Programul „Căminul”

Ne nastem, crestem, ajungem mari, ne mutam la casele noastre, apoi facem copii pe care ii invatam sa faca acelasi lucru ca si noi. De mici suntem invatati sa invatam cat mai bine, sa fim cat mai pregatiti pentru societatea si vremurile in care traim.

Inainte, cine avea 7 clase era socotit cu studii superioare, adica ca si cum ar fi facut cineva facultatea in ziua de astazi. Datorita aspiratiilor omului modern, de a avea cat mai multe lucruri si de a-si face un trai cat mai comod, iata ca firescul lucrurilor ne forteaza sa ne specializam in a face ceva anume, specializare care ia din ce in ce mai multi ani de studii. Astfel de la 4-7 clase s-a ajuns sa facem cel putin 16-18 de ani de scoala. Nu este nici o gluma.

Nu mai suntem in vremurile in care se faceau 7 sau 12 clase, ca abia dupa aceea sa ne casatorim. Pentru acele vremuri era absolut normal sa te casatoresti dupa ce terminai scoala, pentru ca scoala o terminai la 18-20 de ani. Astazi nu poti sa urmezi acest tipar daca vrei sa faci o facultate sau chiar si un master. Pur si simplu ceasul biologic al fiecarui tanar suna pentru viata de familie, iar tanarului i se spune ca e mai importanta facultatea. Nu spun ca scoala trebuie neglijata, pentru ca lucrul acesta ar fi o mare prostie, insa nu trebuie neglijata chemarea fiecaruia la viata de familie, nici cu scoala, nici cu cariera nici cu nimic. Pentru ca datorita acestor multe conditionari tinerii aleg solutia usoara a diavolului: concubinajul si iubirea iresponsabila. Datorita acestor conditionari, tinerii nu mai vad in familie calea de implinire si mantuire, ci un jug si o corvoada pe care trebuie sa o amane cat mai tarziu cu putinta.

Si nu sunt tinerii invatati si incurajati sa faca eforturi de a urma o facultate chiar daca sunt casatoriti, nu sunt invatati ca tocmai familia cu bucuriile si greutatile ei reprezinta apanajul si catalizatorul de a fi  un coleg mai bun la locul de munca, un vecin mai bun, un fiu(fiica) mai bun(a), un om mai bun in viata de zi cu zi.

Nici banii, nici scoala si nici cariera nu formeaza caminul. Ele pot forma cel mult o casa. Caminul insa, il formeaza doar dragostea dintre barbat si femeie, dragoste pe care o intregeste, o binecuvinteaza si o sfinteste Dumnezeu. Si tocmai dragostea din sanul familiei trebuie sa se rasfranga asupra societatii, pentru a o face mai buna si mai frumoasa.

Cu toate acestea, umanitatea avida dupa „raiul pe pamant”, si-a luat drept slogan: „Alearga dupa placere, alearga dupa confort, alearga dupa jugul lumii iar familia, binecuvantarea lui Hristos, las-o la urma!” Si din pacate toate acestea ne-au facut sa ne dorim mai mult o casa decat un camin.

Ne dorim o casa mare si frumoasa, care sa fie a noastra, o masina, un salariu frumos din care sa ne permitem sa plecam in excursii pe-afara dar nu ne gandim sa-l intrebam pe Dumnezeu cati bogati ai lumii isi uda pernele noaptea in lacrimi amare, pentru ca au case, masini, bani, dar nu au un camin, nu au cu cine sa imparta toate pe care le au, si ar da orice din bogatia lor numai sa fie iubiti.

De ce trebuie sa conditionam mereu construirea unui camin de lucrurile materiale? De ce trebuie ca materia sa guverneze dragostea dintre doi oameni? Tocmai din cauza aceasta au ajuns multi tineri sa traiasca astazi in concubinaj. Nu au perspectiva unui camin, ci a unei case. Amana mereu casatoria din lipsuri materiale, lipsa unei case, lipsa unei „cariere”, si pierd astfel cei mai frumosi ani din viata, anii tineretii, pe un drum presarat cu suferinte, neimpliniri si o droaie de pacate dintre care desfranarea (concubinajul) si avortul sunt in capul listei.

Insa, trebuie sa stim  ca pentru a ne gasi implinirea ca persoane, inainte de a avea o casa noi trebuie sa ne construim un camin. Crestinul care alege crucea casatoriei, stie ca pentru aceasta trebuie sa se pregateasca din timp. Astfel, tanarul (tanara) isi pastreaza fecioria neintinata pana la casatorie, impreuna cu prietena (prietenul). In tot acest timp se straduiesc sa fie cat mai pregatiti pentru a intemeia o familie. Isi fac planuri de viitor, isi stabilesc aspiratiile impreuna si conlucreaza la viitorul camin.

Dar si Sf. Vasile ne spune ca in nunta placuta lui Dumnezeu si parintii trebuie sa fie de acord atata timp cat parintii urmaresc cele ale lui Dumnezeu! Si de ce asta? Pentru ca, vrem nu vrem, parintii au un aport insemnat la cladirea caminului a doi tineri. Parintii au pus tot ce au avut mai bun in ei copiilor, parintii sprijina moral caminul, si rugaciunea lor intareste temelia familiei.

Lumea ne invata sa construim ocasa, iar nu un camin. Ne invata sa avem o viata trainica material si nu o casatorie trainica. Ne invata in mod constant sa punem mereu lucrurile materiale inaintea celor sufletesti care ne implinesc cu adevarat. Dar aceasta trebuie sa stim, ca in orice casa fericita, locuieste un camin! Si o casa fara un camin in el este o casa pustie, o casa fara suflet!