Puterea limbii

În puterea limbii este viaţa şi moartea şi cei ce o iubesc mănâncă din rodul ei (Solomon – 18:21)

Apostolul Iacob ne arata cat de grozava poate fi influenta si puterea limbii, acest mic madular care poate produce efecte atat de insemnate. El ne previne asupra primejdioaselor consecinte ale unei limbi pornite spre rautate, care otraveste si inflameaza totul in jur, iar in „proverbul” de mai sus se spune ca viata si moartea se afla sub puterea cuvintelor omului!

Creandu-l pe om dupa chipul si asemanarea Sa, sufland in el duh de viata, nemuritor, Dumnezeu l-a ridicat deasupra fapturii necuvatatoare, l-a inzestrat cu minte si inima, dandu-i in acelasi timp si o unealta cu care sa se serveasca de ele – cuvantul.

Astfel, cuvantul a devenit forma prin care se exprima sufletul omului, care i-a fost dat pentru a-L preaslavi pe Creator si pentru a sluji adevarul lui Dumnezeu.

Din pacate, deseori, daca nu chiar mereu, in viata omului, cuvantul se pune in slujba raului, a minciunii, clevetirii, sacrilegiului; raneste, seamana vrajba, ucide mai abitir decat sabia, otraveste mai repede decat cea mai veninoasa otrava.

Lucreaza ca un vrajmas ascuns, pe furis, pe nevazute; e greu sa te feresti de el, sa-i previi loviturile; deseori este aproape cu neputinta sa descoperi izvorul raului, al cuvantului necrutator de aspru, sa-ti dai seama si sa urmaresti de unde vine.

Cat rau, cata suferinta, mai rea decat o moarte fizica, s-a savarsit cu cuvantul, cata samanta de galceava nu s-a semanat! Sunt lucruri cu neputinta de masurat si ale caror roade veninoase si mortale par sa se piarda in vesnicie.

Dar nu poate fi ceva mai de neiertat si mai ingrozitor prin efectele sale, decat cuvantul care raspandeste necredinta, imoralitatea, vulgaritatea, in sufletele fragede si receptive ale copiilor si tinerilor.

Asemenea cuvinte ucid ceea ce este mai de pret si mai frumos in viata, inabusa in germen samanta cuvantului lui Dumnezeu, nimicesc florile care abia si-au desfacut petalele, intuneca zarea limpede a sufletelor tinere.

Deseori, intr-un acces de rautate si iritare, sub influenta indoielii sau a unei dezamagiri, ajungem sa spunem fara rea intentie, dar nechibzuit, in prezenta unui copil ceva care sa ne exprime o dispozitie de moment.

S-ar putea ca noi sa trecem cu usurinta peste un asemenea incident, dar un suflet tanar, sensibil, nu-l va uita, retinand ca pe o otrava latenta tot ce am spus: fie razvratindu-ne impotriva lui Dumnezeu, fie dand glas unei rautati, unui cuvant aspru.

Este dureros sa-ti dai seama ca acest rau se inmulteste si se dezvolta printre oameni care poarta numele lui Hristos si care isi zic unii altora frati. Si trebuie sa recunoastem ca pacatuim unii fata de altii nu numai prin cuvintele rele pe care le rostim, ci prin faptul ca ne lasa nepasatori si cuvintele rele ale altora.

Adevarul este, asa cum a spus Solomon, ca „moartea si viata sunt in puterea limbii”.

Si ca porunca dumnezeiasca:„Sa nu ucizi!” ar trebuie sa se refere in primul rand si in mod special la limba noastra.

O, daca am putea sa infranam cuvantul sau, mai bine, sa ne transformam inima!

Atunci limba ni se va preface intr o unealta a vietii, in forta datatoare de viata a iubirii!

Dintr-un izvor de apa dulce nu va curge apa salcie, dintr-o inima in care salasluieste Dumnezeu nu va iesi nici un cuvant rau, ci se vor revarsa laude lui Dumnezeu si cuvant de intarire pentru aproapele.

Putea-vom sa ne incurajam si sa ne ajutam unii pe altii cu cuvinte de sincera lauda, sa ne bucuram de cuvinte de mangaiere, sa ne alinam suferintele cu cuvinte de compasiune, sa ne inflacaram inimile cu cuvintele credintei, sa ne sfintim viata din noi si din jurul nostru cu cuvinte de binecuvantare si rugaciune?

Doamne, fa sa ni se prefaca inima, sa renasca, fa din ea un izvor de iubire si bunatate, fa din gura noastra un mijloc de a-Ti da slava si de a sluji adevarul vesnic!

(extras din cartea „Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu”)