Refacerea firii omenești în Iisus Hristos

Dar ca să fie stăvilită pustiirea aceasta: „Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să sfărâme lucrările diavolului”. Spre o deplină lămurire a refacerii omului şi a rostului neasemănat de mare al întrupării Mântuitorului, pentru câştigarea acestui război pierdut de firea omenească în Rai, dăm câteva pagini de cea mai aleasă frumuseţe şi adâncime, din Sf. Maxim Mărturisitorul:

„Fiul cel Unul Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-se om deplin spre a scoate firea oamenilor din această strâmtoare, a luat din prima alcătuire a lui Adam nepăcătoşenia şi nestricăciunea; iar din naşterea introdusă după aceea în fire, din pricina păcatului, a luat numai trăsătura pătimitoare, însă fără de păcat. Puterile rele îşi aveau, cum am spus, din pricina păcatului, lucrările lor ascunse în trăsătura pătimitoare, primită de la Adam, ca într-o lege necesară firii. Văzând ele în Mântuitorul trăsătura pătimitoare a firii celei din Adam, datorită trupului pe care-l avea şi închipuindu-şi că şi Domnul a primit legea firii din necesitate ca orice om obişnuit, iar nu mişcat de aplecarea voii Sale, şi-au aruncat şi asupra Lui momeală, nădăjduind că-L vor convinge şi pe El, ca prin patima cea după fire (prin afectul natural) să-şi nălucească patima cea împotriva firii (afectul contra naturii) şi să săvârşească ceva pe placul lor.

Domnul îngăduindu-le prima încercarea ispitirilor, prin plăcere, le-a făcut să se prindă în propriile lor viclenii şi prin aceasta le-a anulat, alungându-le din fire, întrucât a rămas neajuns şi neatins de ele. Astfel a câştigat biruinţa – desigur nu pentru El, ci pentru noi pentru care s-a făcut om – punând în folosul nostru tot câştigul. Căci nu avea pentru Sine lipsă de încercare cel ce era Dumnezeu şi Stăpân şi slobod prin fire de toată patima, ci a primi încercarea pentru ca, atrăgând la Sine puterea cea rea din ispitele noastre, să o biruiască prin momeala morţii, pe aceea care se aştepta să-l biruie pe El, ca pe Adam la început.

Astfel de la prima încercare a înfruntat Căpeteniile şi Stăpaniile, care au venit să-L momească, alungându-le departe de fire şi tămăduind latura de plăcere a trăsăturii pătimitoare. Prin aceasta a desfiinţat în El însuşi zapisul lui Adam care se învoise de bună voie cu patimile plăcerii, şi care, avându-şi voia povârnită spre plăcere, vestea, chiar tăcând, stăpânirea vicleanului asupra lui, prin faptele ce le săvârşea, neputându-se elibera din lanţul plăcerii, de frica morţii.

După ce, aşadar, prin biruinţa asupra primei ispite prin plăcere, a zădărnicit planul Puterilor, Căpeteniilor şi Stăpâniilor celor rele, Domnull e-a îngăduit să-şi pună în lucru şi al doilea atac, adică să vină şi încercarea ce le mai rămăsese, cu ispita prin durere. In felul acesta a voit ca, deşertându-şi acelea deplin în El, însuşi veninul stricăcios al răutăţii lor, să-L ardă ca printr-un foc, nimicindu-l cu totul din fire.

Căci omul fugea de durere, din pricina laşităţii, ca unul ce era tiranizat pururea fără să vrea de frica morţii, de aceea stăruia în robia plăcerii, numai şi numai pentru a trăi.

După ce Domnul a anulat aşadar Căpeteniile şi Stăpâniile prin prima experienţă a ispitelor în pustiu, tămăduind latura de plăcere a trăsăturii pătimitoare a întregii firi, le-a desfiinţat din nou în vremea morţii, eliminând de asemenea latura de durere din trăsătura pătimitoarea firii. Astfel dar a luat asupra Sa, ca un vinovat, fapta noastră, din iubirea de oameni; mai bine zis, ne-a scris în socoteala noastră, ca un bun, mărimea biruinţelor Sale. Căci asemenea nouă, luând fără de păcat trăsătura pătimitoare a firii, prin care obişnuieşte să lucreze ale sale toată Puterea rea şi stricăcioasa, le-a zădărnicit în timpul morţii pe acelea, întrucât au venit şi asupra Lui pentru iscodire.

Şi astfel a biruit asupra lor şi le-a ţintuit pe Cruce, în vremea ieşirii sufletului, ca pe unele ce n-au aflat nimic propriu firii lor în trăsătura pătimitoare a Lui, pe când ele se aşteptau să dea de ceva omenesc, datorită părţii pătimitoare pe care o avea prin fire, din pricina trupului. Deci pe drept cuvânt a slobozit, prin trupul Său cel sfânt luat din noi, ca printr-o începătură, toată firea oamenilor de răutatea amestecată în ea prin trăsătura pătimitoare, supunând prin însăşi trăsătura pătimitoare a firii puterea vicleană care se află tocmai în ea (adică în trăsătura pătimitoare) împărăţind asupra firii.”

Prinşi în cercul vicios dintre păcat şi plata lui, întruparea şi moartea Domnului Hristos au adus oamenilor o altă naştere şi a schimbat sensul morţii, făcând-o moartea păcatului din fire şi cale a învierii.

(Pr. Arsenie Boca – Cărarea Împărăției)