Prostituţia, implicaţii sociale şi contribuţie personala
Pentru a înţelege mai bine acest aspect, e nevoie să definim sexualitatea normală, sănătoasă: un act ce se desfăşoară într-un cadru bine definit (în cuplul marital, când ambii parteneri ofera o parte din ei, şi la rândul lor primesc de la celalalt, de fiecare dată când se întâlnesc la acest nivel, astfel încât acel ceva nu se pierde, fiind ca o investiţie care se întoarce mereu la tine), având ca mobil iubirea, nevoia şi dorinţa de uniune, nu simpla tânjire după satisfacţia sexuală. Conform învăţăturii ortodoxe a avea relaţii intime în afara căsătoriei, sau cultivarea plăcerilor sexuale, doar pentru atât e greşit.
Această regulă nu e făcută să îngrădească, ci să protejeze de o sumedenie de nefericiri: de la a te infecta cu o boală incurabilă, la a rămâne o mamă singură, sau a-ţi produce suferinţă recurgând la avort (fie el chirurgical, hormonal, chimic).
Cu toate acestea, din timpuri vechi, instinctul sexual nu e înţeles cu înţelepciune, ci lăsat la voia întâmplării. Ca să ajungem la tema articolului, prostituţia: constă într-un schimb: de regulă femeia îşi oferă propriul trup, iar bărbatul dă la schimb ceva material (bani, obiecte etc). După cum am spus în paranteza de mai sus, de fiecare dată când eşti implicat în relaţii intime oferi ceva din tine, pui pe tavă ceva mai mult decât propriul trup, dar dacă acest ceva nu îţi va fi înapoiat, râmai în timp cu o cicatrice. În timpul relaţiilor intime, se crează o altă legătură între cei doi, dar dacă nu există o bază solidă pentru relaţia lor, dacă întâlnirea e “accidentală”, fiecare oferă ceva ce nu vor mai recupera.
Să revenim la dinamica acestei preocupări şi să analizăm puţin perspectiva bărbatului implicat. Acesta oferă bani şi consideră că i se cuvine să folosească trupul femeii, după bunul plac. El îşi obţine un venit făcând la rândul lui lucruri care nu îi plac, care poate îl plictisesc, care nu îi oferă o perspectivă, deci nu vede o problemă prea mare că femeia respectivă îşi câştigă banii în acest fel. Obişnuit să considere femeia ca fiind inferioară, murdară, întâmpină probleme în calificarea situaţiei de prostituţie. Defapt nici nu se raportează la ea ca la o femeie, ci ca la o colecţie de părţi anatomice, puse la ofertă. El, ca și cei ce au fost înaintea lui şi cei ce vor veni după el, îi confirmă acelei femei faptul ca nu valorează mai mult decât 100 de lei, 200 de lei poate, că ea e defapt un obiect, care este lăsat după utilizare pentru următorul care va avea nevoie. Nu îi cunoaşte numele real, sau numele complet, nu îi cunoaşte vulnerabilităţile, problemele, visele, nu cunoaşte decât aspectele care îl interesează: câteva părţi anatomice.
De multe ori se ajunge în situaţia tragică în care femeia, casnică fiind până în acel moment rămâne fără sprijinul soţului, fiind nevoită să îşi crească singură copiii. Locurile de muncă pentru o asemenea femeie sunt puţine, uneori foarte greu de găsit, plătite prost, iar în timp se poate ajunge într-o spirală a disperării, când orice variantă pare să fie o bună variantă. Din păcate nu e chiar aşa. Copiii nu cresc doar cu o felie de pâine în plus, iar condamându-te pe tine îi condamni şi pe ei.
Ce ar putea face bărbaţii în eradicarea prostituţiei? Primul şi cel mai la îndemână pas e să nu caute compania erotică a acestor femei, să nu perpetueze senzaţia de femeie-obiect. Al doilea pas ar fi ceva mai greu de făcut, care cere mai mult efort: implicarea onestă în viaţa de familie, construirea unor relaţii oneste şi sănătoase cu femeile din viaţa lor, fie ca e vorba de mamă, soţie, fiică, soră. Femeile, după cum se poate observa de multe ori cu ochiul liber, sunt mai sensibile la mesajele care vizează percepţia asupra propriei persoane, sau a imaginii corporale şi înclinată fiind să placă, uneori va face lucruri care sunt în contradicţie flagrantă cu propriile valori.
Când un tată e implicat la modul cel mai activ în viaţa fiicei lui, va construi în ea o imagine de sine sănătoasă: dacă va fi apreciată pentru că este gingaşă şi frumoasă, va fi apreciată pentru lucrurile gospodăreşti pe care le face, va fi apreciată pentru inteligenţa ei, spiritul fin de observaţie, va fi acceptată cu slăbiciunile ei fiziologice, nu doar că îşi va valoriza propriile calităţi, dar nici nu va mai privi propria feminitate ca blestem – cum încă mai e obiceiul chiar şi în cultura noastră. Comportaţi-vă cu fiicele voastre aşa cum vreţi ca ceilalţi bărbaţi să se comporte în viitor cu ea şi nu o reduceţi la un simplu ajutor al soţiei în treburile casnice, bucurându-vă ca vouă vă revin mai puţine sarcini.
Iar pentru femei: nu vă mai reduceţi voi înşivă la statutul de obiecte. Sunt puţini bărbaţi care pot şi ştiu sa facă lucrurile pe care voi le faceţi. Nu vă pierdeţi timpul încercând în zadar să fiţi bărbaţi, ci înmulţiţi darurile pe care le aveţi ca femei. Nu căutaţi compania unor bărbaţi care să vă confirme ce poate credeţi despre propria persoana, ci căutaţi acei bărbaţi care vă apreciază cu adevărat, iar în viitor nu cultivaţi în fiii voştri imaginea bărbatului abuziv şi dur. Nu creşteţi nici victime nici călăi!
Mai mult, în anul acesta a fost propus (dar s-a renunţat pe moment) ca violul să intre în categoria infracţiunilor minore, pentru care ar fi fost nevoie să se ia în considerare posibilitatea unei medieri, împăcări, între părţi. Nu vreau să discutăm prea mult despre efectele medierii, argumente pro, contra, dar despre diferenţa de percepţie ce se doreşte a fi indusă prin acest proiect. Dacă ar fi violul încadrat ca infracţiune minoră, cum ar începe oamenii să privească această faptă? Ca pe un fapt nesemnificativ, care se întâmplă, dar care nu e investit cu prea multă însemnătate. Pe lângă alţi factori (pornografia din ce în ce mai explicită, mesajele din presă, mesajele subliminale din media etc), consider că acest lucru e de o importanţă covârşitoare pentru o educaţie sexuală greşită şi nesănătoasă. Pe lângă faptul că se promovează imaginii femeii ca obiect (sexual), colecţie de părţi anatomice, se merge mai departe, susţinând că abuzurile (sexuale) împotriva acesteia sunt de o importanţă minoră. Multă atenţie!
(Raluca Irimie -psihoterapeut)
albinuta
februarie 26, 2013 @ 1:49 pm
Doamne ajuta ,multumesc pentru acest articol ,as avea o intrebare pentru dumneavoastra doamna Raluca insa o sa revin atunci cand o sa fiu pregatita
Laura Stifter
februarie 26, 2013 @ 5:39 pm
Mulţumim mult pentru articol!
Sunt cazuri dramatice… Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi de asemenea experienţe… 🙁
Am auzit că există chiar şi cazuri în care anumite persoane au fost răpite, sechestrate şi obligate să se prostitueze… Groaznic. 🙁
Teodora
martie 13, 2013 @ 12:00 pm
[quote name=”Laura Stifter”]Mulţumim mult pentru articol!
Sunt cazuri dramatice… Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi de asemenea experienţe… 🙁
Am auzit că există chiar şi cazuri în care anumite persoane au fost răpite, sechestrate şi obligate să se prostitueze… Groaznic. :([/quote]
Așa este, Laura, sunt FOARTE multe astfel de cazuri, inclusiv (sau mai ales) cu fete minore… În general, cei care racolau tinere pentru prostituție profitau de lipsa lor de educație, de repere, de sprijin din partea familiei sau de lipsa familiei, de lipsa banilor, de situații extreme (în care aceste fete nu aveau nici ce să mănânce) și le convingeau să se prostitueze. Însă acești oameni au găsit o variantă încă și mai rapidă: sechestrarea victimelor…
Cred că violul e cea mai îngrozitoare traumă ce poate exista. Aș prefera să mor de 1000 de ori decât să fiu violată…:(
Laura Stifter
februarie 26, 2013 @ 5:57 pm
„Această regulă nu e făcută să îngrădească, ci să protejeze de o sumedenie de nefericiri…”
Sunt întru totul de acord şi cred că afirmaţia dumneavoastră este valabilă pentru toate normele morale creştine (nu doar cele legate de relaţiile intime). Mulţi dintre noi percep (în mod incorect în opinia mea) poruncile lui Dumnezeu ca fiind constrângătoare.
Dumnezeu ne învaţă cum să fim fericiţi, iar noi avem impresia că ne limitează libertatea. De fapt, libertatea faţă de păcat se poate păstra doar în comuniunea cu Dumnezeu, doar urmând reperele pe care El ni le-a revelat, pentru că „Domnul este ascuns în poruncile Sale şi cei ce-L caută Îl găsesc pe măsura împlinirii lor” (Sf. Marcu Ascetul).
Poruncile divine nu sunt limitative, ci ne deschid orizontul spiritual către eternitatea Celui Care ni le-a descoperit.
Doamne ajută!
Raluca Irimie
februarie 26, 2013 @ 7:08 pm
Pt Albinuta: cand gasiti un ragaz si considerati oportun, va astept cu mare drag!
Pt Laura Stifter: intr-adevar, zona aceasta se conjuga din pacate cu proxenetismul, traficul de persoane, sclavagismul sexual, si atat de multe altele, ca nu are sens acum sa le insiram. E un tablou sumbru si grotesc, si ati punctat foarte bine. Cat despre al doilea mesaj, pot doar sa completez: „Toate iti sunt permise, dar nu toate iti sunt de folos”. Iar noi de multe ori nu discernem intre ce ne e folositor, important, sau de prisos.
albinuta
martie 13, 2013 @ 8:26 am
Doamne ajuta ,asa cum am spus doamna Raluca m-ar interesa ceva in legatura cunva cu acest articol,este stiut faptul ca uneori nu prea stiu sa ma exprim ca sa pot pune intrebare corect insa nadajduiesc ca o sa intelegeti la ce ma refer :
Intr-o casatorie din diferite motive soti nu mai sunt destul de apropiati ,nu doresc sa divorteze, insa nici nu au momentan o familie bine inchegata (desii sunt casatoriti de mai multi ani),sunt fideli unul celuilalt ,nu s-a pus in vedere niciodata vorba de asa ceva ,problema este ca de cele mai multe ori sotia simte ca este tratata de sot ca un obiect care il foloseste atunci cand are nevoie ,in rest nu prezinta prea mare interes ,cu siguranta este si vina sotiei ca nu a reusit de-a lungul timpului sa incerce sa imbunatateasca cate ceva sau poate ca nu a stiut cum ,rugamintea mea este ca atunci cand aveti timp sa incercati sa scrieti cateva cuvinte despre aceasta situatie si cum ar trebui sa reactioneze persoana in cauza ca sa nu simpta mereu ca este folosita la fel ca un obiect ,multumesc
Teodora
martie 13, 2013 @ 11:49 am
Groaznic, într-adevăr! 🙁 Prostituția, fie ea „instituționalizată” sau nu, este cea mai cumplită modalitate de înjosire umană. Ca și mulți alții, sunt extrem de dezamăgită de legea medierii în cazul violului din noul cod penal…Este o lege care nedreptățește atât victimele violului, cât și posibilele sau viitoarele victime. Și așa, după părerea mea, avem legi mult prea permisive… NU sunt pentru pedeapsa capitală; cu toate acestea, mi se pare normal ca pentru crimă sau viol, de ex, să se aplice pedepse mult mai dure.
Albinuța, mă doare să citesc aceste rânduri pe care le-ai scris… Doamna psihoterapeut îți va da probabil un răspuns care să te ajute. Eu nu prea știu cum să te ajut,însă de un lucru sunt sigură: [i]există viol și în cadrul căsătoriei[/i]! Cel puțin, asta e părerea mea. Desigur, e mult mai greu de dovedit decât în alte cazuri,dar sunt numeroase situațiile când femei căsătorite se simt ca și când ar fi violate de către proprii soți. Chiar mi-a povestit cineva de o situație extrem de dureroasă a unei femei tinere care s-a căsătorit cu un bărbat ce părea un om bun și integru. Ea era fecioară și o persoană foarte credincioasă. Din păcate, la puțin timp după căsătorie, soțul ei a încetat s-o mai sărute, să-i mai vorbească frumos. Când îî venea „cheful” pur și simplu o trântea pe pat și…făcea totul fără pic de tandrețe, mecanic, chiar cu brutalitate. Dacă soția nu se supunea…se înțelege cum decurgeau lucrurile în continuare 🙁
Din păcate, astfel de cazuri sunt multe, extrem de multe. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu tânăra respectivă. Mărturisea biata de ea singurei prietene cu care reușea să mai vorbească faptul că se simțea violată, abuzată, umilită și folosită ca o cârpă sau mai ceva ca o prostituată.
Și eu aș fi interesată ca doamna psihoterapeut să scrie un articol pe această temă.
Teodora
martie 13, 2013 @ 12:31 pm
[i]Pe lângă faptul că se promovează imaginii femeii ca obiect (sexual), colecţie de părţi anatomice, se merge mai departe, susţinând că abuzurile (sexuale) împotriva acesteia sunt de o importanţă minoră. Multă atenţie![/i]
Așa este…Este inadmisibil ca într-o societate civilizată care se [i]presupune [/i] că promovează egalitatea dintre sexe, femeile să fie încă folosite ca un obiect. Femeia-obiect se pare că este capabilă să vândă orice: ciocolată, cafea, parfumuri, haine, ceasuri, bijuterii, șampoane, balsamuri de rufe, detergenți, mașini, electrocasnice și orice altceva. Promovarea femeii-obiect este o desconsiderare și o înjosire a acesteia, transformarea ei într-un bun de care bărbatul poate dispune în anumite condiții…sau uneori în [i]orice [/i] condiții…:(
Raluca Irimie
martie 18, 2013 @ 11:35 am
Albinuta: e destul de complicat subiectul…. In primul rand depinde de motivele reale care stau in spatele nevoii de a folosi ca obiect sexual, dar si motivele care se complace in situatia asta. Din cate stiu eu, in ortodoxie nu este nici o indicatie care sa precizeze ca sotia este mereu datoare sa se angajeze in relatii intime, ori de cate ori vrea sotul, doar de dragul lui. Din cate am studiat eu, in islam este o astfel de „clauza”. Pentru cultura noastra si credinta ortodoxa nu se aplica si ramane o chestie de simt comun ca sotia nu este constransa la asta.
In situatia pe care ati descris-o eu as spune mai degraba ca fiecare are propria contributie, nu vina. Cand vorbim de vina, parca se emite o judecata, nu? Primul pas ar fi ca fiecare (asta ar fi la modul ideal), sau macar unul dintre parteneri sa isi constientizeze contributia, sa vada la modul cel mai concret ce face ca sa provoace, sa mentina si sa faciliteze un anumit comportament. Acest lucru poate sa ia ceva timp, dar pe urma se poate trece la indepartarea treptata a propriei contributii. Familia e defapt un sistem, care functioneaza dupa niste reguli destul de precise. Schimbarea comportamentului unui membru va aduce modificari (mai repede sau mai tarziu) de comportament la cel de-al doilea. Ideea e ca schimbarea sa fie autentica si consecventa.
Ce ar mai putea sa faca o femeie in situatia descrisa, ar fi sa impuna anumite norme de conduita, anumite limite. Nu intr-un mod brutal si agresiv, ci empatic, plin de intelegere: „Stiu ca pentru tine e greu sa faci (nu stiu ce), dar eu ma simt (cumva), cand se intampla asta. Nu imi place sa ma simt folosita, tradata etc. Poate tu nu ai intentia aceasta. Care ar fi intentia ta? Tu cum crezi ca ar trebui sa procedam, fiecare dintre noi, ca situatia aceasta neplacuta sa nu se mai repete?” Pe scurt, avut un dialog deschis si onest.
Fara un istoric personal al fiecarui membru nu ne putem avanta in strategii.
Raluca Irimie
martie 18, 2013 @ 12:07 pm
[quote name=”Teodora”]Cred că violul e cea mai îngrozitoare traumă ce poate exista.Aș prefera să mor de 1000 de ori decât să fiu violată… [/quote]
Este o trauma dar poate fi depasita. Eu ma gandesc ce ar simti cineva care a trecut asa ceva si citeste mesaje de genul asta…. Nu stiu daca ar ajuta foarte mult persoana respectiva sau daca doar ar contribui sa o adanceasca mai tare in propria suferinta … Stiu ca doar v-ati expus parerea, punand accent pe propriile preferinte, dar nu puteam sa nu ma gandesc mai departe (defect profesional). Am considerat ca e necesar sa suplimentam mesajul cu o alta remarca mai optimista, cu o oarecare doza de speranta. Toate cele bune!
Teodora
martie 18, 2013 @ 9:58 pm
[quote name=”ralucairimie”][quote name=”Teodora”]Cred că violul e cea mai îngrozitoare traumă ce poate exista.Aș prefera să mor de 1000 de ori decât să fiu violată… [/quote]
Este o trauma dar poate fi depasita. Eu ma gandesc ce ar simti cineva care a trecut asa ceva si citeste mesaje de genul asta…. Nu stiu daca ar ajuta foarte mult persoana respectiva sau daca doar ar contribui sa o adanceasca mai tare in propria suferinta … Stiu ca doar v-ati expus parerea, punand accent pe propriile preferinte, dar nu puteam sa nu ma gandesc mai departe (defect profesional). Am considerat ca e necesar sa suplimentam mesajul cu o alta remarca mai optimista, cu o oarecare doza de speranta. Toate cele bune![/quote]
Aveți dreptate, doamna Raluca. Cred că nici eu nu m-am explicat bine…ideea era că [i]dacă aș avea de ales [/i] între a mă lasă violată și a mă lăsa ucisă aș alege a doua varianta. Mă gândeam și la exemplul mucenițelor fecioare care au preferat să fie torturate și omorâte decât să-și întineze fecioria.
Dar știu bine că, în afara unor mici excepții, majoritatea victimelor violului nu au avut și nu au această șansă…și că o fecioară care este violată și care a făcut tot ce i-a stat în putință să se apere, în Împărăția cerurilor și înaintea lui Hristos ea va fi tot fecioară.
Dacă, Doamne ferește, mi s-ar întâmpla vreodată așa ceva, cu siguranță aș face orice să trec peste acea traumă, să merg mai departe și să mă vindec sufletește…fiindcă într-adevăr vindecare există!
Laura Stifter
martie 18, 2013 @ 11:02 pm
Am aflat recent despre cazul unei tinere credincioase care a rămas însărcinată în urma unui viol, a hotărât să aducă pe lume copilul (deşi toţi membrii familiei ei încercau s-o convingă să facă avort) şi acum acel copil are 12 ani, iar ea trăieşte bucuria de a fi mamă.
N-o cunosc personal pe acea creştină, dar am aflat cazul ei din relatarea unui părinte de la noi, de la facultate. De aceea, cred că este un caz real.
Dumnezeu poate face minuni… şi nu mă refer neapărat la miracolele senzaţionale pe care le caută unii dintre noi (vindecări supranaturale etc), deşi cred şi în acestea. Aşa cum am mai scris pe site, cred că cele mai impresionante minuni ale Domnului nostru Iisus Hristos sunt cele pe care El le săvârşeşte în sufletele oamenilor!
Şi mai impresionant şi dătător de nădejde îmi pare faptul că Dumnezeu, înzestrându-ne cu liberul arbitru, ne cheamă să conlucrăm cu El la săvârşirea acestor minuni! El ne vindecă sufleteşte, dar nu împotriva voinţei noastre, ci ne cheamă să contribuim la lucrarea minunată pe care El vrea s-o realizeze cu şi întru noi.
Atât de mare este încrederea pe care Dumnezeu Însuşi ne-o arată: ne invită să facem minuni… cu noi înşine. Nu este extraordinar? 🙂
În legătură cu ceea ce spunea doamna psiholog despre obligaţia pe care o are femeia căsătorită în islam… pot spune doar atât: „Ce fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi! Ce Dumnezeu avem” (Sf. Siluan Athonitul)! Creştinismul este religia libertăţii, a respectului faţă de orice persoană umană creată după chipul Tatălui ceresc şi, în primul rând, este religia iubirii. Cred că acesta ar trebui să fie gândul nostru atunci când auzim de diverse discriminări îngăduite de alte religii: să mulţumim Domnului că ne-a dăruit bucuria de a fi creştini şi să-L rugăm ca toţi semenii noştri, din întreaga lume, să ajungă să creadă în Hristos şi să-şi asume principiile morale ale Evangheliei.
Dumnezeu să fie cu noi şi să ne apere de orice rău, de orice experienţă nefericită… şi să ne dăruiască puterea de a-i întări sufleteşte şi pe alţii, împărtăşindu-le optimismul şi bucuria noastră duhovnicească!
Doamne ajută!
albinuta
martie 19, 2013 @ 8:41 am
Multumesc doamna Raluca pentru raspuns ,iertare ca intervin din nou ,dumneavoastra spuneati ca nu exista nicaieri in crestinism o indicatie care sa precizeze ca sotia este mereu datoare sa se angajeze in relatii intime, ori de cate ori vrea sotul, doar de dragul lui. Poate am inteles eu gresit insa Sf Apostol Pavel in epistolele in care scrie despre caznicie indeamna pe cei casatoriti sa nu se desparta unul de celalalt decat pentru scurt timp pentru a se nevoi cu postul si rugaciunea si toate acestea sa se faca cu intelegere(iertare nu am citat exact cu aceleas cuvinte ) ,deci daca spre exemplu nu este intelegere nu putem vorbi ca sotia este datoare sa se supuna sotului cand acesta doreste ?Apoi tot Sf apostol mai spune in alt epistola ca dupa casatorie femeia si barbatul devine un trup si fiecare nu mai este stapan pe trupul lui ci celalalt (o sa caut exact cuvintele ),deci eu nu mai sunt stapana pe trupul meu ci sotul meu ,deci nu poate sa obtina ce-si doreste atunci cand doreste ?nu doresc sa fac tantam prea mare din acestea insa din ceea ce am citit pana acum (si am citit mai multe sfaturi la mai multi sfinti parinti )peste tot se spune ca femeia frebuie sa fie supusa barbatului ,ca trebuie sa se angajeze in relatii intime cand sotul doreste ,iar atunci cand este intelegere (deci cei doi soti se inteleg impreuna )pot sa se lipseasca unul de altul pentru post si rugaciune .Cand nu se poate vorbi de intelegere sotiei nu ii ramane decat sa se roage ,sa incerce cu multa finete si diplomatie ca incetul cu incetul si cu ajutorul lui Dumnezeu sa il inteleaga pe sot ,sa il indrume cunva fara sa simpta ca este povatuit ,aici cred ca este nevoie de ajutor ,aici cred ca mereu ma impodmolesc ,iertare insa cam asa vad eu toate acestea
Raluca Irimie
martie 19, 2013 @ 9:24 am
[quote name=”albinuta”]spuneati ca nu exista nicaieri in crestinism o indicatie care sa precizeze ca sotia este mereu datoare sa se angajeze in relatii intime, ori de cate ori vrea sotul, doar de dragul lui. Poate am inteles eu gresit insa Sf Apostol Pavel in epistolele in care scrie despre caznicie indeamna pe cei casatoriti sa nu se desparta unul de celalalt decat pentru scurt timp pentru a se nevoi cu postul si rugaciunea si toate acestea sa se faca cu intelegere(iertare nu am citat exact cu aceleas cuvinte ) ,deci daca spre exemplu nu este intelegere nu putem vorbi ca sotia este datoare sa se supuna sotului cand acesta doreste ?Apoi tot Sf apostol mai spune in alt epistola ca dupa casatorie femeia si barbatul devine un trup si fiecare nu mai este stapan pe trupul lui ci celalalt[/quote]
Foarte adevarat, dar care era conditia pentru barbat ca sotia sa i se supuna? Sa o iubeasca mai mult ca pe propria persoana, sa fie capabil sa isi dea viata pentru ea. Un astfel de barbat nu cred ca va forta lucrurile nici prin intimidare fizica, nici prin manipulare sau etc (sa nu dam aici idei). Cand relatia intima este doar pentru unul, vine doar din partea unuia, pe termen lung, celalalt poate sa se simta folosit. Aici nu vorbim numai de femei, pentru ca am intalnit si barbati care se simteau folositi. Sa luam niste situatii mai concrete: el vrea des, ea mai rar. Ce e de facut? Ca fiecare sa lase de la el si sa ajunga la un punct care sa nu frustreze pe nici unul si care sa nu creeze leziuni pe nici o parte.
Stiu scrierile Sfintilor Parinti si ale Apostolului Pavel, dar ai uitat sa iei in calcul un aspect important: chiar daca barbatul (de cele mai multe ori) are o dorinta mai puternica, daca nu gestioneaza lucrurile chibzuit ajunge sa strice mult. El e dator sa aiba fata de sotia sa acea dragoste si purtare cum a avut Iisus fata de biserica. Lucrurile in cazul nostru, al oamenilor, nu pot sa se intample unilateral. Cand nu pui nimic in pamant nu prea ai ce sa culegi… In afara de buruieni … E o discutie cu foarte multe nuante si ar fi bine sa vorbesti toate aceste nuante cu cineva, ca sa iti faci si tu o idee mai clara. Cu toate acestea, opinia mea e ca daca sotia consimte sa aiba relatii intime doar de dragul sotului, cat timp ea defapt se simte folosita, inseamna ca isi asuma asta. Poate sa mearga tot asa (nu pe termen foarte lung si nu fara leziuni adanci), dar atunci isi asuma consecintele deciziei.
Parerea mea este ca femeia NU este datoare sa accepte relatiile intime cu orice pret, daca ea nu isi doreste. Iar un barbat care o iubeste atat de intens, precum vorbeau Sfintii Parinti, nu va forta lucrurile ci ii va acorda timp, rabdare si atentie.
E o discutie pe studiu de caz si ma gandesc sa nu interpreteze unii-altii dupa cum doresc …
Raluca Irimie
martie 19, 2013 @ 9:39 am
Mi-a mai venit o idee: trebuie sa facem diferenta intre sex si a te iubi cu cineva. Cred ca aici intervine diferenta.
Cand sotul vrea sa se iubeasca cu sotia, sau cand sotul vrea sex. Cand te iubesti cu cineva accentul cade pe unitate, pe cuplul conjugal, iar cand faci sex, mai mult pe propria placere, pe egocentrism.
Daca refuzul apare in prima situatie e mai usor de acceptat, pentru ca nu te focalizezi pe propria persoana, ci pe unitate. Daca refuzul vine dorintei de a face sex, atunci poate sa fie deosebit de frustrant, pentru ca focalizarea cadea in mod egoist pe propria placere.
Raluca Irimie
martie 19, 2013 @ 10:09 am
[quote name=”Laura Stifter”]În legătură cu ceea ce spunea doamna psiholog despre obligaţia pe care o are femeia căsătorită în islam… pot spune doar atât: „Ce fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi! Ce Dumnezeu avem” (Sf. Siluan Athonitul)! Creştinismul este religia libertăţii, a respectului faţă de orice persoană umană creată după chipul Tatălui ceresc şi, în primul rând, este religia iubirii. Cred că acesta ar trebui să fie gândul nostru atunci când auzim de diverse discriminări îngăduite de alte religii: să mulţumim Domnului că ne-a dăruit bucuria de a fi creştini şi să-L rugăm ca toţi semenii noştri, din întreaga lume, să ajungă să creadă în Hristos şi să-şi asume principiile morale ale Evangheliei.[/quote]
Ati punctat foarte bine! Daca ar fi sa vorbim de abuzurile si discriminarile care au avut loc de-a lungul timpului, nu putem sa le asociem cu invatatura crestina. Chiar daca femeile, mult timp, au fost lipsite de drepturi, privite ca obiecte, posesiuni, bunuri de consum, asta era din cauza neputintei oamenilor de pe acele vremuri sa inteleaga si sa accepte cum stau defapt. Cu toate acestea, sunt ramasite ale acelei gandiri ….
Laura Stifter
aprilie 1, 2013 @ 11:16 pm
[quote name=”ralucairimie”][quote name=”Laura Stifter”]În legătură cu ceea ce spunea doamna psiholog despre obligaţia pe care o are femeia căsătorită în islam… pot spune doar atât: „Ce fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi! Ce Dumnezeu avem” (Sf. Siluan Athonitul)! Creştinismul este religia libertăţii, a respectului faţă de orice persoană umană creată după chipul Tatălui ceresc şi, în primul rând, este religia iubirii. Cred că acesta ar trebui să fie gândul nostru atunci când auzim de diverse discriminări îngăduite de alte religii: să mulţumim Domnului că ne-a dăruit bucuria de a fi creştini şi să-L rugăm ca toţi semenii noştri, din întreaga lume, să ajungă să creadă în Hristos şi să-şi asume principiile morale ale Evangheliei.[/quote]
Ati punctat foarte bine! Daca ar fi sa vorbim de abuzurile si discriminarile care au avut loc de-a lungul timpului, nu putem sa le asociem cu invatatura crestina. Chiar daca femeile, mult timp, au fost lipsite de drepturi, privite ca obiecte, posesiuni, bunuri de consum, asta era din cauza neputintei oamenilor de pe acele vremuri sa inteleaga si sa accepte cum stau defapt. Cu toate acestea, sunt ramasite ale acelei gandiri ….[/quote]
Sunt întru totul de acord cu dvs! Sigur că abuzurile şi discriminările nu pot fi niciodată asociate cu învăţătura creştină!
Chiar astăzi am avut, la Teologie, un curs referitor la Sfânta Taină a Cununiei (la dogmatică) şi mi-a rămas în minte, între altele, ideea că o căsătorie creştină autentică este LIBERĂ şi se bazează pe IUBIREA dintre cei doi. În caz contrar… acea relaţie îşi pierde caracterul de căsătorie creştină, iar soţul/ soţia nedreptăţit (ă) are dreptul de a se apăra, de a lua atitudine.
Părintele Stăniloae sria, în acest sens, într-una dintre lucrările sale, că, în cadrul căsătoriei, „iubirea naşte uimire în faţa tainei celuilalt”. 🙂
Fără iubire şi libertate (valori esenţiale ale învăţăturii creştine şi roade ale lucrării Duhului Sfânt în inimile noastre), relaţia dintre soţi nu se mai aseamănă cu dragostea dintre Hristos şi Biserica Sa… 🙁
Ştiu, am început să-mi dau cu părerea în privinţa unor realităţi pe care nu le-am trăit personal (nefiind căsătorită), dar m-a impresionat foarte mult ceea ce s-a discutat la cursul de Dogmatică şi, de aceea, m-am bucurat să vă împărtăşesc aceste gânduri.
Sf. Ioan Gură de Aur îi îndemna pe bărbaţii creştini să-şi stăpânească soţiile, dar numai prin „tirania iubirii, pentru că dragostea este mai tiranică decât frica”.
Doamne ajută!
Ana
martie 19, 2013 @ 6:36 pm
Ralucairimie
[quote]Cu toate acestea, opinia mea e ca daca sotia consimte sa aiba relatii intime doar de dragul sotului, cat timp ea defapt se simte folosita, inseamna ca isi asuma asta. Poate sa mearga tot asa (nu pe termen foarte lung si nu fara leziuni adanci), dar atunci isi asuma consecintele deciziei. [/quote]
Din ce a explicat Albinuta eu cred ca este vorba de o sotie care admite relatiile intime nu de dragul sotului, ci din neputinta de a spune nu, deoarece simte ca sotul ar declansa certuri, discutii etc.
Sotia nu are cum sa-si asume responsabilitatea pentru actul intim, ci ea se lasa folosita pentru ca este singura cale oferita de sot, cale care asigura o oarecare liniste in familie. Intrebarea pe care o simt din ce a scris Albinuta este, cum sa iasa sotia din aceasta situatie.
Legat de aceasta situatie inchisa, imi amintesc de un exemplu al unei bune prietene, care spunea ca ii este foarte greu sa se intalneasca cu fosta ei invatatoare care a exercitat de-a lungul timpului o mare presiune asupra ei, presiune pe care o simte si astazi cu toate ca de atunci au trecut mai bine de 10 ani.
Aceste presiuni exista si in multe casnicii si cei in cauza nu au cum sa poarte o discutie cu sotul/sotia din cauza starii conflictuale in care s-a format casnicia lor. Daca s-ar putea discuta sau s-ar putea merge la consiliere, cu siguranta ca ar interveni schimbari benefice pentru toata familia, deci inclusiv pentru copii daca in familie sunt copiii, ptr ca starea mamei este resimtita si de copiii. Posibil ca nici una din aceste solutii sa nu fie posibila.
Si atunci ce se poate face?
Raluca Irimie
martie 19, 2013 @ 7:05 pm
[quote name=”Ana”]Din ce a explicat Albinuta eu cred ca este vorba de o sotie care admite relatiile intime nu de dragul sotului, ci din neputinta de a spune nu, deoarece simte ca sotul ar declansa certuri, discutii etc.
Sotia nu are cum sa-si asume responsabilitatea pentru actul intim, ci ea se lasa folosita pentru ca este singura cale oferita de sot, cale care asigura o oarecare liniste in familie. Intrebarea pe care o simt din ce a scris Albinuta este, cum sa iasa sotia din aceasta situatie.
Legat de aceasta situatie inchisa, imi amintesc de un exemplu al unei bune prietene, care spunea ca ii este foarte greu sa se intalneasca cu fosta ei invatatoare care a exercitat de-a lungul timpului o mare presiune asupra ei, presiune pe care o simte si astazi cu toate ca de atunci au trecut mai bine de 10 ani.
Aceste presiuni exista si in multe casnicii si cei in cauza nu au cum sa poarte o discutie cu sotul/sotia din cauza starii conflictuale in care s-a format casnicia lor. Daca s-ar putea discuta sau s-ar putea merge la consiliere, cu siguranta ca ar interveni schimbari benefice pentru toata familia, deci inclusiv pentru copii daca in familie sunt copiii, ptr ca starea mamei este resimtita si de copiii. Posibil ca nici una din aceste solutii sa nu fie posibila. [/quote]
Am formulat eu gresit, multumesc pentru ca mi-ati atras atentia. Nu de dragul sotului, ci pentru ca asta e dorinta lui. Nu isi asuma „responsabilitat ea pentru actul intim”, ci isi asuma consecintele: ca se va simti folosita. Daca eu fumez, imi asum tacit riscurile vis-a-vis de deteriorarea sanatatii, nu?
Ca un sistem sa se schimbe fara un impact dizruptiv, e nevoie ca cel putin un membru sa inceapa sa faca lucrurile altfel, intr-un mod consecvent. Acest lucru va provoca un dezechilibru, pe care ceilalti vor incerca sa il estompeze, pentru a recapata starea de homeostazie. Dar daca schimbarea persista, dupa cum am spus, intr-o maniera consecventa, ceilalti membri ai sistemului isi vor modifica, mai mult sau mai putin, comportamentul.
Aceasta este reteta de baza. Pentru a fi cat mai eficienta, trebuie potrivita contextului.
Cat despre respectiva invatatoare, lucrurile stau mult diferit. Pe langa diferenta mare de varsta, vine si pozitia pe scara ierarhica (profesor vs elev, e infinit diferit in comparatie cu sot vs sotie), figura autoritatii cu care era ea investita, etc.
Ana
martie 19, 2013 @ 7:33 pm
Ralucairimie
[quote]Ca un sistem sa se schimbe fara un impact dizruptiv, e nevoie ca cel putin un membru sa inceapa sa faca lucrurile altfel, intr-un mod consecvent. Acest lucru va provoca un dezechilibru, pe care ceilalti vor incerca sa il estompeze, pentru a recapata starea de homeostazie.[/quote]
Daca am inteles bine intr-o astfel de situatie este nevoie de un dezechilibru. Deci sotia din acest caz trebuie sa provoace un dezechilibru in relatie ptr ca sotul sa-si schimbe ceva din atitudine. Ce anume ar putea face? Puteti da exemple?
Aveti dreptate in ce priveste relatia elev profesor, diferentele de varsta, ierarhia etc. Am privit problema ca fiind ceva asemanator
Raluca Irimie
martie 19, 2013 @ 7:52 pm
Sa spunem ca Ionel nu obisnuia sa spuna cand era suparat pe cineva si sa lase tot timpul de la el, chiar daca asta venea cu unele costuri emotionale semnificative. In timp, familia, prietenii, logodnica lui, au „invatat” asta si au inceput sa nu mai tina cont de dorintele lui in situatii care il atingeau si pe el.
Intr-o zi, Ionel s-a hotarat ca lucrurile nu mai pot continua asa, a realizat ca el era nefericit sa fie mereu pe locul cinci, tratat ca un obiect nesemnificativ. Din acea zi a inceput sa isi spuna punctul de vedere si sa isi exprime dezacordul. Lumea din jur a fost socata! „Ionel niciodata nu ne-a spus ca nu vrea sa mergem in vacanta la munte!” Dupa starea de soc, ce reprezenta un dezechilibru in familie, au auvut loc modificari, iar in timp, familia a inceput sa ia in considerare si dorintele lui Ionel.
Chiar daca e un echilibru disfunctional, nesanatos, tot echilibru se numeste. Si chiar daca schimbarea este spre binele tuturor tot trebuie sa se treaca printr-un proces de reorganizare, regandire a rolurilor, etc.
Pentru mine e destul de clar, dar stiu ca limbajul argotic imi da de furca in unele situatii. Ati inteles, Ana, ce am vrut sa zic? Daca nu, va rog sa imi semnalati unde si cum as putea sa ma fac mai bine inteleasa.
Ana
martie 19, 2013 @ 8:06 pm
Ralucairimie
[quote] Ati inteles, Ana, ce am vrut sa zic? Daca nu, va rog sa imi semnalati unde si cum as putea sa ma fac mai bine inteleasa.[/quote]
Da, am inteles ce ati vrut sa spuneti. Exemplul este foarte clar. Sa dea Domnul sa poate fi aplicat si in relatiile intime dintre soti. Ma gandesc ca daca acea stare a sotului este totusi o dependenta de sex, nu v-a face o schimbare prea mare chiar daca v-a intelege ca el creaza o durere in sotie. Cred ca conteaza mult ce atitudine are el fata de sotie in rest sau cum a fost el inainte de casatorie, caci poate asta este o patima a lui mai veche.
La fel ca in cazul dependentei de fumat. Oricat i-am spune celui care fumeaza ca ne deranjeaza fumul de tigara, el nu v-a face schimbari. Cred insa ca intr-o oarecare masura il v.a incomoda sa stie ca nu ne place fumul de tigara.
De aici pana la a se lasa de fumat v-a fi insa drum lung.
Din ce ati explicat pana acum inteleg ca trebuie totusi adusa la suprafata problema, discutat pe fata despre ea.
Raluca Irimie
aprilie 1, 2013 @ 9:45 am
[quote name=”Ana”]Din ce ati explicat pana acum inteleg ca trebuie totusi adusa la suprafata problema, discutat pe fata despre ea.[/quote]
Depinde foarte mult de fiecare membru al cuplului, si de constructia si modul de functionare al lor ca si cuplu. Sunt oameni care nu discuta niciodata despre anumite aspecte, si traiesc mult si bine.
E de preferat ca in momentul in care ai o problema vis-a-vis de partenerul de viata sa poti sa o abordezi intr-o discutie, dar uneori ne deranjeaza lucruri care nu pot fi schimbate (culoarea si/sau textura parului, sforaitul, statura etc) si atunci trebuie cantarit: ajuta pe cineva la ceva sa vorbesc despre asta? Ma ajuta pe mine sa spun? O sa lezeze foarte tare cealalta persoana? Are cineva un castig real daca acestea vor fi spuse? E un lucru care se poate imbunatati? Chiar e o problema, sau e un moft de-al meu? etc
A da directive pentru situatii asa generale e ca si cum am descrie pasii principali pentru o operatie pe cord, iar apoi ne-am astepta ca toata lumea sa faca interventii reusite. 🙂
albinuta
martie 20, 2013 @ 7:41 am
Multumesc,doamna Raluca .De asemenea multumesc tare mult Ana ca ai pus intrebarile care vroiam sa le pun si eu ,de cele mai multe ori conteaza foarte mult sa stii ca ceea ce faci chiar daca aduce suparare si neliniste este spre binele familieie .
Dumnezeu sa va ajute si sa va daruiasca tot ceea ce va este de folos
Raluca Irimie
aprilie 1, 2013 @ 9:34 am
Noi functionam, dupa cum am scris si anterior, dupa anumite principii care ne fac sa tindem sa ramanem in starea initiala (chiar si rea), decat sa acceptam o schimbare, sau chiar sa facem demersuri inspre ea. In prima faza, daca ceva ne-a patruns „universul” si ne impinge de la spate, de cele mai multe ori tindem sa ne opunem, sa fim rezistenti, uneori chiar violenti. Abia apoi, dupa ce vedem cateva din beneficiile schimbarii vom fi mai dispusi sa lucram in acest sens.
Pe mine ma uimeste totusi perceptia asupra femeii. Vad si din comentariile de aici, cat si de la alte articole, atitudinea pasiva si oarecum resemnata a femeilor crestine. Iar la alte articole, observ atitudinea plina de importanta a unor barbati crestini. Cu siguranta ca toate aceste comportamente pot fi observate si explicate, dar ma gandesc si la efectele pe termen lung, pentru ca anumite atitudini, sisteme de valori, se transmit transgenerational…
Nu pot decat sa revin cu indemnul din articol „Nu creşteţi nici victime, nici călăi!”
Boitos
aprilie 1, 2013 @ 11:57 am
Parerea mea este ca, din pacate, atat pt sot, sotie, copii, si pt familie in general, faptul ca, numai facand dragoste cu sotul tau, ca sa eviti certurile sau sa fie in familie o anumita liniste temporara, atunci numai temporara va fi.
Posibil cateva luni, cativa ani, dar numai atat.
Din punctul meu de vedere, daca s-a ajuns in situatia in care numai asa se poate face liniste in familie , fara scandaluri, batai, certuri, atunci aceea nu este o familie.
Practic el isi ia portia de placere, sau este un fel de obicei, dar ce se intampla cand se satura si se plictiseste ? Pleaca la alta si se satura de sotie?
Stiti cum e: atunci cand faci ceva mecanic, in timp devine obicei , si incepi sa te saturi.Asa va fi si cu aceste relatii intime in familie.
Din punctul meu de vedere este tot un viol, dar este in cadrul familiei.
Si pana la urma depinde fiecare cum si ce intelege din Biblie, Cartile Sfinte, scrierile Sfintilor.
Raluca Irimie
aprilie 1, 2013 @ 12:33 pm
[quote name=”Simona”]Parerea mea este ca, din pacate, atat pt sot, sotie, copii, si pt familie in general, faptul ca, numai facand dragoste cu sotul tau, ca sa eviti certurile sau sa fie in familie o anumita liniste temporara, atunci numai temporara va fi.[/quote]
Ati spus foarte bine: pe termen lung nu este o solutie viabila.
Pe mine totusi ma ingrijoreaza cand oamenii inteleg dupa cum vor anumite lucruri. Consider ca rolurile, atributiile, drepturile si obligatiile celor doua sexe sunt inca prost intelese, in maniere extremiste: ori misogine, ori misandre. Ori, acest lucru, in cadrul unor comunitati care se considera crestine, mi se pare deplasat si revoltator.
Boitos
aprilie 1, 2013 @ 1:19 pm
Fiecare avem capacitatea noastra de a intelege.
Atunci cand se spune ca ,,femeia s-a de-a nastere de prunci, ca sa fie mantuita”, fiecare intelege cum vrea si cum poate.
Unii fac din asta un scop in viata, si sa fereasca Domnul sa nu care cumva sa nu isi indeplineasca scopul, ca e mare jale (nu punem la socoteala faptul ca unele femei chiar nu pot face copii ), altii se comporta ca si cum ai arunca cu nuca in perete ( putin le pasa ).
Deci bine ar fi sa nu cadem in extreme, adica sa ajungem sa facem din asta scopuri de la care sa nu ne abatem, si toata viata noastra sa ne canalizam numai pe asa ceva.
Totusi , revin, este mare pacat intr-o famile ca sa iti tii sotul in frau ( de la alte pacate mai mari, mai grele ) numai avand relatii cu el.
Plus de asta sa nu mai punem la socoteala si faptul ca unii preoti oricat s-ar tine de buni duhovnici , nu sunt.
Si este foarte greu sa iti de-a cineva un sfat din afara, care nu cunoaste problema, nu este implicat in familia respectiva.Chiar eu am patit asa ceva.
Daca ascultam de sfatul unui preot, asa cum mi-i l-a dat el, ca o rezolvare la problema mea, atunci nu mai eram o familie normala.
Din pacate ne folosim inca de diverse citate din Biblie din Cartile Sfintilor, le rastalmacim, le analizam, numai ca sa avem noi dreptate, in fata altora, dar daca noi inauntru nostru am stii ca avem dreptate , si ne-am ruga pt ca sa ne-a de-a Dumnezeu intelepciune sa descoperim adevarul Lui, atunci poate veni oricine sa imi spuna ca ,, femeia trebuie sa faca prunci” pt ca eu personal nu cred.
Plus ca mai e ceva : femeia poate face prunci dar..cum ii creste? Ingeri sau demoni?
Atunci ea cum se va mantui?
Nu astept raspuns, ca oricum m-am deplasat de la subiectul principal.
Ana
aprilie 2, 2013 @ 3:55 pm
ralucairimie a scris
[quote] Cu siguranta ca toate aceste comportamente pot fi observate si explicate, dar ma gandesc si la efectele pe termen lung, pentru ca anumite atitudini, sisteme de valori, se transmit transgenerational…
Nu pot decat sa revin cu indemnul din articol „Nu creşteţi nici victime, nici călăi!”[/quote]
Asta doare! E dureros sa stii ca problemele tale de adult pot distruge viitorul copiiilor tai.
In tavalugul problemelor zilnice, rareori mai putem observa daca ne indreptam spre o stare sau alta, mai ales daca traim totusi o viata in duh ortodox.
Imi amintesc ca cercetatorul Virgil Gheorghe vorbea intr-o conferinta despre un prieten care-l anuntase ca copilul sau incepuse sa consume pornografie. Era vorba de o familie credincioasa de intelectuali, deci un mediu in care un copil poate creste cu adevarat frumos.
albinuta
aprilie 4, 2013 @ 6:57 am
Doamne ajuta ,multumesc pentru ultimele comentarii la acest articol ,cu riscul de a parea insistenta as mai avea de pus intrebari ,nu stiu daca sumt potrivite neaparat la acest articol ,va las pe dumneavoastra doamna Raluca sa decideti :Cand am pus intrebarile la inceputul articolului era vorba despre soti care au incredere totala unul in celalalt ,m-ar interesa cum ar putea functiona(poate nu este chiar cuvantul potrivoit ) o casnicie cand unul din soti este gelos ,felul in care trebuie sa se comporte cel invinuit mereu de cate ceva ,cum ar putea fii inbunatatita relatia in aceste conditii ?
Multumesc si ma iertati ca mereu gasesc cate ceva de intrebat
Raluca Irimie
aprilie 4, 2013 @ 9:53 am
Albinuta, depinde motivele care stau in spatele geloziei: persoana respectiva a fost tradata in trecut, iar acum sufla si in smantana, doar ca sa nu mai fie nevoie sa treaca printr-o experienta similara? Partenerul de cuplu ii da realmente motive? Partenerul e defapt o proprietate pentru cel gelos? In familia lui exista credinta ca „femeile sunt usuratice si de aceea e bine sa existe gelozie, ca sa fii vigilent”, sau „cine nu e gelos, nu iubeste cu adevarat”, sau altele asemanatoare?
Pe termen lung nu ar fi prea satisfacatoare o asemenea relatie pentru nici unul dintre soti. Gelozia consuma multe resurse, atat pentru cel suspicios (care mereu este activat, ca nu cumva sa ii scape vreun semn), dar si pentru cel suspectat (sa nu cumva sa faca un gest care sa poata fi interpretat gresit; si stim cu totii ca orice gest poate sa fie interpretat oricum, de catre persoane diferite, chiar in absenta unor dovezi consistente).
Gelozia e in general dovada ca ceva e lipsa (ori pentru/sau in propria persoana ori in cuplu). Eu as investiga prima data ce este in spate, cum se manifesta, in ce conditii, daca este un tipar repetitiv (ca sa vedem si contributia partenerului). Daca nu se atinge acest aspect, si doar se incearca evitarea unor comportamente care ar starni suspiciuni, e ca si cum ar dansa pe langa foc: rezolva foarte putine pe termen scurt, iar pe termen lung, e consumator de resurse.
Nu va mai cereti scuze pentru intrebari! Mie imi place sa imi pun mintea la contributie, dar e frustrant ca informatiile sunt putine, de cele mai multe ori, iar solutiile nu pot sa nu fie derivate din problema. Cand nu cunosti bine problema, nici nu prea ai ce solutii sa scoti in evidenta.
albinuta
aprilie 4, 2013 @ 12:18 pm
Multumesc pentru raspuns :Nu nu a fost nicidata vorba de tradare ,sotia nici nu s-a gandit vreodata la aceasta ,nici despre motive ca sotul sa fie gelos nu poate fii vorba ,sotia avea ceva banuieli la inceputul casatoriei insa cu timpul s-au accentuat ,despre credinta deocamdata doar sotia si copiii sunt cei care se roaga si cred in Dumnezeu cu nadejde ca incetul cu incetul va descoperi si sotul cat de importanta este credinta in viata de familie ,si nu, nu ar recunoaste nicicand ca este gelos totdeauna cand este intrebat raspunde cu seninatate ca la el nici nu se poate aduce discutie de asa ceva
Raluca Irimie
aprilie 5, 2013 @ 9:44 am
Atunci as incerca altfel: ce ar pierde el daca ar recunoaste faptul ca este gelos? Pierde din masculinitate, din controlul auto-perceput, se simte vulnerabil … ? Ce s-ar intampla chiar atat de groaznic, incat sa il impiedice sa accepte asta?
Iar in al doilea rand, as investiga modul in care se manifesta aceasta gelozie. Poate chiar nu e nimic acolo, si sunt doar interpretarile partenerului. (se intampla si asta de multe ori). De exemplu: i-am povestit partenerului o problema grava cu care ma confrunt acum, si el/ea, dupa ce termin de vorbit ma intreaba cu totul altceva. Primul se poate gandi ca celuilalt nu-i pasa, iar cel de-al doilea era asa de afectat de cele auzite incat avea nevoie de timp sa se remonteze, sa se repuna pe picioare.
Vreau totusi sa precizez inca o data: e extraordinar de dificil sa incerci sa dai solutii sau sugestii la asemenea probleme. In intalniri fata-in-fata e altceva: acolo simti pulsul celorlalti, poti sa ai o idee mai buna despre ce tip de relatii e vorba, poti sa surprinzi aspecte foarte importante (non-verbale si para-verbale). Plus ca nu e suficient ca din punct de vedere tehnic lucrurile sa fie impecabile, pentru ca relatia interumana e poate chiar mai importanta. As putea spune ca cel mai mult relatia vindeca/ repara/ ajuta (din ce ne sta noua in putinta si cu tot ce implica aceasta).
Boitos
aprilie 5, 2013 @ 12:58 pm
Citind ce a spus Albinuta si d-na Raluca mi-a venit in minte o intamplare de saptamana trecuta.
Eram invitati la cineva la masa si am stat destul de mult mai ales ca nu ne-am vazut de mult timp.Doua dintre doamnele mai in varsta au inceput sa discute despre tineretea lor si ce viata au avut.Bineinteles ca in timp discutia a cuprins intreaga masa si era destul de interesant.Si vreau sa va relatez ceva:
Una dintre ele, spune ca atunci cand sotul ei venea beat acasa , incepea de la usa sa faca scandal si sa sperie copii.Acesta incepea sa vina destul de des beat acasa.Pana intr-o zi cand sotia a vrut sa ii traga o mama de bataie acestuia, si l-a amenintat .Sotul s-a linistit destul de repede, si s-a terminat totul.
Ceilalti de la masa am incercat sa analizam comportamentul sotului. Adica : de ce s-a linistit dintr-o data?Si de ce pana atunci el se comporta amenintator si violent?Ce anume l-a determinat sa se transforme din agresor in victima (desi nu era cazul de violenta din partea sotiei, aceasta fiind din fire linistita ) ?
Si am ajuns la urmatoarea concluzie:
Pt ca el venea beat acasa, stindu-se vinovat, el incepea de la usa sa strige si sa ameninte pt ca sa nu apuce sotia sa il certe, sau sa ii spuna ca de ce a baut.
Adica, el se apara de ceea ce a facut prin atac.
Adica, stindu-se vinovat imprastia cu noroi pe toti ( familia ) , pt ca toti sa fie murdari ( sau macar sa se simta ei insisi murdari ).
Nu stiu daca m-am facut inteleasa , dar cred ca se potriveste perfect in acest caz.
La fel ca si betia, si gelozia devine boala, in timp.