Profesori buni şi profesori fascinanţi

Profesorii buni folosesc memoria ca depozit de informaţie, profesorii fascinanţi folosesc memoria ca suport al creativităţii. Profesorii buni parcurg programa şcolară, profesorii fascinanţi parcurg şi programa, dar obiectivul lor fundamental este acela de a-i învăţa pe elevi să gândească şi nu să repete informaţia.

Educaţia clasică a transformat memoria umană într-o bancă de date. Memoria nu are acest rol. Aşa cum am spus, mare parte din informaţia pe care o primim nu va fi depozitată niciodată. Ocupăm un spaţiu preţios al memoriei cu informaţie puţin utilă – şi chiar inutilă.

Profesorii şi psihologii jură că există amintire, dar, aşa cum am spus, acesta este unul dintre marii piloni falşi pe care se sprijină psihologia şi ştiinţele educaţiei. Nu există amintire pură a trecutului, ci o reconstrucţie a trecutului, cu micro sau macro diferenţe.

Câte gânduri am produs noi ieri? Mii. De câte reuşim să ne amintim cu înlănţuirea exactă a verbelor, substrantivelor şi adjectivelor? Poate de nici unul. Însă, dacă încercăm să ne amintim oamenii, mediul ambiant şi împrejurările cu care am venit în contact, vom reconstrui mii de alte gânduri – dar nu exact cele pe care le-am gândit ieri.

Concluzia este că obiectivul memoriei nu este acela de a fi suport al amintirii, ci de reconstrucţie creativă a trecutului. Există amintire pură numai a informaţiilor lipsite de experienţe sociale şi emoţionale – adică a informaţiilor logice, cum ar fi numerele. Chiar şi aşa, reabilitarea acestor amintiri presupune emoţii subtile subiacente. De aceea, în diferite momente, avem o abilitate mai mare sau mai mică de a rezolva calcule matematice. Memoria cere ca fiinţa umană să fie creativă, dar educaţia clasică cere să fie repetitivă. Memoria nu este o bancă de date, nici capacitatea noasrtă de a gândi nu este o maşină de repetat informaţii, aşa cum sunt componentele calculatoarelor.

Memoria calculatoarelor este sclava stimulilor programaţi. Memoria umană este o bogăţie de informaţii şi experienţe, din care fiecare dintre noi să culeagă o lume fantastică de idei. Un membru al unui trib african are acelaşi potenţial intelectual ca al unui om de ştiinţă de la Harvard. Mulţi cosideră că Einstein a fost cea mai mare minte a secolului al XX-lea. Am convingerea că un membru al triburilor indigene din zona Amazonului are acelaşi potenţial intelectual ca şi Einstein.

Toţi posedăm un ansamblu de fenomene care, în miimi de secundă, citesc câmpurile memoriei şi produc spectacolul gândurilor. Singurul motiv pentru care nu producem idei mari, gânduri ieşite din comun sau creaţii surprinzătoare este acela că blocăm arta de a gândi.

În timpul primilor doi ani ai învăţământului gimnazial, aveam doar două caiete şi nu era aproape nimic scris în ele. Îmi era greu să mă adaptez la o educaţie care nu-mi stimula inteligenţa. În vremea aceea, văzând dezinteresul meu aparent, unii credeau că eu nu voi deveni nimic în viaţă. Dar, în mine, exista o explozie de idei.

A gândi era o aventură care mă încânta. Astăzi am mai mult de cinci mii de pagini scrise – şi cele mai multe sunt publicate. Cărţile mele sunt studiate de specialişti şi citite de sute de mii de oameni din toată lumea. Cu toate acestea, sunt convins că nu am o inteligenţă privilegiată.

Toţi avem o minte specială. Unde ajungem, depinde de cât de mult ne dezvoltăm arta de a gândi. (…)

Nu ne vom aminti niciodată cea mai mare parte din informaţia – poate peste 90% – pe care o înregistrăm în memoria conştientă. Ea merge la periferia memoriei, către memoria existenţială (inconştientă) şi va fi reeditată (înlocuită) sau transferată către arhivele puţin utilizate din pivniţele subconştientului. Informaţiile cele mai utile sunt acelea care se transformă în cunoaştere şi care, la rândul lor, sunt trasformate în experienţe în memoria conştientă. Când voi vorbi despre şcoala visurilor noastre, voi indica modalităţi de a stimula arta de a gândi. În trecut, cunoaşterea (cantitatea de informaţie ştiinţifică) se dubla în două sau trei secole.

Actualmente, cunoaşterea se dublează la fiecare cinci ani. Şi totuşi, unde sunt cei care gândesc? Ne aflăm în faţa sfârşitului acestei categorii în şcoli, în universităţi şi chiar şi la cursurile post-universitare. Mărim cantitatea de cunoaştere, dar nu şi numărul oamenilor care gândesc.

Elevii care astăzi au rezultate slabe la examene, pot deveni, în viitor, excelenţi oameni de ştiinţă, magistraţi, manageri şi profesionişti. Este suficient să-i stimulăm.

Stimulaţi-vă elevii să-şi deschidă ferestrele minţii, să aibă îndrăzneala de a gândi, de a pune întrebări, de a dezbate, de a se detaşa de paradigme (exemple date, modele stricte). Aceasta este o deprindere excelentă. Profesorii fascinanţi formează persoane care gândesc şi care sunt autori ai propiei lor vieţi.

(Augusto Cury – Părinţi străluciţi. Profesori fascinanţi., Editura For You, 2005, pag.65-66)