Râvna celor convertiţi recent la Ortodoxie

17

Aş vrea să scriu puţin despre viaţa noilor convertiţi de astăzi şi despre felul în care ar trebui sfătuiţi să-şi ducă viaţa. Recunosc că multe ce spun aici sunt din cărţi şi îmi cer iertare pentru cei care sunt în domeniu şi consideră că greşesc. Oricum cel care vorbeşte e unul care şi el e convertit şi care a trecut şi el prin acea râvnă uneori nechibzuita ce o au la început majoritatea convertiţilor. Nu mă aştept să rezolv toată problema asta ci doar să ating unele puncte.

În primul rând consider ca un punct foarte important ce trebuie să li se aducă în atenţie copiilor cu dinţi de lapte, e faptul că întoarcerea la Hristos nu înseamnă trecerea de la robia patimilor la robia lui Hristos. La început când te „trăsneşte” harul eşti gata să te lepezi de tot, să renunţi la tot şi să îţi pui în spate o Cruce cât de grea.

E vorba aici de har mult ce ţi se dă la început. Problema apare când trece asta şi dacă fundaţia nu a fost bună lucrurile încep să scârţâie. Să dau un exemplu concret ce mi l-a dat o prietenă. Are o colegă de cameră ce e şi ea convertită. La început se machia şi citea apoi că machiajul este păcat aşa că a renunţat. Problema e faptul că nu a renunţat din cauză că nu-i simţea lipsa ci din cauză că aşa spune cartea. Iar mai apoi a început să se simtă foarte rău lângă ceilalţi, să aibă tot felul de complexe. Acum a început din noi să se machieze dar mai puţin şi asta o face fericită.

Şi îmi spunea prietena asta că o bucură de faptul că a început din noi să se machieze pentru că era clar că încă nu era pregătită să facă acel pas. Această ispită o întâlnim foarte mulţi şi anume să facem un pas mai mare decât ne permitem. O pildă a păr. Cleopa ( ce e drept că o folosea pentru rugăciune ) arată acest lucru. Spunea păr. Cleopa că cineva care ia lemne din pădure nu le ia pe toate deodată. Dracul asta vrea, să te facă să le iei toate deodată ca apoi când ajungi la vale să te prăbuşeşti. Dar omul ia atât cât poate duce iar apoi iarăşi se întoarce şi mai ia câteva lemne. Dacă viaţa lui Hristos ne încătuşeşte, dacă viaţa în Hristos o simţim o povară ce trebuie să o ducem ca să ajungem într-o Nirvana creştinească atunci suntem într-un pericol foarte mare, am ajuns într-o înşelare demonică. Duhul Sfânt e libertate iar dacă viaţa în Duhul Sfânt o simt ca o încătuşare atunci unde e libertatea?

Tot aici aş vrea din nou să subliniez că ar trebui întâi să o luăm cu încetişorul. Nu putem să ne apucăm să citim de la început Părinţii mari ai Bisericii pentru că nu vom înţelege mai nimic sau cel mult vom înţelege doar partea exterioară. Păr. Serafim Rose vorbeşte despre un om ce avea râvnă pentru cele duhovniceşti şi îi cere la un părinte sporit să îi spună ce cărţi să citească la care părintele îi recomandă David Copperfield. Păr. Serafim continuă spunând că noi suntem mult mai înapoiaţi sufleteşte decât cei de dinainte. Din cauza asta nu putem să sărim intotdeauna direct la Sfinţii Părinţi profunzi ai Bisericii. Şi aici e foarte adevărat. În lumea asta păcătoasă, în lumea asta a televizorului, a Internetului, a telefoanelor etc. noi suntem nişte roboţei. Aşa că primul pas ar fi să devenim oameni, să încercăm un mediu mai uman dar în care să fim mai mult decât nişte roboţei.

Vedem că sunt foarte mulţi tineri ce merg pe drumul Bisericii şi totuşi nu reuşesc să scape de patima masturbării. Sunt foarte mulţi. Oare din ce cauză? Iarăşi acum mai mult ca oricând homosexualitatea îşi cere „drepturile”  iar păr. Savatie spune că homosexualii de azi nu sunt homosexualii din timpul Romei antice. Care este motivul? Motivul e faptul că am pierdut dragostea. Păr. Constantin Necula era întrebat despre patima masturbării şi spunea că această patimă e dată de doua mari probleme ce există în societatea asta. Prima e faptul că suntem foarte singuri. Deşi teoretic suntem împreună, vorbim mai mult ca oricând totuşi în sufletul nostru e foarte, foarte multă singurătate. Spunea cineva că vorbitul atât de mult e un semn că există o distanţă foarte uriaşă între inimile noastre. A doua problemă de care vorbeşte păr. Necula este faptul că noi am fost crescuţi cu ideea că noi suntem sexul nostru. Deci e o şi problemă de educaţie. De asta şi homosexualii de azi sunt altfeli. Ei au căutări existenţiale, ei deseori caută dragostea şi se pierd în sexualitate. Precum şi sexualitatea ridicată de azi e tot o căutare a iubirii ce se pierde în sexualitate.

O chestie ciudată ce apare astăzi e acest ecumenism, acestă „dragoste” de oameni la nivel de populaţie dată de o populaţie care omoară prunci mai mult ca oricând. Mulţi îi acuză pe Sfinţii Părinţi de ură faţă de eretici şi chiar şi cei mai înfocaţi apărători ai Sfinţilor Părinţi nu simt în inima lor ce simţeau Sfinţii Părinţi pentru eretici. Noi aşa de stricaţi suntem sufleteşte încât ni se pare că Sfinţii Părinţi sunt nişte habotnici şi vrem să creem legi noi.

Peste tot ni se propovăduieşte plăcerea, comoditatea, fuga de suferinţe. Ce putem învăţa din David Copperfield? Putem întâi învăţa suferinţa şi faptul că dragostea e condiţionată de suferinţă. Putem învăţa din Romain Kalbris despre curaj, jertfă pentru celălalt necondiţionată, despre iertare. Spunea foarte frumos Steinhardt că ceea ce e frumos la Charles Dickens e faptul că la acest autor nici un personaj nu e total rău. Aşa că de la Charles Dickens învăţăm să nu vedem pe oameni nişte demoni care sunt răi prin ei înşişi ci există bunătate şi în ei. Şi nu e vorba doar de astfel de cărţi. Putem citi şi basme căci şi ele ne învaţă multe. Şi crescând într-o astfel de atmosferă ajungem la măsura de oameni şi putem să facem un nou pas şi anume spre a fi dumnezei după har.

A doua problemă la care vreau să mă refer e faptul că trebuie ca să îi învăţăm pe cei cu dinţii de lapte ( şi mulţi cred că facem parte din ei) să trăiască. Hristos e viaţă nu un şobolan de bibliotecă. Oamenii trebuie să înveţe să se bucure de copaci, de fluturi, de flori, de zăpadă, de iubire, de prieteni. Deseori păr. Serafim Rose ( ce ştim că era un călugăr intelectual) era găsit jucându-se cu tinerii cu bulgări de pământ sau culegând ciuperci. Trebuie să revenim la simplitatea vieţii, la bucuria vieţii. Să ne întoarcem la natură, la muncă. Sincer, cred că ar ajuta mult pe tineri să meargă la mănăstiri să stea măcar vara. Acolo pot să lege prietenii şi să se bucure de simplitatea muncii, de frumuseţea ostenelii îmbinate cu rugăciune. Dacă în loc să-şi petreacă tinerii viaţa cu citiri din cărţi duhovniceşti şi-ar petrece muncind la mănăstire şi participând la slujbele Bisericii atunci aceştia ar fi mult mai sănătoşi şi mai plini de viaţă. Să-l găsim pe Hristos în natură şi în cei de lângă noi şi atunci vom pricepe şi ceea ce spun Sfinţii Părinţi. Cum poţi să îl înţelegi tu pe Sf. Efrem Sirul dacă nu ai trăit viaţa lui?

Şi nu e vorba doar de muncă şi viaţa în natură ci trebuie învătam si cum sa ne comportam în societate. La începutul vieţii mele în Hristos aveam duhovnic preot de mir. Eu am fost destul de habotnic şi întotdeauna mă impresiona la acest om sfaturile ce mi le dădea la Spovedanie. Erau sfaturi despre cum să îmi trăiesc viaţa, despre cum să nu cad în habotnicie pe de o parte şi să nu cad în păcate pe de altă parte. Deseori mă gândeam că aş vrea tare mult să pot şi eu să îl înţeleg pe acest om şi să trăiesc şi eu aşa cum îmi spune duhovnicul. Ascultându-l pe acest om îmi dădeam seama că eu trăiesc o caricatură de viaţă, că eu forţez o viaţă duhovnicească. Eram ca un roboţel ce ar fi putut doar să aplice concret la situaţii concrete ceea ce spunea duhovnicul fără să fiu în stare să duc o viaţă aşa cum cerea.

În concluzie sunt conştient că am atins foarte, foarte vag aceaste probleme dar sunt unele direcţii ce sper că ar putea ajuta pe cei ce vor să meargă pe drumul cel bun.

(Sorin Dan)

(Visited 11 times, 1 visits today)