Prieteni şi „prieteni”
Vreau, in cuvintele de mai jos sa lamurim un aspect foarte prezent in viata noastra.
Dar, nu vreau sa il lamuresc eu, ci vreau ca voi toti care imi veti citi cuvintele, sa ma ajutati si sa ma lamuriti prin parerile voastre.
Prietenii…despre ei voi scrie. Viata noastra, tineri fiind, are pana in acest punct 25-35 de ani; timp destul pentru a „acumula” multi prieteni.
Dupa parerea mea, prietenii sunt: prieteni si prieteni foarte buni.
Prietenii foarte buni…sunt aceia pe care noi ii simtim ca pe niste frati, gata mereu sa sara in ajutorul nostru si noi in ajutorul lor, mereu deschisi sa le plangem pe umeri si sa ne aline, sa ne ajute cu sfaturi. Pe ei ii iubim mult.
Foarte mare nevoie avem de ei insa nu mare este numarul lor deobicei, ci doar unu sau doi maxim.
In schimb, prietenii coloreaza viata noastra, ne intalnim cu ei, ne sunam reciproc, ne bucuram sa fim impreuna din cand in cand…dar atat. Nimic profound in aceasta relatie si totodata nimic serios.
Avem nevoie si de ei, caci omul are nevoie sa socializeze cu ceilalti.
Pana aici toate bune. Insa…Ati trait vreodata clipa in care, intr-o intamplare, prietenul cel mai bun, sa va dezamageasca cumplit? Sa nu gasiti in el: sprijinul de care aveati nevoie? umarul pe care sa plangeti? Si asta pentru ca el nu a considerat ca aveai asa mare nevoie? Ce simti atunci? Cum il mai vezi pe el a fi? Iti mai este el „cel mai bun prieten”?
In acelasi timp, vi s-a intamplat ca un prieten, sa va ajute neconditionat? Sa faca tot posibilul, sa uite de el si sa va dea mana pentru a iesi dintr-un mare impas?…Atunci, el devine cel mai bun prieten? Urca pe scara prietenilor?
In ce situatii le schimbam „titulatura”?
E bine sa ne fie toti „cei mai buni prieteni”? sau toti sa ne fie prieteni?
Si totusi…orice tanar are unul sau doi „cei mai buni prieteni” si apoi, restul prietenilor…pentru a putea implini cuvintele Psalmistului David care zice: „Iata acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”
(Codrut Mirica)
Guest
octombrie 26, 2008 @ 9:35 pm
Ce inseamna un prieten? Cine este si ce face acea persoana pentru noi pentru a-si cistiga acest nume? Cred ca azi confundam notiunea de prieten cu multe altele. Acum prieten este numit si un iubit si un amic si o simpla cunostinta… Dar prietenii care merita numele acesta sint doar cei pe care ii putem numi Prieteni Adevarati. Sau „prietenii foarte buni” in expresia ta. Sint aceia in care ai incredere si care sint acolo cind e nevoie de ei. Ceilalti… sint cunostinte doar. Sigur ca este bine sa socializezi. Dar cit de mult din timpul tau il dedici intilnirilor si discutiilor de complezenta? Cit din acest timp este folositor in orice fel, macar si pentru simpla relaxare? Si cit este doar “timp pierdut”?
Cel mai bun prieten? Oare nu toti prietenii iti sint cei mai buni prieteni? Daca toti sint suficienti de buni pentru a fi numiti prieteni (deci aproape frati) inseamna ca toti iti sint apropiati. Si, totusi, sa nu uitam ca si prietenii nostri, ca si noi, sint oameni si pot si ei gresi. Dar noi, ca buni crestini (si buni prieteni), invatam sa iertam si incercam sa restabilim legatura cu cei de linga noi. Doar asta ni se cere si fata de dusmani, dar cu atit mai mult cu cei apropiati.
Cum sa ii categorisim pe cei de linga noi? In functie de cit de mult ne ajuta la nevoie? Sau cit de mult ii ajutam noi? Caci relatia de prietenie si asteptarile apar cind atitudinile ambelor parti sint similare. Sa ne gindim la ce oferim si apoi sa cerem… Si atunci in cite categorii ne impartim semenii: prieteni, cunostinte si… dusmani? Cum ne alegem termenii de JUDECATA a fratilor nostri si cum ne descriem relatiile cu ei?
(Cristina, Iasi)
Sorin, SUA
octombrie 27, 2008 @ 12:05 am
Daca ai un prieten si iti greseste intr-o zi sau te dezamageste profund, nu poti sti ce e in sufletul lui de a facut acest gest. Poate a avut o zi proasta, poate sa lasat dus de val la cuvintele altora sau pur si simplu diavolul l-a inselat ca sa nu mai existe acea dragoste frateasca intre voi.
Daca noi suntem crestini si ne pasa de prietenii nostri, nu vom cadea ca spicele la o adiere de vant ci vom ierta si nu de 7 ori ci de 70 de ori cate 7.
Guest
octombrie 27, 2008 @ 10:53 am
Draga Codrut, am citit articolul tau si m-am gandit si in ce cateorie ma incadrez; nu stiu dar stiu si eu ca in prietenia noastra asa cum spui si tu e bine sa trecem de la superficial la lucruri profunde si sa avem puterea sa ne ridicam unii pe altii sa ne iubim asa cum suntem – pur si simplu asa cum suntem si fara a ne judeca. Mi-a placut si mi-a placut mult si faptul ca ai scris.
Guest
octombrie 27, 2008 @ 11:08 am
Am citit aseara articolul tau si am cateva observatii de facut daca se poate. Dupa parerea mea numarul maxim al “prietenilor foarte buni” nu e 2, ci este cel putin 2. Adica eu cred ca este de la 2 in sus.
Aici il includem si pe duhovnic care e cel mai apropiat si mai sunt; depinde si de noi cum gestionam si cum redirectionam unele relatii de prietenie.
Tot eu mai cred ca unii prieteni ti-i poti forma intr-un anumit sens si intr-un anumit fel, totul depinde de noi; asta pentru ca vrem categorii diferite de prieteni
Dar cei mai buni prienei sunt cel putin 2: duhovnicul, sotul, sotia, mama, etc.
Intr-o relatie de pritenie conteaza foarte mult sinceritatea si deschiderea. Daca nu esti sincer celalalt te simte imediat si atunci relatia e o relatie de prietenie superficiala, bazata pe profit si beneficii, nu dupa proverbul: “pritenul la nevoie se cunoaste”.
Prietenul adevararat iti spune in fata ce e bine si ce e rau, chiar daca pe moment te deranjeaza dar apoi cand refleti vezi ca ti-e adevarat prieten si ca asa stau lucrurile de fapt.
Prietenul foarte bun mereu este sincer.
Guest
octombrie 27, 2008 @ 11:11 am
Imi place foarte mult articolul pentru faptul ca este lasat in coada de peste. Sesizez faptul ca puteai sa il faci mult mai bun si mai profund, dar ne lasi noua usa deschisa sa scriem parerile noastre cu privire la acest subiect.
Da, eu cred ca daca prietenul foarte bun te dezamageste odata, de doua ori, e omeneste. Daca te leaga ceva timp impreuna, ceva profund trebuie neconditionat sa il ierti.
Daca un prieten te uimeste placut prin ajutorul pe care ti-l da, odata de doua ori, trebuie sa iti devina un prieten foarte bun.
Poti avea foarte multi prieteni foarte buni.
Roxana
Eu from Iasi
octombrie 27, 2008 @ 7:06 pm
Cand am inceput a citi articolo si mai apoi parerile mo apucat o stare de irascibilitate si o oarecare aversiune fata de cele scrise, ma intreb oare cum se poate scrie de prietenie cand poate nu ai dat un strop de sudoare fata de cel de langa tine, cand poate tu nu ai fost cel care sa intinda mana si totusi astepti un umar pe care sa plangi.
Nu judec ci doar spun locul unde m-am regasit de aceea nu pot spune ca prietenul meu cel mai bun m-a tradat sau no fost sa ma ajute, mai degraba simt ca as fi putut face mult mai multe pt cei dragi mie cu toate astea de multe ori am intors capu si am uitat repede vazandu-mi in continuare de ale mele!
alinette
octombrie 28, 2008 @ 9:18 am
Prieten iti este acela in care sufletul ti se odihneste ,in fata caruia nu trebuie sa simulezi nimic pentru ca iti intelege neputintele si cu care poti vorbi deschis daca se intampla ca ceva sa nu mearga cum trebuie intre voi.Daca intamplarea face sa primesti o lovitura sau o dezamagire din partea lui durerea este cu atat mai mare DAR desi firea te indeamna sa il scoti din suflet ,totusi intra in inima ta si cantareste daca facand asta nu o sa-i simti lipsa dupa ce va fi trecut furtuna.Articolul a sosot la foarte putin timp dupa ce am trecut printr-o asemenea situatie si mi-a fost de folos sa actionez ca mai sus- am strans din dinti , am suferit , m-a durut cumplit , am plans dar nu am ales sa-mi scot prietenul din suflet pentru ca am avut incredere ca-si va da seama de durerea pricinuita si astfel analizand impreuna situatia am putut trece peste.
Prietenia nu se masoara in ” dati in care m-ai ajutat sau nu m-ai ajutat” , prietenia nu este un schimb de bunuri cum de asemenea nu consider pe cineva prieten doar pentru ca asculta acelasi gen de muzica cu mine sau ne imbracam de la acelasi magazin.
In ceea ce priveste numarul prietenilor de suflet nu cred ca putem stabili cati ” e bine” sa avem, un lucru atat de sensibil nu se masoara in date exacte ci se masoara in cat de multa odihna primesc sufletele celor implicati,cum de altfel se acorda si ” titulatura”, tot raportat la asta.
Cat despre cei cu care ne simtim bine la modul superficial ma bucur ca exista cuvantul ” amic” astfel incat sa nu confund cele doua notiuni.
unpac
noiembrie 7, 2009 @ 8:14 pm
Foarte frumos articolul, si f frumos comentariu alinette.
anastasia
noiembrie 10, 2009 @ 11:02 pm
Cred ca unii oameni pe care ii numim prieteni si care, poate, pana la un moment dat chiar ne-au dovedit ca ne sunt prieteni, sunt oricand susceptibili de a ne face surprize neplacute. Am patit asa ceva din pacate, si nu doar o data. In acele situatii ramaneam cu sufletul macinat de intrebari: Oare a facut-o intentionat? Oare chiar nu era clar ca buna ziua ca era in detrimentul meu? A fost viclean tot acest timp ca sa obtina ceva prin intermediul meu?
Poate ca raspunsul la astfel de intrebari nu-l vom afla niciodata. Ceea ce putem face, insa, e sa ne autoanalizam temeinic si sa folosim aceste exemple negative. Macar noi insine sa nu dezamagim!
D
noiembrie 10, 2009 @ 11:08 pm
asta si pentru ca avem asteptari de la oameni. ideal ar fi sa nu asteptam nimic de la nimeni; sa avem doar de oferit.
anastasia
noiembrie 10, 2009 @ 11:27 pm
Ok, dar de la ideal la viata de zi cu zi…