Prietena noastră, Sfânta Parascheva

Într-o după-amiază de duminică am mers şi i-am colindat pe bolnavii de la un spital. Apoi, eu şi prietenele mele, ne-am oprit în Piaţa Unirii (din Iași) la bradul plin de lumini şi am colindat şi acolo la îndemnul uneia dintre ele. Se făcuse ceasul 8 şi ceva seara şi ne-am gândit să mergem şi la Cuvioasa noastră (Sfânta Parascheva).

Ne gândeam că e cam târziu şi s-ar putea să se fi închisă catedrala dar cu o mică speranţă am pornit spre iubita noastră prietenă care mereu are grijă de noi şi ne mângâie, ne ascultă, ne odihneşte şi ne ajută. Sfânta Parascheva e prietena noastră şi avem curaj să o numim așa pentru că ştim că ne iubeşte, nu pentru că am fi noi vrednice să ne numim prietenele ei.

Am ajuns în incinta catedralei şi ne-am întâlnit cu doi tineri pe care i-am întrebat dacă mai este deschis, ei ne-au spus: ”Da, dar Cuvioasa este acoperită, s-a pus capacul la racla”. Noi ne-am bucurat că măcar era deschisă catedrala şi puteam ajunge la Cuvioasa chiar şi aşa, cu capacul pus. Am intrat, erau doar 4-5 credincioşi. Femeile de servici spălaseră pe jos în jurul raclelor… era încă ud. Când am văzut aşa, ne-am închinat de la distanţă, că nu cumva să ţipe doamnele la noi. Şi după ce ne-am închinat toate, ne-am aşteptat una pe altă lângă aghiazma (care este undeva la ieşire). Înainte de a pleca, una dintre prietenele mele a zis: ”Hai să cântăm troparul Cuvioasei!”. Ne-am dus cât de aproape se putea sta lângă Cuvioasa, fără să călcăm pe unde era ud şi am început:” Întru tine Maică…”.

În timp ce cântăm, vine un părinte cu o fată pe care o sprijinea căci nu putea merge singură. Amândoi calcă pe unde era spălat, părintele deschide racla mică şi racla Cuvioasei, ne face semn să ne apropiem şi se închină şi el şi fata. Ne-am închinat şi noi, i-am sărutat mânuţa Cuvioasei.

Ne-am bucurat nespus!

A fost ca şi cum Cuvioasa a deschis racla pentru noi, şi prin aceasta parcă ne-a îmbrăţişat şi ne-a spus, încă o dată, că ne iubeşte.

(Nicoleta C.)