Totalitarismul comunist arată, între altele, cam astfel: „Singurul nord-coreean care s-a născut, a crescut şi a evadat din cel mai de temut lagăr din Coreea de Nord, Shin Dong-hyuk, a povestit, joi, la un colegiu din Buzău, despre ororile trăite în cei 24 de ani petrecuţi în lagăr, spunând că a evadat măcinat de foame, din dorinţa de a ”avea burta plină”.
Aflat pentru prima dată în România, dizidentul politic nord-coreean s-a întâlnit la Buzău cu elevi ai Colegiului „Hasdeu”, fiind însoţit de Greg Scărlătoiu, cel care coordonează unica instituţie din SUA care monitorizează situaţia drepturilor omului în Coreea de Nord – Committee for Human Rights in North Korea (HRNK).
La întâlnirea care a făcut parte dintr-un proiect iniţiat de elevii Colegiului „Haşdeu” având ca subiect democraţia şi drepturile omului, nord-coreeanul a vorbit deschis despre ororile trăite în cei 24 de ani dincolo de gardul ghimpat, dar şi despre motivul şi modul în care a reuşit să evadeze de acolo.
Shin Dong-hyuk s-a născut şi a trăit timp de 24 de ani în Lagărul 14, alături de familia sa. Tânărul nord-coreean le-a povestit elevilor buzoieni că tot universul său era acest lagăr: aici era bătut, umilit, asista la execuţii publice, însă nu se gândea că lumea, dincolo de gardul ghimpat, putea fi altfel. Tânărul a explicat că nu a învăţat carte şi nu-l interesa nimic, singurul sentiment care-l măcina fiind foamea. Tânărul a dezvăluit că, de altfel, acesta a fost motivul care l-a determinat să evadeze. Îşi dorea mai mult ca orice ”să aibă burta plină”, iar după ce un prizonier care cunoştea lumea de dincolo de lagăr i-a spus că în spatele gardului electrificat va găsi un pui fiert a luat decizia de a încerca să fugă.
„Multă lume spune că am fost extrem de curajos, dar nu este adevărat. N-am fost un curajos, am trăit în lagăr, am fost slab, pricăjit, n-am putut munci cum trebuie. Mă băteau tot timpul. Când am fugit nu eram curajos, nu eram puternic, ci dimpotrivă. Oamenii inteligenţi care se gândesc ce fac în timp ce sunt închişi în lagăr nu ar încerca să fugă, să evadeze, nu este acţiunea unui om inteligent. Probabilitatea de a-ţi pierde viaţa este aproape de sută la sută”, a povestit nord-coreeanul.
Tânărul spune că circumstanţele l-au ajutat şi că a avut şi noroc să scape.
„Timp de aproape 24 de ani nu am avut idee despre lumea din afara gardului de sârmă ghimpată, despre oamenii din afara perimetrului, însă marea mea şansă a fost că am întâlnit un om care a început să-mi povestească despre lumea de afară, m-a făcut să înţeleg lumea de afară. Mi-a spus la un moment dat că dincolo de gradul de sârmă ghimpată o să găsesc un pui fiert. Am evadat pe 2 ianuarie 2005, cu câteva ore înainte de a evada am luat decizia, pentru că voiam să am burta plină. Nu-mi păsa că voi fi executat, nu-mi păsa că voi muri, tot ce mă interesa e că voiam să mănânc din belşug, măcar să mor cu burta plină. Am trecut peste gardul electrificat ca să mănânc puiul fiert, dar nu l-am găsit. Mai târziu, am înţeles de ce mi s-a spus povestea. A vrut să mă impulsioneze, asta a fost modalitatea ideală de a mă convinge că trebuie să fug. Dacă aş fi găsit puiul, l-aş fi mâncat şi acolo aş fi murit. Dacă aş fi fost un om inteligent nu aş fi fugit, pentru că pericolul era foarte mare. Am avut această dorinţă de a mânca şi aşa am ajuns unde sunt astăzi”, a povestit tânărul nord- coreean.
Shin Dong-hyuk a povestit că a sărit peste gardul electrificat împreună cu cel care l-a mobilizat povestindu-i despre ce se află dincolo de sârma ghimpată, iar acesta a murit electrocutat. Tânărul spune că, sprijinindus-se cumva de corpul acestuia ca de un paravan, a reuşit să sară gardul fără să fie la rândul său electrocutat, însă păstrează încă urmele unor arsuri.
Nord-coreeanul a relatat că mâncarea era instrumentul principal de control al deţinuţilor din lagăr, el povestind că atunci când greşeau gardienii le ofereau două variante de pedeapsă: fie înfometarea, fie o bătaie cruntă, iar cei mai mulţi alegeau varianta violentă întrucât era mult mai uşor de suportat decât senzaţia de foame: ”Ne dădeau foarte puţin de mâncare, cât să te poţi ţine pe picioare. Mai bine mâncam o bătaie soră cu moartea decât să ne înfometeze. Alegeam de fiecare dată bătaia cu bâta pentru că era mult mai dureros să fii înfometat”.
Tânărul evadat din lagăr a povestit, de asemenea, că deţinuţii sunt trataţi ”mai rău ca animalele”, ei fiind priviţi ca subumani, fără a avea privilegiul de a li se vorbi despre regimul Kim.
„Toţi nord-coreeanii sunt îndoctrinaţi, li se spală creierul, li se povesteşte tot timpul despre regimul Kim, nouă în lagăr nu ni s-a povestit nimic, pentru că eram priviţi ca subumani, nu eram demni de această îndoctrinare ideologică. Nici măcar o dată nu i-am auzit numele rostit în lagăr. Eram priviţi ca duşmanii regimului care ar fi trebuit executaţi, dar cărora li s-a făcut o mare favoare că au fost lăsaţi să trăiască în lagăr. Munceam ca sclavi acolo să producem pentru regim, era singura raţiune pentru care am fost lăsaţi în viaţă, să muncim ca sclavii”, a povestit tânărul care a evadat din lagăr în urmă cu aproximativ opt ani ani.
Tânărul nord-coreean a transmis un mesaj tinerilor din România spunându-le că trebuie să-şi cunoască istoria pentru a nu permite ca asemenea orori precum cele din Coreea de Nord sau cele trăite de români în perioada comunistă să se mai întâmple.
”Trebuie să ne cunoaştem istoria pentru ca ororile să nu se mai repede. Dacă închideţi ochii şi nu vă pasă nu va dura mult până ce ţara voastră se va transforma din nou în dictatură. E foarte greu să-ţi obţii libertatea şi foarte uşor s-o pierzi. M-am născut şi am trăit 24 de ani în lagăr, fără să înţeleg ce înseamnă libertatea şi democraţia. Oamenii sunt torturaţi şi chinuiţi fără ca regimul să clipească, deşi fondatorul e creştin. Ba mai mult, o fac cu mare plăcere liderii Coreei de Nord. Acest regim spală creiere şi frânge spirite. Controlează totul, până şi gândurile şi ideile oamenilor. În România, Ceauşescu a crezut că face ce face regimul Kim, dar el şi-a prins urechile, a fost mic copil”, a mai spus nord coreeanul.
ânărul acum în vârstă de 32 de ani a vorbit şi despre ce a urmat momentului evadării sale, precizând că timp de 24 de ani a crezut că ”lagărul este lumea”, pentru ca apoi ”să fie bulversat, dezorientat”.
„Tot ce am văzut 24 de ani de an erau prizonieri în zeghe şi gardieni cu puşti. Am crezut că lagărul e lumea, era lumea mea. Vedeam oameni omorâţi în bătaie, inclusiv copii, executaţi, acceptam această realitate ca pe o realitate inevitabilă. Nu mă gândeam că e o alternativă. Apoi, când m-am trezit liber, am fost dezorientat, bulversat şi încă nu m-am adaptat pe deplin, deşi au trecut opt ani”, a mai spus Shin Dong-hyuk.
În prezent, Shin Dong-hyuk locuieşte în Coreea de Sud, dar şi în California, unde lucrează în cadrul unei organizaţii pentru drepturile omului.”
Doamne ajută,Laura! Mulțumesc pentru recomandare, după un search pe google am vazut ca a fost și știre la protv și articol pe historia.ro despre el. Am o nedumerire: acest personaj este același cu cel din cartea „Evadare din Lagărul 14” apărută-n 2013 ? Sau cartea conține și ceva ficțiune ? Întreb poate știe cineva. http://www.elefant.ro/carti/biografii-memorii/biografii/evadare-din-lagarul-iiv-205599.html
[quote name=”Laura Stifter”]”Ne dădeau foarte puţin de mâncare, cât să te poţi ţine pe picioare. Mai bine mâncam o bătaie soră cu moartea decât să ne înfometeze. Alegeam de fiecare dată bătaia cu bâta pentru că era mult mai dureros să fii înfometat””[/quote] Pentru că în ”paradisul” comunist, fie el din Rusia bolșevică sau România lui Dej, sau în Coreea de azi a lui Kim, foamea a fost cel mai cumplit mijloc de tortură. Și asta de departe. Foamea a scos oamenii din minți până la tentative de suicid, foamea a dărmat caractere tari de eroi, foamea a făcut mii și mii de martiri, mai mult decât toate celelalte mijloace de exterminare la un loc. Foamea a fost obsedantă, epuizantă până la agonie, până la paroxism… pentru că ea a mușcat din trupurile martirilor și eroilor neamului ceas de ceas, lună de lună și an de an…. iar unii au făcut 5 ani de foamete, alții 10, alții 15 iar alții au ajuns să ducă această cruce enormă chiar aproape 25 de ani, pe lângă crucea bolilor, a schingiuirilor, a mizeriei, a dorului cumplit de familie și câte și mai câte. Cel puțin 5-6 poeți ai închisorilor i-au dedicat foametei câte o poezie în care i-au făcut ”portretul” de infern. În memorialistica de detenție, foamea este cel mai descris mijloc de chin din partea ighemonilor. Aproape că nu este memorialist care să nu-i fi dedicat măcar o pagină. Redau câteva pasaje, ale unui cruciat al vremii care încă mai trăiește, după negrăite și neștiute chinuri: [i]”Foamea a fost cel mai crâncen, cel mai feroce și cel mai inuman instrument de tortură. Ea a făcut multe victime în rândurile deținuților politici, compromisuri și morți în timp. Unii au acceptat chinurile foamei sfârșindu-se strop cu strop, până la ultima licărire de rezintență, până la moarte. Alții au acceptat compromisuri. [b]Foamea te pătrunde ca un cuțit și-ți scormonește toate încheieturile, toate oasele, toate măruntaiele. O simți ca un ghimpe, în unghii, în firele de păr[/b], te roade precum viermii un scrin. Strângeai pumnii, te țineai cu mâna de pântece când mațele ghiorăiau, te ghemuiai ca să stăpânești spasmele, lăcrimai, îți tremurau buzele și te bâlbâiai când rosteai un cuvânt. La program când erai scos din celulă, te sprijineai de pereți, cădeai, vedeai în ochii camaradului tău două gropi adânci, fără culoare, stinse, fără viață și nu mai puteai privi nici tavanul scund al celulei. Noaptea, în timpul somnului, dacă îl mai aveai, te chinuia eterna foame cu năluciri din vremi trăite, stinse.” [/i] … [i]”Foamea, chiar dacă o stăpânești, carnea își cere drepturile ei. Puterile te părăsesc dincolo de voința ta. Ea te roade tainic ca o boală ascunsă, până la prăbușire. Nu mai ești tu ci un stârv muribund care își așteaptă mormântul. E adevărat, atunci când ești hotărât, ea îți învinge trupul dar nu și voința de a muri onorabil, atunci când în luptă cu ea se află un suflet mare.”[/i] … [i]”În toate temnițele, la securitate, la canal, în minele de plumb, înfometarea deținutului era pe primul plan. (…) Am văzut la Canal, la Poarta Albă, la groapa unde erau depozitate sinistrele capuri de cal, oameni înfometați care se luptau cu câinii, îi fugăreau și apoi le luau locul scormonind ciolanele pentru a găsi o bucată de zgârci ca să-și îmbunătățească ciorba. În prizonieratul din U.R.S.S. s-au mâncat măruntaie de om, ficat, rinichi, splină, etc. Da, comunismul a făcut din oameni și canibali. (…) La Canal, la Capul Midia, s-au mâncat șobolani, șoareci, arici, câini, broaște și asta numai dacă aveai norocul să le găsești. Foamea înnebunește pe om.”[/i] (Petru Baciu)
Laura Stifter
septembrie 12, 2014 @ 3:53 pm
Totalitarismul comunist arată, între altele, cam astfel:
„Singurul nord-coreean care s-a născut, a crescut şi a evadat din cel mai de temut lagăr din Coreea de Nord, Shin Dong-hyuk, a povestit, joi, la un colegiu din Buzău, despre ororile trăite în cei 24 de ani petrecuţi în lagăr, spunând că a evadat măcinat de foame, din dorinţa de a ”avea burta plină”.
Aflat pentru prima dată în România, dizidentul politic nord-coreean s-a întâlnit la Buzău cu elevi ai Colegiului „Hasdeu”, fiind însoţit de Greg Scărlătoiu, cel care coordonează unica instituţie din SUA care monitorizează situaţia drepturilor omului în Coreea de Nord – Committee for Human Rights in North Korea (HRNK).
La întâlnirea care a făcut parte dintr-un proiect iniţiat de elevii Colegiului „Haşdeu” având ca subiect democraţia şi drepturile omului, nord-coreeanul a vorbit deschis despre ororile trăite în cei 24 de ani dincolo de gardul ghimpat, dar şi despre motivul şi modul în care a reuşit să evadeze de acolo.
Shin Dong-hyuk s-a născut şi a trăit timp de 24 de ani în Lagărul 14, alături de familia sa. Tânărul nord-coreean le-a povestit elevilor buzoieni că tot universul său era acest lagăr: aici era bătut, umilit, asista la execuţii publice, însă nu se gândea că lumea, dincolo de gardul ghimpat, putea fi altfel. Tânărul a explicat că nu a învăţat carte şi nu-l interesa nimic, singurul sentiment care-l măcina fiind foamea. Tânărul a dezvăluit că, de altfel, acesta a fost motivul care l-a determinat să evadeze. Îşi dorea mai mult ca orice ”să aibă burta plină”, iar după ce un prizonier care cunoştea lumea de dincolo de lagăr i-a spus că în spatele gardului electrificat va găsi un pui fiert a luat decizia de a încerca să fugă.
„Multă lume spune că am fost extrem de curajos, dar nu este adevărat. N-am fost un curajos, am trăit în lagăr, am fost slab, pricăjit, n-am putut munci cum trebuie. Mă băteau tot timpul. Când am fugit nu eram curajos, nu eram puternic, ci dimpotrivă. Oamenii inteligenţi care se gândesc ce fac în timp ce sunt închişi în lagăr nu ar încerca să fugă, să evadeze, nu este acţiunea unui om inteligent. Probabilitatea de a-ţi pierde viaţa este aproape de sută la sută”, a povestit nord-coreeanul.
Tânărul spune că circumstanţele l-au ajutat şi că a avut şi noroc să scape.
„Timp de aproape 24 de ani nu am avut idee despre lumea din afara gardului de sârmă ghimpată, despre oamenii din afara perimetrului, însă marea mea şansă a fost că am întâlnit un om care a început să-mi povestească despre lumea de afară, m-a făcut să înţeleg lumea de afară. Mi-a spus la un moment dat că dincolo de gradul de sârmă ghimpată o să găsesc un pui fiert. Am evadat pe 2 ianuarie 2005, cu câteva ore înainte de a evada am luat decizia, pentru că voiam să am burta plină. Nu-mi păsa că voi fi executat, nu-mi păsa că voi muri, tot ce mă interesa e că voiam să mănânc din belşug, măcar să mor cu burta plină. Am trecut peste gardul electrificat ca să mănânc puiul fiert, dar nu l-am găsit. Mai târziu, am înţeles de ce mi s-a spus povestea. A vrut să mă impulsioneze, asta a fost modalitatea ideală de a mă convinge că trebuie să fug. Dacă aş fi găsit puiul, l-aş fi mâncat şi acolo aş fi murit. Dacă aş fi fost un om inteligent nu aş fi fugit, pentru că pericolul era foarte mare. Am avut această dorinţă de a mânca şi aşa am ajuns unde sunt astăzi”, a povestit tânărul nord- coreean.
Shin Dong-hyuk a povestit că a sărit peste gardul electrificat împreună cu cel care l-a mobilizat povestindu-i despre ce se află dincolo de sârma ghimpată, iar acesta a murit electrocutat. Tânărul spune că, sprijinindus-se cumva de corpul acestuia ca de un paravan, a reuşit să sară gardul fără să fie la rândul său electrocutat, însă păstrează încă urmele unor arsuri.
Nord-coreeanul a relatat că mâncarea era instrumentul principal de control al deţinuţilor din lagăr, el povestind că atunci când greşeau gardienii le ofereau două variante de pedeapsă: fie înfometarea, fie o bătaie cruntă, iar cei mai mulţi alegeau varianta violentă întrucât era mult mai uşor de suportat decât senzaţia de foame: ”Ne dădeau foarte puţin de mâncare, cât să te poţi ţine pe picioare. Mai bine mâncam o bătaie soră cu moartea decât să ne înfometeze. Alegeam de fiecare dată bătaia cu bâta pentru că era mult mai dureros să fii înfometat”.
Tânărul evadat din lagăr a povestit, de asemenea, că deţinuţii sunt trataţi ”mai rău ca animalele”, ei fiind priviţi ca subumani, fără a avea privilegiul de a li se vorbi despre regimul Kim.
„Toţi nord-coreeanii sunt îndoctrinaţi, li se spală creierul, li se povesteşte tot timpul despre regimul Kim, nouă în lagăr nu ni s-a povestit nimic, pentru că eram priviţi ca subumani, nu eram demni de această îndoctrinare ideologică. Nici măcar o dată nu i-am auzit numele rostit în lagăr. Eram priviţi ca duşmanii regimului care ar fi trebuit executaţi, dar cărora li s-a făcut o mare favoare că au fost lăsaţi să trăiască în lagăr. Munceam ca sclavi acolo să producem pentru regim, era singura raţiune pentru care am fost lăsaţi în viaţă, să muncim ca sclavii”, a povestit tânărul care a evadat din lagăr în urmă cu aproximativ opt ani ani.
Tânărul nord-coreean a transmis un mesaj tinerilor din România spunându-le că trebuie să-şi cunoască istoria pentru a nu permite ca asemenea orori precum cele din Coreea de Nord sau cele trăite de români în perioada comunistă să se mai întâmple.
”Trebuie să ne cunoaştem istoria pentru ca ororile să nu se mai repede. Dacă închideţi ochii şi nu vă pasă nu va dura mult până ce ţara voastră se va transforma din nou în dictatură. E foarte greu să-ţi obţii libertatea şi foarte uşor s-o pierzi. M-am născut şi am trăit 24 de ani în lagăr, fără să înţeleg ce înseamnă libertatea şi democraţia. Oamenii sunt torturaţi şi chinuiţi fără ca regimul să clipească, deşi fondatorul e creştin. Ba mai mult, o fac cu mare plăcere liderii Coreei de Nord. Acest regim spală creiere şi frânge spirite. Controlează totul, până şi gândurile şi ideile oamenilor. În România, Ceauşescu a crezut că face ce face regimul Kim, dar el şi-a prins urechile, a fost mic copil”, a mai spus nord coreeanul.
ânărul acum în vârstă de 32 de ani a vorbit şi despre ce a urmat momentului evadării sale, precizând că timp de 24 de ani a crezut că ”lagărul este lumea”, pentru ca apoi ”să fie bulversat, dezorientat”.
„Tot ce am văzut 24 de ani de an erau prizonieri în zeghe şi gardieni cu puşti. Am crezut că lagărul e lumea, era lumea mea. Vedeam oameni omorâţi în bătaie, inclusiv copii, executaţi, acceptam această realitate ca pe o realitate inevitabilă. Nu mă gândeam că e o alternativă. Apoi, când m-am trezit liber, am fost dezorientat, bulversat şi încă nu m-am adaptat pe deplin, deşi au trecut opt ani”, a mai spus Shin Dong-hyuk.
În prezent, Shin Dong-hyuk locuieşte în Coreea de Sud, dar şi în California, unde lucrează în cadrul unei organizaţii pentru drepturile omului.”
Laura Stifter
septembrie 12, 2014 @ 4:03 pm
Sursa aici:
http://www.mediafax.ro/social/reportaj-nord-coreean-nascut-si-crescut-in-lagar-am-evadat-macinat-de-foame-nu-mi-pasa-ca-ma-vor-executa-foto-13251845
sharbinsk
septembrie 12, 2014 @ 5:25 pm
Doamne ajută,Laura!
Mulțumesc pentru recomandare, după un search pe google am vazut ca a fost și știre la protv și articol pe historia.ro despre el.
Am o nedumerire: acest personaj este același cu cel din cartea „Evadare din Lagărul 14” apărută-n 2013 ?
Sau cartea conține și ceva ficțiune ?
Întreb poate știe cineva.
http://www.elefant.ro/carti/biografii-memorii/biografii/evadare-din-lagarul-iiv-205599.html
Dan Tudorache
septembrie 13, 2014 @ 6:29 am
Este vorba de una și aceeași persoană Ioane.
Dan Tudorache
septembrie 13, 2014 @ 6:41 am
[quote name=”Laura Stifter”]”Ne dădeau foarte puţin de mâncare, cât să te poţi ţine pe picioare. Mai bine mâncam o bătaie soră cu moartea decât să ne înfometeze. Alegeam de fiecare dată bătaia cu bâta pentru că era mult mai dureros să fii înfometat””[/quote]
Pentru că în ”paradisul” comunist, fie el din Rusia bolșevică sau România lui Dej, sau în Coreea de azi a lui Kim, foamea a fost cel mai cumplit mijloc de tortură. Și asta de departe.
Foamea a scos oamenii din minți până la tentative de suicid, foamea a dărmat caractere tari de eroi, foamea a făcut mii și mii de martiri, mai mult decât toate celelalte mijloace de exterminare la un loc.
Foamea a fost obsedantă, epuizantă până la agonie, până la paroxism… pentru că ea a mușcat din trupurile martirilor și eroilor neamului ceas de ceas, lună de lună și an de an…. iar unii au făcut 5 ani de foamete, alții 10, alții 15 iar alții au ajuns să ducă această cruce enormă chiar aproape 25 de ani, pe lângă crucea bolilor, a schingiuirilor, a mizeriei, a dorului cumplit de familie și câte și mai câte.
Cel puțin 5-6 poeți ai închisorilor i-au dedicat foametei câte o poezie în care i-au făcut ”portretul” de infern.
În memorialistica de detenție, foamea este cel mai descris mijloc de chin din partea ighemonilor. Aproape că nu este memorialist care să nu-i fi dedicat măcar o pagină. Redau câteva pasaje, ale unui cruciat al vremii care încă mai trăiește, după negrăite și neștiute chinuri:
[i]”Foamea a fost cel mai crâncen, cel mai feroce și cel mai inuman instrument de tortură. Ea a făcut multe victime în rândurile deținuților politici, compromisuri și morți în timp. Unii au acceptat chinurile foamei sfârșindu-se strop cu strop, până la ultima licărire de rezintență, până la moarte. Alții au acceptat compromisuri. [b]Foamea te pătrunde ca un cuțit și-ți scormonește toate încheieturile, toate oasele, toate măruntaiele. O simți ca un ghimpe, în unghii, în firele de păr[/b], te roade precum viermii un scrin. Strângeai pumnii, te țineai cu mâna de pântece când mațele ghiorăiau, te ghemuiai ca să stăpânești spasmele, lăcrimai, îți tremurau buzele și te bâlbâiai când rosteai un cuvânt. La program când erai scos din celulă, te sprijineai de pereți, cădeai, vedeai în ochii camaradului tău două gropi adânci, fără culoare, stinse, fără viață și nu mai puteai privi nici tavanul scund al celulei. Noaptea, în timpul somnului, dacă îl mai aveai, te chinuia eterna foame cu năluciri din vremi trăite, stinse.” [/i]
…
[i]”Foamea, chiar dacă o stăpânești, carnea își cere drepturile ei. Puterile te părăsesc dincolo de voința ta. Ea te roade tainic ca o boală ascunsă, până la prăbușire. Nu mai ești tu ci un stârv muribund care își așteaptă mormântul. E adevărat, atunci când ești hotărât, ea îți învinge trupul dar nu și voința de a muri onorabil, atunci când în luptă cu ea se află un suflet mare.”[/i]
…
[i]”În toate temnițele, la securitate, la canal, în minele de plumb, înfometarea deținutului era pe primul plan. (…) Am văzut la Canal, la Poarta Albă, la groapa unde erau depozitate sinistrele capuri de cal, oameni înfometați care se luptau cu câinii, îi fugăreau și apoi le luau locul scormonind ciolanele pentru a găsi o bucată de zgârci ca să-și îmbunătățească ciorba. În prizonieratul din U.R.S.S. s-au mâncat măruntaie de om, ficat, rinichi, splină, etc. Da, comunismul a făcut din oameni și canibali. (…) La Canal, la Capul Midia, s-au mâncat șobolani, șoareci, arici, câini, broaște și asta numai dacă aveai norocul să le găsești. Foamea înnebunește pe om.”[/i] (Petru Baciu)
marcel
septembrie 13, 2014 @ 10:34 am
Si pot vedea de undeva conferinta sau cum s-o numi?:)