Râvna celor convertiţi recent la Ortodoxie
Aş vrea să scriu puţin despre viaţa noilor convertiţi de astăzi şi despre felul în care ar trebui sfătuiţi să-şi ducă viaţa. Recunosc că multe ce spun aici sunt din cărţi şi îmi cer iertare pentru cei care sunt în domeniu şi consideră că greşesc. Oricum cel care vorbeşte e unul care şi el e convertit şi care a trecut şi el prin acea râvnă uneori nechibzuita ce o au la început majoritatea convertiţilor. Nu mă aştept să rezolv toată problema asta ci doar să ating unele puncte.
În primul rând consider ca un punct foarte important ce trebuie să li se aducă în atenţie copiilor cu dinţi de lapte, e faptul că întoarcerea la Hristos nu înseamnă trecerea de la robia patimilor la robia lui Hristos. La început când te „trăsneşte” harul eşti gata să te lepezi de tot, să renunţi la tot şi să îţi pui în spate o Cruce cât de grea.
E vorba aici de har mult ce ţi se dă la început. Problema apare când trece asta şi dacă fundaţia nu a fost bună lucrurile încep să scârţâie. Să dau un exemplu concret ce mi l-a dat o prietenă. Are o colegă de cameră ce e şi ea convertită. La început se machia şi citea apoi că machiajul este păcat aşa că a renunţat. Problema e faptul că nu a renunţat din cauză că nu-i simţea lipsa ci din cauză că aşa spune cartea. Iar mai apoi a început să se simtă foarte rău lângă ceilalţi, să aibă tot felul de complexe. Acum a început din noi să se machieze dar mai puţin şi asta o face fericită.
Şi îmi spunea prietena asta că o bucură de faptul că a început din noi să se machieze pentru că era clar că încă nu era pregătită să facă acel pas. Această ispită o întâlnim foarte mulţi şi anume să facem un pas mai mare decât ne permitem. O pildă a păr. Cleopa ( ce e drept că o folosea pentru rugăciune ) arată acest lucru. Spunea păr. Cleopa că cineva care ia lemne din pădure nu le ia pe toate deodată. Dracul asta vrea, să te facă să le iei toate deodată ca apoi când ajungi la vale să te prăbuşeşti. Dar omul ia atât cât poate duce iar apoi iarăşi se întoarce şi mai ia câteva lemne. Dacă viaţa lui Hristos ne încătuşeşte, dacă viaţa în Hristos o simţim o povară ce trebuie să o ducem ca să ajungem într-o Nirvana creştinească atunci suntem într-un pericol foarte mare, am ajuns într-o înşelare demonică. Duhul Sfânt e libertate iar dacă viaţa în Duhul Sfânt o simt ca o încătuşare atunci unde e libertatea?
Tot aici aş vrea din nou să subliniez că ar trebui întâi să o luăm cu încetişorul. Nu putem să ne apucăm să citim de la început Părinţii mari ai Bisericii pentru că nu vom înţelege mai nimic sau cel mult vom înţelege doar partea exterioară. Păr. Serafim Rose vorbeşte despre un om ce avea râvnă pentru cele duhovniceşti şi îi cere la un părinte sporit să îi spună ce cărţi să citească la care părintele îi recomandă David Copperfield. Păr. Serafim continuă spunând că noi suntem mult mai înapoiaţi sufleteşte decât cei de dinainte. Din cauza asta nu putem să sărim intotdeauna direct la Sfinţii Părinţi profunzi ai Bisericii. Şi aici e foarte adevărat. În lumea asta păcătoasă, în lumea asta a televizorului, a Internetului, a telefoanelor etc. noi suntem nişte roboţei. Aşa că primul pas ar fi să devenim oameni, să încercăm un mediu mai uman dar în care să fim mai mult decât nişte roboţei.
Vedem că sunt foarte mulţi tineri ce merg pe drumul Bisericii şi totuşi nu reuşesc să scape de patima masturbării. Sunt foarte mulţi. Oare din ce cauză? Iarăşi acum mai mult ca oricând homosexualitatea îşi cere „drepturile” iar păr. Savatie spune că homosexualii de azi nu sunt homosexualii din timpul Romei antice. Care este motivul? Motivul e faptul că am pierdut dragostea. Păr. Constantin Necula era întrebat despre patima masturbării şi spunea că această patimă e dată de doua mari probleme ce există în societatea asta. Prima e faptul că suntem foarte singuri. Deşi teoretic suntem împreună, vorbim mai mult ca oricând totuşi în sufletul nostru e foarte, foarte multă singurătate. Spunea cineva că vorbitul atât de mult e un semn că există o distanţă foarte uriaşă între inimile noastre. A doua problemă de care vorbeşte păr. Necula este faptul că noi am fost crescuţi cu ideea că noi suntem sexul nostru. Deci e o şi problemă de educaţie. De asta şi homosexualii de azi sunt altfeli. Ei au căutări existenţiale, ei deseori caută dragostea şi se pierd în sexualitate. Precum şi sexualitatea ridicată de azi e tot o căutare a iubirii ce se pierde în sexualitate.
O chestie ciudată ce apare astăzi e acest ecumenism, acestă „dragoste” de oameni la nivel de populaţie dată de o populaţie care omoară prunci mai mult ca oricând. Mulţi îi acuză pe Sfinţii Părinţi de ură faţă de eretici şi chiar şi cei mai înfocaţi apărători ai Sfinţilor Părinţi nu simt în inima lor ce simţeau Sfinţii Părinţi pentru eretici. Noi aşa de stricaţi suntem sufleteşte încât ni se pare că Sfinţii Părinţi sunt nişte habotnici şi vrem să creem legi noi.
Peste tot ni se propovăduieşte plăcerea, comoditatea, fuga de suferinţe. Ce putem învăţa din David Copperfield? Putem întâi învăţa suferinţa şi faptul că dragostea e condiţionată de suferinţă. Putem învăţa din Romain Kalbris despre curaj, jertfă pentru celălalt necondiţionată, despre iertare. Spunea foarte frumos Steinhardt că ceea ce e frumos la Charles Dickens e faptul că la acest autor nici un personaj nu e total rău. Aşa că de la Charles Dickens învăţăm să nu vedem pe oameni nişte demoni care sunt răi prin ei înşişi ci există bunătate şi în ei. Şi nu e vorba doar de astfel de cărţi. Putem citi şi basme căci şi ele ne învaţă multe. Şi crescând într-o astfel de atmosferă ajungem la măsura de oameni şi putem să facem un nou pas şi anume spre a fi dumnezei după har.
A doua problemă la care vreau să mă refer e faptul că trebuie ca să îi învăţăm pe cei cu dinţii de lapte ( şi mulţi cred că facem parte din ei) să trăiască. Hristos e viaţă nu un şobolan de bibliotecă. Oamenii trebuie să înveţe să se bucure de copaci, de fluturi, de flori, de zăpadă, de iubire, de prieteni. Deseori păr. Serafim Rose ( ce ştim că era un călugăr intelectual) era găsit jucându-se cu tinerii cu bulgări de pământ sau culegând ciuperci. Trebuie să revenim la simplitatea vieţii, la bucuria vieţii. Să ne întoarcem la natură, la muncă. Sincer, cred că ar ajuta mult pe tineri să meargă la mănăstiri să stea măcar vara. Acolo pot să lege prietenii şi să se bucure de simplitatea muncii, de frumuseţea ostenelii îmbinate cu rugăciune. Dacă în loc să-şi petreacă tinerii viaţa cu citiri din cărţi duhovniceşti şi-ar petrece muncind la mănăstire şi participând la slujbele Bisericii atunci aceştia ar fi mult mai sănătoşi şi mai plini de viaţă. Să-l găsim pe Hristos în natură şi în cei de lângă noi şi atunci vom pricepe şi ceea ce spun Sfinţii Părinţi. Cum poţi să îl înţelegi tu pe Sf. Efrem Sirul dacă nu ai trăit viaţa lui?
Şi nu e vorba doar de muncă şi viaţa în natură ci trebuie învătam si cum sa ne comportam în societate. La începutul vieţii mele în Hristos aveam duhovnic preot de mir. Eu am fost destul de habotnic şi întotdeauna mă impresiona la acest om sfaturile ce mi le dădea la Spovedanie. Erau sfaturi despre cum să îmi trăiesc viaţa, despre cum să nu cad în habotnicie pe de o parte şi să nu cad în păcate pe de altă parte. Deseori mă gândeam că aş vrea tare mult să pot şi eu să îl înţeleg pe acest om şi să trăiesc şi eu aşa cum îmi spune duhovnicul. Ascultându-l pe acest om îmi dădeam seama că eu trăiesc o caricatură de viaţă, că eu forţez o viaţă duhovnicească. Eram ca un roboţel ce ar fi putut doar să aplice concret la situaţii concrete ceea ce spunea duhovnicul fără să fiu în stare să duc o viaţă aşa cum cerea.
În concluzie sunt conştient că am atins foarte, foarte vag aceaste probleme dar sunt unele direcţii ce sper că ar putea ajuta pe cei ce vor să meargă pe drumul cel bun.
(Sorin Dan)
Ioan
aprilie 26, 2010 @ 12:08 pm
tu zici:
„…că întoarcerea la Hristos nu înseamnă trecerea de la robia patimilor la robia lui Hristos….”
Un Sfant Parinte a spus asa: „Doamne inrobeste-ma, ca sa fiu liber!” , pentru ca numai in Dumnezeu exista libertate deplina;
– Oare trimite Domnul har peste Har, pe o fundatie rea? Sau acolo nu a fost decat o parere de har, strigata in gura mare de asa zisi „guru” intr-ale crestinismului, care nici ei nu-L au, si dupa care se iau multi, ca dupa o oarecare moda trecatoare?! Cred ca Harul te smereste;
-la acea fata cu machiatul, imi vine sa cred ca a fost mai degraba o pseudoconvertire, decat o convertire reala la care a chemat-o Domnul; cred ca a facut-o mai degraba luand-o ca pe o noua moda, cum a fost candva la noi yoga, si inca mai este din pacate; ce cred eu este ca cel convertit cu adevarat, adica cel care Il recunoaste pe Hristos Domnul ca Fiu a lui Dumnezeu Tatal si Mantuitor al lui, acela nu se mai intoarce din drum, cat de greu i-ar fi, si nici intr-un caz nu tanjeste dupa cele trecute, ci mai degraba tanjeste dupa cele viitoare;
-Si referitor la ecumenism, cum poti sa iubesti un om care nu numai ca nu-L are pe Dumnezeu, deci nu are dragoste adevarata, ci doar falsitate, si nici nu-L vrea?! Ma refer la eretici, adica la cei fara Dumnezeu cel Unul, nu un oarecare dumnezeu care le convine lor ; da, pot sa-i iubeasca si pe acestia cei care au ajuns la masura desavarsirii, la iubirea de vrajmasi;
-exceptionala ideea cu statul o vara in manastire ! Aveti curaj, si mergeti ! Faceti ascultare, bucurati-va de frumusetile naturii, de truda pentru Dumnezeu, de frumusetea slujbelor din manastire; faceti inregistrari si aduceti-le cu voi, ca sa va bucurati si acasa de ce ati trait acolo, amintindu-va mereu. Am stat si eu o vara intreaga, 3 luni, si v-o spun din experienta ! Si ca sa ma laud, m-am dus singur si la clopote, cand s-a pornit o vijelie mare care anunta o furtuna, si am reusit sa le trag asa de bine incat am alngat furtuna, care ne-a ocolit ! E minunat, o perioada mai scurta pentru cei care nu sunt chemati la calugarie, ca cei chemati ajung la aceasta cu ajutorul lui Dumnezeu;
– cred ca nu a te agata de un duhovnic cu disperare te conduce cu putere catre Domnul, ci mai degraba, statul indelung in Sfanta Biserica, la sfintele slujbe, ascultand multe predici, si facand ascultare desigur de duhovnic, pe care totusi, nu trebuie sa-l impovaram, ca nu ne poate duce el „in spate la mantuire”, dupa cum am auzit spunand un batran ieromonah.
Un articol minunat, care atinge destule puncte la care trebuie sa se gandeasca cei tineri care s-au angajat pe acest drum.
NumeDeScena
aprilie 26, 2010 @ 1:11 pm
Foarte frumos articolul. ma bucur sa vad ca cineva s-a gandit sa scrie despre aceste aspecte, avand in vedere ca sunt foarte multi oameni, in spcial tineri, care, neavand calauzitori pentru drumul spre biserica (fie in familie, fie in cercul de prieteni) se aventureaza cu propriile forte spre un final luminos, dar din pacate cu un drum necunoscut. Scopul lor este finalul „Gata, il prind pe Dumnnezeu de picior”, insa fara sa stie cat de anevoios e drumul. Vorbesc din experienta, cazusesm si eu intr-o extrema din asta mai habotnica, incepusem sa citesc din carti ale anumitor parinti si, cu toata responsabilitatea, ma astept sa se ia multi de mine: unii dintre acesti parinti sunt atat de habotnici, incat merg spre paranoism; nu dau nume, pentru ca sunt printre cititori admiratori ale acestora despre care am ajuns la concluzia ca sunt paranoici.
ajunsesem sa imi cladesc credinta dupa formalisme, crezand ca asa e bine, nefiind cineva alaturi de mine care sa ma indrume; mergeam pe un drum ce ma facea sa imi pierd identitatea… mi-a ajutat Dumnezeu si am scapat, am revenit la o impacare cu mine insami, am avut de invatat din acea experienta, iar acum imi triez foarte bine informatiile religioase; nu citesc orice carte care imi pica in mana, imi selectez foarte bine autorii; sunt maxim 2-3 persoane (sfinti parinti) de la care accept aproape neconditionat sa le citesc scrierile.
iar ceea ce spui tu, Ioan, despre „pseudoconvertirea” acelei fete, mi se pare ca gresesti; atunci cand vrei sa o apuci pe calea cea buna si, din pacate, ajungi sa te ghidezi dupa cartile unor parinti „luminati” (ca asa auzi ca e bine) , intra in tine un fel de frica, o teama ca tot ceea ce a fost pana in acel moment e gresit, si incerci intr-un timp foarte scurt sa indrepti asa zisa viata stricata pe care ti se pare ca ai avut-o in atunci.
nu vreau sa intru in detalii, dar problemele atinse in acest articol sunt foarte reale.
Felicitari autorului!
A.
aprilie 26, 2010 @ 1:28 pm
Imi place mult sugestia cu petrecerea vacantei la manastire si de a ne bucura de natura, de a munci pamantul si de a ne bucura de roadele lui.
Mersul la biserica cred ca face foarte mult.
In privinta patimilor, trebuie sa existe vointa in noi, cand mergem la spovedanie patima ne este iertata, dezlegata, dar trebuie sa avem si dorinta de a nu o mai face, de a pune inceput bun vietii noastre.
Si canonul dat de parinte ne ajuta, ne mangaie ranile si urmele lasate de patimi, ne intareste sa nu le mai facem.
Elena
aprilie 26, 2010 @ 1:32 pm
NumeDeScena,
Nu cred sa fi existat vreun Sfant Parinte habotnic, sau, ma rog, paranoic, ca doar „sfanta stiinta” a dat nume la toate, pe toate le-a aranjat pe categorii, ordonat, si fara drept de apel din partea cuiva.
Mai degraba cred ca te-ai grabit cu cititul, si te-ai „bagat” in Sfinti Parinti, care-ti erau peste puteri, si neintelegandu-i, in loc sa te smeresti, i-ai judecat si condamnat.
Dar poate se gaseste cineva sa-ti dea un raspuns mai bun decat mine.
omp
aprilie 26, 2010 @ 2:10 pm
NumeDeScena,
Lumineaza-ne, te rog! Cine-s acei autori „habotnico-paranoici” ? nu cumva sa ne molipsim de la ei…!!!
Cat despre „pseudo-convertiri”, nu toti ajung la IUBIRE de la inceput, e nevoie uneori si de ceva FRICA: pana la intelegerea IUBIRII din Noul Testament a fost nevoie de atata FRICA in Vechiul Testament…
NumeDeScena
aprilie 26, 2010 @ 2:20 pm
Elena,
Cu siguranta m-am bagat in sfinti parinti care, zic eu, nu ca imi erau peste puteri, ci pur si simplu nu erau compatibili cu felul meu de a fi si de a gandi. insa oameni mult prea habotnici si chiar cu tente paranoice exista si in ziua de azi (unii au atitudinea aceea agresiva a acelor sectanti care se iau de tine pe strada sau in autobuz cand te inchini in fata bisericii): cunosc un caz concret, foarte apropiat, al unei cunostinte care s-a calugarit in primul an de facultate (acum vreo 10-15 ani) si a plecat la o manastire din moldova (nu cred ca are relevanta numele, dar daca e necesat nu ma sfiesc sa il scriu). parintii au cautat-o innebuniti vreo 2-3 ani, au anuntat si politia nestiind nimic despre fata lor si intr-un final, prin bunavointa unui preot au aflat despre aceasta. ganditi-va cat chini pe acei parinti, si inca nu sunt singurii…fata n-a vrut sa se intoarca, nici explicatii prea multe nu le-a dat, ii privea ca pe niste dusmani pe parinti, desi acestia s-au resemnat si ii ofereau tot sprijinul, se duceau acolo cu sacosile pline tot timpul cu gand de pace si cu toate astea staretul acelei manastiri ii gone si nu ii primea pe acolo, si ghici ce?… din cauza faptului ca acele copile erau puse la niste munci similare cu cele ale unor boi care trag la jug, multe dintre ele au plecat de acolo fara a lua binecuvantare. intr-un final a realizat si aceasta cunostinta de-a mea ca acel staret era de-a dreptul incuiat la minte (poate ca o sa ma judece multi aici, insa daca as intra in detalii cu siguranta multi m-ar intelege) si ca nu accepta nici un fel de idee de usoara modernizare a modului de a lucra si de a gestiona treburile pe acolo; pana la urma aceasta fata tot la bunavointa parintilor a apelat sa o ajute sa plece de acolo (mentionez ca suferise o interventie chirurgicala la coloana si cu toate astea nu era scutita de la muncile zilnice grele pe care le avea de indeplinit, asa zisa „ascultare”; alta fata de acolo surzise in timp, de o ureche din cauza curentului in care trebuia sa munceasca zilnic pentru a face ascultare); acum aceasta maica este la o alta manastire unde a fost primita cu bratele deschise, este linistita, lucreaza cu carte de munca, are contact cu lumea, a plecat si in pelerinaje si, mai mult decat atat, s-a reinscris la facultate…si este in continuare maica…
acum legat de faptul ca „in loc sa ma smeresc, i-am judecat si i-am condamnat”… nu te supara ca iti spun, dar in momentul in care citesti din „gura” aceleiasi persoane chestii de genu: daca te pensezi ajungi in iad, daca nu porti batic pe cap tot timpul, nu numai in biserica, ajungi in iad, daca cumva ai indrazneala sa cochetezi cu un baiat, inseamna ca il smintesti si bineinteles ca ajungi in iad…si multe altele…nu prea cred ca impactul psihologic e unul bun (mai ales asupra unei tinere necoapte care incearca sa isi orienteze viata spre o viata cat de cat mai evlavioasa).
intr-adevar, lucrurile trebuie luate cu binisorul, iar pentru asta ar trebui sa fie cineva de incredere care sa te calauzeasca…din pacate acest lucru nu e prea frecvent.
sa nu uit sa amintesc si despre miniti luminate, parinti „open minded” care vorbeau/vorbesc oamenilor si din experiente petrecute printre acestia, nu doar pe baza de formalitati: Parintele Arsenie Boca, Sf. Ioan Gura de Aur, Parintele Constantin Necula, Parintele Savatie Bastovoi … si lista poate continua
imi cer scuze daca am jignit pe cineva, insa aceasta problema ma macina poate chiar de cativa ani si nu cred ca o sa imi treaca prea curand…
doresc tuturor sa ne lumineze Dumnezeu mintea, sufletul si deciziile!
NumeDeScena
aprilie 26, 2010 @ 2:29 pm
omp,
ca sa iti raspund la prima intrebare ar trebui sa stiu daca esti baiat sau fata. daca esti baiat, nu cred ca ai intelege la ce ma refer decat daca la randul tau o sa ai o fata care o sa treaca prin diverse stari ale evolutiei ei (si sa i le urmaresti indeaproape, lasandu-i totodata libertatea de exprimare). iar daca esti fata, as vrea sa imi descri un pic modul tau de traire ortodoxa, nu de alta, dar nu cumva sa fii molipsita negativ. oricum ar fi, numele ti l-as da in privat, iar nu in public, intrucat printre cititori sunt si admiratori ale acelor persoane la care ma refer si nu vreau sa le influentez in vreun fel perceptiile. totodata, desi m-am luat de ei si recunosc ca poate din cauza frustrarilor mele refulez, sa zicem, aiurea pe acest forum, multi dintre acei oameni la care ma refer au dus o viata demna de admirat, pe care eu cu siguranta nu as fi reusit sa o petrec; pentru asta tot respectul pentru acei oameni.
omp
aprilie 26, 2010 @ 3:00 pm
NumeDeScena,
e bine ca reusesti sa-ti constientizezi propriile refulari!
Filofteia
aprilie 26, 2010 @ 3:16 pm
Ma regasesc si eu in acest articol…sunt ortodoxa de aprox. 3 ani, de cand m-am casatorit, fiind sfatuita de un nasul meu (pe atunci un bun prieten), care a terminat Teologia, sa fiu botezata ortodoxa, pt a fi de aceeasi religie cu sotul meu. si asa am fost botezata la o manastire frumoasa si am primit numele de Filofteia. Vreau sa va zic ca si eu mi-am dorit sa fiu botezata, deorece ma regasesc mai mult in ortodoxism decat in catolicism. Pana sa-l cunosc pe nasul meu nu mai avusem contact cu ortodoxismul, iar preotii ortodocsi mi se pareau sumbri, seriosi etc. Asta pana cand l-am cunoscut pe Parintele Savatie Bastovoi. Pe Parintele Savatie l-am cunoscut chiar in prima zi din viata mea in care eram mahmura, deci dupa prima mea betie, de care ma simteam ff vinovata si cazusem in deznadejde zicand ca Dumnezeu nu ma mai iubeste din cauza a ceea ce am facut. Parintele Savatie mi-a vorbit atat de frumos, iar ceea ce m-a impresionat pe moment cel mai mult e ca nu m-a judecat. Cum nu mai vorbisem niciodata cu un preot ortodox, ma asteptam sa-mi zica:”Vai, ce ai facut?!” Dar nu, Parintele m-a facut sa inteleg ca Dumnezeu e bun si iertator! Stiam asta, dar acum si intelesesem. Parintele Savatie a avut un rol hotarator in convertirea mea la ortodoxism, la fel ca si nasul, si alti preoti pe care i-am intalnit pe parcurs. Vroiam sa ajung sa va zic, ca avand „fundatie” buna la inceput am reusit sa merg mai departe incet-incet. Am avut perioade cand am incercat sa tin post, am reusit un timp,miercuri si vineri, dar apoi Postul Pastelui nu am reusit…am inceput sa citesc multe carti duhovnicesti, am vreo 5-6 incepute si niciuna terminata (in afara de Viata de familie, Cuviosul Paisie Aghioritul). S-a produs asa un amalgam in mintea mea, incat am zis sa fac o pauza si sa citesc intai Sfanta Scriptura si sa particip cat mai des la Sfanta Liturghie.Apoi voi reusi sa fac fata la volumul mare de sfaturi duhovinicesti, pe care sper ca le voi putea pune in aplicare incetul cu incetul, cu rabdare si cu nadejde. Doamne ajuta!
Ana
aprilie 26, 2010 @ 4:03 pm
Sorin Dan, foarte frumos articolul. Am o singura obiectie.
In text scrie „Hristos e viaţă nu un şobolan de bibliotecă.” Poate ar fi mai bine daca ai scoate numele Mantuitorului din aceeasi propozitie cu sobolanul. Gaseste altceva.
Doamne ajuta
Maria
aprilie 26, 2010 @ 7:04 pm
Filofteia
doresc sa iti multumesc pentru cele spuse. mi-au mers la inima. stiu ca Dumnezeu e bun si iertator, insa…mai uit. era nevoie sa citesc asa ceva.
iti multumesc din suflet.
Domnul sa te aiba in paza Lui.
Adriana
aprilie 26, 2010 @ 7:42 pm
Felicitari pentru articol!
Domnul Iisus le-a zis evreilor sa arunce primul piatra cel care este fara de pacat. Si s-au retras cu totii, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri.
Femeia care i-a spalat picioarele cu lacrimile ei, i le-a uscat cu parul ei, iar Domnul a apreciat-o pentru sinceritatea iubirii ei, si nicidecum nu a condamnat-o pentru ca nu si-a acoperit parul cu un batic.
Iar apoi, pe cruce, L-a rugat pe Dumnezeu Tatal sa ii ierte pe criminalii Sai pentru ca nu stiau ce fac. Asta ca sa ne arate si in practica ca trebuie sa ii iubim pe dusmanii nostrii, asa cum si El i-a iubit pe chiar dusmanii si ucigasii lui Dumnezeu, Fiul.
Si exemplele despre ce inseamna sa fii crestin traitor, si nu fariseu, pot continua…
Filofteia
aprilie 26, 2010 @ 9:12 pm
Multumesc Maria! Asa este, de multe ori uitam ca Dumnezeu e bun si iertator, uneori trebuie sa facem ceva gresit sau sa avem vreun necaz ca sa ne amintim asta…incet-incet imi doresc sa ajung sa-i multumesc Lui si pt necazuri si pt bucurii, mai e mult pana acolo, dar cu ajutorul Domnului si cu rabdare sper sa ajung acolo. Doamne ajuta!
dalila
aprilie 26, 2010 @ 9:39 pm
io am renuntat la machiaj, cand un coleg de serviciu mi-a zis ca mi-ar sta mai bine nemachiata…
Ana
aprilie 28, 2010 @ 6:51 pm
Dalila, ce bine:-). Nu ti-e mai usor acum?
dalila
aprilie 28, 2010 @ 8:06 pm
Ana, e super!
niky
august 24, 2010 @ 7:57 pm
Dumnezeu este dragoste, si daca cineva vrea sa-L caute va intelege caci El nu voieste ca cineva sa-L slujesca din alte motive decit faptul caci El este Dragoste. Daca ar fi voit Dumnezeu ar fi creeat oamenii ca un fel de roboti i-ar fi programat si ei ar fi urmat programul ca niste roboti, ceea ce in intelepciunea Lui El a gasit cu cale sa creeze in Univers orsice fiinta libera ,care sa poata face diferenta dintre ce ar fi bine si ce ar fi rau, urmind ca orcine sa aleaga prin propria vointa binele(Dragostea) sau raul (lipsa Dragostei).
Daca noi oamenii vom intelege acest lucru vom face totul pentru Dumnezeu din dragoste si vom stii unde are Dumnezeu nevoie de noi fiind siguri caci faptele bune pe care noi le facem sunt pe placul lui Dumnezeu , fapte care ne sunt pregatite de Iisus pentru noi inca de la intemeierea lumii.
Prin harul Sau Iisus Hristos ne va lumina si ne va arata calea si eu sunt sigur caci va interveni la orsicine care Il cauta pe Dumnezeu din toata inima.
Asa cum Evreii aveau rivna pentru Dumnezeu dar fara pricepere asa sunt unii si specific nu toti, unii oameni care sunt slujitori sau spun caci sunt slujitorii Lui Dumnezeu .Mai trebuie sa stim caci a alege pe Dumnezeu reprezinta o lupta pe viata si pe moarte impotriva raului, um drum greu si plin de obstacole uneori din punctul nostru de vedere fara nici o cale de a le depasi,momente in care Dumnezeu priveste la noi cit de mult suferim prin faptul ca nu putem merge mai departe,prin aceasta oglindinduse dragostea noastra fata de El. Dumnezeu sa ne lumineze pe toti oamenii sa ne ajute sa vedem greselile noastre si sa le indreptam. Doame Da-ne pacea si dragostea Ta la toti