A ne construi o relație cu Dumnezeu este primul pas în a rezolva problemele cu ceilalţi
Noi, oamenii, suntem diferiţi unii de alţii sub aspectul fizic, al aptitudinilor, al construcţiei psihice și al dezvoltării spirituale. E bine să fim diferiţi şi e bine să învăţăm lucruri unii de la ceilalţi, dar ce se întâmplă când suntem atât de diferiţi încât începem să nu ne mai înţelegem?
În relaţii, preponderent, cineva domină şi cineva se lasă dominat – nu intru în dezbateri legate de roluri de gen, sau altele, ci pornesc de la o simplă constatare – cineva e mai slab, iar cineva e mai sensibil la vulnerabilitatea acestuia, cineva e mai dezvoltat şi vrea să contribuie la dezvoltarea celuilalt… Din experienţa personală şi profesională, un om nu se poate schimba cu adevărat dacă nu e pregătit şi hotărât să facă asta. Oricât de mult mi-am dorit pentru unii oameni pe care i-am întâlnit până acum, oricât de bună ar fi fost schimbarea pentru ei şi pentru cei din jurul lor, unii nu au fost hotârâţi să se schimbe.
În facultate, am fost repartizată la diverse instituţii unde erau plasaţi copii cu dizabilităţi. După prima vizită am rămas foarte dezamăgită: mi-aş fi dorit atât de multe pentru acei copii, dar pur şi simplu nu erau lucruri realizabile. Dizabilităţile acestor copii erau atât de severe încât nu prea mai erau lucruri de făcut pentru a-i ajuta să ajungă cât de cât pe picioarele lor. Asta nu puteam să fac, dar în schimb, puteam să le ofer ceva să le fie mai bine: atenţie şi afecţiune. Mulţi copii de acolo nu erau capabili să se imbrace singuri, să înveţe şi să îşi câştige existenţa, dar măcar le-am oferit o zi în care să se simtă mai bine, mai puţini neglijaţi – pentru că era şi acest aspect o problemă, din cauza numarului mic de angajaţi şi a neacceptării contractelor de voluntariat. Eu personal nu am putut să fac multe, dar am schimbat ceva, măcar pentru o zi, măcar pentru o oră, în viaţa unor copii abandonaţi chiar de proprii părinţi pentru că nu se ridicau ’’la nivelul aşteptărilor’’ acestora.
Ne naştem cu o dorinţă permanentă de a căuta şi a dori viaţa, la modul propriu sau la modul figurat, însă pe măsură ce timpul trece, unii dintre noi aleg de multe ori chiar moartea. Viaţa poate să însemne bucuria de a trăi, de a aduce pe lume copii, de a te apropia de Dumnezeu, care prin definiţie este Viaţă, iar moartea este depărtarea de El, degradarea fizică şi spirituală. Un lucru extrem de trist e situaţia în care unul dintre oamenii apropiaţi alege moartea şi oricât am încerca, pare să nu vrea mai mult. A accepta un astfel de om, care mai mult sau mai puţin conştient se răneşte pe sine şi implicit familia sa, e un lucru extraordinar de greu. A accepta un străin aşa cum e, nu e atât de greu ca a accepta un apropiat. Visele şi aşteptările legate de familia ideală se năruie, parcă să îngreuneze şi mai mult lucrurile. Dar criticând sau cicălind persoana care ne deranjează, e asemănător cu a ne taxa pe noi înşine pentru neputinţele noastre.
A accepta necondiţionat o persoană, pentru că este om, chiar dacă nu suntem de acord cu acţiunile sale e una dintre cele mai mari dovezi de dragoste, iar dragostea, a ne iubii unii pe alţii, e una dintre poruncile fundamentale. A ne ruga unii pentru ceilalţi e o dovada de iubire, a ne raporta cu grijă unii la alţii e dovadă de iubire, iar iubirea autentică înduioşează, înmoaie, ajunge la un sâmbure, uneori mai repede, alteori durează mai mult.
A te raporta la cineva într-un mod răutăcios, sau cu furie, trezeşte în cealaltă persoană partea negativă. Când apropierea se face cu dragoste, îl ai pe Dumnezeu lângă tine. Nu poţi să produci o schimbare reală, de profunzime, prin răutate, ceartă, ameninţări. Schimbarea vine prin şi de la Dumnezeu, iar acţionând aşa, mă îndoiesc de faptul că îl ai ca aliat, indiferent cât de nobile sunt scopurile tale. Prin exemplu personal, prin îndrumare cu iubire, căldură şi înţelegere, prin rugăciune, ţi se oferă mai mult decât ai obţine cu sabia în mână.
Ca să revin la temă, am întâlnit persoane care nu îmi erau deloc simpatice, sau copii violenţi, oameni care se comportau foarte urât. Nu îmi plăceau, dar era problema mea personală că nu îmi plăceau. Eu eram acolo ca să fac ceva pentru ei – indiferent că mă gândesc la partea personală sau profesională a existenţei mele de până acum – cu toate că în unele cazuri nu îmi doream să fiu acolo.
Am învăţat în timp că în spatele unor oameni cu diferite dependenţe, se ascunde suferinţă. Când ajungi mai aproape de acea suferinţă, e ca şi cum ai sparge un zid. Persoana dependentă, în mare parte, încearcă să umple un gol: de la lipsa unui mediu afectiv adecvat, la nemulţumirea că nu este înțeleasă, chiar lipsa unei relaţii cu Dumnezeu. Având în vedere că o relaţie se construieşte în doi, cel care nu se confruntă cu dependenţa nu e absolvit de orice responsabilitate. Ar fi mult mai util să se cerceteze pe sine şi să surprindă ce anume din atitudinea şi comportamentul său îl fac pe partener să persevereze? Important ar fi ca cel care nu e robul unei substanţe să încerce să-şi ierte soţul/soția, care poate nu s-a comportat ireproşabil uneori, impins(ă) fiind şi de starea alcoolică (de exemplu).
Din păcate nu pot să dau o reţetă, dar ca o recapitulare, cel mai important ar fi: relaţia personală cu Dumnezeu, abordarea cu dragoste a celui dependent, schimbarea la nivel personal, ce va genera în timp, cu mila Lui Dumnezeu, o schimbare şi la celălalt, şi acceptarea persoanei pentru ce este, chiar dacă nu suntem de acord cu ceea ce face.
Cu mult drag, pentru doamna Cristina. Sper să fi surprins lucruri care să vă fie de folos. Îmi cer scuze pentru timpul lung de aşteptare pentru articol.
Sorin
mai 25, 2012 @ 1:45 pm
Mă gândeam la titlu că se potriveşte şi reciproca: A ne rezolva problemele cu ceilalti e primul pas pentru a avea o relatie cu Dumnezeu.
Ana
mai 25, 2012 @ 2:26 pm
Am citit cu interes articolul si mi-a placut.
La sfarsitul articolului s-a vorbit de alcolism. Am avut ocazia sa urmaresc viata unei fiinte tare dragi mie. Lovita aproape in fiecare zi, dormita in frig in pod sau afara indiferent de anotimp, pana cand sotul adormea, se intorcea spre rugaciune, mergea la biserica si tinea deseori post negru. Astea s-au intamplat zeci de ani pana cand el sotul s-a dus la Domnul.
M-am tot gandit de ce s-au intamplat toate astea mai ales ca ea se ruga si era o femeie cuminte si mai ales ca copiii lor au trait traumatizati atatia ani. [b]Si intr-un tarziu am inteles de ce cu toate rugaciunile ei, sotul nu se schimba: [u]avorturile[/u].[/b] Ea avorta din teama ca nu putea creste copii cu el, el devenea insa si mai rau cu fiecare avort.
Scriu cu durere. Ma gandesc doar cat de multe familii ar putea trai bine daca aceasta crima nu ar fi facuta.
Raluca Irimie
mai 25, 2012 @ 3:06 pm
Pt Saurian: se potriveste si invers, daca cel in cauza nu e foarte ratacit. Consider ca e mai greu sa ajungi la ceilalti daca nu esti, sau nu prea esti cu Dumnezeu.
Pt Ana: Din pacate, sau din fericire, nimic din ce facem nu ramane fara compensatie, iar unii cad intr-o spirala foarte nociva. Suntem influentati de ce fac cei din familie si la randul nostru influentam. Deoinde in mare parte de noi in ce directie.
Sorin
mai 25, 2012 @ 3:42 pm
Eu cred că ambele sensuri sunt strâns legate unul de altul. Relaţia noastră cu Dumnezeu este dată de relaţia ce o avem cu aproapele iar relaţia cu aproapele se poate face doar având o relaţia strânsă cu Dumnezeu. Ceva de genul: „cine a fost întâi? Oul sau găina?”
Administrator
mai 25, 2012 @ 4:04 pm
Așa cum zic Sfinții Părinți, inițiativa o are mereu Dumnezeu, El este cel ce ne dă putere să facem totul. Deci din perspectiva asta lucrurile trebuiesc văzute mereu de la relația noastră cu Dumnezeu spre relația cu ceilalți oameni.
Mântuitorul Hristos confirmă acest lucru în Evanghelia după Ioan, capitolul 15:
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”
Suntem chemați să ne comportăm cu oamenii așa cum Dumnezeu S-a comportat cu noi.
Este adevărat că faptele bune făcute față de oameni, ca expresie a iubirii noastre, ne apropie de Dumnezeu. Dar nu putem iubi pe celălalt decât în Duhul Sfânt, cu puterea Lui. Prin urmare oricem facem și orice zicem ne raportăm întâi la Dumnezeu și abia apoi la aproapele. Nici n-ar avea cum să fie altfel, pentru că Dumnezeu este mereu neschimbat și se raportează mereu față de noi la fel, prin iubire. Dacă ne-am raporta la oameni, la măsura lor, defectele, calitățile, ideile, gândurile, aspirațiile lor, atunci ne-am rătăci și am deveni confuzi.
Sensul vieții pe pământ este mereu Dumnezeu – om – aproapele.
Doamne ajută!
Albinuta
mai 25, 2012 @ 7:40 pm
Doamne ajuta ,mutumesc muuult pentru acest articol doamna Raluca , foarte folositor ,dupa parerea mea a aparut exact atunci cand era nevoie (nici nu se putea un moment mai bun ),as avea cateva intrebari de pus citind cele scrise insa nu azi fiind cam tarziu .
Raluca Irimie
mai 26, 2012 @ 9:52 am
Eu ma gandeam la un om impatimit. Un om impatimit nu poate sa aiba relatii bune cu ceilalti, iar daca e impatimit, inseamna ca nu il are pe Dumnezeu. De aceea pornisem de la aceasta ipoteza. Si viceversa se poate intelege, dar consideram ca relatia personala cu Dumnezeu e punctul de pornire pentru toate. Unde nu e Dumnezeu nu e lumina.
Asteptam, doamna Cristina intrebarile, cand o sa fiti pregatita, si cand o sa fie momentul oportun pentru dumneavoastra. Interesant e ca mai sunt cateva persoane care au considerat ca articolul a venit fix la momentul potrivit. Asta ma bucura tare mult, sa vad cum se aranjeaza atat de frumos lucrurile.
Badea Patricia
mai 26, 2012 @ 3:27 pm
Ma alatur si eu celor care spun ca articolul a venit exact la momentul potrivit. Multumesc!
Albinuta
mai 26, 2012 @ 7:51 pm
Am incercat foarte mult sa va spun pe nume doamna Raluca insa nu reusesc ,nu stiu cum ar fii mai bine insa cu siguranta mie nu-mi place ca cineva sa mi se adreseze cu doamna ,va rog foarte mult sa-mi spuneti doar pe nume .
Acum despre articol am inteles ca este foarte important in primul rand o apropiere de Dumnezeu ,apoi este nevoie de „abordare cu dragoste a celui dependent”,ce te faci cand crezi ca nu reusesti sa tranzmiti dragoste celui din jur ( cand mereu traiesti cu frica (nu neaparat de bataie ci de felul cum esti tratat ).Vreu sa invat sa-mi iubesc sotul ,vreau sa fiu foarte dragastoasa cu el ,sa-l accept asa cum este vreau sa se simta protejat alaturi de mine insa mie foarte greu sa ma apropiu de el ,i-mi este frica sa-i spun multe cuvinte care ar trebui spuse sau daca reusesc sa vorbesc regret ca mereu se supara chiar daca stie ca am dreptate si incetul cu incetul mai invatam cate ceva .Daca ar fii ceva care m-ar interesa acum ar fii cam ce ar trebui facut pentru a reusi sa nu mai am aceasta frica ,iertare pentru indrazneala si multumesc mult pentru tot ceea ce primesc de la dumneavoastra ,Dumnezeu sa va trimita tot ce va este de folos si la timpul potrivit
D
Raluca Irimie
mai 26, 2012 @ 8:33 pm
Foarte greu de raspuns, Albinuta …. Din pacate, cum am zis si in articol nu este o reteta magica, sau o tehnica miraculoasa prin care cineva sa isi rezolve toate problemele in 24 de ore. Ce imi atrage in schimb atentia, e ca folosesti cuvantul frica de mai multe ori. Dragostea exclude frica, si viceversa. Cred ca primul pas pentru tine e sa vezi cum rezolvi frica, dupa cum si tu spui. Cand mergi cu Dumnezeu nu ai de ce sa te temi.
Nu inteleg exact de ce te temi de sotul tau si nu pot sa dau o idee fara sa stiu situatia si poate nu e cel mai potrivit sa te expui public. Scrie-mi te rog pe email: iri.ralu@gmail.com
Si ca o completare: am observat ca tu vrei sa iti iubesti sotul, dar iubirea nu stiu cat de mult o poti forta sa apara, oricat de mult ti-ai dori. Nu vreau sa iti daram visele, dar unele lucruri nu apar pentru ca noi ne dorim asta. Crezi ca ar fi nevoie, sau ar fi mai potrivit, sa iti stabilesti niste scopuri mai mici pentru inceput? De exemplu sa puteti convietui amiabil sub acelasi acoperis, sau sa puteti sa vorbiti deschis unul cu celalalt…
Raluca Irimie
mai 26, 2012 @ 8:34 pm
Multumesc pentru toate urarile si gandurile bune! Vroiam sa incep cu asta, dar m-am scufundat in ganduri si mi-am pierdut politetea…
SB
mai 27, 2012 @ 7:40 pm
Dragă Albinuța,
De ce încerci tu să te apropii de soțul tău prin comunicare verbală dacă el are mereu impresia că ce spui nu e bine?
Se zice că și tăcerea e un răspuns. Sau că și prin mai puține cuvinte poți transmite ce gândești.
De ex, seara, când vă culcați, dacă îl vezi că e obosit tare, apropie-te de el, pune capul pe pieptul lui și mâna în jurul corpului lui (ca și când l-ai lua în brațe) și încearcă să-i observi reacția. Poate el, de obosit ce e, fie o să fie surprins de reacția ta și o să te lase să adormi pe el, fie de obosit ce e o să-i fie lene să te dea la o parte, fie … cine știe… oricum, nu cred ca ar raspunde agresiv la un gest tandru, care nu e expirmat în cuvinte. Dacă el se culcă cu spatele la tine, tu apropie-te ușor de el și ia-l în brațe, să adoarmă cum ar veni în brațele tale…
Când vine de la serviciu, întâmpină-l zâmbind și întreabă-l dacă îi e foame sau daca e obosit tare (chiar dacă tu știi că este, dar îl bagi in seamă iar pt barbați contează)
Cred că e foarte important să-i câștigi încrederea în gesturile tale tandre, ca apoi, după un timp, să incepi să prinzi curaj să-i spui foarte delicat ce te deranjează la el. Sau poate va începe să-și dea și el seama…
Numai bine îți doresc, ești o persoană superbă! Chiar dacă nu te cunosc personal dar ești tare deosebită! 🙂
Albinuta
mai 28, 2012 @ 8:23 pm
Multumesc doamna Raluca ,foarte folositoare cuvinte ,multumesc sipentru adresa insa nu prea i-mi este de folos deoarece nu sunt singura care intru pe adresa mea (mai intra si sotul ),deci nu as avea unde primi un eventual raspuns
Multumesc SB cu mentiunea ca precis nu sunt asa cum crezi
Raluca Irimie
mai 29, 2012 @ 5:51 am
Bine, Albinuta! M-am tot gandit la tine in ultimul timp. Dar sunt mai multe lucruri de aflat de la tine:
1. Sotul tau e violent fizic sau verbal cu tine? Pe o scala de la 0 la 10, cam cat de urate sunt pornirile lui? (10 fiind foarte intense)
2.Frica e generata de faptul ca ai sa treci prin experiente negative ca cele de pana acum? Sau pur si simplu, ai o retinere in a spune in general ce te deranjeaza?
3. Tu ai o contributie pentru faptul ca sotul tau rabufneste urat? daca da, ai fi ceva de facut? Ai putea sa faci ceva concret in sensul asta? Ce anume?
4. Ai incercat sa il iei de mana si sa mergeti la un duhovnic, cu care sa vorbiti amandoi? E cineva din jurul tau dispus sa va asculte pe amandoi? Poti sa te aliezi cu o persoana de incredere, care sa aiba oarecum autoritate in fata amandurora?
5. Poti sa gasesti un tipar in felul cum relationati voi doi (tu si sotul)? Un cerc vicios? Dupa puterile tale, poti sa intrerupi acest cerc, macar in cateva puncte?
Nu trebuie neaparat sa raspunzi la toate intrebarile in scris. Unele raspunsuri poate sunt mai potrivite pentru tine sa nu le pui public, unele poate vor fi mai usor de spus. Important e ca tu sa ajungi sa iti explici anumite lucruri si sa spargi undeva spirala in care v-ati pierdut.
Albinuta
mai 29, 2012 @ 6:59 am
Doamne ajuta,multumesc mult de tot doamna Raluca ca doriti intr-un fel sau altul sa dati o mana de ajutor ,despre intrebari o sa incerc sa raspund cat mai pe scurt,sincer nu ma asteptam ca cineva sa fie atat de preocupat de problemele mele (Dumnezeu sa va rasplateasca )
1.O sa raspund la aceasta intrebare facand putin comparatie intre sotul meu si tatal meu adica ceea ce am trait in copilarie ,violenta consta mai mult verbal iar pe aceasta scala as putea spune undeva intre 6 si 7
2.Nu as putea spune de unde pleaca neaparat insa apare atunci cand vad ca consuma prea mult alcool,poate fii frica de aceste persoane in general sau poate sa fie frica din copilarie din ceea ce am trait atunci ,sau din felul in care se manifesta sotul meu cand este baut
3.Da este ceva care il deranjeaza insa cu siguranta nu se poate renunta la aceasta insa-si dumneavoastra a-ti spus in acest articol ca este primul pas pentru a ne apropia de cei din jurul nostru.Mai sunt si altele pe care in masura in care pot sa fac ceva pentru remedierea acelor probleme caut solutii ,cer sfat de la parintele duhovnic uneori se rezolva mai repede alteori este un proces mai lung care de cele mai multe ori trebuie tratate cu multe intelepciune ,rabdare ,finete care eu personal nu le am totdeauna la indemana
4.La parintele duhovnic merg deocamdata mai mult doar eu ,sotul merge camo data cel mult de doua ori pe an,si nu ,nu stiu pe cineva care ar putea sa ne fie aliat
Raluca Irimie
iunie 1, 2012 @ 7:14 pm
pt Albinuta: Eu am inteles in felul urmator: frica ta se leaga de felul in care se comporta cu tine cineva care bea.
1.Sotul tau ar vrea ca lucrurile intre voi sa fie ok?
2 El din ce cauza bea? Ce crezi ca vrea sa compenseze prin bautura?
Momente de intimitate aveti? Cand sa va tineti in brate, sa vorbiti despre diverse? Daca da, eu as incepe de aici. Poate ca ar fi cel mai nimerit moment sa ii spui cat de mult te afecteaza cand tipa la tine, sau te insulta. Spune-i ca il intelegi ca e tulbure in momentele acelea, dar ca efectele asupra ta ar fi …… Si ca ti-ar placea foarte mult sa va faceti timp sa faceti activitati impreuna. Daca ii place sa pescuiasca du-te cu el la pescuit, daca vrea plimbare, du-te la plimbare. Gaseste activitati care sa va angajeze pe amandoi si care sa fie ok si pentru el, sa ii creeze o stare relaxata, pozitiva. Fara asa ceva nu puteti reconstrui o relatie. Aminteste-i din cand in cand ce bine era intr-o vreme (parca asa imi aduc aminte, ca in prima parte a casniciei era bine, dar te rog sa ma ierti daca ma incurc). Aminteste-i momente din trecut cand erati mai fericiti, mai uniti. Spune-i ca tie iti lipsesc momentele acelea si ca ti-ar placea sa se indrepte lucrurile intre voi.
Ai putea sa ii spui lucruri asemanatoare? Parca ziceai ca si la capitolul acesta ai dificultati. Daca ar fi mai confortabil pentru tine, scrie-i cate un bilet, o data pe saptamana, sau la ce interval consideri tu. Pune accent pe lucrurile pozitive, care au ajutat sa construiasca relatia. Pentru el, ca barbat cu vicii, conteaza mult mai mult sa auda lucruri pentru care il apreciezi, l-ai apreciat etc.
Propune-i un joc: pentru ca tu nu iti doresti ca voi sa ajungeti sa va certati, deseneaza pe o foicicica un semafor si pune-o la indemana. Propune-i ca in momentul in care va certati, sa folositi imaginea. Opriti-va intotdeauna inainte sa fie rosu. Opreste discutia cand e galben si luati o pauza ca sa va linistiti. Asta de obicei functioneaza bine cu oameni foarte impulsivi sau violenti. Poate va merge si la voi. Evita sa il provoci dupa ce a baut si incearca, pe cat posibil sa aveti cat mai multe momente de intimitate autentica si de comunicare autentica.
Copii aveti? Chiar nu mai tin minte asta, iarta-ma!
Albinuta
iunie 1, 2012 @ 8:07 pm
Multumesc doamna Raluca pentru tot ceea ce faceti pentru familia noastra ,o sa incep prin a va spune ca avem doi copii un baiat de 15 ani si o fetita de 8 ani,deoarece doresc sa inbunatatesc relatia dintre noi,incerc pe cat pot unele din ceia ce a-ti spus dumneavoastra insa sunt constienta ca s-ar puta face insa foarte multe insa raman doar la faza de gandire (a mea ).Apoi ca sa avem mai multe momente de intimitate autentica cred ca ar trebui cunva sa rezolv problema cu frica pentru ca alfel nu putem vorbi prea des de asa ceva
Despre comunicare autentica ce pot sa spun a fost un moment cand nu prea comunicam ,acum incetul cu incetul mai prind curaj si sunt zile in care reusesc sa spun ce doresc ,cum as vedea rezolvarea problemei respective ,stabilim cate ceva insa sunt constienta ca sunt destul de putine
Raluca Irimie
iunie 4, 2012 @ 12:28 pm
In primul rand cred ca ar trebui sa actionezi in asa fel incat copiii sa fie feriti, sa nu fie pusi in situatii dificile, conflictuale. Fata de ei aveti cea mai mare raspundere.
Nu e nevoie sa incerci multe, pentru ca si o schimbare prea brusca poate sa faca rau. Incearca sa vezi ce i-ar fi lui mai aproape, ce ar putea/ati putea face impreuna ca el sa se inmoaie. Incepe de la mic la mare. Iar comunicarea prin bilete am testat-o chiar si pe propria piele, cand din neputinta mea, sau chiar lipsa de timp, nu reuseam sa comunic cu sotul meu unele lucruri importante, sau dureroase.
In prezent, am primit o propunere de la o colega, sa incepem si la Sibiu un grup de suport pentru persoanele depresive. Daca iti e aproape Sibiul, si ai vrea sa ne vedem intr-o buna zi, am sa te tin la curent cand am sa ajung in zona.
Curaj, Albinuta si perseverenta! Aminteste-ti de fiecare data cand te temi de ceva, ca esti fiica Lui Dumnezeu si ca El nu te va abandona!
Albinuta
iunie 5, 2012 @ 9:06 am
Multumesc doamna Raluca pentru tot ,de asemenea multumesc tuturor ca a-ti dat dovada de intelegere (stiu ca nu a fost prea usor ),spun toate acestea deoarece sunt constienta ca nu a fost chiar modul cel mai corect de a-mi rezolva problemele ,iertare
Ana
iunie 5, 2012 @ 5:10 pm
Am urmarit si eu comentariile de aici si in mod special mi-a placut ultimul comentariu legat de copii [i]”In primul rand cred ca ar trebui sa actionezi in asa fel incat copiii sa fie feriti, sa nu fie pusi in situatii dificile, conflictuale.”[/i]
E greu sa indrepti un adult mai ales daca este dependent de alcool. De cele mai multe ori se intampla ca femeile incearca sa faca pe plac sotului, uitand oarecum de educatia copiilor si mai ales de expunerea copiilor la certuri. E aproape imposibil sa feresti copiii de eventualele conflicte. Cred ca in astfel de situatii mama trebuie sa le citeasca copiiilor din vietile sfintilor. Poate exista si alte metode, dar asta o simt cel mai aproape de noi ortodocsii. Nici o alta credinta nu se poate bucura de astfel de povestiri, curate si adevarate. In momente grele din viata, o amintire din povestirile din viata sfintilor, ridica copilul din orice deznadejde sau frica. D-na Raluca, corectati-ma daca gresesc.
Raluca Irimie
iunie 5, 2012 @ 5:42 pm
Cred ca pentru un copil de 15, respectiv 8 ani, e traumatizant sa vada in mod frecvent certuri in familie, avand in vedere ca persoanele in stare de ebrietate, din cauza ca le este afectata auto-cenzura rationala. Pornind de la ipoteza „e aproape imposibil sa feresti copiii de eventualele conflicte”, e ca si cum i-am pune in gura lupului. Cred ca Albinuta, doamna Cristina, stie din proprie experienta ce impact poate avea contactul cu o astfel de persoana, mai ales la o varsta frageda. Mai cred ca e o mama care vrea din tot sufletul ca proprii ei copii sa nu treaca prin experientele prin care a trecut ea.
Sunt mai multe modalitati sa nu te certi cu sotul/sotia, cand copilul se ascunde sub masa, plangand. Cearta nu incepe la cu intensitate maxima, ci ajunge la intensitate maxima. daca vezi ca se inflameaza lucrurile, poti sa trimiti copiii in alta camera, poti sa iesi sa te certi in ograda, poti sa eviti cearta neraspunzand certaret … E chiar posibil, nu in toate situatiile, dar e posibil. In functie de context, in marea majoritate a cazurilor se pot gasi solutii. Un copil de 8 ani nu stiu cat va intelege din cearta parintilor, dar la nivel emotional nu ramane stana; iar pe viitor va aprecia mai mult ca ai incercat sa il protejezi, chiar daca uneori nu reusesti, decat daca te resemnezi ca asa stau lucrurile. Macar la nivel de intentie conteaza.
Va apreciez pentru felul optimist de a vedea lucrurile, dar eu prefer sa fiu mai „profilactica”.
A da exemple din vietile sfintilor e indicat nu doar in situatia aceasta, dar consider ca in acest caz, fara ca acel copil sa vad intentia parintelui de a-l proteja, sau fara sa fie protectie, nu e suficient. Consider ca nu am ajuns noi la nivelul acela, sa nu fie nevoie sa ne hranim pentru ca ne hranim cu Duh de la Dumnezeu. Consider ca suntem responsabili unii de ceilalti, iar resemnarea in a ajuta e aproape echivalent cu o crima.
M-am lungit. sa ma iertati, va rog!
Ana
iunie 5, 2012 @ 6:34 pm
Adevarat ce scrieti.
Eu nu ma refeream la situatia Albinutei ci in general. Toata tara se confrunta cu astfel de situatii. Vorba buna, evitarea conflictului nu face decat [i]aprinderea[/i] spre mai multa duritate. Depinde totusi de la caz la caz. Putini sunt barbatii care dupa ce consuma alcool merg la somn. Privesc realist asta. Insa pentru ca suntem pe un blog de credinta, si pentru ca subiectul este legat de nadejdea in Dumnezeu in relatiile cu ceilalti, am scris despre povestirile din vietile sfintilor.
Oricat ar incerca o mama sa protejeze un copil din fata unui tata alcolist, nu v-a reusi sa-l fereasca de o teama continua. O teama care o sa se reflecte in viata lui de adolescent si mai tarziu de adult.
Inteleg si simt ca in astfel de situatii deja nu ne mai luptam cu o patima, ci cu demonul patimii. Parintii bisericii ne spun ca fiecare patima are un demon. Stim si noi asta fara dubiu. De aceea cred ca in afara de acele mici ajutoare care pot fi date prin vorba buna, cuvinte scrise, atentii etc, avem nevoie de tot ce ne invata biserica. Copiii au nevoie de modele puternice si din toate timpurile cele mai puternice modele au fost din vietile sfintilor. Atunci cand copiii ajung sa inteleaga in sufletul lor credinta ortodoxa, isi pot iubi tatal alcolist fara nici o teama. Altfel teama se instaleaza cu toata protectia mamei.
Cum e protejat acel copil cand mama nu este acasa si tatal vine beat?
Raluca Irimie
iunie 5, 2012 @ 8:14 pm
Nu as spune ca evitarea conflictului poate sa cresca tensiunile din discutie. De multe ori, cel agresiv cedeaza, pentru ca nu are cu cine sa se certe. Eu ma refeream in mod special la situatia Albinutei, pentru ca am incercat, dupa priceperea mea, sa ii dau niste sugestii.
Din punctul meu de vedere, vazand una alta pana acum, copilul trebuie (nu e de preferat, ci chiar trebuie) protejat. Poate ca ramane cu o teama, dar nu i se va zdrobi increderea in oameni, vazand ca tatal e agresiv si persecutor, iar mama nu face nimic sa il apere. Unul din parinti ii va „darui” teama, iar celalalt ii va „darui” neincredere.
Un copil de cativa ani nu e suficient format sa poata face fata unor astfel de experiente, care vrand, nevrand, sunt destul de frecvente. Iar plecand de la ideea ca fiecare patima are un demon, cum poate fi lasat un copil in fata unui demon? Adica un adult responsabil, nu ar trebui sa faca tot ce e omeneste posibil pentru ca acel copil sa fie ferit cat mai mult? E ca si cum am lasa copii sa se uite la porno si altele, pentru ca asta e, demonul curviei vietuieste printre noi.
Nu am sustinut ca scrierile despre vietile sfintilor ar fi nule, ci dimpotriva, dar cum poate cladi cineva fara un fundament? Fara o fundatie cat de cat stabila? Daca acel copil e traumatizat, credeti ca va avea el deschidere spre lecturi? Cand traieste in teroare, abuzat fiind, va avea el putere, din fiinta lui micuta, in acele momente?
Nu vreau sa interpretati ca fiind o jignire, dar am intalnit cazuri de copii abuzati verbal, fizic, emotional, sexual, care au ramas singuri in fata acestor fapte. Au uitat si de Dumnezeu, pentru ca nu a fost cineva alaturi de ei sa le aminteasca de faptul ca nu sunt singuri. daca un adult are momente de slabiciune, un copil, care nu are atatea resurse (de intelegere, de reglare emotionala etc) ar putea sa iasa nesifonat?
Daca tatal e alcoolic, si e abuziv in relatie cu propriul lui copil, ar trebui luate alte masuri – copilul sa aiba program prelungit la scoala, sa mearga la un centru after-school pana ce mama va veni dupa el. Ar putea fi implicati bunicii, daca ei mai sunt, sau alte rude, institutii. Solutii sunt, daca intr-adevar se doreste asta, iar ca adulti, avem o mai mare responsabilitate fata de copii decat fata de alti adulti. Si e injust sa stai cu mainile incrucisate sa spui ca va invata cu timpul sa treaca peste. Iisus nu a venit sa stea cu mainile incrisate in timp ce noi toti mergeam in iad, in acele vremuri. El a suferit pentru noi, s-a sacrificat, a incasat multe.
Solutii sunt, in marea majoritate a cazurilor. Iar daca nu, copilul va vedea macar intentiile si asta il va conta pentru el. sa ramai indiferent e ca si cum ti-ai aduce propria contributie la ce i se intampla copilului, indiferent al cui este; iar asta, credeti-ma, e foarte raspandita, din pacate.
Ana
iunie 6, 2012 @ 5:13 am
Da, sunt de acord cu dumneavoastra. E bine sa se actioneze in protejarea copiilor.
[quote]Iar plecand de la ideea ca fiecare patima are un demon, [u]cum poate fi lasat un copil in fata unui demon?[/u] [b]Adica un adult responsabil, nu ar trebui sa faca tot ce e omeneste posibil pentru ca acel copil sa fie ferit cat mai mult?[/b] E ca si cum am lasa copii sa se uite la porno si altele, pentru ca asta e, demonul curviei vietuieste printre noi. [/quote]
Cat de clar spus.
[quote]Solutii sunt, in marea majoritate a cazurilor. Iar daca nu, copilul va vedea macar intentiile si asta il va conta pentru el.[/quote]
Asa este. Numai daca sotii nu au in spate ani multi de casnicie si astfel patima sa fie deja trecuta la nivel de obisnuinta.
Boitos
iunie 6, 2012 @ 11:12 am
Probabil ca nu trebuie sa intru in discutie, dar totusi nu ma pot abtine sa nu intervin, mai ales cand vad ca cineva poate are nevoie de un sfat.Nu neaparat sa il urmeze, dar macar poate ca ceva il ajuta.Si de la mine putin, de la altul inca ceva , si poate ca va iesi din situatie.
In primul rand copii, familia trebuie protejata de tata.Doar el este capul familiei.Cand acest din diverse pricini ( nu neaparat patimi, ci poate fi si ceva problema medicala) nu mai reuseste sa apare familia, eu cred ca mamei ii revine acest lucru, sau aceasta responsabilitate.Altfel am fi mai rau ca si animalele.Acestea isi apara puii cu orice pret, in special mama, isi apara puii chiar de tata lor.
Deci in aceasta situatie eu zic ca Albinuta sa faca bine sa puna mana pe curaj, incredere in Dumezeu ca va reusi, si sa nu se lase injosita si jignita.Problema este ca copii vad, si mai ales simt cand parintii nu se inteleg.
Te poti duce in alta parte sa te certi, sau sa plece in camerele lor, ca ei tot simt acest lucru.
Si sa incerce sa isi apere copii de tatal lor.Daca ar fi numai jigniri pe copii poate ca nu ar fi tare mare problema, dar sa nu fie si batai ca atunci e mai rau.
Apoi in al 2-lea rand: lunile trecute am intrebat pe un preot, pt cineva, cum sa procedeze si ce sa faca.Situatia nu este la fel cu a Albinutei, dar exista destula de multa violenta verbala, si acuzatii nefondate.
Acesta mi-a spus printre altele: daca acuzatiile nu sunt fondate sa nu isi bata capul victima, daca agresorul injura si bleastama si bate din gura mult, sa il lasa in pace sa vorbeasca cate vrea.
A spus victima si agresor, si mi s-a parut ciudat ca preotul m-a bagat pe un teren psihologic, unde nici ca nu ma gandeam sa discut cu el asa ceva.Mi-a mai spus ca daca nu exista victima nu va exista si agresor.Agresorul dupa ce vede ca a prins curaj si isi fixeaza o victima , numai pe ea isi varsa nervii.
Deci daca afisezi frica (eu cred ca sotul tau stie acest lucru deja), atunci te va vedea ca un ,,sac de box” unde isi varsa nervii.In primul rand joaca tu putin teatru, nu lasa sa se vada ca tii frica, esti ingozita, ca iti pasa de ce zice el.Fi curajoasa, nu te lua la harta cu el, lasa-l sa ii treaca nervii, nu raspunde la orice zice ,pt ca el nu este capabil atunci sa se controleze.
Mama mea mi-a spus candva ceva: niciodata sa nu iti fie frica de cineva sau de ceva.
Desi poate ca mie imi tremura stomacul de frica , sau am emotii groznice, nu las ca cel din fata mea sa le vada.Nu vreau ca cel din fata mea sa se foloseasca de mine , pt ca niciodata nu se stie cand cel dinainte se transforma in agresor.Si dupa ce faci asta de mai multe ori ajungi chiar tu sa crezi ca ai o rezerva de curaj inepuizabila.
Asa ca si curaj, nu te lasa injosita, tu si copii tai, mai ales ei care sunt mai presus de casnicia voastra acum.Ei trebuie sa creasca normal, curajosi ( curajul il iau de la tine, din diverse situatii ).
Asa, ca la lupta.Eu mai bine mor pe campul de lupta, decat sa stiu ca nu am incercat ceva , pana nu e prea tarziu.
Boitos
iunie 6, 2012 @ 11:19 am
Si pana la urma se consuma f. mult alcool in tara noastra.Si majoritatea ajung la dependenta de f tineri. De acolo se ajunge prima data la violenta verbala, apoi la violenta fizica.
Raluca Irimie
iunie 6, 2012 @ 11:46 am
Bine punctat, Simona! Chiar va invitam sa va expuneti parerile. Avem toti ceva de invatat in acest fel. Copiii simt cand sunt tensiuni in familie, dar e mai putin nociv sa ramana la stadiul de simtit, decat sa vada realmente cum se deruleaza lucrurile intre parinti. Foarte bine punctat cu victima si agresorul, foarte bine atins subiectul „datoria barbatului de a proteja familia”. E extraordinar sa aveti atatea resurse incat sa fiti dispusa la sacrificiu pentru binele altora.
Ati atins un subiect destul de sensibil si destul de greu de dezbatut: cum ne crestem copiii ca ei sa isi imbratiseze rolurile in viitoarea familie. Eu am vazut multe mame, care avand un singur copil, baiat, in acest caz, il cocoloseau atat, incat ajungea adolescent si nu stia nici sa faca o omleta; cum s-ar putea descurca el ca lider in familie? Mamele sunt responsabile atat de soarta copiilor pe viitor, a viitorilor nepoti, cat si a femeilor care se vor casatori cu fiii lor.
Sunt multi parinti care fiind confruntati cu dorinta copiilor lor adulti de a se casatori, spun „mai ai vreme, mai traieste-ti viata”, care nu realizeaza pericolele inspre care isi imping copiii.
Albinuta
iunie 17, 2012 @ 2:13 pm
Doamne ajuta ,desii cu o oarecare intarziere multumesc tuturor
Albinuta
iulie 29, 2012 @ 9:30 am
V-as ruga foarte mult doamna Raluca sa ne anuntati cand ajungeti la Sibiu,cine stie poate reusim sa ajungem si noi(eu impreuna cu sotul),cred ca ar fii de mare folos aceasta intalnire ,multumwsc mult pentru tot ajutorul dat pana acum
Raluca Irimie
iulie 31, 2012 @ 7:58 pm
Draga Albinuta,
Am fost plecata din tara 2 saptamani intr-un proiect pentru persoane cu dizabilitati si din cauza asta mi-am cam amanat ce imi propusesem sa incep din august in Cluj si in Sibiu. Sper ca pana in toamna sa fac toate demersurile necesare. Am sa va anunt, desigur! Daca va pot fi de folos pana atunci, cu cel mai mare drag.
Albinuta
august 1, 2012 @ 5:50 am
Multumesc mult doamna Raluca
Albinuta
august 8, 2012 @ 5:03 am
Doamne ajuta ,iertare ca apelez din nou la dumneavoastra doamna Raluca insa cred ca ar fii de ajutor un articol(atunci cand timpul va permite ) despre felul in care am putea sa comunicam (nu doresc o reteta sau bagheta magica care sa rezolve totul in cateva ore ),ma gandesc ca poate sunt cateva reguli (sau pasi) care in timp sa ajute la o mai buna comunicare .
Multumesc frumos