Preotul cel mort si inviat
Dupa multe urcusuri si coborasuri duhovnicesti ieri am avut parte de un urcus mai aparte. Ieri am vazut un om care, as putea spune, mort a fost si a inviat! Mare mi-a fost minunea sa-l revad… Dar sa o iau cu inceputul:
…Era iarna, era dimineata. Am ajuns in centrul primiri urgente cu un pacient. Pe targa din CPU era un alt pacient adus dintr-un accident rutier. La momentul acela, era pentru mine un necunoscut…nu am putut insa sa nu-mi dau seama dupa gravitatea cazului, de faptul ca urma sa fie transferat la alta clinica din alt oras si sa nu-mi compatimesc colegii care urmau sa efectueze transferul interclinic avand in vedere faptul ca pacientul era intubat si timp de cel putin o ora urma sa fie ventilat la balon (lucru foarte greu de realizat in timpul mersului), ca sa nu mai spun faptul ca trebuia permanent aspirat si monitorizat pentru a interveni in functie de modificarile functiilor vitale.
Trebuie sa recunosc ca nu am avut prea mult timp sa-mi compatimesc colegii pentru ca am fost sunata din dispecerat ca avem un transfer interclinic foarte grav, iar celelalte masini toacmai revenisera la baza de la accidentul rutier si trebuia facuta dezinfectia masinilor ( numai ca dupa revenirea la baza mi-am dat seama ca ambulantele erau disponibile, dar avand in vedere complexitatea cazului a fost mai simplu sa motiveze dezinfectia). Astazi stiu ca nu a fost o intamplare sa plec eu cu acel pacient.
Dupa cateva minute deja eram in drum spre clinica neurochirurgie. Pacient instabil hemodinamic, cu traumatism cranio-cerebral grav, traumatism cranio-facial cu evisceratie ochi stang, pneumotorax compresiv, multiple plagi la nivel facial, insuficinta respiratorie grava, hemoragie digestiva superioara masiva, edem cerebral, edem facial, hematom cerebral, etc. Dupa 30 de minute eram epuizata (desi era ora 8 dimineata), incercad tot drumul manevre de dezobstructie a cailor aeriene, dezobstructia sondei IOT, ventilarea pacientului, monitorizarea, etc. Pana la clinica mai aveam de mers aproape o ora (am oprit de foarte multe ori deoarece din mers nu reuseam sa stabilizam pacientul, iar drumul era inzapezit). Pot doar sa va spun ca nu mai aveam speranta ca vom ajunge cu pacientul in viata, dar cum nu poate da omul ce poate da Domnul, am ajuns cu pacientul in viata la neurochirurgie.
Aud si acum concluziile specialistilor chirurgi : “nu cred ca poate fi salvat, dar noi vom incerca”. A doua zi am aflat ca a murit. Am avut si replica: “nu ma mira vestea, m-as fi mirat daca as fi aflat ca traieste”. Era preot. In accident era impreuna cu familia, sotia si doi copii, care au fost aproape nevatamati. Ma intrebam in timp ce incercam sa-l tinem in viata: ”De ce tocmai el? De ce numai el din toata familia, ca si cum ceilalti nu au fost acolo?” Astazi pot sa imi raspund. Si acest raspuns vreau sa vi-l impartasesc tuturor.
La Luca cap. 16 la “Parabola despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar”… dupa ce au murit cei doi, bogatul ,care era in iad, l-a vazut pe Lazar in sanul lui Avraam (in rai), a strigat catre cel din urma sa-l trimita pe saracul Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-i racoreasca limba, insa afla ca intre ei este o prapastie mare si nu pot trece dintr-o parte in alta. “iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, caci am cinci frati, sa le spuna acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin. Si i-a zis Avram: Au pe Moise si pe prooroci, sa asculte de ei.I ar el a zis: Nu, parinte Avraame, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei , se vor pocai…”
Ieri am vazut aceasta minune infaptuita. Cineva a venit de acolo sa ne marturiseasca ca exista rai si iad. Da exista! Dumnezeu a facut o minune! O minune pentru mine, o minune pentru toti… Acel preot care stiam ca a murit, traieste! Rugamintea bogatului pentru fratii lui de pe pamant care atunci nu a fost posibila, acum Dumnezeu ne-a oferit-o noua tuturor celor care inca mai cautam o dovada ca viata continua si dincolo de moarte, ca defapt omul are trei vieti, cum predica ieri acest parinte: o viata in pantecele mamei, o viata pe acest pamant, si viata vesnica. Parintele cunoaste toate aceste trei vieti. A vazut lucruri care ar inspaimanta lumea daca ar fi cu putinta sa se poata vedea si cu ochii trupesti. Cu ochii mintii revede ceea ce a trait si povesteste cu capul plecat, cu ochii inchisi… Iar la final parintele intreba: de ce eu a trebuit sa trec prin toate acestea? Sa se vada opera lui Dumnezeu, minunile lui Dumnezeu, minuni care sunt raspunsuri pentru cei care inca cerceteaza…
Ieri am mers la biserica unde slujeste sa vad cu ochii mei aceasta minune. Nu-mi venea sa cred ca este aceeasi persoana. La inceput l-am recunoscut dupa felul cum a tinut slujba (desi nu l-am auzit niciodata slujind), in timpul Sfintei Liturgii si a predicii asa incat nu mi-am putut stapani lacrimile, la un moment dat am inchis ochii si am crezut ca slujeste un inger. Canta extraordinar de frumos, predica in cuvinte care parca veneau de undeva de sus. Nu exagerez cu nimic, niciodata nu am trait slujba cum am trait-o ieri. Era singurul semn ca acest om este cel care a murit si a inviat. De ce singurul semn? Preotul este de nerecunoscut! Trebuia sa vad ca nu mai are ochiul stang si cicatricile de pe fata, (care erau mascate atat de bine, incat numai de aproape se puteau vedea), pentru a-mi confirma ca este vorba despre pacientul care nu mai avea nicio sansa de supravietuire.
De ce aveam nevoie sa vad acele semne? Oare aveam nevoie de aceeasi confirmare de care a avut nevoie Toma? Ioan cap 20(25) “deci au zis lui (Toma) ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor…, nu voi crede”, iar dupa ce l-a chemat Dumnezeu sa vada si sa-L atinga, Toma a spus: “Domnul meu si Dumnezeul meu”, iar Iisus i-a raspuns: “Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!”
Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta minune! Multumesc parintelui pentru ceea ce mi-a destainuit. Iar la intrebarea: “de ce eu”? As raspunde: Pentru a fi un punct luminos spre uimirea tuturor nedumeririlor… pentru noi cei care strigam: “nu vreau, nu mai vreau, Doamne, se te supar”!
Inger sau om? A ales sa fie OM, sa se faca tuturor de toate, impartasind spre bratele ce se intind spre el , ca intr-o alegorie, binecuvantarea si mici investituri cu semnificatia clipei…Darul nu soseste de la sine, parintele transporta de undeva de sus o comoara pe care doar o restituie lumii absolut, fara adaogiri si fara stersatura; e doar un intercesor care mediaza intact strasuri existentiale. Parintele nu are greutate; mana sa pusa pe umarul tau are ponderea unei aripi care atinge tamaduitor.
Folositi vremea! Sa ne intrebam in fiecare zi cui i-am dat mai mult din ea. Nu cel care stie multe si vorbeste frumos despre Dumnezeu sau despre toate este destept, ci cel care traieste singur numai pentru Dumnezeu intru toate (parintele Arsenie P.). Iisus cu mare dor ar vrea sa locuiasca in inima ta. Deschide! Inima ta ar fi un mic cer divin. Doamne ajuta!
(Diana)
Laura-optimista
septembrie 21, 2010 @ 11:00 am
Cât de impresionant! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Într-adevăr, Mântuitorul săvârşeşte minuni şi în zilele noastre, pentru a ne ajuta să credem în făgăduinţa Sa: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”(Matei28,20).
Doamna Diana, ce v-a relatat părintele acela despre experienţa sa spirituală? Ce a simţit, înainte de a reveni la această viaţă? Ne puteţi împărtăşi aceasta? Ar fi minunat. 🙂 🙂
Un bun prieten al familiei mele a trăit o experienţă asemănătoare, de fapt un miracol, atunci când, în urma unei operaţii dificile, a intrat în moarte clinică. Nu ştiu să explic în termeni de specialitate ce i s-a întâmplat, dar a fost în moarte clinică pentru scurt timp. După ce a fost resuscitat, a relatat faptul că s-a simţit dus într-un loc necunoscut, iar acolo a văzut-o pe fiica sa, care părăsise lumea aceasta cu mulţi ani în urmă. Acea fetiţă, alergând spre el, a încercat să-l îmbrăţişeze şi l-a rugat să rămână împreună cu ea, dar… în acel moment s-a trezit. Este un caz real, pentru că cel care mi-a vorbit despre această experienţă din viaţa sa este un intelectual, profesor universitar, care nu are obiceiul de a inventa, sau de a-şi imagina întâmplări neobişnuite. 🙂
Dumnezeu să ne ajute să credem în minuni, în puterea Sa de a lucra în viaţa fiecăruia dintre noi, chiar şi atunci când ne simţim părăsiţi, descurajaţi, sau chiar îndoielnici în credinţa noastră.
PS. Să vă ajute Dumnezeu ca, prin cariera deosebit de dificilă pe care o profesaţi, să ajutaţi cât mai multe persoane să-şi redobândească sănătatea fizică şi psihică, dar mai ales să se apropie de Mântuitorul nostru!
Doamne ajută!
Cu respect,
Laura
Guest
septembrie 21, 2010 @ 11:49 am
Rarisima scriere ! :love: Fara cuvinte ! :no-comments:
Guest
septembrie 22, 2010 @ 9:14 am
Buna Laura,
Pot sa-ti relatez ce mi-a spus preotul, dar cu lux de amanunte,cred ca cel mai potrivit lucru ar fi sa o faca chiar parintele, daca doreste acest lucru.
Ieri am luat legatura cu parintele si l-am intrebat daca imi permite sa spun cateva informatii despre acest caz. Desi la inceput mi-a raspuns ca e mai bine sa ramana anonim, in cele din urma a acceptat sa dea informatii celor care sunt interesati pentru ajutor duhovnicesc. Chiar parintele mi-a spus ieri ca si duhovnicul sau i-a spus ca aceste trairi vor sta marturie multora pentru a cunoaste ca exista viata dincolo de moarte.
Eu am aflat ca aceasta persoana traieste de la parintele meu duhovnic,(eu si parintele care mi-a fost pacient avem acelasi duhovnic). Tot in momentul in care am aflat ca traieste am aflat ca parintele a trait experiente mai putin intanlite.
Din acel moment unele indoiele de-ale mele s-au spulberat(tocmai traisem o experienta neplacuta in legatura cu reincarnarea), de atunci mi-am propus sa ajung sa-l cunosc pe acest preot. Nu pot spune ca l-am cunoscut(desi am petrecut impreuna o parte din cele mai grele clipe din viata lui), in ziua in care l-am vazut pentru prima data era desfigurat,iar eu am ramas cu acea imagine pentru pana in ziua in care l-am revazut pe 20 sept.2010(accidentul a avut loc pe 8 feb.2010). Nu l-am revazut accidental, sambata seara am simtit ca trebuie sa merg sa-l vad, aveam nevoie de marturia parintelui, aveam nevoie de acesta dovada a vietii de dincolo de moarte. Trebuie sa recunosc ca am avut multe indoieli legate de viata de dincolo(din acest motiv am considerat plecarea mea cu acest pacient la neurochirurgie un semn si nu o intamplare), indoieli care s-au spulberat odata cu marturiile parintelui. Asa am ajuns sa-l revad, stiam in ce localitate slujeste si am mers acolo…Pe drum ma intrebam cum v-a fi revederea, stiam ca nu ma cunoaste si speram ca eu sa-l recunosc usor. Chiar ma gandeam ca o sa-l recunosc dupa felul cum se v-a desfasura slujba, asteptam de la el ceva diferit, pentru ca el era cel care venea de dincolo…Si asa a fost! A fost o slujba foarte diferita. In timpul slujbei, singurul semn ca el este, a fost felul in care vorbea, insa dupa chip nu era aceeasi persoana pe care o stiam, nu mai exista nici o asemanare, doar dupa slujba am mers si am vorbit cu parintele, era el…fara indoiala!
Pot sa va spun ca dupa toate traumele cerebrale, nu a suferit nici o operatie pe creier(desi avea un hematom cerebral), totul s-a remis de la sine. In schimb chirurgia plastica i-a refacut foarte bine fata, doar ca si-a pierdut ochiul stg.
Mi-a marturisit cum cei din iad il strigau pe nume, il rugau sa ii ajute, isi aminteste tipetele din iad…si fericirea pe care a trait-o cand a vazut o lumina care i-a umplut sufletul de bucurie, fericire pe care, spune parintele:”nu am trait-o niciodata in viata mea”, greu de tradus in cuvinte…Parintele are multe de spus, legate de aceste trairi, si-a vazut trupul mort de acolo de sus, si-a vazut invierea…
Pot sa va mai spun ca trei zile parintele a fost in coma profunda. Nu a avut notiunea timpului in perioada in care a avut aceste trairi, nu stie in care moment al starii sale de inconstieta a inceput „calatoria”, nici nu poate spune cat a durat ea, ca ore, ca zile. Isi aminteste tot ce a trait si simtit cu lux de amanunte. Stie de la cei din jur ca pentru trei zile a fost inconstient, de asemenea stie ca a fost in stop cardiorespirator de la cei care au stat langa el in tot acest timp(familie, prieteni).
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta minune. Sigur ea v-a sta marturie multora care inca se mai indoiesc, si v-a intari pe multi care cred iar aceasta marturie le v-a intari convingerea ca sunt pe calea cea buna…
Dumnezeu sa ne ajute sa ne mantuim si sa traim vesnic fericirea pe care parintele a trait-o!
diana
septembrie 22, 2010 @ 9:17 am
Laura, te ros scuza-ma, am uitat sa-mi scriu numele la mesajul de mai sus.
Diana.
Cristina M
septembrie 22, 2010 @ 11:48 am
Diana, ne poti spune localitatea si biserica in care slujeste parintele?
Laura-optimista
septembrie 22, 2010 @ 4:16 pm
Cu adevărat, este minunat ceea ce aţi relatat, doamna Diana!
Cunosc o creştină, care are îndoieli cu privire la existenţa vieţii veşnice… deşi este o persoană deosebit de credincioasă. Îi voi vorbi despre acest miracol, pentru că o astfel de mărturie i-ar putea întări credinţa.
Cu adevărat, cred că Dumnezeu l-a încredinţat pe acel părinte de adevărul existenţei vieţii veşnice, pentru ca el să mărturisească şi altora, în special celor îndoielnici, faptul că, într-adevăr, nu suntem destinaţi neantului, ci existenţa noastră pământească are sens! 🙂 🙂
Doamne ajută, doamna Diana!
Laura
diana
septembrie 24, 2010 @ 8:01 am
Nu este timp prea bine folosit sa mergi neaparat sa cunosti suflete alese, insa cel mai impodobit si delicat este lungul drum spre tine insati(Parintele Arsenie Papacioc).
Cristina M
septembrie 24, 2010 @ 8:11 am
adica nu ne spui … 🙁
diana
septembrie 24, 2010 @ 9:32 am
La slujba la care am cunoscut preotul care a cunoscut viata de dincolo, dupa sfanta liturghie a tinut o cuvantare si vorbea despre crucea pe care, fiecare dintre noi, o avem de dus. Ne indemna sa o acceptam si sa fim convinsi ca nu e mai grea decat puterile nostre.
Deasemenea parintele Arsenie P.ne indeamna acelasi lucru: “Mereu sa fii frumoasa si cu rabdare pe crucea ta. Cand soarele adoarme, atunci sa se trezeasca un Soare Rasarit – Hristos, cum am mai zice Hristosul cel de noapte – mireasma si lumina cea mult tainuita a noptii. Si sa te scoli proaspata cu aripi vrednice si proprii si nu va trebui sa imiti pe cineva daca nu e sufletul tau acolo. Daca te vei lua pe urmele altora, iti vor lua multi inainte iar tu pe tine n-ai sa te vezi nicaieri. Sa te baricadezi intre zidurile convingerilor tale si sa mergi inainte cu ingerul tau bun. Totul curge, si noi si lumea. Unde se termina? Ce va urma?”
Tot părintele Arsenie P. ne invata cum sa ne ducem mai usor crucea: “ Sa fii cu inima buna, sa fii o veselie a tuturor, sa fii milostiva. Milostenia e ceva mult mai frumos, mai mare decat orice dar si talent care-ti aduce satisfactii vazute aici, adica pe loc. Sa arunci macar un zambet de sora unui sarac, daca nu ai un ban pentru painea lui cea atat de nesigura. Painea aceasta se numeste painea ingerilor si deci zambetul ingerilor.
Personalitatea duhovniceasca înseamna ca tu sa stii de tine. Sa stii de ce se joaca piesa cu mustrari sau laude in fata ta, pe seama ta. Sa nu vinzi nimic din taina nici pentru mustrari nici pentru laude. E mai bines a nu fii nimic decat sa fii eroul altora. Tine-te de inger si vezi-ti de treaba! E mai bine sa cobori cerul in realitatile marunte in care pasesti, decat sa te consideri uitata pe undeva pe sus…Nu merge cu gandul dupa rasplata faptei tale bune. Rasplata nu se cauta , ci va veni singura…trebuie sa faci mereu si pe toate cu masura. Sa faci totul ca sa fii , pe cat posibil, odihna tuturor. Armonie in tine si dincolo de tine…Nu esti nici cea mai neinsemnata clipa de timp neinsotita de acel Print grozav al iubirii divine, acel Inger de Mare Sfat, de acea Inima Care a preferat sa fie strapunsa decat sa te paraseasca! Nu esti singura, ci e cu tine Maica Domnului. Toate inimile ingerilor si ale tuturor din cer si de pe pamant la un loc daca le-ai avea, nu pot nici pe departe iubi cat te iubeste Maica Domnului. Trebuie avuta incredere nesfarsita in Dumnezeul din tine, in viata ta. Nu te ingrijora de calificarile oamenilor –“destept sau prost”. E usor sa fii cum spune cineva, mai greu e de realizat (de format) echilibrul, armonia in tine si asta numai pe siguranta pasilor spre idealul cel mai înalt…Nu-ti creste viata si nu te educa sa primesti plata numaidecat in urma faptei; aceasta crestere poate avea trasaturi urate ce afecteaza fiinta caracterului. Sa intelegi ca frumusetea si adancul Scripturii este sa stii sa te faci toate tuturor. Daca inima bate in pieptul nostrum nu inseamna ca nu-i si pentru altcineva inima. Caci ea, inima, nu-i facuta numai sa poarte sangele din noi, ci mai ales sa poarte, tot atat de sigur, duhul din noi.”
Dumnezeu nu da nimanui o cruce imposibil de dus, ci prin poruncile Sale te îndeamna să faci ce poţi. Sa ceri ceea ce nu poti, si El te ajuta ca sa poti.
Tot parintele Arsenie P.ne spune: „A iubi pe Dumnezeu înseamnă să ştii să jertfeşti totul pentru El. Nimeni nu te iubeste pe gtratis.
Câţi îşi asteapta moartea cu plăcerea că ar fi iubit mult în viata lor?!
Câţi au curajul la o judecata divină, întrebându-i: “Tu ce ai facut?”, şi el să răspundă: “ Doamne, eu nu am judecat pe nimeni!” sigur va fi cel mai mareţ răspuns şi cea cea mai fericită îmbrăţişare divină. Să înteleagă deci cât de cuprinzatoare este grairea Mântuitorului care astazi a ramas numai ca o simpla interpretare în literature religioasă” MILA VREAU NU JERTFA!”. “ Aceasta vreau Eu, întemeietorul Noului Testament: neinterpretată şi nesfârşită IUBIRE”(Parintele Arsenie P.).
Doamna ajuta!
diana
septembrie 24, 2010 @ 12:51 pm
Buna Cristina,
La intrebarea de mai sus gasesti singura raspunsul daca citesti „Preotul mort si inviat(II)- accidentul”.
Doamne ajuta!
Laura-optimista
septembrie 24, 2010 @ 9:45 pm
Întrebare
Doamne ajută!
Doamna Diana, unde aţi găsit acele cuvinte minunate ale părintelui Arsenie Papacioc? În ce carte, sau pe ce site? Pentru că sunt, cu adevărat, cuvinte rostite sub inspiraţia harului… mi-au umplut sufletul de bucurie! Cum s-a gândit să spună că Mântuitorul Hristos nu ne va lăsa niciodată, pentru că inima Sa a preferat să fie străpunsă decât să ne părăsească. 🙂 Cred că şi cel mai înverşunat adversar al creştinismului ar fi profund impresionat de asemenea cuvinte. 🙂
Şi am mai înţeles, din cuvintele părintelui, pe care le-aţi postat, un fapt deosebit: nu trebuie să luptăm, să ne dedicăm viaţa, decât pentru Dumnezeu, pentru împlinirea voii Sale, precum ne învaţă Biserica: „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. 🙂 🙂 „Mai bine să nu fii nimic, decât să fii eroul altora”, ne spune părintele… ce idee minunată. Acelaşi părinte a rostit o definiţie memorabilă a tânărului creştin: „Aşa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos”. Aşadar, întreaga viaţă a noastră să fie o liturghie închinată lui Hristos şi doar pentru El să trăim şi să luptăm, pentru iubirea Sa să sacrificăm orice plăcere egoistă şi efemeră, oricât de ataşaţi am fi de ea. Iar eroii altora, eroii lumii acesteia să nu fim, pentru că „lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”, precum arată „Apostolul iubirii divine”, Ioan. Şi ce înseamnă a fi, precum spunea pr. Arsenie, „eroul altora”? Cred că înseamnă a lupta pentru cauze străine de vocaţia noastră crştină, pentru lucruri nefolositoare. Sfinţii Mucenici, care şi-au dat viaţa pentru Hristos, au fost eroii Săi şi, de asemenea, cei ce au lupttpentru o cauză nobilă, precum salvarea libertăţii sau a vieţii unei naţiuni. Dar… cei care se dedică şi se ataşează în mod excesiv de idealuri străine de voia lui Hristos… luptă şi îşi irosesc viaţa în zadar. 🙁
Cuvintele părintelui Arsenie m-au determinat să ajung la aceste idei, pe care nu le-am avut niciodată. Desigur, şi până acum ştiam şi credeam din tot sufletul că faptul de a te dedica lui Hristos este cea mai importantă… realizare, pentru a mă exprima în termeni neteologici; este vocaţia noastră, scopul pentru care am fost creaţi. Dar acum mi-am dat seama că cei care nu luptă pentru Hristos, sau pentru semenii lor(deci, în mod indirect, tot pentru El), sunt „eroii altora”, nu ai lui Hristos şi… se îndepărtează de idealul suprem-mântuirea. 🙂
Cred că ar fi foarte foarte folositor, doamna Diana, dacă aveţi timpul necear, să postaţi aceste cuvinte ale părintelui Arsenie P. într-un articol şi să i le trimiteţi lui admin, pentru a fi publicate pe site, fiindcă aşa, sub formă de comentarii, s-ar putea să fie citite de mai puţini tineri de pe site.
Doamne ajută!
Laura-optimista
septembrie 24, 2010 @ 9:52 pm
Ştiţi ce voi face? Eu am o colecţie cu citate ale Sfinţilor Părinţi şi ale duhovnicilor. Am şi câteva cugetări ale pr. Arsenie Papacioc. Le voi adăuga şi pe acestea, pe care le-aţi postat dvs. în comentariu şi le voi trimite mâine pe mail-ul site-ului.
🙂 Am observat că astăzi, echipa de administratori a publicat cuvinte alese ale Sf. Siluan Athonitul. Le voi trimite şi eu câteva cugetări ale pr. Arsenie şi, dacă vor considera de cuviinţă, le vor publica.
Doamne ajută!
Pace şi bucurie!
diana
septembrie 25, 2010 @ 5:12 am
Doamnul sa te binecuvanteze si sa te ajute in tot ce intreprinzi, draga Laura.
Astept sa citesc colectia cu citate ale Sfintilor Parinti. Ceea ce am scris mai sus am adunat din cartile parintelui Arsenie, o idee dintr-o scrisoare, o idee din alta scrisoare…Il iubesc pe acest parinte si cuvintele sfintiei sale au o mare rezonanta in sufletul meu.
Doamne ajuta!
Cu respect,
Diana
Guest
septembrie 26, 2010 @ 7:03 pm
Domnul sa va ajute parinte, sa va lumineze si sa va de-a intelepciune sa ajutati cat mai multe suflete!
Minunea pe care ati trait-o mi-a spulberat toate indoielile si m-a ajutat sa ma trezesc…
Doamne ajuta!
Diana
septembrie 30, 2010 @ 6:53 pm
SFANTUL SERAFIM DE SAROV
DESPRE DOBANDIREA SFANTULUI DUH
„Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: „In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El” (Fapte 10:35).
„Precum vedem intr-o alta pilda sfanta, omul care face lucruri drepte este placut Domnului. Vedem Ingerul Domnului infatisandu-se, la vremea rugaciunii, lui Cornelie, sutasul cel drept si cu frica lui Dumnezeu, si graindu-i: „Trimite la Iope şi cheamă pre Simon, cel ce se numeşte Petru. Acesta iti va spune cuvintele vietii vesnice, prin care te vei mantui tu si cei ai casei tale”. Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1). Sta in puterea omului a le face sa traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: „Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra” (Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor. Acest lucru nu se petrece niciodata atunci cand binele este savarsit din dragoste pentru Hristos, intrucat fapta buna pentru El nu numai ca ne aduce o cununa a dreptatii in lumea ce va veni, dar si in aceasta viata ne umple cu harul Duhului Sfant. Mai mult, s-a zis: „Dumnezeu nu da Duhul cu masura” (Ioan 3:34-35).
„Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobandirea Duhului Sfant este adevaratul scop al vietii crestine, in vreme ce rugaciunea, postul, pomenile si alte fapte bune facute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobandirii Duhului Sfant.”
„Ce intelegeti prin dobandire?” l-am intrebat pe Sfantul Serafim. „Cumva, nu prea pricep.”
„Dobandirea este acelasi lucru cu luarea in posesie”, mi-a raspuns el. „Stiti ce inseamna a dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este asemenea. Stiti foarte bine ce inseamna a dobandi in sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obisnuiti este sa adune sau sa faca bani; cat pentru nobilime, se adauga primirea de onoruri, distinctii si alte recompense pentru serviciile aduse stapanirii. Dobandirea Duhului Sfant este de asemenea un capital, dar datator de har si vesnic, si se obtine pe cai foarte asemanatoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social si temporal. Dumnezeu Cuvantul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieste viata noastra cu o piata, iar lucrarea vietii noastre pe pamant, o numeste negot. El spune tuturor: „Negutatoriti pana ce voi veni” ( Luca 19: 13), „rascumparand fiecare ocazie, caci zilele sunt rele.” ( Efeseni 5:16). Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tau fa astfel incat sa primesti binecuvantarile ceresti, prin bunuri pamantesti. Bunurile pamantesti sunt fapte bune facute din dragoste pentru Hristos, ce pogoara harul Preasfantului Duh asupra noastra.”
„In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: „Mergeti la cei ce vand si cumparati.” (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune.
„Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti. „Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adacul iadului.”
„Antonie cel Mare, in scrisorile sale catre monahi, spune despre asemenea fecioare: ”Multi calugari si fecioare nu au stiinta despre feluritele vointe care lucreaza in om, si nu stiu ca suntem influentati de trei voi: prima este voia Domnului cea a-tot-desavarsita si a-tot-mantuitoare; a doua este voia noastra omeneasca care, chiar daca nu este distrugatoare, nu este nici mantuitoare; si a treia vointa este cea a diavolului – pe de-a-ntregul distrugatoare.” Aceasta a treia vointa, a vrajmasului, il indeamna pe om sa nu faca fapte bune, sau sa le faca din mandrie, sau doar de dragul virtutii, decat de dragul lui Hristos. A doua, propria noastra vointa, ne indeamna sa facem totul pentru a ne satisface patimile, sau ne invata ca si vrajmasul, sa facem lucruri bune doar de dragul binelui si nu pentru harul care este astfel dobandit. Dar prima, vointa a-tot-mantuitoare a Domnului, consta in a face bine doar pentru dobandirea Duhului Sfant, ca o comoara vesnica si nesfarsita, de nepretuit. Se poate zice, intr-un fel, ca dobandirea Duhului Sfant este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru ca uitasera rodul trebuincios al virtutii, harul Duhului Sfant, fara de care nimenea nu este si nu poate fi mantuit, caci: „Prin Duhul Sfant fiecare suflet este inviorat, iar prin curatire este transfigurat si luminat de Sfinta Treime, intr-o Sfanta taina.”
„Ce mare este mila Domnului pentru mizeria noastra, adica neatentia noastra fata de grija pe care ne-o poarta, atunci cand Domnul spune: „Iata, Eu stau la usa si bat” (Apocalipsa 3:20), intelegand prin „usa” cursul vietii noastre care nu a fost inca oprit de moarte! O, cat as vrea, iubitorule de Dumnezeu, ca in aceasta viata sa fii pururea in Duhul lui Dumnezeu! „In ceea ce va voi afla, in aceea va voi judeca,” graieste Domnul.
„Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile acestei vieti! Caci cine va putea sa duca supararea Sa, cine va suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus: „Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita.” (Marcu 14:38), adica sa va lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne aduc harul Sau.
„Desigur, fiecare fapta buna, facuta din dragoste pentru Hristos, ne daruieste harul Duhului Sfant, dar rugaciunea ne da acest har in mod deosebit, pentru ca intotdeauna este la indemana, ca o unealta de dobandire a harului Duhului Sfant. De pilda, ai vrea sa mergi la biserica, dar nu afli nici o biserica sau slujba s-a terminat; ai vrea sa dai de pomana unui cersetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce sa ii dai; ai vrea sa-ti pastrezi fecioria, dar nu ai puterea sa o faci din pricina firii tale sau din pricina tariei vicleniilor vrajmasului, carora nu te poti impotrivi datorita slabiciunii tale omenesti; ai dori sa faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai taria sau iti lipseste prilejul. Acestea, cu siguranta nu se aplica rugaciunii. Rugaciunea este la indemana oricui, bogat ori sarac, nobil ori umil, puternic ori slab, sanatos ori bolnav, drept ori pacatos.”
„Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este savarsita din toata inima, chiar si in cazul unei persoane pacatoase, in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie. Cand, la rugamintea unei mame disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe care o intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de durerea adanca a mamei, a strigat catre Domnul: „Nu de dragul unei sarmane pacatoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-si jeleste fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de dragoste si in puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!” Si Domnul l-a ridicat din morti.
„Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugaciunii, iar ea aduce indeosebi Duhul lui Dumnezeu, si este cel mai usor de savarsit pentru toata lumea. Vom fi fericiti intr-adevar daca Domnul Dumnezeu ne afla pazindu-ne si plini de darurile Sfantului Sau Duh. Atunci putem nadajdui plini de incredere ca „vom fi rapiti… in nori ca sa intampinam pe Domnul in vazduh” (1 Tesalonicieni 4:17) Care vine „cu putere multa si cu slava” (Marcu 13 :26) „sa judece vii si mortii” (1 Petru 4:5) si „va rasplati fiecaruia dupa faptele sale” (Matei 16:27).
Doamne ajuta!