Prințul Alexandru Ghica – Avocat neînfricat al poporului român

După o lungă despărțire m-am reîntâlnit cu prințul Alecu Ghica.

Peregrinase prin multe locuri, mai ales la Jilava și la Interne la București. Fusese condamnat la 12 ani de muncă silnică. Când i s-a terminat pedeapsa dată de Antonescu, cu o reducere de un sfert din ea, comuniștii nevoind să-l elibereze l-au dus la București să-i facă un nou proces, fără să mai fi făcut ceva.

Dar în sala de ședinte, în fața completului de judecată, el a refuzat să răspundă la interogatoriul pentru identificarea persoanei sale. Şi astfel, procedura de judecată nu se putea îndeplini. Ei l-au întrebat:

– De ce nu răspunzi?

– Fiindcă nu vă recunosc ca justiție legitimă a poporului român. V-ați așezat peste poporul român prin forță, puși de o putere străină. Poporul român nu v-a ales, nu v-a dorit și nu vă dorește. Stați și astăzi peste poporul român sustinuți de ruși. Dacă poporul român ar fi liber să se pronunțe v-ar respinge imediat. Deci sunteți o justiție străină, reprezentați interesele unei puteri străine și nu sunteți legitimați a judeca pe fiii poporului român.

Declarându-l nebun, l-au trimis la un spital de psihiatrie. Dar doctorii l-au declarat sănătos.

– Şi așa, îmi spuse, nu mi-au putut face al doilea proces. M-au reținut, dar reținerea mea nu mai are un suport legal. Să văd ce vor face de acum încolo. La Jilava m-am întâlnit cu unii dintre cei de la serviciul secret (Siguranța) de sub Antonescu, continuă el, care erau acum condamnați si ei la ani mulți și nu știau cum să-și ceară iertare pentru greșelile ce le-au făcut cu noi. Unul dintre ei a plâns fiindcă refuzam să iau din bunătățile ce i le-a adus soția, considerând că așa nu-l iert. Am stat si cu Ion Stănescu care m-a rugat stăruitor să cer iertare unui popă din Bacău, fost profesor, „pe care l-am condamnat fiind cu totul nevinovat și pentru care am regrete mari.” Nu-și mai amintea numele, dar după ce i-am spus eu câteva nume, Stănescu exclamă:

– Da, da! Acesta e, Grebenea.

L-am iertat de mult, precum i-am iertat pe toți care au contribuit cumva la necazurile mele. Au intrat acum și ei la pușcărie ca să se arate că roata vieții se învârte mereu și cei de sus oricând pot să fie coborâți jos. De aceea trebuie să ne purtăm astfel ca atunci când suntem sus să nu facem acte care să ne îngrijoreze când valurile vieții ne vor azvârli jos. Dictonul rușilor: „După fiecare judecător și milițian fuge o zeghe de deținut” pare a fi îndreptățit.

Prințul mi-a povestit multe cu privire la cum vede el dezvoltarea lucrurilor la noi și în lume. Era într-o bună stare de spirit. Nu regreta faptul că a fost legionar și că i-au fost rezervați atâția ani de temniță, atât de grei. Nu acuza pe nimeni de greșelile guvernării legionare din 1940, căci stia că în Miscare se strecuraseră agenți străini care au lucrat la compromiterea Mișcării și care au făcut tot ce e posibil pentru a crea dușmănie între ea și popor.

Rebeliunea din ianuarie 1941, prințul o numea lovitura de stat a lui Ion Antonescu pentru răsturnarea legionarilor de la putere. Iar legile draconice ce le-a adus Antonescu după „rebeliune”, cu lipsa dreptului la recurs, au evidentiat asprimea caracterului acestui om numit „câinele rosu” de unii ofițeri care l-au cunoscut. Lipsa dreptului de recurs i-a împins pe unii judecători la cele mai mari fărădelegi și Antonescu nu trebuia să le dea acest prilej.

Regretul lui Antonescu după ce a fost adus din Rusia pentru procesul său din mai 1946: „Îmi pare rău de băieții aceștia că au rămas în temniță, pentru că unii erau băieți buni și i-am băgat de-a valma în temniță”, arată că era conștient de greșeala ce o făcuse cu noi. Dar marele criminal a fost Eugen Cristescu, seful serviciului secret, care i-a prezentat o imagine răsturnată a situației și și-a înșelat stăpânul.

Deși un mare dusman al nostru, totuși nu ne-am bucurat că Antonescu a fost dat rușilor și nu englezilor. Cei ce l-au arestat în frunte cu regele trebuiau să aibă în vedere unde-l trimit după arestare și nu să-i surprindă evenimentele. Toți sunt vinovați de această lipsă de patriotism. Antonescu a fost conducătorul țării și pentru obrazul țării nu trebuia predat celor mai mari dușmani ai lui. Ghica avea știri despre familia lui și mi-a spus că cei trei fii ai lui se dezvoltau frumos și era mulțumit de ei.

Nu rețin momentul de despărțire de Alecu Ghica, căruia i-am păstrat în inimă o amintire dintre cele mai frumoase.

Am auzit mai târziu că nu l-au eliberat, ci l-au trimis ca servitor la o crescătorie de porci, într-o pozitie de semi-liber, unde a fost vizitat de copiii lui ce l-au găsit ca ”porcar”, dar care câștigase simpatia tuturor ”porcarilor” de acolo.

Doamne! Cât de mult și-au bătut joc comuniștii de oamenii noștri din clasele de sus! Vintilă Brătianu a fost pus la canal să facă cizmele milițienilor, să le lustruiască.

(Pr. Nicolae Grebenea – Amintiri din întuneric – Sursa: fericiticeiprigoniti.net)