Primăvara iubirii

Dragoste, libertate si sex responsabil.

Zi de zi întâlnesc în cale tineri, băieţi şi fete, plini de viaţă. Se manifestă fiecare în funcţie de temperamentul şi manierele pe care a reuşit să şi le însuşească. Oricum s-ar manifesta îi privesc cu drag şi cu nădejde.

Mă gândesc cum, cu zeci de ani în urmă, fiind de vârsta lor, înspre sfârşitul liceului, ţineam să le scriu celor apropiaţi, ca amintire, câteva versuri:

„Născut dintr-un crâmpei de soare
Şi o fărâmă de pământ,
Firul curat, gingaş şi sfânt
Îmboboceşte şi dă-n floare”

Timpul a trecut, modul nostru de a privi lucrurile ar putea părea anacronic, dar fiinţa omenească a rămas aceeaşi. Chiar dacă vocabularul tânărului este astăzi mai vulgar, chiar dacă influenţat de mediu începe o viaţă sexuală precoce, chiar dacă drogurile, alcoolul şi ţigările gustate la început din curiozitate îl fac dependent de ele, totuşi el a fost făcut de către Dumnezeu „fir curat, gingaş şi sfânt”. Graba, însă, de-a da „roade” înainte de vreme, înainte ca bobocul să înflorească şi să se maturizeze, poate distruge totul.

De aceea m-am gândit că e bine să le adresez prietenilor noştri tineri câteva rânduri, de la inimă la inimă, fără intenţia de a-i dădăci sau a le ţine o predică. Doresc doar ca cele scrise să se constituie într-o discuţie sinceră între doi prieteni.

Poate voi reuşi, în felul acesta, să previn o catastrofă, acum nebănuită, dar mai târziu trăită din plin. Am văzut cum au căzut şi s-au nenorocit mulţi tineri care, din nefericire, n-au fost preveniţi la vremea potrivită asupra primejdiilor ce-i împresoară.

Educaţia pe care o primim astăzi are mari carenţe. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal raţional, şi nici măcar atât. Pentru că, dacă biologicului din el i s-ar da cinstea cuvenită, grija de a-l feri de tot ceea ce-i dăunează ar fi mult mai mare. Nu mai pomenim de faptul că se face abstracţie totală de dimensiunea spirituală a omului. „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, zice Sfântul Pavel, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 19-20). Aşadar şi trupul şi sufletul îşi au valoarea lor.

Educaţia sexuală ce se face în şcoală, adeseori, este o contra-educaţie. Tinerii sunt priviţi doar ca nişte simple vieţuitoare reproducătoare, fără a i se da sexului şi dimensiunea spirituală pe care o are, în cadrul comuniunii dintre un bărbat şi o femeie.

Orice tânăr însă, este un unicat, „un fir curat, gingaş şi sfânt”, alcătuit ca o fiinţă minunată din pântecele maicii sale (Psalmul 138, 13-14). An de an în fiinţa sa apar lucruri noi. Poate că perioada cea mai importantă, din acest punct de vedere, este adolescenţa. Ea este situată între copilărie şi maturitate. Precedată de pubertate, perioadă în care au loc în organism transformări în urma cărora tânărul devine apt pentru reproducere, adolescenţa se caracterizează prin fiorul sublim şi nou al iubirii. Între treisprezece şi douăzeci de ani primăvara iubirii bate la poarta sufletului. Când citeai, cu câţiva ani mai înainte, cărţi cu îndrăgostiţi nu le dădeai prea mare importanţă. Poate credeai că aceste lucruri sunt nimicuri. Acum îţi dai seama că ele sunt probleme serioase.

Ai întâlnit o persoană care te fascinează. Vălul ţi-a căzut de pe ochi. Până acum te gândeai numai la tine. Acum ai descoperit o altă fiinţă, o persoană ce ţi-e nespus de dragă. O persoană al cărei farmec te-a captivat. O persoană care ţi-e mai scumpă decât tine însuţi. O persoană care ai dori să-ţi aparţină toată viaţa şi căreia ai vrea să-i oferi proiectele tale, succesele tale, munca ta, iubirea ta. Când eşti lângă ea te simţi bine, când eşti departe îi simţi lipsa. O lume nouă ţi se deschide în faţa ochilor: lumea încântătoare a iubirii.

Întrebarea serioasă ce se pune este: până unde trebuie să mergi cu partenerul tău? Până la relaţia sexuală? Filmele erotice pe care le vezi pe toate canalele, revistele porno ce stau pe toate tarabele, te vor îndemna să faci acest lucru. Ba, din nefericire, şi o educaţie sexuală rău înţeleasă tot într-acolo te va îndrepta. Ţi se aduc şi argumente „medicale” şi „ştiinţifice”.

Te poate încerca şi un complex de inferioritate. Colegii tăi, prietenii tăi, au făcut-o. De ce să n-o faci şi tu? Eu îţi spun să n-o faci. Va veni şi vremea sexului. Mai sunt tineri integri care n-o fac până la căsătorie. Dacă eşti cu adevărat bărbat poţi spune şi nu. Mulţi adolescenţi îi respectă tocmai pe cei care au curajul să fie ei înşişi, să nu le pese ce spun alţii, chiar cu riscul de a fi persiflaţi sau luaţi peste picior.

Duhovnicii, dacă ar putea vorbi, ţi-ar putea arăta o mulţime de tineri care duc o luptă susţinută şi biruie. Chiar şi medicii, dacă sunt cinstiţi, îţi vor spune că abstinenţa nu-i dăunătoare, ci dimpotrivă. Doctorul Meyer scria că: „pretextul fatalităţii pasiunii este o enormă minciună, ale cărei consecinţe teribile strică omenirea… înfrânarea e posibilă. Mii de oameni au dovedit-o. Au afirmat aceasta oameni care se bucură de cea mai mare autoritate şi pe care nu-i putem acuza de exagerări. Nu lipseşte putinţa, ci voinţa”. ^[1]

Sigur că e foarte dificil, în relaţiile cu prietena ta, sau cu prietenul tău, să ştii cât îţi poţi permite. Când începi să-ţi pui această problemă ai în minte un număr de comportamente concrete de la ţinutul mâinii, de la sărut şi pipăit, până la relaţii intime. Este foarte greu de stabilit dinainte limite precise.

Vă puteţi decide să nu vă angajaţi în relaţii intime, iar jocurile sexuale care duc la acestea să fie evitate. Emoţiile însă, pot deveni atât de explozive şi pasiunea atât de puternică încât să fiţi la un pas de cădere. Pe de altă parte, este firesc ca două persoane ce se cunosc, se bucură una de cealaltă şi se preţuiesc, să treacă de la gesturile timide de afecţiune la sărutări şi mângâieri.

Deşi asupra acestui aspect al prieteniei ne vom opri în capitolul următor, totuşi anticipez că meditarea serioasă la sensul vieţii voastre, în calitate de fii ai lui Dumnezeu şi purtători ai chipului Său, vă va da o perspectivă corectă de abordare a sexualităţii în ce are ea frumos şi creator. ^[2]

Trebuie să ştiţi că instinctul sexual este un adversar violent şi puternic. El te orbeşte şi te târăşte înspre plăceri josnice. Într-un om fără voinţă el îşi atinge întotdeauna ţinta. Şi ce urmează? Onoarea şi demnitatea ta sunt dărâmate. Chipul prieteniei curate se întunecă şi nu mai vezi în partenerul tău omul gingaş pe care-l iubeşti, ci un simplu instrument care-ţi poate procura plăceri.

Ochii tăi sunt orbiţi şi nu văd în prietena ta pe posibila mamă a copiilor tăi. Ei nu mai văd decât grosolănia. Nu mai văd în ea decât un obiect al plăcerilor păcătoase. Ajuns aici cauţi să afli şi la prietena ta o dispoziţie asemănătoare.

La rândul ei şi fata îl priveşte pe băiatul sănătos şi frumos, viril şi atrăgător, doar ca pe masculul ce-o poate desfăta „ca-n filme”. De aceea prin atitudinea neglijentă, prin mângâieri, prin cuvinte erotice, prin îmbrăcămintea sumară, îi aţâţă pasiunea sexuală şi-l excită, determinându-l să facă acest pas.

Amândoi vor un singur lucru: să iubească şi să fie iubiţi. Nu se gândesc că „un hoţ” pândeşte cu ochii avizi momentul în care să le pângărească fiinţa. La început el e măgulitor, insinuant, face aluzii discrete. Apoi devine insistent şi obraznic. Dacă unul din cei doi ezită, îi va spune hotărât: „aceasta e iubirea”. Apoi va argumenta viclean: „dacă m-ai iubi te-ai culca cu mine”. Apoi cu obrăznicie diabolică: „Din cauza perceptelor depăşite ce te opresc să faci sex cu mine te las”.

Zadarnic unul dintre ei ar argumenta că lucrul acesta e păcat, că nu-i permis până la căsătorie, că ceea ce-i pretinde e dezonorat, inima celuilalt rămâne tare ca piatra. Pasiunea a făcut din el un demon. Puterile naturale, necontrolate, se descătuşează şi aduc după ele ruina şi triumful răului.

Nenorocit trebuie să fie totuşi tânărul, lipsit de voinţă şi de putere, care se lasă în mâinile instinctului. Instinctul are menirea să fie rob şi iată că devine stăpân tiranic şi crud.

Omul a reuşit să stăpânească forţele oarbe ale naturii obligându-le să-i slujească. Cu ajutorul focului prelucrează metalele, cu forţa apelor pune în mişcare turbinele hidrocentralelor, prin dezintegrarea atomului declanşează energii enorme, cu ajutorul calculatorului controlează tot ce se întâmplă în lume. Dacă omul stăpâneşte pământul, n-ar trebui să-şi poată stăpâni şi trupul său?

Există laşi care capitulează de la primul atac. Deşi bine făcuţi trupeşte, voinţa lor este foarte slabă. Ar trebui ca ei înşişi să se dispreţuiască pentru neputinţa lor. Dar nu fac acest lucru, ci dimpotrivă, socot act de mare bravură căderea lor în păcat. Argumentul pe care-l aduc este că-i imposibil să-ţi învingi pasiunea şi că mulţi tineri fac sex fără să-şi pună probleme. Vreau să vă spun că aşa judecă oamenii fără voinţă, oamenii care au renunţat la libertatea lor şi au devenit robi ai pasiunilor.

Sunt de acord că este mare şi presiunea pe care cercul de prieteni, sau „gaşca”, o fac asupra ta. Dar trebuie să ştii că şi prietenii tăi sunt sub aceeaşi presiune ca şi tine. Şi ei sunt tentaţi, şi îndemnaţi, să ia droguri, să fumeze, să bea şi să facă sex pentru aceleaşi motive pentru care şi tu eşti tentat s-o faci: pur şi simplu le este teamă să fie „altfel”. Le este teamă că data viitoare prietenul pe care-l admiră atât de mult o să-i lase de-o parte pentru că „strică distracţia”.

Trebuie să ai puterea să fii tu însuţi şi să le spui: „Băieţi, dacă vreţi s-o faceţi n-aveţi decât, dar eu cred că-i o prostie”. Acesta este modul în care îţi poţi arăta bărbăţia.

Recunosc că lupta este foarte grea, dar biruinţa este posibilă. Parcă-l aud pe Sfântul Apostol Pavel reproşându-ne: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit până la sânge” (Evrei 12, 4).

În iubirea curată dintre doi tineri există ceva gingaş şi sfânt. Esenţa iubirii partenerului tău stă în certitudinea că se poate încrede în tine. Această încredere este oarecum o icoană a încrederii pe care creştinii o au în providenţa divină.

Încredere în tăria ta de caracter, în bărbăţia ta, în iubirea adevărată a alesului, sau alesei inimii tale, îl fac pe celălalt să-şi lege viaţa de tine. Vrea să-i aparţii până la moarte. Nici nu-ţi poţi da seama cât de decepţionat este celălalt când îşi dă seama că omul în care şi-a pus nădejdea este stăpânit doar de pofte instinctuale.

Erai socotit ca om galant, pur şi demn. Şi când colo te dovedeşti bădăran şi obsedat de plăceri minore. Prin atitudinea ta reuşeşti să distrugi în sufletul celuilalt imaginea frumoasă ce şi-o făcuse despre tine. Se dărâmă ceea ce ar putea fi temelie puternică pentru o viitoare căsătorie.

(IPS Andrei Andreicut, Arhiepiscop de Alba Iulia)

1 Cf. Primăvara iubirii, Alba Iulia, 1994, p.27

2 John Breck, Darul sacru al vieţii, Cluj-Napoca, 2001, p.129