Ștefan: „Pentru noi băieţii tineri până să ieşim din liceu, este o presiune uriaşă să ne începem viața sexuală!”
Mie mi-a fost făcută praf inocența de la 10-11 ani, mi s-a făcut „importantă” şi „marea” educaţie sexuală, care a fost o traumă pentru mine, aşa o presiune am simţit asupra mea că trebuie neapărat de cât mai devreme să fiu un curvar.
Părinţii ar trebui educaţi în primul rând să ştie ce să le zică, cât să le zică şi la ce vârstă să le zică copiilor lor pe măsură ce cresc, pubertate, adolescenta, etc.
Doar Bunul Dumnezeu m-a ferit de „ocaziile” pe care prietenii mei le aveau în a desfrâna şi eram privit ciudat că nu sunt în rând cu lumea. Acum când mi-a venit mintea de pe urmă sunt foarte bucuros că am fost ferit de acele ocazii, iar acuma îmi este atât de greu să rezist când sunt împins din toate părţile să trăiesc în destrăbălare (adică necununat), în desfrâu şi să schimb fetele ca pe şosete.
Nu ştiu cum simt ele, dar pentru noi băieţii tineri până să ieşim din liceu, este o presiune uriaşă!!! „Să nu cumva să ieşi din liceu fără să te tăvăleşti cu una, oricât ar fi ea de urâtă”. Pe unii îi duc la nebunie, şi aşa apar obsedaţii, care nu au putere de control, şi nu se mai satură, iar cei ce doresc dar nu pot, se frământă, se macină, îi torturează psihic şi emoţional aceasta neîmplinire, de parcă nu ar mai fi viaţă şi după liceu.
Acum la aproape 21 de ani sunt fericit că am scăpat de acea presiune; unii săracii rămân marcaţi pe viaţă, şi când prind pe prima fată care vrea să desfrâneze, o foloseşte ca un simplu obiect. Am auzit că nici fetele curate nu sunt privite prea bine în societate. În vremurile astea nu moderne, deja suntem în post modernism, a dori să ai copii, să te ocupi de ei, să fii femeie cu adevărat este privit ca pe un defect, clişeu. Dacă îi spui uneia că tu ai vrea să ai copii, ar fi în stare să te acuze de tentativa de omor (mai ales dacă spui un număr mai mare de 2, hai maxim 3). Au renunţat la frumuseţea naturală înzestrate din naştere pentru cosmetice, machiaj, sclipici, pudră, vopsele, unghii false, extensii de păr, extensii la gene. Off, dragelor! Dacă aţi şti la ce renunţaţi şi tare mă tem că vom fi din ce în ce mai puţini.
Poate că-s prea de modă veche, dar chiar îmi doresc să am o căsnicie minunată, fără orgolii sau bănuieli, fără anticoncepționale sau alte pastile care fac doar rău organismului. Când îi mai vedeam pe unii bătrâni care făceau nuntă de argint, nuntă de aur, ziceam: „Ăștiia da oameni fericiţi, şi cu onoare.”
Banii nu vor cumpăra niciodată sentimentul acela de încredere şi dragoste nemărginită faţă de aleasa/alesul inimii tale. Aceia sunt oameni. E uşor să faci un copil, dar să îl faci om… e muncă. Nu există femei urâte, pur şi simplu nu există!!!! Omul este chipul Lui Dumnezeu! Dacă unul te place pentru părul tău, formele tale, ochi, păi să ştii că peste 10-20 de ani te va lăsa pentru una mai tânără.
Păstraţi-vă toţi curaţi ca nu cumva să pierdeți pe vecie calea de mântuire prin Taina Căsătoriei. Am tot auzit că bărbaţii suferă în căsătorie mai ales după ce soţia naşte copii, nu mai primeşte atenţie, şi ar deveni gelos etc. . Consider că atât soţul şi soţia să aloce timp în mod egal copilului şi să cadă de acord cum şi cât timp să îşi aloce pentru relaţia lor personală dar eu sincer cred, când mă uit şi prin filme frumoase, când îi văd pe bărbaţii care devin tați, şi se joacă cu copii lor, mă fac să îmi dau seama ce pierdem noi prin egoismul nostru.
„Nu dragă nu facem copii că nu mai avem noi doi timp de joacă”, sau mai aud „Păi ştii cât costă un copil?”. De când viaţa unui copil are preţ? De când bucuria, veselia şi fericirea nemărginită care ţi-o provoacă copii tăi are preţ? sau chiar mântuirea însăşi?
Eu unul sunt un familist convins deşi pare greu de crezut că mai există astfel de bărbaţi, dar prefer să dorm liniştit lângă soţie ştiind că e curată, decât să stau cu grijă dacă nu are nu ştiu ce boli. Iubiţi-vă cu sinceritate şi inima curată, dragilor, şi să dea Domnul să ne vedem cu toţii în rai.
(Ștefan)
Vă rog să-mi permiteți anonimatul
martie 2, 2015 @ 8:52 pm
„Dacă unul te place pentru părul tău, formele tale, ochi, păi”
Nu iubești pe cineva pentru asta dar iubești ȘI asta la ea.
„Prefer să dorm liniştit lângă soţie ştiind că e curată”
Yuks. Să nu le zici fetelor vreodată că sunt murdare că nu știu dacă te vor iubi pentru asta.
Andrei Calin
martie 3, 2015 @ 6:22 pm
[i]”fără orgolii”[/i]
Mult noroc, draga :))
[i]”Nu există femei urâte, pur şi simplu nu există!!!!”[/i]
Sper ca viitoarea ta sotie sa nu arate asa :))
https://pbs.twimg.com/profile_images/2182966143/aaaa.jpg
[i]”De când viaţa unui copil are preţ? „[/i]
Nu viata in sine, dar sa-l cresti in conditii decente, da.
Myriam
martie 18, 2015 @ 7:53 pm
Ştefan,m-a împresionat confesiunea ta.E uimitor că mai există persoane ce au o astfel de vizune despre viaţa de familie şi mai ales un barbat.Sper ca bunul Dumnezeu să îţi scoată în cale o persoană care să îţi susţină principiile.:)
albinuta
martie 22, 2015 @ 12:56 pm
Multumim pentru marturie ,Dumnezeu sa-ti vina in ajutor