Conteaza ca cel mai bun prieten al tau sa fie Dumnezeu, Maica Domnului si Sfintii. Si apoi dupa ei nu mai conteaza cati prieteni ai, pt ca oricum nu te pot ajuta prietenii pamantesti cum te ajuta cei ceresti.
Eu cred că Dumnezeu lucrează la fel de mult prin oamenii de lângă noi, așa cum lucrează prin sfinții Lui. Prin urmare ar trebui să ținem lucrurile în balanță și să păstrăm cât mai mult legăturile față de cei de lângă noi, iubindu-i, atât de mult pe cât păstrăm legătura cu Dumnezeu, Maica Domnului și sfinții prin rugăciune.
Eu cred că aceste cuvinte ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, pe care-l pomenim astăzi, trebuie să le înțelegem și ca un îndemn de a fi mai aproape de prietenii noștri atunci când sunt în necaz, nu doar invers.
Cred că are dreptate Claudiu. Rău este să ne încredem [i][b]numai [/b] [/i] în oameni, ignorând faptul că adevărații prieteni ne sunt trimiși de Dumnezeu spre întărirea și ajutorul nostru. Numai cine a avut sau are un prieten adevărat poate înțelege valoarea prieteniei și o poate aprecia cum se cuvine, mai ales că este o floare rară…așa a fost din toate timpurile, dar poate mai cu seamă este în zilele noastre când, după cum a profețit Mântuitorul, [i]dragostea multora s-a răcit.[/i]
Vorbele Sfântului, într-adevăr, cred că ne vizează pe fiecare dintre noi, îndemnându-ne într-un mod delicat să nu uităm niciodată să fim alături de prietenii noștri atunci când au necazuri sau sunt în suferințe, să nu fugim de compătimire (adică împreună-pătimire). Firesc este ca așa cum ne bucurăm alături de prieteni, așa să și suferim alături de ei, fiindcă altfel nu avem cum să clădim o legătură adevărată și durabilă, bazată pe sinceritate, încredere și dragoste.
Pe mine prietenia mă duce cu gândul la primele secole ale creștinismului, când creștinii erau foarte uniți, în inima lor vibrând și sălășluind același Duh. Și noi am putea fi mult mai uniți ca și creștini dacă în suflet L-am avea pe Duhul Sfânt; dar așa, fiecare având alt duh (unul de mândrie,altul de răzvrătire ș.a.m.d) „firul” se taie și „conexiunea” se întrerupe… Comuniunea sufletească dintre oameni poate fi un mare izvor de mângâiere, mai ales dacă este făcută întru Hristos. Revenind la primii creștini, să ne amintim din viețile sfinților cât de mult se îmbărbătau unii pe alții, cât de mult se ajutau, cât de mult se rugau unii pt alții…și să le urmăm exemplul.
Echilibrul în ceea ce privește prietenia constă în a nu deznădăjdui și a nu ne răzvrăti dacă încă nu am găsit prieteni adevărați, iar dacă Dumnezeu ni i-a dăruit să încercăm să-i ținem cât mai aproape, în acest fel arătând că prețuim binecuvântarea și purtarea Lui de grijă, dar și făcându-ne un bine sufletului nostru.
Boitos
ianuarie 21, 2013 @ 2:00 pm
Conteaza ca cel mai bun prieten al tau sa fie Dumnezeu, Maica Domnului si Sfintii.
Si apoi dupa ei nu mai conteaza cati prieteni ai, pt ca oricum nu te pot ajuta prietenii pamantesti cum te ajuta cei ceresti.
Claudiu Balan
ianuarie 21, 2013 @ 2:30 pm
Eu cred că Dumnezeu lucrează la fel de mult prin oamenii de lângă noi, așa cum lucrează prin sfinții Lui. Prin urmare ar trebui să ținem lucrurile în balanță și să păstrăm cât mai mult legăturile față de cei de lângă noi, iubindu-i, atât de mult pe cât păstrăm legătura cu Dumnezeu, Maica Domnului și sfinții prin rugăciune.
Eu cred că aceste cuvinte ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, pe care-l pomenim astăzi, trebuie să le înțelegem și ca un îndemn de a fi mai aproape de prietenii noștri atunci când sunt în necaz, nu doar invers.
Teodora
ianuarie 21, 2013 @ 4:52 pm
Cred că are dreptate Claudiu. Rău este să ne încredem [i][b]numai [/b] [/i] în oameni, ignorând faptul că adevărații prieteni ne sunt trimiși de Dumnezeu spre întărirea și ajutorul nostru. Numai cine a avut sau are un prieten adevărat poate înțelege valoarea prieteniei și o poate aprecia cum se cuvine, mai ales că este o floare rară…așa a fost din toate timpurile, dar poate mai cu seamă este în zilele noastre când, după cum a profețit Mântuitorul, [i]dragostea multora s-a răcit.[/i]
Vorbele Sfântului, într-adevăr, cred că ne vizează pe fiecare dintre noi, îndemnându-ne într-un mod delicat să nu uităm niciodată să fim alături de prietenii noștri atunci când au necazuri sau sunt în suferințe, să nu fugim de compătimire (adică împreună-pătimire). Firesc este ca așa cum ne bucurăm alături de prieteni, așa să și suferim alături de ei, fiindcă altfel nu avem cum să clădim o legătură adevărată și durabilă, bazată pe sinceritate, încredere și dragoste.
Pe mine prietenia mă duce cu gândul la primele secole ale creștinismului, când creștinii erau foarte uniți, în inima lor vibrând și sălășluind același Duh. Și noi am putea fi mult mai uniți ca și creștini dacă în suflet L-am avea pe Duhul Sfânt; dar așa, fiecare având alt duh (unul de mândrie,altul de răzvrătire ș.a.m.d) „firul” se taie și „conexiunea” se întrerupe… Comuniunea sufletească dintre oameni poate fi un mare izvor de mângâiere, mai ales dacă este făcută întru Hristos. Revenind la primii creștini, să ne amintim din viețile sfinților cât de mult se îmbărbătau unii pe alții, cât de mult se ajutau, cât de mult se rugau unii pt alții…și să le urmăm exemplul.
Echilibrul în ceea ce privește prietenia constă în a nu deznădăjdui și a nu ne răzvrăti dacă încă nu am găsit prieteni adevărați, iar dacă Dumnezeu ni i-a dăruit să încercăm să-i ținem cât mai aproape, în acest fel arătând că prețuim binecuvântarea și purtarea Lui de grijă, dar și făcându-ne un bine sufletului nostru.
Carol
ianuarie 22, 2013 @ 7:59 am
Cel care lupta pentru Dumnezeu si neamul sau, chiar si de unul singur, nu va fi invins niciodata !