Pui de cer in pui de om
Biserica creştină mereu atrage aminte fiilor săi duhovniceşti să nu se cufunde, ca într-un rost ultim al vieţii, în emoţiile iraţionalităţii, ca să nu-şi închidă astfel uşa de ieşire din întunerec în lumină, în vârsta lor spirituală.
In opera recreaţiunii omului în Hristos, cele două părţi- trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu, care urmăreşte printr-înşii o intenţie divină, îmbrăcată în pui de om. O căsătorie cu o aşa socoteală o binecuvintează Dumnezeu când ridică nunta de la instinct la rostul ei spiritual, la cinstea de taină. E singura garanţie a unei căsătorii durabile şi plăcute lui Dumnezeu.
Tobie, călătorind în altă ţară să-şi ia nevastă, a zis cuvintele acestea pline de socoteală: „Doamne, iată iau pe această soră a mea, nu pentru împlinirea poftelor mele, ci într-adevăr ca femeie”
Când vrea Dumnezeu să întrupeze un gând în lumea văzută, ca pe un nou fiu al Său şi să-l suie pe treptele desăvârşirii făpturilor Sale, neapărat îi trebuie şi o căsătorie corespunzătoare pe pământ. Situaţia aceasta a lui Dumnezeu o găsim exprimată în Scripturi, sub diferite forme. Astfel, prin Isaia proorocul, Cuvântul se tânguie: „Piere dreptul şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept”
Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte? -Foarte simplu: Că nu se mai nasc. -Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul, de ce nu se mai nasc drepţii? -Iată că trebuie, de vreme ce-i aflat de vină; iată că dispariţia dreptului e o problemă, de care suntem traşi la răspundere. Căsătoria are cuvântul. Din cele de până aci s-a înţeles ceva din mecanismul eredităţii, al mediului dirijat de religie şi de educaţie, iar aci, vorbind de trăirea creştină, ne aflăm în plină structuraţie spirituală, atârnătoare totuşi de factorii omeneşti ai căsătoriei.
Intr-o atare perspectivă ni se face pe deplin înţeles cuvântul Sfântului Pavel, care chiar condiţionează mântuirea femeii de menirea ei de mamă.
Timotei 2: 15. „Se va mântui prin naştere de fîi, dacă stăruieşte cu deplină înţelepciune (aşa numeau cei vechi înfrânarea), în credinţă, în iubire şi în sfinţenie”
Naşterea de fii, deodată cu o vieţuire de acest fel, e ceva care contravine instinctului poligamie şi fără altă socoteală al bărbatului fără Hristos; deci nu e cu putinţă împlinirea intenţiei divine, decât cu un soţ în stare de aceeaşi credinţă şi vieţuire. Convingerea că se poate şi ceea ce ni s-ar părea că nu se poate, e o putere nebănuită; un fel de amplificare a voinţei omului cu voinţa lui Dumnezeu. Avem probe unde nici n-am bănui: în fizica modernă, despre puterile sufletului asupra lumii fizice, deci şi asupra trupului prin simpla atingere a unui obiect structura acestuia s-a schimbat întrucâtva. Prin simpla îndreptare a energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru, acesta se influenţează şi se schimbă întrucâtva, încât nu e identic în mod absolut cu el însuşi de mai înainte de experienţă. Drept aceea, nu se poate vorbi de o determinare riguroasă a configuraţiei materiei, ci cel mult de un indeterminism în fizică. Pachetele acestea de energie, care bombardează materia sau celula vie, dau acele mutaţii neprevăzute în structura obiectivului lor. S-a scris chiar despre biologia quantelor. Toate constatările astea sunt legate de nume proprii, recunoscute de lumea întreagă. De aci reţinem faptul că organismul viu înregistrează cu atât mai uşor un bombardament al energiei sufletului şi-i pricinuieşte mutaţia infinitezimală, după dorinţă. Iar o mică schimbare în microbiologic dezlănţuie, prin amplificare, procese uriaşe în configuraţia persoanei, uneori chiar şi în macrobiologia societăţii.
Deci, cum să nu fie în stare blestemul unei babe, aproape cojită de materie, zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat, ca voinţa ei să nu-l ajungă şi să nu-i schimbe configuraţia fizică şi psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la ţintă leziuni organice. Şi iarăşi: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească şi să-l schimbe, din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său, zisă cu tot focul fiinţei sale, ca aceasta să nu-l folosească în chipul pe care îl doreşte. Mai mult: toate stările trupeşti şi sufleteşti ale celor doi părinţi, iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni, se întipăresc în copil ca tendinţe sau predispoziţii, pe care copilul le va avea pentru toata viaţa. Supărări, amărăciuni, dureri, predispun copilul la tristeţe, melancolie, nesănătate. Deci toate acestea trebuie ocolite. In vremea aceea, dacă mama fură oarece, copilul va fura toată viaţa. Se îmbată mama odată, copilul se va îmbăta toată viaţa – mai ales beţia are şi suport ereditar. Se roagă mama lui Dumnezeu, se va ruga şi copilul ei. Nota sufletească dominantă în familie, cu deosebire din vremea aceea, şi mai ales a mamei, va fi caracteristica întregii vieţi a urmaşilor.
Acum e vremea când să faci ce vrei din copilul tău, acum eşti cu deosebire datoare să-l păzeşti de toate relele, cu care n-ai vrea să te supere, fiindcă numai acum poţi şi te ascultă cu desăvârşire. Deci nu te lăsa coruptă de soţul mai slab de fire şi nepricepând minunea ce o săvârşeşte credinţa ta, ca să nu plângi degeaba pe urma ticăloşiilor copilului tău pe care nu l-ai păzit curat, în vremea în care trebuia păzit. Indreaptă purtările tale, mamă, către Dumnezeu, care săvârşeşte prin tine minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer, răsplată de fericire pentru ostenelele tale. In atari strădanii, orice mamă se va mântui. lată faza spirituală a vieţii de familie, răbdând pentru un rost divin o pravilă sfântă, despre care zice Sfânta Scriptură:
Inţelepciunea lui Solomon 6: 10. „Cei ce-au păzit pravila sfântă, sfinţi-se-vor, şi cei ce-ar învăţa-o vor şti ce să răspundă”.
Iată de ce vin: Iisus la nuntă şi nuntaşii la judecată.
(Pr. Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)
(Visited 29 times, 1 visits today)
Anesti
aprilie 19, 2010 @ 2:05 pm
DA..DEOSEBIT
Veronica
aprilie 20, 2010 @ 2:35 am
Doamne ai mila de noi! Din nefericire am fost martor ocular la o joaca prostesca din asta ca in imagine. Tata l-a azvarlit cu toata puterea pe micut, in sus, iar la coborare ,nu l-a mai putut prinde. Va dati seama ce s-a intamplat?!!! Ma ingrozesc numai cand imi revine scena aceea in minte. Fereasca Dumnezeu!Nu va jucati cu viata copilasilor vostri. Dumnezeu sa va aiba in paza Lui! Amin!!!
Hristos a inviat!