„Asta sigur s-a imbogatit furand”
Exista o boala la romani, cum ca aproape toti afaceristii bogati ai tarii si-ar fi acumulat averea prin furt, iar daca nu prin furt, atunci tot ar fi facut ceva ilegal pentru a dobandi atat de mult fata de ceilalti oameni. Rationamenul care duce la aceasta concluzie este destul de simplu: daca eu, un simplu om, muncesc din greu pentru a ma intretine in limitele decentei, sau pentru a trai de azi pe maine, atunci cum se face ca alti oameni, care au tot 24 de ore pe zi ca si mine, castiga intr-un an cat n-as putea strange eu intr-o viata cu salariul pe care il am?
De aici este usor sa se creada ca majoritatea oamenilor bogati, si-au castigat averea in mod nedrept, deoarece cei mai multi dintre oameni compara rezultatele financiare ale posibilitatilor lor limitate cu rezultatele financiare ale oamenilor cu mai putine posibilitati limitate. Uitandu-ne la timpul pe care il avem la dispozitie, conjunctura economico-sociala in care ne invartim si cunostintele pe care le avem, facem greseala de a crede ca si afaceristii bogati au aceleasi limite ca si noi. Intr-o anumita masura este adevarat, dar in alta masura nu este deloc asa.
Multi se blocheaza cu judecata doar la averea mare a bogatilor, si la zvonul cum ca n-ar fi ceva curat la mijloc, fara a mai vedea ca in spatele acestei bogatii se afla un om ca toti oamenii. De aici este usor sa se inradacineze ideea ca afaceristul x este un hot, ca afaceristul y nu respecta legea si tot asa. Dar nimeni din cei care judeca astfel nu se gandeste ca poate din cele 24 de ore pe care le are fiecare om la dispozitie intr-o zi, afaceristul isi petrece 12-16 ore in fiecare zi numai cu munca intelectuala a afacerii pe care o are. Multi nu stiu la cate privilegii simple renunta afaceristii pentru a-si dezvolta afacerea, privilegii de care si-ar dori si ei sa aibe parte: masa in fiecare seara cu familia, lipsa grijii ca nu mai suna telefonul la 10 minute pentru o noua problema de rezolvat, lipsa grijii ca daca maine vrea sa ia o pauza de munca totul va merge bine si fara el, si multe altele.
Multi nu stiu ca bogatii lumii dorm mult mai ingrijorati si impovarati de ganduri decat saracii. Multi dintre cei saraci, nu stiu cate pericole si riscuri exista de a ajunge din bogat, dator vandut, iar asta peste noapte. Multi nu stiu ca o singura greseala de decizie poate insemna pierderea unei acumulari enorme de efort, bani si timp. Si multi nu stiu ca sunt destui bogati care inainte de a se imbogati erau saraci lipiti pamantului.
Totusi problema celor mai multi oameni fata de bogati nu este diferenta de nivel material, ci daca acea diferenta de nivel material a fost dobandita cinstit sau nu. Iar aceasta obsesie de a vedea drept imoral pe afaceristii instariti, nu vine decat din preconceptii si judecarea aproapelui. Caci spune Hristos: „Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat. Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.”
Din lipsa iubirii de oameni s-a extins atata ura intre bogatii si saracii lumii incat cei saraci au asezat bogatii pe un piedestal al unui rai inexistent, dar aceasta doar din pricina unei minti pline de judecata. Insa bogatii sunt oameni cu aceleasi sentimente si neputinte ca si cei necajiti. Si bogatii au dureri sufletesti sau trupesti precum cei necajiti. Si pe bogati ii doare cand sunt vorbiti de rau, asa cum pe fiecare om il doare sa stie ca este luat de rau. Si bogatii simt nevoia de a fi iubiti sau macar respectati asa cum si cel mai simplu om din lumea aceasta isi doreste sa fie iubit si respectat de ceilalti oameni. Si bogatii plang noaptea in pat, cand nu-i vede nimeni. Nu e vina bogatului ca i-a dat Dumnezeu talant sa scoata bani si din piatra seaca, atat timp cat ii scoate cinstit. E o mare greseala sa se judece ca daca un om face bani usor, neaparat ii castiga nedrept. Desigur, sunt si oameni care castiga nedrept, dar sunt si oameni care asa au fost randuiti in lumea aceasta.
Asa se straduieste Dumnezeu sa mantuiasca lumea, ca astfel bogatii sa invete dragostea de semeni practicand milostenia fata de cei necajiti, iar cei necajiti sa invete dragostea de oameni exersand rabdarea si nejudecarea fata de cei bogati. Lumea aceasta nu a fost destinata pentru extreme, caci doar pacatul a facut extreme intre oameni, insa Dumnezeu se foloseste de oamenii din aceste conjuncturi extreme invatandu-ne sa ridicam podul „iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” peste extremele in care ne aflam, pentru a anula consecintele pacatului din pricina caruia suferim cu totii. Asa ca la ce ajuta sa raspandesti un zvon ca afaceristul cutare este hot, doar pentru ca ai auzit un necajit ca si tine ca afirma lucrul acesta? La ce-ti ajuta sa privesti indoielnic un om bogat, in loc sa te rogi pentru mantuirea lui?
Ce mare rusine este a imprastia un zvon urat fara a fi dovedit, mai ales in randul crestinilor. Ce mare rusine sa judeci aproapele cand insusi Hristos spune sa nu judeci si chiar legislatia juridica acorda prezumtia de nevinovatie oricarui om, pana la proba contrariei. A ajuns o legislatie pamanteasca sa fie mai presus duhovniceste decat duhovnicia noastra fata de bogatii pe care ii stim. Ma intreb cum ar fi fost privit dreptul Iov, daca ar fi trait printre crestinii de astazi. Cred ca ar fi fost catalogat drept unul din bogatii cei nedrepti. Dar nu va inselati, caci printre bogatii cei nedrepti sunt si bogatii drepti precum Iov, si numai Dumnezeu stie pe fiecare bogat daca si-a lucrat bogatia cinstit, asa cum tot Dumnezeu stie daca saracul si-a dus saracia cu demnitate, fara sa-si reverse frustrarile necazurilor pe cei mai instariti.
Este adevarat ca „Mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu”…dar la fel de adevarat este si „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.”
Si vai, ca tare aspru vom fi judecati, precum ne-a fost si judecata!
(Claudiu Balan)
Guest
iulie 1, 2010 @ 10:39 am
Desigur ca as putea marturisi ca atat eu cat si multe alte persoane suntem umilite, jignite prin cuvinte urate pe care nici nu vreau sa le redau, pentru ca nu dispun de bani, ca nu am o situatie sociala si materiala „sus-pusa”, si sa ne fie cu „iertaciune”, chiar si de cei cinstiti avuti mai suntem mustrati ca noi de ce nu avem bani daca muncim, caci si ei muncesc si au…si noi nu vrem sa muncim, de asta nu avem
unele persoane ma jignesc intrebandu-ma ironic „cine sunt eu??” sau ma numesc direct „nimeni”, pentru ca nu „ma ridic” la nivelul lor material.
Asa ca va rog frumos sa nu uitati ca suntem si noi, cei mai mici si umliti, judecati, nu numai insultati
desigurnu este o scuza, dar am vrut sa punem in balanta realitatile societatii
Admin
iulie 1, 2010 @ 11:52 am
Anesti, doar stii ca judecarea aproapelui este un pacat caracteristic fiecarui om, fie ca este sarac sau bogat. Faptul ca nu am spus in articol ca si cei bogati ii judeca pe cei saraci, nu inseamna automat ca bogatii nu judeca.
Noi am tratat o particularitate a problemei generale, o particularitate care afecteaza duhovniceste in primul rand pe cei nevoiasi, pe cei care nu se descurca asa bine.
Bogatii care judeca pe cei saraci, chiar de si-ar fi castigat bogatia cinstit, judeca pentru ca nu sunt constienti ca bogatia pe care o au este atarnatoare de Dumnezeu ca si intreaga lor viata.
Un om instarit dar sanatos duhovniceste, intotdeauna va constientiza ca bogatia sa este a Domnului, si ca el este doar un administrator temporar pe acele bunuri, pe care trebuie sa le chiverniseasca cu mare raspundere, indeplinind poruncile evangheliei:
-sa nu-si lipeasca inima de bogatii;
-sa nu risipeasca averile pe desfrau, distractii si alte lucruri desarte;
-sa dea saracilor din prisosul sau;
Dar nu vreau sa vorbim despre ce ar trebui sa faca cei instariti, ci despre ce ar trebui sa faca cei mai multi dintre noi: sa nu mai judece pe cei instariti si sa nu-i mai pizmuiasca.
Deci, bine ai spus ca pacatele celor bogati sa nu ne fie ca o scuza pentru pacatele noastre.
Ca sa putem schimba pe cei din jurul nostru trebuie sa renuntam noi in primul rand la bogatia pacatelor noastre, ca mai apoi si cei bogati material sa vada exemplul acesta si sa renunte la bogatia pacatelor lor (printre care se afla si judecarea celor saraci si nepasarea fata de ei).
Nu te mahni Anesti ca asa cresc cele mai frumoase flori: pe crestele stancilor, in vanturi aspre si conditii vitrege. Tot asa si omul duhovnicesc.
Claudiu Anesti
iulie 1, 2010 @ 12:31 pm
Nu am pentru ce ma mahni, acesta este adevarul si mi-am dorit sa fiu nepartinitor.
In primul rand vreau sa specific faptul ca nu am vazut ca acest articol sa fie semnat, nici nu am banuit ca a fost scris de un Admin, cu atat mai mult de aici vine si impartialitatea mea, cel putin dorinta.
Niciodata nu am dorit sa monopolizez sau sa vin cu un duh de impotrivire la orice se scrie in acest site, nu este primul site pe care il stiu si este din putinele pe care il citesc…nu comentez de ce.
Repet, nici nu am stiut cine este autorul articolului, mai exact am considerat ca este anume o persoana care este in acea situatie, dar imi pare rau ca interventia mea de a trasa o linie de echilibru si nu de tragism a fost primita astfel.
Trebuie sa recunosc ca mai de fiecare data imi reprosez ca mai continui sa mai comentez ceva si nu „reusesc” sa fiu indiferent,pt ca oricum nimeni nu apreciaza, ba mai mult primesc atacuri…ca iau din timpul personal pentru a acorda atentie unor tineri sufleteste…in timp voi rari interventiile si sper sa nu mai deranjez astfel.
Sanatate si numai bine!
Admin
iulie 1, 2010 @ 1:15 pm
Anesti, dar de ce consideri dialogul acesta drept „atacuri”, nu stiu. Am dat doar explicatiile pentru care nu am fost exhaustivi in articol si tu te-ai suparat in mod neasteptat. Dar chiar nu imi dau seama de ce.
Comentariile tocmai pentru asta sunt, ca sa se spuna in ele si eventualele lipsuri ale problemei discutate (particulare evident).
Tu ai adus argumente pentru o situatie mai generala, argumente foarte pertinente de altfel, iar eu nu te-am contrazis defel.
Tot ceea ce am spus altfel, a fost sa nu ne concentram pe defectele celor bogati, ci sa rezolvam ce se poate in ograda noastra (caci cei necajiti sunt cei mai multi).
Iertare, nu am avut nici cea mai mica intentie de a te contrazice (si chiar nu am vreun motiv pentru asta).
Cu ce sa deranjezi? din partea mea nu m-am simtit deranjat in vreun fel, si nici ceilalti cititori nu s-au simtit asa (cel putin din cate am vazut). Asa ca inca odata, rog sa nu te mahnesti, pentru ca esti o prezenta cel putin placuta 😀
Florin
iulie 1, 2010 @ 3:56 pm
Perceptie gresita
Mult avem impresia ca daca avem bani traim [i]bine[/i]. Acest [i]bine[/i] este relativ pentru ca bunastarea materiala nu aduce mai multa grija pentru suflet, ba chiar dimpotriva ne facem sa cadem duhovniceste…
Admin
iulie 1, 2010 @ 4:05 pm
Nici bogatia nu-i pacat, nici saracia nu-i virtute. Depinde cum le folosim.
Daca ne lipim cu inima de bogatii si de nadejdea in ele atunci perceptia este gresita si cadem duhovniceste (tare). Daca nu ne lipim de bogatii materiale (greu ce-i drept) si dam din prisosul nostru si celor mai putin avuti, atunci s-ar putea ca bogatia sa fie o mica scarita spre cer (nu si suficienta).
Daca cartim in saracia noastra pizmuind pe cei din jur, atunci saracia este paguba sufleteasca. Dar daca nu cartim si rabdam atunci saracia e cale spre cer.
Usor de spus lucrurile acestea dar cat de greu le facem…
omp
iulie 1, 2010 @ 8:47 pm
parabola iconomului „nedrept”
Cred ca de obicei, cei care ajung si se mentin foarte bogati cam au un „numitor comun”:
– nu uita sa ofere cu generoziate si celor mai putin avuti (incepand cu proprii parinti si frati),
– nu uita sa fie recunoscatori si cu ceilalti care i-au ajutat intr-un fel sau altul, dar mai ales lui Dumnezeu…
– nu ajung vreodata sa-si afiseze cu aroganta buna-starea…etc etc …
– din pacate au si o mare problema: paza bunurilor, ce ii cam lipseste de linistea celui care doarme sub cerul liber…
PS – cred ca unora dintre acesti bogati li s-ar potrivi foarte bine parabola iconomului „nedrept”, care cerea datornicilor stapanului său, mult mai putin decat aveau aceia datoriile (in realitate, chiar pana la anulare definitiva, dupa caz, a datoriei) tocmai ca sa fie sigur ca atunci cand – Doamne fereste! – va fi dat afara din sluja sa temporara, sa aiba si alte porti deschise… desigur ca aceasta parabola ar un sens adanc pentru absolut fiecare dintre noi…
omp
iulie 1, 2010 @ 8:49 pm
erata
[b]are[/b] un sens adanc…
adriana
iulie 2, 2010 @ 6:11 pm
Noua, oamenilor, ne place mai mult rugaciunea „Da Doamne, sa moara si capra vecinului!” E timpul sa schimbam cererea la rugaciune: in primul rand o schimbare de atitudine ne va fi noua de folos. Un „Ajuta Doamne, capra vecinului sa traiasca pentru ca de multe ori bem si noi lapte de la ea!” l-ar ajuta si pe vecin sa aiba mai mult lapte si ii va incalzi inima sa ne dea si noua atunci cand nu avem.
Mi-a placut foarte mult acest Cuvant din Pateric, de unde se vede cat ajutor aduce rugaciunea (asta pentru cine inca se mai indoieste de puterea unei rugaciuni facute cu suflet curat:
S-au dus odinioara trei frati la seceris si si-au luat, fiecare cate sasezeci de masuri de aratura. Iar unul dintr-insii s-a imbolnavit, in ziua dintai, in chilia sa. A zis unul din cei doi, catre celalalt: „Iata, frate, vezi ca s-a imbolnavit fratele nostru; sileste-ti, dar, putin gandul, si cu putin, si credem ca, prin rugaciunile lui, vom secera si locul lui.” Deci, dupa ce s-a sfarsit lucrul, vrand sa mearga si sa-si ia plata, chemau si pe fratele, zicand: „Vino, ia-ti plata ta, frate.” Iar el a zis: „Ce plata sa iau, nesecerand?” Iar ei au zis: „Cu rugaciunile tale s-a facut secerisul tau; deci, vino, ia-ti plata ta.” Iar el nu se invoia. Deci, multa impotrivire facandu-se intre ei, s-au dus sa se judece, la un batran. Si i-a zis lui fratele: „Parinte, am mers cate trei sa seceram si, in ziua cea dintai, m-am imbolnavit si m-am intors la chilia mea si ma silesc fratii pe mine, care, nici macar un ceas nu am secerat, sa iau plata pentru secerisul, pe care ei l-au secerat, in locul meu.” Si au zis aceia: „Parinte, cate trei au luat sasezeci de masuri de aratura sa le seceram. Si, daca am fi fost toti trei, nu am fi putut sa le savarsim, dar, cu rugaciunile fratelui, degraba am savarsit secerisul. Si ii zicem lui: Ia-ti plata ta, si el nu voieste.” Iar batranul, auzind, s-a minunat. Si a zis fratelui celui ce era impreuna cu ei: „Loveste in toaca, sa se adune toti fratii.” Iar, dupa ce au venit toti, a zis lor batranul: „Veniti, fratilor, auziti astazi judecata dreapta.” Si le-a spus lor toate. Iar ei au hotarat pe frate sa-si ia plata sa si sa faca cu ea ce va voi. Si s-a dus fratele indreptat la chilia sa.
Ramona
mai 5, 2011 @ 9:05 pm
Trebuie sa marturisesc ca am fost profund impresionata de ce scrie Anesti in primul sau comentariu.Si eu am patit acelasi lucru ca si tine,dar astea sunt niste desertaciuni,niste rautati spuse de niste persoane care nu pun pret decat pe lucruri perisabile si isi judeca aproapele numai dupa aspectul exterior.Scz,dar nu cred ca esti un nimeni,nicio persoana nu este un nimeni,toti suntem egali in fata lui Dumnezeu,toti avem darurile noastre exterioare/interioare si trebuie sa fim apreciati pentru ele.Fiecare persoana este unica in felul sau si noi ar trebui sa cautam frumusetea si divinitatea in fiecare om din jurul nostru.Imi pare rau ca traim intr-o societate in care se promoveaza frivolitatile si celelalte lucruri neserioase!Dumnezeu sa ne lumineze sa il descoperim in fiecare dintre noi!