„Bolero” – compusă de Maurice Ravel

Maurice Ravel s-a nascut la 7 martie 1875 in orasul Ciboure din Tara Bascilor (Franta). Tatal sau, inginerul Joseph Ravel se trage dintr-o familie franceza din Elvetia, care au imbratisat profesia de ceasornicari. Mama sa, Marie Delouart, a fost de neam basc. Dupa o scurta activitate in Spania in calitate de inginer de cale ferata, Joseph Ravel s-a stabilit la Paris, unde a desfasurat o rodnica activitate. Este unul din paradoxurile vietii ca dintr-o familie care nu dadea prea multe dovezi de inclinatii muzicale, sa se nasca un compozitor de genialitatea lui Maurice Ravel, care a devenit una din marile mandrii muzicale ale Frantei.

Vadind de timpuriu inclinatii muzicale si invatand intai in particular pianul, a devenit la varsta de 14 ani elev al Conservatorului din Paris. Aici a absolvit clasa de pregatire a lui Charles de Bériot si a studiat compozitie cu Faure timp de 14 ani, fara exceptie animati de un puternic traditionalism, adversari ai unor inovatii muzicale iesite din comun. De la acesti maiestrii si-a insusit o solida tehnica componistica, in timp ce armosfera de conservatorism, care domnea la Conservatorul din Paris, a suscitat impotrivirea sa fata de scolasticism si academism.

Conform traditiei, Ravel a participat de trei ori la concursul pentru obtinerea Premiului Romei, dar din cauza lipsei de obiectivitate a juriului si a unor intrigi, participarea sa s-a soldat de fiecare data cu un esec, ceea ce nu l-a descurajat pe Ravel, care era sigur de talentul si pregatirea sa profesionala. Iscandu-se o polemica intre ziarele pariziene cu privirea neregulamentara a lui Dubois, acesta a fost obligat sa-si dea demisia din postul de director al Conservatorului, fiind inlocuit de marele compozitor, el insusi inclinat inovatiilor.

Asigurandu-si de la inceput – prin destul de modeste drepturi de autor primite din partea editorilor sai – o existenta nu totdeuna ferita de griji materiale, Ravel si-a consacrat timpul, in masura in care devenise tot mai cunoscut si se mareau si veniturile sale, intreaga forta de munca activitatii creatoare. De o rara pudicitate sufleteasca, nefacand in tot timpul vietii sale nici un efort pentru a se impune atentiei publice de o mare discretie si rezerva chiar in relatiile cu cei mai buni amici ai sai, Ravel a cucerit cu toate acestea, in scurt timp, admiratia unui cerc larg de melomani devenind si un preferat al saloanelor aristocratice si literare din Paris.

Cu toata statura sa disproportionat de mica, scutit fiind de serviciul militar, la izbucnirea primului razboi mondial Ravel a fost admis, dupa multe insistente, conducator al unor camioane militare si supus multor privatiuni si suferinte, care i-au subrezit si mai mult sanatatea.
Ravel, fiind mai rational decat confratele sau mai varstnic Debussy, a compus o muzica in general lipsita de acea cuceritoare poezie a naturii de care este patrunsa o buna parte a lucrarilor lui Debussy. Mai retinut in exprimarea vietii sale emotionale, imbinand spiritul oarecum ,,cartezian” cu inclinatiile sale lirice, rationamentul cu emotia, Ravel a creat o opera muzicala care este astfel mai libera ca expresie si forma; ea prezinta un armonios echilibru intre inspiratie si migala artizanala, intre fantezie si rigorile formei. De aici si deosebirile in privinta mai ales a melodiei, mai gingasa si mai flexibila la Debussy, mai conturata si mai obiectiva la Ravel.

Impulsurile care au contribuit la cristalizarea limbajului sau muzical sunt – cu exceptia muzicii lui Wagner – in buna parte aceleasi ca si in cazul lui Debussy: muzica populara franceza, vechii clavecinisti, muzica spaniola, muzica exotica si intr-o anumita masura si scoala nationala rusa, iar in privinta stilului pianistic, Liszt si Chopin. La aceste impulsuri se adauga la Ravel si cele venite din partea muzicii lui Chabrier si Satie. Aceasta explica – cel putin in ceea ce priveste perioada de debut componistic a lui Ravel – si unele asemanari stilistice intre muzica celor doi compozitori, cu toate ca in ciuda acestei asemanari personalitatea lui Ravel iesea in evidenta prin unele particularitati ale continutului. O trasatura comuna intre cei doi muzicieni consta in volumul si importanta creatiei lor la pian, fiecare dintre ei aducand, in deplin acord cu intentiile lor expresive, inovatii in scriitura pianistica. In timp ce muzica de pian a lui Debussy este in general mai delicata, avand un caracter mai intim, aceea a lui Ravel captiveaza atat prin continutul ei fantezist, cat si prin claritatea expresiei si prin sonoritetea ei inedita, stralucitoare. Sclipitoare este si orchestratia lui Ravel, considerat drept un ,,magician” al orchestratiei; totusi, creatia sa de pian este aceea care da o imagine poate mai fidela a compozitorului.

Piesa care l-a facut celebru, facandu-i recunoscute calitatile de compozitor si in randul celor mai pretentiosi muzicieni, a fost Jeux d’eaux (Jocuri de ape – 1901). Referindu-se in schita sa autobiografica la aceasta lucrare, compozitorul arata ca: ,,Aceasta piesa este inspirata de zgomotul apei si al sunetelor ei muzicale, pe care le emit cascadele si rauletele”.

Stimulat de un concurs publicat de o revista muzicala pariziana, Ravel a compus in 1905 o Sonatina pentru pian, care – datorita temelor de mare expresivitate melodica si armoniei catifelete, fara a prezenta dificultati tehnice in executarea ei – a devenit una din lucrarile de pian cele mai populare ale compozitorului. In compozitiile care urmeaza dupa aceasta Sonatina, linia melodica devine mai concisa si oarecum colturoasa, iar armonia mai aspra, continand adeseori acorduri ce nu sunt lipsite de duritate. Aceste trasaturi stilistice sunt proprii ciclului de pian intitulat: Miroris (Oglinzi). Acest ciclu contine urmatoarele piase: Noctuelles (Da-ale noptii); Oiseaux tristes (Pasari triste); Une barque sur l’ocean (O barca pe ocean); Alborada del Gracioso (Cantec matinal al unui glumet); La Vallee des cloches (Valea clopotelor).

In 1908, Ravel compune un nou ciclu de cinci piese, cu titlul Ma mere l’Oye (Mama mea gasca) pentru pian la patru maini care reprezinta un giuvaer muzical facut cadou copiilor, pentru care compozitorul avea o mare dragoste.

Cele trei piese Ondine, La Gibet si Scarbo, cuprinse intr-un ciclu intitulat Gaspard de la nuit (Gaspard al noptii – 1908), sunt fara indoiala cele mai reprezentative compozitii ale sale pentru pian.

Cu prilejul comemorarii a 100 de ani de la moartea lui Haydn, Ravel a compus in 1909 un Menuet, a carui tema este formata din notele si, la, re, corespunzand denumirii germane a acestor sunete (h ,a, d), la care compozitorul a adaugat si nota sol.
Ciclul de pian intitulat Le tombeau de Cauperin (Mormantul lui Couperin – 1917), alcatuit din Preludiu, Fuga, Forlane, Rigaudon, Menuet si Toccata, reprezinta un omagiu adus memoriei unuia dintre cei mai mari compozitori francezi din trecut.

Putin cunoscute sunt doua lucrari pentru pian scrise in 1912 – un Preludiu si doua piese intitulate A la maniere de, prima urmand in mod deliberat stilul lui Borodin, cea de a doua pe acela a lui Chabrier.

O valoare in general egala cu aceea a muzicii de pian a lui Ravel o au si liedurile sale. Primul ciclu, din 1906, poarta titlul de Histories naturelles, pe versuri de Jules Renard (Paunul, Greierul, Lebada, Ursul pescar, Bibilica), in care compozitorul isi exprima marea sa simpatie pentru animale. Un alt ciclu, din anul 1913, este format din Trei poeme scrise pe versuri de Stephane Mallarme, iar altul, intitulat Chansons madecasses – 1926 – pe versuri de Parny. Celelalte lieduri sunt de sine statatoare.

Datorita interesului sau pentru muzica populara, desi departe de a fi folclorist, Ravel a armonizat diferite melodii populare pentru voce si pian. Primul caiet contine cate o melodie spaniola, franceza, italiana, ebraica, scotiana, flamanda si rusa.

Un al doilea caiet cuprinde melodii grecesti, iar ultimul caiet contine doua vechi melodii ebraice (1914) comandate de editorul sau, Durand.
Ravel a compus putine lucrari de muzica de camera, dar fiecare din aceste lucrari reprezinta o capodopera.