Reîncarnarea incompatibilă cu Credinţa Ortodoxă

Ce cred adeptii karmei si ai reîncarnării? Potrivit cu principiile religiilor orientale (mai ales hinduismul si budismul), ale ocultismului si, în general, ale «Noii Ere», după moartea trupească, sufletul intră în trupul altui om, animal si chiar plantă. Aceasta înseamnă cuvântul reîncarnare. Noua viată va depinde, spun ei, de vietile anterioare pe care le-a trăit, care pot fi de ordinul miilor, potrivit celor spuse de adeptii acestei teorii. Aceasta înseamnă cuvântul karma.

Această teorie presupune o revizuire a lui Dumnezeu, a omului si a lumii, teorie cu totul incompatibilă cu Crestinismul. Adică presupune că Dumnezeu nu este persoană, ci o „Supraconstiintă impersonală”. Omul nu este nici persoană, nici creatia lui Dumnezeu. Scopul omului este să se stingă ca o picătură în oceanul „supraconstiintei universale”. Lumea nu este creatia lui Dumnezeu, ci se identifică cu Dumnezeu (un monism panteist extrem).

Acest punct de vedere despre reîncarnare nu este lege, asa cum vor să-l prezinte adeptii lui, ci o convingere religioasă a lor nedovedită. Împreună cu răspândirea acestor teorii merge si multimea ofertelor corespunzătoare în spatiul parareligiei contemporane si al ereziilor. Este ascuns de către adeptii acestei teorii faptul că este mult mai probabil (totdeauna potrivit cu convingerile lor) să se reîncarneze cineva în animal sau în existentă demonică, decât în om.

Într-o carte hindusă de mare autoritate cum este „Legea lui Manu” se mentionează o povestire alegorică: O broască testoasă trăieste în adâncul mării si-si scoate capul la suprafată o dată la o sută de ani. În acelasi timp un inel pluteste la suprafata apei. „Pe cât este de nesigur să treacă capul broastei prin inel, încă pe atâta de nesigur este să se reîncarneze o fiintă după moartea ei într-un trup omenesc.”

De când? Această înselare este foarte veche. Ea a fost transmisă lumii antice prin oracolele vechi si prin „misterele” idolatre. Astăzi i se face propagandă prin mass media si este oferită mai ales prin guruism, adică prin toti acei dascăli, chipurile, luminati, care vin din Orientul Îndepărtat. Potrivit cu credinta religioasă a karmei si a reîncarnării, sufletul se supune unui nesfârsit ciclu de nasteri si morti care se repetă ca o continuă tortură (samsara). Din această tortură făgăduieste guru că-l va elibera pe om, dacă discipolul său se va preda în întregime. Singurul mod, spun ei, de a iesi cineva din această continuă tortură este „să actioneze fără atasament”. O aparentă faptă bună, atunci când se face cu o implicare emotional-fiintială, are drept consecintă acumularea de karma, în timp ce, chiar si o crimă, atunci când se face fără aceast atasament, cel care actionează nu acumulează karma.
Consecinte :

Aceasta însă are drept consecintă răsturnarea temeliilor pe care se bazează societatea noastră si toate celelalte societăti, care, chiar si într-o mai mică măsură, se raportează la modul de viată propus de Crestinism. Aceasta înseamnă că, dacă va primi cineva această lege pseudostiintifică, nu va putea cere responsabilitate de la nimeni pentru nimic, nici nu are sens să se nevoiască pentru ceva mai bun, de vreme ce pentru toate este de vină karma. În felul acesta dispar persoana, libertatea, responsabilitatea, dragostea. Victima, nu numai că nu trebuie să-l tragă la răspundere pe chinuitor, ci, dimpotrivă, trebuie să simtă că fără el „nu ar fi putut să-si îndeplinească karma sa”.

Asa cum s-a spus, nu exiztă o teorie mai convenabilă decât aceasta pentru orice elită socială a oricărei epoci.

Prin această prismă, lupta pentru libertate, dreptate socială, asistenta socială, pentru orice îmbunătătire a conditiilor de viată nu are absolut nici un sens. Si nu numai aceasta, ci chiar este condamnată, deoarece îi împiedică pe oameni „să-si îndeplinească karma lor”.
Este foarte important să spunem că învătătura despre karma constituie acea bază teoretică pe care, sprijinindu-se guru, îsi ridică pretentiile pentru supunerea totală a discipolilor lui. Si aceasta pentru că omul, spun ei, nu poate singur să se elibereze, ci are nevoie de ajutor. Iar acest ajutor i-l poate da numai „omul-dumnezeu” guru.

Conceptia că viata de acum este determinată de karma vietilor anterioare, îl aruncă pe adeptul acestei teorii într-o disperată căutare prin „retrospectiva în vietile anterioare”, care se face de obicei prin hipnoză. Dar prin hipnoză, asa cum se practică în spatiul ocultist extins, omul îsi deschide în chip primejdios usa sufletului său pentru lucrările demonice. În afară de aceasta, îi prezintă, de obicei, idei care au drept consecintă completa subminare si răsturnare a relatiilor sale familiale si sociale. De pildă, că aceea care acum este femeia sau fiica sa, în viata anterioară a fost mama sau sora sa etc. Este limpede că aceste conceptii pot distruge familii sau pot crea relatii afară de fire.

Doctrina karmei si a reîncarnării face imposibilă crearea relatiilor interpersonale, care se sprijină pe unicitatea persoanei, de pildă în cadrul căsătoriei sau a vietii familiale.

Puncte slabe

1. Unul din punctele slabe a acestei doctrine este faptul că adeptii ei sunt în imposibilitate de a justifica lipsa amintirilor din vietile anterioare. Dacă însă, asa cum spun ei, în această viată ne aflăm „ca să ne primim lectia si să evoluăm”, atunci cum se face că nu ne aducem aminte de faptele pentru care plătim? Cum vom fi învătati de ele de vreme ce nu ni le amintim?

2. Adeptii teoriei reîncarnării care în acelasi timp – ca cei ce apartin spatiului ocultist extins – sunt si discipolii spiritismului, adică ai credintei în comunicarea cu „lumea spiritelor”, cad într-o vădită contradictie. Si iată de ce:

Dacă este adevărat, asa cum cred ei, că în timp de 49 de zile sufletul mortului se reîncarnează, atunci cu care suflete ale celor morti comunică medium-urile (spiritistii)? Dacă este adevărată teoria reîncarnării, atunci teoria spiritismului este o minciună. Si invers. Desigur, noi stim că amândouă sunt minciuni.

3. Un alt argument din istorie si matematică. Faptul că populatia pământului s-a înmultit în ultimele două secole de la unul la sase miliarde de oameni, arată cât de mincinoasă este teoria despre karma si reîncarnare. Ce s-a întâmplat oare de s-a petrecut o astfel crestere explozivă? Unde au fost aceste suflete? Si de ce până atunci nu au luat trup omenesc?

Incompatibilă cu Credinta Ortodoxă

Fără îndoială învătătura despre karma si reîncarnare este anticrestină. Sfântul Apostol Pavel o spune foarte clar: „Este rânduit oamenilor odată să moară, iar dupa aceea judecata.” (Evrei 9, 27).

Este cu totul fals ceea ce învată discipolii înselării reîncarnării, adică faptul că, chipurile, reîncarnarea a constituit o învătătură si a Bisericii până în secolul al VI-lea. Însă Istoria Bisericească si scrierile patristice dezmint aceasta.

Argumentul ocultittilor care sustin că, chipurile, Sfânta Scriptură învată despre reîncarnare, spunând că Sfântul Ioan Botezătorul este reîncarnarea lui Ilie, potrivit textului: „Ilie a si venit… Atunci au înteles ucenicii că despre Ioan Botezătorul le-au zis lor.” (Matei 17, 12, 13), este naiv. Ei uită că, potrivit teoriei lor, pentru a se putea înfăptui reîncarnarea trebuie să premeargă moartea. Dar Proorocul Ilie nu a murit.

Erminia textului evanghelic de mai sus este simplă: Arhanghelul Gavriil îi spune tatălui Cinstitului Înaintemergător: Ioan va veni „cu duhul si puterea lui Ilie”, adică va avea harisma profetică si îndrăznirea Proorocului Ilie.

Pe de altă parte, dacă Hristos ar fi primit reîncarnarea, nu ar fi înviat morti, ci s-ar fi limitat numai la a le mângâia rudele.

Dar ceea ce este mai semnificativ pentru noi crestinii este faptul că această rătăcire a reîncarnării amenintă să anuleze întreaga Evanghelie a mântuirii în Hristos, adoptând mincinoasa (luciferica) „evanghelie a sarpelui”, adică învătătura auto-evolutiei, auto-realizării si auto-mântuirii. Pentru adeptii Noii Ere nu Dumnezeu este Cel care coboară la neputinta omului, ci omul, prin reîncarnări, urcă si se face dumnezeu, numai cu propriile sale puteri. El care acceptă această teorie antihristică a reîncarnării, se scoate pe sine din cadrul Bisericii lui Hristos, deoarece:

1. Nu acceptă Simbolul Credintei în care mărturisim că Hristos a înviat din morti si-L asteptăm să vină la a Doua Sa Venire. În Simbolul Credintei mărturisim două Veniri ale lui Hristos si nu o multime de reîncarnări ale Sale, asa cum cred ocultistii, care încearcă să distrugă unicitatea Persoanei lui Hristos si venirea Lui în lume ca Dumnezeu si Mântuitor. În Simbolul Credintei mai mărturisim că asteptăm si învierea noastră si învierea tuturor mortilor si nu nesfârsit ciclu de reîncarnări

2. Neagă distinctia dintre Creator si creatură.

3. Neagă Judecata viitoare.

4. Neagă unicitatea, libertatea si responsabilitatea persoanei umane, de vreme ce acolo toate functionează în cadrul unei necesităti oarbe.

5. Neagă dragostea. Cuvintele „a se bucura cu cei ce se bucură si a plânge cu cei ce plâng” (Romani 12, 15) sunt considerate de către adeptii karmei si ai reîncarnării nu o virtute, ci o slăbiciune si alipire care te împiedică să auto-evoluezi. De asemenea, pentru noi trupul omenesc nu este închisoarea sufletului, ci biserică a Sfântului Duh, Care se află în noi. Viata nu este pedeapsă si osândă pentru faptele săvârsite, chipurile, în vietile anterioare, ci dar al lui Dumnezeu. Moartea nu este o eliberare, ci este „roada păcatului” si este îngăduită de Dumnezeu „pentru ca păcatul să nu devină fără de moarte”. (În timp ce pentru dascălii reîncarnării pedeapsă este viata, iar nu moartea).

În sfârsit, această înselare, adică faptul că nu există nimeni care să ne ceară socoteală pentru faptele noastre, se dovedeste a fi o minunată măiestrie a diavoului celui ucigas de oameni pentru vânarea de adepti-victime.

Parareligia îi adoarme pe oameni, făgăduindu-le o multime infinită de posibilităti, satisfacerea patimilor si nici o responsabilitate. Dar după moarte sufletul nu se poate pocăi. Evanghelia propovăduieste: „Acum este vreme bine-primită; acum este ziua mântuirii”.

Acum, în această viată, se judecă viitorul nostru vesnic.

Sursa: PARAKATATHIKI, Martie – Aprilie 2002 Trad. Ierom. Stefan N.

Blogul O viaţă frumoasă