Prietenul meu care duce o viaţă de desfrânat suferă enorm de mult
De câteva săptămâni sunt într-o continuă stare de nelinişte. Nu ştiu ce să fac. Cel mai bun prieten al meu a apucat pe un drum greşit, un drum al desfrâului, al patimilor şi al fărădelegilor, iar eu nu mai pot suporta lucrul acesta. Pur şi simplu mă simt sleit de puteri. Nu mai pot lupta pentru a-l ţine aproape de mine. Pe de o parte, vreau să-l las să-şi trăiască viaţa în păcate, aşa cum doreşte el, sperând că mai târziu îşi va da seama că nu face bine.
Pe de altă parte, nu-l pot abandona pentru că nu mă lasă inima. Ar fi mult prea inuman să mă despart de el tocmai acum când suferă, când are mai multă nevoie de mine. În această clipă, mă situez între două extreme: să lupt sau să nu mai lupt pentru el. Cert este că el nu îmi dă motive să fac tot posibilul pentru a-l readuce pe calea cea dreaptă, ci, dimpotrivă, am impresia uneori că se adânceşte tot mai mult în viaţa lui păcătoasă. Niciodată nu ia aminte la sfaturile mele, la ceea ce îi spun eu să facă bine, ci mai mereu râde, ca şi cum eu i-aş spune o glumă, nu un sfat prietenesc.
Pe prietenul meu îl cheamă Radu şi are 17 ani. Viaţa lui nu a fost tocmai una roz, aşa cum s-ar putea crede. Tatăl l-a abandonat de la vârsta de 6 luni, iar mama lui s-a recăsătorit într-un oraş mai îndepărtat, iar pe el l-a lăsat în grija bunicilor din partea mamei. Acum câţiva ani i-a murit bunicul, în urma unui infarct. Pot spune, din ce mi-a mărturisit, că acesta a fost momentul când a început să se răcească relaţia dintre el şi Dumnezeu.
Nu înţelegea de ce Dumnezeu i-a luat bunicul. Îl iubea enorm de mult, iar moartea lui l-a făcut să se îndrepte către o viaţă haotică, crezând el că aşa se va răzbuna pe Dumnezeu. Eu m-am împrietenit cu el de 1 an de zile. Poate că dacă aş fi fost alături de el în clipele acelea de coşmar, mă gândesc că acum nu ar mai fi fost aşa. În momentul de faţă, locuieşte cu bunica lui şi cu un unchi, fratele mamei lui.
De când a intrat la liceu, a prins „gustul” dulce al patimilor. Frecventează cluburile în fiecare weekend, iar atunci când nu mai are bani, se împrumută pe unde apucă, doar pentru a-şi satisface dorinţa. Şi eu l-am ajutat cu bani şi nu am avut pretenţia ca să mi-i dea înapoi, ci am sperat că va conştientiza că îi pot fi un prieten de nădejde. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că nu fac bine ajutându-l cu bani ca să meargă la club, la desfrânare. Am înţeles că şi eu am partea mea de vină pentru că eram cel care îl trimiteam la discotecă. Ca atare, am renunţat să-l mai ajut în privinţa clubului. Dar nici aşa nu s-a potolit, aşa cum mi-am imaginat eu că se va întâmpla.
Îmi aduc aminte că era într-o sâmbătă seara şi voia să meargă la club, dar nu avea bani, aşa că mi-a cerut mie. Eu l-am refuzat în totalitate. Dar, credeţi că s-a potolit? În niciun caz. Diavolul i-a suflat o altă soluţie, mult mai fascinantă pentru el: să meargă cu bicicleta. Şi uite aşa, prietenul meu Radu, a pleat la club. A mers cu bicicleta vreo 12-13 Km, pe un ger năpraznic, ningea îngrozitor, iar vântul se bucura de libertatea care i-a fost dăruită. Nimănui nu i-ar fi plăcut să meargă pe drum în noaptea aceea, o noapte de coşmar. Probabil avea programată vreo partidă de sex, de a ţinut el musai să meargă la club. Şi ca să nu fie privit drept un fraier şi un neserios, a făcut tot posibilul să ajungă la distracţie, în ciuda naturii care părea că vrea să-l oprească. Dar instinctul sexual este enorm de greu de stăvilit.
La doar cei 17 ani ai săi, Radu a avut până acum raporturi sexuale cu aproape 10 fete. Mai grav este că pe multe le-a vrăjit, cum spune el, şi le-a furat ce aveau ele mai de preţ: fecioria. Iar eu stau şi mă gândesc. Oare Dumnezeu Îl va mai ierta pentru toate păcatele lui? Mi-ar plăcea enorm de mult să îmi văd prietenul aşa cum mi-l doresc eu. Dar numai Dumnezeu are puterea de a-l schimba şi de a-l întoarce pe calea cea bună. Până acum, eu nu am reuşit să o fac şi mă consider un mare nimic pentru că nu îmi pot ajuta prietenul.
De curând, a intrat într-un anturaj din care cred că doar Dumnezeu îl mai poate scoate. Până acum nu fuma, dar pentru a fi acceptat în grup, s-a apucat şi el de fumat. Face orice, numai ca să-l placă aceia pe care el îi numeşte prieteni. Majoriatea nopţilor vine de la club rupt de beat. E evident. Se îmbată pentru că aşa fac toţi din anturajul lui şi ca să nu fie eliminat, face şi el asemenea. Aici se vede adevărata faţă a anturajului, felul cum manipulează minţile şi ideile tinerilor este sub orice critică. Radu fiind un copil fără tată, iar dragii lui bunici s-au străduit să-i dea o educaţie cât mai aleasă, dar nu au reuşit într-atât de mult încât să-i arate ce e bine şi ce e rău. Educaţia părinţilor, în special, educţia mamei nu o poate înlocui nimeni altcineva de pe planeta noastră.
Îmi mai aduc aminte de o altă amintire cu el care m-a emoţionat până la lacrimi. M-a chemat într-o zi la el să-i repar calculatorul, iar eu m-am dus cu plăcere şi, în cele din urmă, i l-am reparat. Apoi am mai stat să povestim că nu ne văzusem de mult. Mi-a spus, într-un moment de tristeţe al lui, că are probleme în zona genitală. Eu unul am rămas cu gura căscată. Nu mă aşteptam să îmi zică aşa ceva. Mi se părea banal. I-am zis că în privinţa asta nu-l pot ajuta cu nimic pentru că nu eram nici doctor, nici orice altceva care l-ar fi putut face bine. La plecare, m-a condus până la poartă şi mi-a zis: „Ştii, mi-ar fi plăcut foarte mult să am şi eu un tată cu care să discut problemele tipic bărbăteşti”! Fraza asta a lui mi-a zguduit inima. Tot drumul până acasă numai am plâns şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a dat părinţi. Îmi era milă de el. Prietenul meu care duce o viaţă de desfrânat suferă enorm de mult. Cauza principală o reprezintă părinţii. Păcatele părinţilor afectează copiii, într-o oarecare măsură.
În situaţia prietenului meu Radu sunt foarte mulţi tineri din ziua de azi. În lipsa iubirii şi a dragostei de familie, ei îşi îneacă amarul în băutură şi în celelalte patimi. Nu ştiu, sau mai bine zis, nu vor să ştie că, în ciuda faptului că nu au părinţii aproape, îi au pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului, care mult se întristează când ei îşi distrug viaţa.
Dragi tineri, nu uitaţi că ispitele lumeşti nu ne făgăduiesc nicidecum fericirea, ci doar un lung chin, atât în lumea cu dor, cât şi în cea fără dor. Doar Dumnezeu ne dăruieşte fericirea, pentru că ne iubeşte extraordinar de mult, iar ca să ne-o dăruiască, El cere un lucru simplu: să-i păzim Poruncile.
(Slabu Marius)
ioana
ianuarie 28, 2013 @ 1:16 pm
Doamne ajuta!
cred ca cel mai intelept lucru pe care l-ai putea face este sa te rogi pentru el, sa-l intelepteasca Dumnezeu, sa ajunga pe calea cea buna.
roaga-te sfantului nectarie sa mijloceasca; sfantul nectarie vindeca nu numai boli trupesti ci si boli sufletesti! cauta-i acatistul si citeste si carti despre viata sfantului.
Teodora
ianuarie 28, 2013 @ 10:27 pm
Există o singură modalitate prin care putem fi fericiți : lepădarea de păcat.
Numai omul eliberat din robia păcatelor și a patimilor poate fi cu adevărat fericit, împăcat, plin de bucurie și de lumină clipă de clipă. Și cu fiecare păcat la care renunțăm, ne apropiem tot mai mult de bucuria cea adevărată, de pace, de Lumină, de Hristos…
Nu există om care să păcătuiască și în adâncul său să nu fi suferit sau să nu sufere. Nimeni nu păcătuiește de prea multă fericire…Maica Siluana ne îndemna SĂ-I NU JUDECĂM NICIODATĂ pe criminali, pe hoți, pe prostituate și pe toți cei care zac prin închisori, fiindcă, așa cum spunea dânsa,[i] dacă am fi avut copilăria și viața pe care au avut-o ei, s-ar putea ca și noi să fi ajuns la fel sau chiar mai rău…[/i]
Este clar că aceste traume pe care le-a avut prietenul tău în copilărie l-au marcat foarte mult; el ar avea nevoie de mult ajutor de la o persoană în care să aibă încredere și care să-l înțeleagă. Oricât ți-ar fi de greu, nu îl abandona, încearcă să fii alături de el atât cât poți și cum poți. Mă refer nu numai prin rugăciune, ci și în viața de zi cu zi. Asta nu înseamnă că trebuie să faci vreun compromis în ceea ce privește păcatele, ci doar să-l rabzi cu blândețe, să-l asculți ori de câte ori are nevoie, să îl ajuți în lucrurile mărunte de zi cu zi, să îl faci să simtă că se poate baza pe tine mereu. O prietenie sinceră face de multe ori MINUNI!
Cine nu a simțit iubirea sinceră (a părinților, a rudelor, a lui Dumnezeu etc) tinde să facă orice pentru a fi integrat într-un grup, pentru a se simți acceptat, valorizat, este în stare să-și calce peste orice fărâmă de conștiință și să se silească să facă lucruri care nici măcar nu îi plac…doar pentru un strop din ceea ce crede că e „iubirea”, „prietenia” sau „fericirea”… e dureros și trist, însă noi suntem datori să ieșim mereu în întâmpinarea acestor oameni, să avem răbdare cu ei, chiar dacă se poartă urât cu noi uneori…să le arătăm bunăvoință și dragoste pentru ca inimile lor să se înmoaie. Nu e simplu, dar e unul dintre puținele lucruri care dau roade…desigur, toate prin Harul lui Dumnezeu.
Mă doare când mă gândesc la oameni precum prietenul tău…și când realizez că ei sunt pretutindeni în jurul nostru…:(
Boitos
ianuarie 29, 2013 @ 6:51 am
Eu as avea niste lucruri de spus. In primul rand nu este adevarat ca educatia parintilor nu poate fi inlocuita de oricine altcineva.Educatia se da unui copil mic de cine este ,,seful” in casa.
In cazul de fata a fost bunicul, care daca nu mai este, a ramas bunica sau unchiul.
Atunci se pune intrebarea de cine asculta copilul asta? De nici unul dintre ei.
Te poti intelege cu ei ca sa discuti o data sa vada ce masuri iau cu acest copil?
De ce nu te duci o data, fara sa fie prietenul tau acasa si sa discuti cu cel care ia decizia in casa?
Ei stiu ce face acest tanar? Sunt ei oameni care frecventeaza Biserica sau nu?
Sunt niste intrebari de la care trebuie pornit pt a remedia ce se mai poate remedia.De unde are el bani sa mearga la club?
Ce activitati inafara de scoala sunt acolo? Ma refer daca isi ajuta familia la care sta (prin casa la facut de manacare, curatenie, cumparaturi cu bunica, sau daca sta la curte atunci diverse treburi pe afara, sa isi ajute unchiul. ).
Unui tanar de 12-20 de ani daca nu ii dai de facut o activitate inafara de scoala e jale rau de tot.Chiar ca are chef de cluburi.Tinerii au atat energie si sanatate ( ma refer in general) incat pot face foarte mult si isi incarca bateriile inapoi f repede.
Eu personal iti pot da sfatul sa nu renunti, sa incercati sa il ajutati impreuna cu familia lui.Si facut un program scris pe hartie, macar o saptamana, si urmarit daca il respecta sau nu.
Dar oare nu ar vrea sa mearga la Biserica impreuna cu tine Duminica si pe urma ve petreceti ziua impreuna ? Ma refer in sensul ca sa vorbiti, sa se destainuie, sa spuna ce are pe suflet.
In orice caz: noi astialalti suntem datori sa dam sfat dupa cum putem , dupa ce stim, si sa nu renuntam asa usor.
Iti doresc sucuces si Doamne ajuta.
Slabu Marius
ianuarie 29, 2013 @ 6:54 pm
Multumesc din suflet pentru sfaturile voastre Ionica si Teodora! Draga mea Simona, bunica prietenului meu este, pot zice credincioasa, dar unchiul lui e nu e nici pe departe credincios. Nu vine la biserica si nu il intereseaza tot ce tine de Dumnezeu. De bunica lui nu asculta aproape deloc, iar unchiul sau il lasa sa faca ce vrea. Cand i se pune lui Radu pata, face ce vrea, fara sa se gandeasca la consecinte!Saraca bunica trebuie sa-i rabde si sa sufere pentru amandoi! Radu e un baiat harnic, ba chiar foarte harnic. Au animale(vaci, oi, etc) si mai mereu el are grija de ele cu unchiul lui. Acum, prietenia dintre noi s-a racit mult pentru ca asa am vrut eu. Am dorit sa vad daca intr-adevar insemn ceva pentru el si m-am convins. Insemn foarte mult pentru el. De fiecare data se baga in seama cu mine, rade, glumeste, dar eu nu-i mai vorbesc. I-am sa ma lase definitiv in pace, dar el tot asa face. E semn ca ii pasa de mine! El ar vrea sa traiasca in viata lui pacatoasa, dar sa ma aiba si pe mine aproape. Dar eu nu pot asa! M-am saturat sa tot plang mai mereu pentru el. Nu mai am lacrimi destule. Cand il vad ca se distruge asa, imi zic ca mai bine mor. Daca Dumnezeu mi-ar permite sa dau viata mea pentru a-l salva pe el, as face-o cu placere, numai sa-l stiu pe el bine. De multe ori m-am pus in situatia lui si inteleg ca i-ar fi extrem de greu sa se retraga din viata si din anturajul lui pacatos! Intr-un fel il inteleg, dar eu nu mai pot…
Boitos
ianuarie 30, 2013 @ 9:20 am
Da este asa cum m-am gandit.Ca nu trag amandoi la caruta impreuna ( bunica si cu unchiul ).E o figura de stil doar.
Adica daca au apucat pe un drum ( cu Dumezeu inainte ) atunci toti din casa sa mearga impreuna, sau cand unul nu mai poate , ca duca sarcina celalalt, cat poate si cum poate.
Eu totusi revin si spun ca e de datoria noastra sa ii ajutam ce celalalt de langa noi.
Si acum sa iti spun ceva: eu cand ajut nu ma implic emotional.
Am diverse alte sentimente : mila, suparare pe cel care l-a adus in starea asta, etc.
Dar daca dau in sfat, , daca ascult pe cineva ( chiar daca nu am chef sa imi povesteasca ce a patit ), nu ma implic emotional.
A fost o perioada cand ma implicam f mult asa cum esti si tu, dar am ramas cu sufletul pustiit.Deci tot am dat, pana nu am mai avut nimic.
Nu te pune nimeni sa plangi pt el, ca te rogi pt el e altceva.
Nu ne costa nimic sa il intrebam ce face, cum se simte, sa ii dam buna dimineata,sa ii spunem ca merg azi la Biserica si ce bine e acolo si ce bine ma simt dupa ce ies de acolo,ca o astept pe bunica lui sa mergem la Biserica, (adica sa ma vada el ce fac si sigurat in el se va trezi ceva sentiment ca si el vrea sa faca la fel sau macar sa incerce) , ca mi-i s-a indeplinit o dorinta sau am fost protejat pt ca m-am rugat, sa ii spui ca te-ai rugat pt el si ca ai aprins la Biserica o lumanare pt el.
Adica intr-un fel , sa nu ma intelegi gresit, sa ..ii arunci o momeala cu privire la viata astalalta unde exista Biserica si Dumezeu.
Dar atentie,ii ajuti pe altii dar sa nu cazi tu in ispita ( sa nu mergi la club sau sa te puna sa faci cine stie ce).
Iti doresc succes.
Slabu Marius
ianuarie 30, 2013 @ 10:23 am
Inteleg ce vrei sa zici…de multe ori i-am vorbit despre Dumnezeu si de tot ce tine de El, dar degeaba. E mult prea angrenat in viata lui. Eu de felul sunt o persoana foarte sensibila si pun mereu suflet cand ajut pe cineva. Am incercat sa nu mai fiu asa, dar nu ma pot schimba. Stiu ca nu e bine pt ca sufar enorm din cauza asta, dar asta sunt eu. Si sa iti mai zic o caracteristica a prietenului meu. Mai mereu el arunca vorbe dure doar pt a face pe altii sa sufere. Are impresia ca daca sufera el, trebuie sa sufere toata lumea. Asa a facut si cu mine o perioada. Sufeream mult cand imi zicea ca nu-l mai intereseaza de mine si sa ii dau pace. Mi-a zis la un moment dat ca il doare in aia de mine. M-a intristat mult si vreo cateva zile am fost complet deprimat. Dar apoi mi-am dat seama ca, de fapt, el zice asa ca sufere altii, asa cum sufera si el. Acum am cam devenit imun la vorbele lui…ma afecteaza foarte putin sau deloc in unele cazuri. O perioada am sa il mai las in pace sa vad cum isi face de cap si apoi, poate o sa ma reimpac cu el…
Boitos
ianuarie 30, 2013 @ 10:49 am
Bine, fa cum te lasa pe tine inima.
Oricum, numai bine iti doresc.
Ionut Daniel Gondac
august 17, 2013 @ 6:24 am
Salutare. 🙂
Dragul meu Marius. Da-mi voie sa iti spun ceva. Roaga-te ca prietenul tau sa nu devina [i]asa cum vrei tu[/i] , ci asa [i]cum l-a randuit Dumnezeu sa devina [/i]. Vreau sa intelegi ca viata e un dar si ca fiecare om are dreptul sa-si rateze viata…E dureros, si sunt alaturi de tine cu toata inima pot spune, ma doare si pe mine marturia ta…dar aceasta e rugaciune catre Dumnezeu. Durerea ta , dezamagirea ta, se transforma in rugaciune catre bunul Dumnezeu . Cand iti destainuie o problema personala sau cand iti arunca vorbe urate, ia-le ca pe niste margaritare, caci rabdarea ta pe tine te va incununa, iar pe el il va frige…Da cum ai auzit, il va frige dragostea rabdarii tale…si va avea momente cand va veni sa se planga de viata lui mizera. Nadajduieste…(daca vrei lasa-mi emailul sa imi trimiti informatii despre el, si sa ne rugam impreuna)
Cu drag si cu multa durere impartasita cu tine
Al tau frate, mai slab decat tine