Desfiinţarea familiei. Episodul III.
Programul, orele suplimentare şi
team bulding-urile
Când eram mai mic mi-aduc aminte că mama şi tata plecau la 5.30 dimineaţa la servici şi se-ntorceau la 3 după-amiaza. Când veneau acasă mâncam toţi trei ca pentru masa de prânz, apoi stăteam împreună, făceam lecţii, ieşeam pe afară şi se făcea seară. De la 3 după amiază de când veneau până seara erau 6-7 ore bune în care era destul timp să stai în familie, să-ţi rezolvi alte probleme, să te-ntâlneşti cu prietenii, să mergi la biserică, şi multe alte lucruri.
Astăzi programul companiilor este de la ora 9 dimineaţa pănă la 5 sau 6 seara. Din cauza traficului dimineaţa trebuie să pleci la 7.30-8 şi trebuie să te trezeşti cam pe la 6.30 iar seara pleci de la servici pe la 6 şi după ce stai în trafic o oră cel puţin, poate şi mai mult câteodată, ajungi la ora 7-8 seară. Astfel de la 7 dimineaţa pănâ la 7 seara eşti ocupat doar cu serviciul, 12 ore pline în care nu poţi faci nimic altceva.
Seara ajungi de multe ori obosit şi fără chef de nimic, fără să mai ai putere să mai petreci timp cu copiii, cu cei dragi, cu prietenii…
Nu mai vorbim că se-ntâmplă să stai peste program pentru că ai mult de lucru şi n-are cine să-ţi facă treaba. Şi câteodată se mai organizează şi câte un team-building numai cu colegii la munte şi trebuie să lipseşti şi-n weekend. Iar în team-building nu poţi să vii cu soţia sau soţul, cu prietenul sau prietena ci eşti obligat să vii singur(ă).
E clar că familia, vrei nu vrei, trece pe locul 2. Când ai timp să mai stai cu soţia sau cu soţul? Când mai ai timp să te joci cu cel mic dacă tu când vii seara, el doarme şi când pleci dimineaţa, încă nu s-a trezit. Când ai timp să ieşi să te mai vezi cu prietenii? Când mai treci pe la părinţi să-i vezi? Când mai poţi citi o carte sau când mai poţi ieşi la o plimbare prin parc? Când mai am timp să vorbesc cu Dumnezeu la rugăciune dacă seara cad mort de oboseală?
Parcă uneori alergăm prea mult după bani neglijând familia, parcă uneori dăm prea mare importanţă serviciului uitând de cei dragi. Câteodată uităm să ne luam şi zilele de concediu pe care le avem de drept doar pentru că ne e ruşine de şeful nostru să le cerem.
În Germania au redus săptămâna de lucru la 30 de ore şi au observat că angajaţii sunt mai productivi, lucrează mai bine şi e mai bine ca atunci când lucrau 40 de ore. Nu suntem nişte roboţei pentru producţie ci suntem oameni cu suflet, avem nevoie nu numai de mâncare şi apă ci şi de dragoste, de pace, de linişte, de bucurie, avem nevoie de Dumnezeu.
Poate câteodată ar trebuie să ne mulţumim cu cât avem şi am fi mai fericiţi…
Poate şi cei din familie ar vrea să facem ore suplimentare acasă, poate şi prietenii noştri ar vrea să ne vadă mai des.
Poate ar trebuie să ne mai lăsăm în mâna lui Dumnezeu, pentru că ştie el să aşeze lucrurile mai bine.
Ce frumos ne-a zis Domnul:
(Balan Claudiu)
flinutz
noiembrie 26, 2008 @ 11:54 am
Pentru inceput, nu cred ca programul si orele suplimentare sunt indreptate impotriva familiei.
Dar trebuie sa fac o distinctie: daca sotii nu au copii si ambii au cam acelasi program, e mai usor pentru amandoi, decat in situatia in care unul ajunge acasa cu 2-3 ore inaintea celuilalt.
De asemenea, cand au si copii, problema devine intr-adevar, de actualitate, in cazul in care AMBII parinti au problemele astea…
Si acum 2000 de ani, daca un tamplar avea de facut o masa si nu o termina asa repede cum s-ar fi asteptat, cred ca ar fi terminat-o atunci, ca sa o poata da clientului in ziua stabilita…
Bine, astazi lucrurile au mai evoluat putin 🙂
Sigur ca programul acesta de la 9 la 6 nu e in beneficiul familiei, sigur ca angajatii familisti nu sunt atat de bine vazuti in multinationale cum citisem eu acum cativa ani (cum ca ai avea un avantaj daca esti casatorit, ca ai avut curajul sa iti iei un angajament, o responsabilitate etc…), dar trebuie sa invatam, sa ne dam silinta la serviciu ca sa putem ajunge la un nivel la care NOI sa ne putem alege programul.
Cat despre reducerea programului de lucru in Romania, slabe sperante…
Deci ce ramane de facut??
Balan Claudiu
noiembrie 26, 2008 @ 3:16 pm
Să punem mereu familia pe primul loc, aşa cum companiile pun mereu interesul lor pe primul loc şi nu cel al angajatului.
Razboi întru Cuvânt » In
noiembrie 27, 2008 @ 7:54 am
[…] Desfiinţarea familiei. Episodul III […]
Dorian
mai 27, 2010 @ 1:57 pm
„Poate ar trebuie să ne mai lăsăm în mâna lui Dumnezeu, pentru că ştie el să aşeze lucrurile mai bine.”
Ce inseamna concret sa ne lasam in mana lui Dumnezeu in acest caz? Sa nu mai lucram? Sunt de acord cu sfatul, insa solutiile sunt cele care ne intereseaza… Personal nu vad solutii la aceasta problema. Cunoscutii mei (majoritatea) cauta si ei solutii. Ca sa iti faci propria ta afacere necesita inca si mai mult timp si bataie de cap. Ca sa iti iei un job mai slab platit, programul de lucru e acelasi si oricum banii de cele mai multe ori de-abia ajung la limita (daca-ti ajung sa-ti cumperi o locuinta pe credit si-ti mai ramane si de mancare, haine, intretinere, crescut copii esti fericit)!
Deci, care ar fi solutia? Ce isi propune articolul acesta de fapt? Cu totii stim lucrurile astea si toti ne plangem. Dar ce-am putea face?…
admin
mai 27, 2010 @ 2:20 pm
Dorian, foarte buna intrebarea ta pentru ca starneste discutii care speram sa fie constructive. Am sperat pana acum sa vina fiecare cu cate o solutie practica din experienta personala, dar nu s-a intamplat lucrul acesta asa ca dam noi cateva solutii din viata noastra, insa avem nadejdea ca vor veni si alti cititori cu imbunatatiri.
Dat fiind faptul ca programul de lucru poate deveni prea lung (ore suplimentare la care esti chemat), astfel afectand familia (cel putin la privat), ca atmosfera de servici este adesea tensionata (mai ales de cand cu criza), si ca banii din casa si-asa sunt putini, avem urmatoarele posibilitati de a imbunatati situatia:
1. Sotii sa-si dramuiasca timpul care le-a ramas liber pentru apropierea intregii familii. Plimbat in parc, jocuri in comun, luat masa in comun, povestit in comun. Acestea sunt lucruri firesti dar de efect, si adesea prea mult neglijate.
2. Reducerea orelor de televizor pentru toate acestea, mai ales ca televizorul mai mult oboseste decat sa odihneasca si pe deasupra starneste si cearta (cine la ce canal se uita).
3. Cand ajung acasa, sotii sa se staduiasca sa nu aduca stresul si starea de agitatie/nervozitatea de la servici. Serviciul e servici si casa e casa. Pentru asta este nevoie de multa tarie de caracter si de rugaciune. Adesea se starnesc certuri si adevarate furtuni din cauza problemelor de servici, dar cu dragoste si rabdare ele pot fi evitate sau diminuate considerabil.
4. Cei care s-au intins cu plapuma prea mult, este momentul sa invete ca in viata bogat nu este cel ce are multe, ci cel ce are nevoie de cat mai putine.
5. Sa invete sa traiasca decent si sa nu se mai uite la ograda vecinului, umplandu-se de frustrare (vecinul are 2 televizoare, are laptop, are masina, are casa mai mare…etc). Aici ar trebui sa ne gandim la cumpatare pentru ca aceasta virtute ne ajuta sa deosebim daca un lucru este intr-adevar necesar, si nu doar un moft/lux/fara neaparata trebuinta. Stiind acestea vom lua decizia cea buna daca sa facem sau nu un efort financiar ce apasa la randul sau pe intreaga familie (timp-sacrificiu).
Speram ca toate acestea sa va fie de folos si asteptam sa veniti si voi cu alte solutii practice.
Dorian
mai 27, 2010 @ 6:21 pm
Frumos raspuns!