„Quo vadis?” (recomandare de carte)
Doamne ajută! Îmi plac cărţile şi îmi place să le împărtăşesc şi celorlalţi din ele sau să le recomand. Când am văzut îndemnul „Recomanda o carte tinerilor”, în câteva fracţiuni de secundă mi-au venit în minte cel puţin trei. Dar, având în vedere că am descoperit Ortodoxia Tinerilor datorită unui banner pe care scria „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria” am decis să recomand o carte minunată care arata lupta unei fecioare creştine de a se păstra curată într-o lume a dezmăţului unde orgia era la mare preţ.
Îndrăgostită de un tânăr roman care nu cunoaşte creştinismul şi care şi-o doreşte drept amantă va fugi de acesta tocmai pentru a-şi putea păstra dragostea, căci pentru ea doar dragostea curată putea fi numită adevărată.
Romanul „Quo vadis?” nu vorbeşte doar despre o fecioară şi lupta ei de a se păstra curată înaintea lui Dumnezeu ci şi despre lupta acesteia pentru dragostea cea adevărată, despre convertire prin dragoste, despre iertarea de pe cruce a duşmanilor şi convertirea acestora în faţa crucii, despre credinţa cea tare şi nezdruncinata care îşi pune nădejdea în Hristos chiar şi în fața imposibilului.
Este un roman care-ţi umple sufletul de credinţă, nădejde, dragoste, bucurie şi pace. Este un roman pe care îl recomand cu mare drag tinerilor.
(Preoteasa Georgiana Alisa Macovei)
Dan Tudorache
februarie 3, 2012 @ 9:19 am
Cartea am citit-o acum câțiva ani. O recomand cu toată inima. Starneste sentimente dar si… resentimente.
Totusi imi permit să dau și un sfat, potrivit experienței pe care am avut-o.
Să aveți răbdare la începutul cărții, adică la primele 30-4o de pagini, pentru că acțiunea pare monotonă și se folosesc mulți termeni noi (din latină) pentru descrierea cadrului inconjurator (baia, bucataria, etc).
Asadar este bine sa fiti atenti la toti acesti termeni pentru ca actiunea va deveni foarte captivanta pe parcurs dar se vor folosi acesti termeni descriptivi in continuare si veti avea confuzii daca nu veti intelege ce inseamna si ce implica fiecare.
Concluzia pe scurt este ”un pic de rabdare la inceput”
Badea Patricia
februarie 3, 2012 @ 2:07 pm
Am vazut filmul „Quo vadis” si mi-a placut foarte mult. Sper ca in curand sa citesc si cartea. Multumesc pentru recomandare 🙂
Georgiana-Alisa
februarie 6, 2012 @ 12:01 pm
Iti multumesc Dan pentru completarile facute. Asa este, primele pagini sunt pagini de incercare, lectura fiind putin cam greoaie si neatractiva, la prima vedere. Insa, asa cum ai spus si tu, si aceste pagini au rolul lor. In opinia mea ele sunt o foarte buna sursa istorica, romanul putand fi perceput si ca unul istoric.
Patricia, eu am citit cartea intai si apoi am vazut putin din film. Am ramas dezamagita si asta pentru ca, asa cum s-a dovedit de fiecare data, cartea bate filmul. Asa ca spor la citit!
Georgiana-Alisa
Luiza
iunie 12, 2013 @ 12:43 pm
Am citit „Quo Vadis” când eram în liceu, dar nu voi uita niciodată şi într-o zi o voi reciti. E o carte genială, atât din punct de vedere al subiectului axat pe mai multe planuri şi tratat într-o manieră profundă, solid documentat, cât şi din punct de vedere literar (nu degeaba a fost recompensat cu Nobel). De multe ori, o carte îţi place ori pentru frumuseţea exprimării, ori pentru atractivitatea temei/lor. Nu multe romane îmbină atât de armonios ambele criterii. De aceea trebuie să citim întâi „clasicii”, apoi…restul.
Dincolo de asta, cartea poate trezi în fiecare cititor o întrebare privind relaţia personală cu Dumnezeu: unde suntem noi (creştinii de azi), faţă de acei „titani” ai credinţei?
Cu astfel de cărţi, putem să (re)descoperim adevarăta frumuseţe şi valoare a lecturii, care nu se compară cu nimic.
Dan Sorin
iunie 12, 2013 @ 2:58 pm
Luiza, sunt de acord cu ce spui ( mă refer cu partea de citit întâi a clasicilor ). Problema mea ( și cred că a multor tineri cititori din ziua asta deși nu bag mâna în foc pentru asta ) este faptul că de multe ori cărțile clasicilor sunt mult prea grele și poate chiar plictisitoare față de cărțile de azi. De exemplu, dă la cineva care nu s-a putut dezlipi până nu a terminat seria de cărți „Twilight” să citească unul din romanele lui Jules Verne cu mii de pagini ( cum fost de exemplu Insula Misterioasă în care era dedicat mii de pagini la modul în care naufragiții pe insulă au descoperit să își facă tot felul de ustensile ) sau Don Quijote. Personal, citind Jurnalul fericirii am fost curios să citesc Don Quijote dar nu am reușit să îl termin pentru că mi s-a părut extrem de plictisitor și cu o acțiune fără sens ( cred că vreo o sută de pagini sau două sute am citit ). Prin liceu, cred, am pus mâna pe Insula misterioasă a lui Jules Verne dar m-am pierdut în acele lecții de supraviețuire din roman și am renunțat să îl termin. În același timp am citit romanul de 1500 pagini, Shogun, foarte repede. Iarăși Papillion l-am citit foarte repede și la fel și Cei trei mușchetari din generală.
Iarăși o altă problemă a clasicilor ce am simțit-o eu ( până la urmă ce spun aici sunt impresiile mele, a unui amator de programare, matematică etc. care nu a citit foarte multe cărți ) este faptul că unele romane sunt demoralizatoare. Când începi să citești despre viața unor personaje ratate eu unul nu știu ce bucurie poți să ai în asta. Și mi se pare trist că în mare parte astfel de cărți sunt studiate la școală. Citești despre sinucigași, ucigași, oameni care își ratează căsnicia din prea multă gelozie, oameni cu tot felul de defecte.
Un al treilea motiv pentru care nu cred că se citesc clasicii ( după umila mea părere de om incult :p ) este faptul că romanele clasicilor nu prea mai sunt capabile să te facă să te raportezi la ele, să te regăsești în ele. Zilele astea sunt foarte iubite romanele new-age despre vampiri, zombii, mutanți, vrăjitori, fantome, etc. Probabil este și din cauză că omul are mai mult ca oricând o puternică căutare de sens în viață, o căutare de o altă lume ce are ceva ce îi lipsește cu desăvârșire în lumea asta.
Mărturisesc că marea partea a vieții mele nu am citit cărți și unul din motive era această repulsie ce o simțeam față de scrierile clasicilor. Din școală eram obișnuit cu romane plictisitoare și cu vieți ratate și tocmai de asta cred că tindeam să resping cărțile. Doar recent am început să simt iarăși această atracție față de citit dar ea constă în romane new-age și nu în operele clasicilor ( ce tot plictisitoare mi se par :p ).
Luiza
iunie 12, 2013 @ 7:38 pm
Dan, îmi place cum ai abordat „problema clasicilor”, într-un mod realist şi în mare parte îţi dau dreptate. Spun „în mare parte” deoarece trebuie să recunoaştem că există cărţi şi autori clasici mai puţin…dificili şi uşor de „digerat”. Câteva exemple ar fi Al. Dumas, Jane Austen, Jules Verne (cu unele excepţii), J.R.R. Tolkien, Clavell (deşi romanele lui sunt imense), Sadoveanu, Rebreanu şi mulţi alţii. Chiar şi aşa, cei care preferă „new age-ul”, nu vor avea răbdare şi poate nici timp să citească 3-4 volume de „Război şi pace” sau 2 volume de „Pe aripile vântului”.
Pe de altă parte, există şi clasici atât de plictisitori, încât îţi piere orice chef de a citi. Vorbesc doar de „experienţele” mele.
De-acord cu remarca referitoare la caracterul demoralizator şi chiar deprimant al unor romane. Nu trebuie să privim mai departe de „curtea” literaturii române, unde găsim destui autori mai…sumbri. e suficient să citeşti „Moara cu noroc” şi să vezi extazul, iar mai apoi agonia personajelor. Urâtă nuvelă, brr! Bine, exemple sunt multe şi literatura universală.
Şi oare cei aflaţi în căutarea unui sens în viaţa şi lumea aceasta, citind o mulţime de saga cu vampiri, zombi şi altele asemenea, îl află acolo? Nu ştiu, întreb, eu nefiind amatoarea acestui gen, deşi din curiozitate am citit câteva SF-uri, ceva fantasy şi bineînţeles cu vampiri. 🙂 . Ţin să precizez că nu îi critic şi nu am nicio treabă, să zic aşa, sub nicio formă cu fanii genului new age, gusturile nu se discută, clar!
Dan Sorin
iunie 14, 2013 @ 6:17 pm
Luiza, nu știu ce să zic. Mă gândesc că tinerii de azi se simt în plus în lumea asta, se simt ciudați, se simt ca niște mutanți într-o lume normală. Și poate de asta se preferă atât de mult aceste cărți new-age. Clasicii trăiau într-o altă lume, una mai așezată, mai liniștită. Lumea de azi a facebook-ului și a Internetului este destul de singură, fiecare persoană se însingurează în lumea asta și se simte anormală. Iar în aceste cărți despre asta e vorba până la urmă: despre oameni ciudați, respinși de societate, dar care se au unii pe alții și își sunt singuri familie.
Dan Sorin
iunie 15, 2013 @ 4:57 am
Luiza, dacă tot vorbeam de clasici ai putea să îmi recomanzi niște romane scrise de acești clasici care să nu fie foarte dificile sau deprimante? M-ar interesa să îmi formez și eu o cultură în cele ale cititului. Măcar la bătrânețe să mă mai cultiv și eu puțin. :p
O altă întrebare ce ți-aș pune ție sau altora care ar ști să răspundă și care e mai mult de natură duhovnicească. Tu când citești cu ce scop citești? Mă întrebam recent cât e de duhovnicesc să citești romane. Aceste romane, ca și filmele și desenele, îți creează lumi imaginare, ireale. Iar Hristos preferă să trăim în această realitate și aici să ne înduhovnicim. Cum crezi că vede El aceste romane? Pentru că uitatul la filme și restul sunt destul de sigur că Hristos ar încerca să descurajeze astfel de obiceiuri. Întreb asta și din faptul că, după cum știm, Adam nu avea imaginație iar în aceste cărți baza este imaginația. În fine, cum vezi lucrurile în sensul ăsta?
Luiza
iunie 15, 2013 @ 9:28 pm
Dan, voi încerca să îţi fac câteva recomandări:
Al. Dumas – Contele de Monte Cristo, seria Cei trei muşchetari/După 20 de ani/Vicontele de Bragelone, Regina Margot, Doamna de Monsoreau, 45
Margaret Mitchell- Pe aripile vântului
Victor Hugo – Mizerabilii
Emily Bronte – La răscruce de vânturi
Sadoveanu – Fraţii Jderi, Neamul Şoimăreştilor
Radu Tudoran – Toate pânzele sus!
Jane Austen- Mândrie şi prejudecată
George Orwell – Ferma animalelor, 1986
…şi ar mai fi muuulte de scris. Nu ştiu ce să recomand, dacă nu cunosc ce gen de literatură ai prefera, ce autori, etc.
Lasă-mi dacă vrei un ID de Mess şi mai vorbim.
În primul rând, citesc pentru a-mi forma o cultură, un bagaj de cunoştinţe despre diverse subiecte şi domenii, epoci/personaje istorice ş.a. Apoi, din plăcere. Lectura este mai mult decât un hobby, o necesitate chiar.
Poate că îţi crează o „lume”, însă aceasta se risipeşte în momentul în care ai închis cartea. Aşa ar trebui să fie şi cu filmele, dar aici e mai dificil pentru unii, pentru cei care nu ştiu să îşi impună o limită între realitate şi ficţiune.
Dan Sorin
iunie 16, 2013 @ 6:02 am
@Luiza: Le-am trimis la admin un mail în care le-am cerut să îți dea id-ul meu de mess.
Ana
iunie 16, 2013 @ 2:55 pm
dan’s
[b]”Tu când citești cu ce scop citești?”[/b]
Inteleapta intrebare.
[b]Mă întrebam recent cât e de duhovnicesc să citești romane[/b]
Parintele Nicolae Tanase a fost rugat intr-o conferinta sa recomande carti ptr tineri. Si parintele a spus ca ne-ar trebui sa traim vreo 600 de ani sa putem citi toate cartile scrise de pustnici, de calugari, de oameni induhovnicitin si daca ne mai ramane timp, sa citim si altceva:)
El a spus ca atunci cand citim o carte sau ascultam o melodie, ne incarcam cu duhul celui care a scris indiferent cat intelegem din ce este scris acolo. Daca-i ceva scris in duh ortodox, ne este de folos.
Am citit si eu multa literatura de tot felul, insa de cativa ani de zile nu-mi mai permit sa citesc altceva decat carte duhovniceasca.
Dan Sorin
iunie 16, 2013 @ 3:03 pm
Doamnă Ana vă înțeleg ce spuneți și mult timp v-am împărtășit punctul de vedere ( spre disperarea celei ce îmi este Amma în viața duhovnicească :p și care este o persoană foarte inteligentă și mare amatoare de cărți ). Totuși în ultimul timp am început să simt o atracție puternică pentru a citi cărți. Nu știu de ce dar cred foarte mult că e de la har.
Mă gândesc acum că poate aceste cărți își au rostul lor mai ales nouă tinerilor crescuți în era facebook-ului sau a anime-urilor. Până la urmă în aceste cărți avem o imagine mult mai realistă a omului cu adevărat față de ceea ce ni se prezintă în mass-media și pe ecrane. Eu nu știu de ce simt această chemare după cărți dar am încredere în Hristos că știe El ce face.
Iuliamaria
iunie 16, 2013 @ 4:12 pm
Cred că atunci când vine vorba de cărţi este bine să alternăm, cărţile din literatura universală(nu fac referire la literatura română, deoarece, şi cu părere de rău zic asta, pur şi simplu nu am găsit o carte care să-mi placă cu adevărat, referindu-mă la literatura laică, română) cu cele din literatura religioasă. Ambele sunt benefice.
Da, este recomandabil, chiar necesar să facem o triere atunci când ne raportăm la literatura laică. O triere, atât cât putem, deoarece din păcate, am ajuns la concluzia că oamenii pe cale proprie citesc cărţi mult mai benefice şi cu un mesaj de obicei mai frumos decât cele care se impun în programele de la şcoală, în programa pentru BAC sau în programele de la facultăţi, în special cea de Litere.
Când vine vorba de programe şcolare, sau la facultăţi, acolo, de voie de nevoie, trebuie citite anumite cărţi chiar dacă poate noi nu le considerăm necesare dezvoltării noastre intelectuale, spirituale, morale.
Dau aici un exemplu, pentru BAC intră în programă opere(câte una la număr) a autorilor Camil Petrescu ; George Călinescu şi alţii, care după părerea mea ar putea fi înlocuiţi cu alţi autori de cărţi mai plăcute şi poate chiar un pic mai spirituale. 🙂
Iuliamaria
iunie 16, 2013 @ 4:19 pm
Doamna Ana
„Mă întrebam recent cât e de duhovnicesc să citești romane”
Este atât de duhovnicesc în măsura în care romanul respectiv are un mesaj, un subiect, nişte personaje care fie aduc un aport moral omului care citeste acea carte, fie cel puţin, nu lezează morala, spiritul.
Eu zic că atâta timp cât la facultăţile de Litere în unele oraşe se studiază literatura homosexualităţii şi a sinuciderii(autori care au fost homosexuali, sau s-au sinucis) orice discuţie despre „de ce nu e eficient, de ce nu are calităţi mai pregnante învăţământul romanesc?” este derizorie. 🙂
Laura Nicoleta
iunie 16, 2013 @ 9:10 pm
Nu cred ca e vina romanelor clasice daca se plictisesc tinerii foarte repede. Am citit si eu romanele noi si din punct de vedere literar sunt cam prost scrise. Nu se mai tine cont de structura romanului, de momente, de cum sa fie descrierea, cum sa fie dialogul etc. Se urmareste ca romanele sa fie mai mult un film. Actiunea sa fie rapida si preferabil cu un deznodamand care sa ne satisfaca pe noi si nu neaprat unul care sa ne dea de gandit. Se citesc carti ptr. a evada sau ptr. distractie, nu ptr. a invata ceva din ele. Nivelul romanelor din ziua de astazi este foarte jos comparand cu cele din trecut.
Apoi daca te-ai uitat de mic la televizor si la filme normal ca nu mai ai rabdare sa citesti o descriere, sa iti pui imagiantia la treaba, ci astepti ceva rapid. Eu cand citesc ceva, mintea mea parca da drumul la un film, iar ca filmul sa fie perfect, e nevoie de descriere, de dezvoltarea caracterelor, de momente etc.
Am citit si eu Seria Amurg si nu mi-a placut prea tare. Nu sunt romane in adevaratul sens al cuvantului. Este foarte vag, cele 5 momente nu prea sunt prezente, se contrazice etc. Caractere nu sunt dezvoltate bine. Apoi, cartile in engleza pe fiecare pagina au o greseala gramaticala, greseala de scriere. Nu-mi place sa citesc despre relatii abuzive prezentate ca dragoste adevarata. Sunt mai multe de spus, nu stau acum sa fac o analiza completa.
Am descoperit recent o scriitoare din Anglia care a scris multe romane ptr. adolescenti. Toate romanele ei au ca caractere principale fete si peripetiile lor de la scoala, de acasa etc. Si au si un mesaj frumos. Carcatere la inceput sunt destul de imature si fac multe greseli, iar la sfarsit sunt mature si bune. Vezi cum caractere cresc, se dezvolta, invata. Ceea ce nu prea pot sa spun despre caracterele din noile romane. Scriitoarea se numeste L. T. MEADE. . Imi mai place si L. M. Montgomery cea care a scris romanele din seria Anne of Green Gables. Louisa May Alcott(Little Women). Nu stiu daca in romana au fost tradusa, dar in engleza se gasesc cu siguranta. Sunt asa multe carti frumoase. :o)
Brandusa
februarie 24, 2018 @ 5:10 pm
Buna seara! Am citit comentariile și am văzut ca se vorbește și despre cărțile autoarei Lucy Maud Montgomery, care, într-adevăr, nu au fost traduse în romana, pana acum. De fapt, a fost tradus doar un prim volum dintr-una din seriile ei, „Anne de la Green Gables”. Pentru cine e interesat, pot furniza informația ca foarte curând, vor apărea în limba romana, la editura Nepsis, toate cele opt volume ale seriei! De fapt, prin martie-aprilie, primele doua volume, apoi, într-un ritm susținut, și celelalte. Sper sa va bucure vestea! Seara frumoasa, cărți frumoase, suflet luminat!