai si iad. Da exista! Dumnezeu a facut  o minune!  O minune pentru mine, o minune pentru toti… Acel  preot care stiam ca a murit, traieste! Rugamintea bogatului pentru fratii lui de pe pamant care atunci nu a fost posibila, acum Dumnezeu ne-a oferit-o noua tuturor celor care inca mai cautam o dovada ca viata continua si dincolo de moarte, ca defapt omul are trei vieti, cum predica ieri acest parinte: o viata in pantecele mamei, o viata pe acest pamant, si viata vesnica. Parintele cunoaste toate aceste trei vieti. A vazut lucruri care ar inspaimanta lumea daca ar fi cu putinta sa se poata vedea si cu ochii trupesti. Cu ochii mintii revede ceea ce a trait si povesteste cu capul plecat, cu ochii inchisi… Iar la final parintele intreba: de ce eu a trebuit sa trec prin toate acestea? Sa se vada opera lui Dumnezeu, minunile lui Dumnezeu, minuni care sunt raspunsuri pentru cei care inca cerceteaza…

Ieri am mers la biserica unde slujeste sa vad cu ochii mei aceasta minune. Nu-mi venea sa cred ca este aceeasi persoana. La inceput l-am recunoscut dupa felul cum a tinut slujba (desi nu l-am auzit niciodata slujind), in timpul Sfintei Liturgii si a predicii asa incat nu mi-am putut stapani lacrimile, la un moment dat am inchis ochii si am crezut ca slujeste un inger. Canta extraordinar de frumos, predica in cuvinte care parca veneau de undeva de sus. Nu exagerez cu nimic, niciodata nu am trait slujba cum am trait-o ieri. Era singurul semn ca acest om este cel care a murit si a inviat. De ce singurul semn? Preotul este de nerecunoscut! Trebuia sa vad ca nu mai are ochiul stang si cicatricile de pe fata, (care erau mascate atat de bine, incat numai de aproape se puteau vedea), pentru a-mi confirma ca este vorba despre pacientul care nu mai avea nicio sansa de supravietuire.

De ce aveam nevoie sa vad acele semne? Oare aveam nevoie de aceeasi confirmare de care a avut nevoie Toma? Ioan cap 20(25) “deci au zis lui (Toma) ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor…, nu voi crede”, iar dupa ce l-a chemat Dumnezeu sa vada si sa-L atinga, Toma a spus: “Domnul meu si Dumnezeul meu”, iar Iisus i-a raspuns: “Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!”
Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta minune! Multumesc parintelui pentru ceea ce mi-a destainuit. Iar la intrebarea: “de ce eu”? As raspunde:  Pentru a fi un punct luminos spre uimirea tuturor nedumeririlor… pentru noi cei care strigam: “nu vreau, nu mai vreau, Doamne, se te supar”!

Inger sau om? A ales sa fie OM, sa se faca tuturor de toate, impartasind spre bratele ce se intind spre el , ca intr-o alegorie, binecuvantarea si mici investituri cu semnificatia clipei…Darul nu soseste de la sine, parintele transporta de undeva de sus o comoara pe care doar o restituie lumii absolut, fara adaogiri si fara stersatura; e doar un intercesor care mediaza intact strasuri existentiale. Parintele nu are greutate; mana sa pusa pe umarul tau are ponderea unei aripi care atinge tamaduitor.

Folositi vremea! Sa ne intrebam in fiecare zi cui i-am dat mai mult din ea. Nu cel care stie multe si vorbeste frumos despre Dumnezeu sau despre toate este destept, ci cel care traieste singur numai pentru Dumnezeu intru toate (parintele Arsenie P.). Iisus cu mare dor ar vrea sa locuiasca in inima ta. Deschide! Inima ta ar fi un mic cer divin. Doamne ajuta!

(Diana)

(Visited 39 times, 1 visits today)