Religia in scoala este indoctrinare?
De ani buni suntem martorii unei polemici interminabile cu privire la legitimitatea prezentei orei de religie in scoli. Motivul des invocat este cel al laicitatii statului care automat trebuie sa excluda orice forma de invatamant religios in scoala. Dar intrebarea se pune asa: un stat laic trebuie sa fie lipsit de un fundament moral?
Credita crestin-ortodoxa asimilata in ora de religie, pe langa partea ei sacramentala, este cea care apara si invata cea mai inalta forma de morala, fiind vocea care te indeamna la iubire, la adevar. “Moralitatea” lumii te indeamna la egoism, la calcarea in picioare a orice iti iese in cale pentru a-ti atinge scopurile, la libertinajul care duce la primitivism si salbaticie specifica junglei. Asa am ajuns sa avem copii care nu-si mai respecta parintii….copii vulgari, rebeli si anti-sociali. Acesti copii nu sunt fiii invataturii crestine ci robii unora care creeaza un tipar antisocial si rupt de realitate caruia tinerii ii cad prada prin ademenitorul concept de „ajustare” a moralei in functie de preferintele si gusturile proprii.
Inainte de a avea o criza economica, am avut si avem o criza morala, o criza care a facut ca fiecare sa isi urmareasca interesele lumesti, o criza care a facut ca omului sa ii lipseasca increderea de a rezolva lucrurile si fara spaga, o criza in care multi oameni au urmarit doar banii, fericirea pamanteasca si consumismul prin care aceasta amageste.
Dar argumentul potrivit caruia religia ar indoctrina este pueril si nu are trecere nici macar in randul celor ce il sustin la suprafata. Exista intradevar probleme de adaptare si de metodologie deoarece scoala a fost privata de invatamantul religios timp de 40 de ani iar adaptarea nu se face de pe o zi pe alta ci in timp. Insa credinta crestin-ortodoxa face parte din identitatea noastra, este parte din neamul nostru, asadar nu putem in numele unei globalizari haotice sa calcam peste identitatea noastra, deoarece este esential sa stie fiecare cine este, de unde vine si unde se duce. Daca nu stii aceste lucruri esentiale atunci ti-ai pierdut identitatea si nu esti decat un nume intr-un act, o frunza in vant si nu o persoana.
Invatamantul obligatoriu are un trunchi comun de materii, iar a exclude invatamantul religios inseamna a exclude o parte din cunoastere doar pentru ca unora nu le convine decat tipul de cunoastere materialista, adica cea fara Dumnezeu. Atunci unde mai este libertatea mult trambitata a ateilor, daca se priveaza pe ei insisi, dar si pe altii de langa ei, sa priveasca doar pe orizontala desi exista si o dimensiune verticala?
Anii comunismului si influentele occidentale au facut sa ne pierdem insasi identitatea noastra si locul nostru in aceasta lume. Societatea ne condamna la a fi doar niste mase de consum pentru a misca economia dar astfel ne pierdem esenta noastra de fiinte rationale si devenim niste masinarii vorbitoare. Necunoasterea lui Dumnezeu ne face robi ai unei lumi lipsite de sens, robi carora le este interzis sa aspire la inaltimi mai mari decat dicteaza plafonul societatii seculare.
Dar libertatea e numai in adevar “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”(Ioan 8:32). Iar adevarul te conduce la viata vesnica prin Iisus Hristos. „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17:3)
Insa aceste lucruri nu pot fi intelese de oamenii care traiesc doar pentru ei si doar pentru a consuma.
(Dani Ciorca)
Filofteia
mai 29, 2010 @ 2:24 pm
Bun articolul, sunt multe de comentat, dar ma rezum la atat: e pacat cum se spala creierele copiilor nostri….
Laura-optimista
mai 29, 2010 @ 4:58 pm
Aşa este, sunt de acord cu necesitatea educaţiei creştine în şcoli şi mai ales în licee, pentru că noi, cei aflaţi la vârsta adolescenţei, căutăm modele autentice, dorim şi avem nevoie să cunoaştem sensul vieţii şi să ne formăm o concepţie corectă de viaţă, care să satisfacă cele mai înalte aspiraţii ale sufletului nostru.
Noi, cei credincioşi, înţelegem că studierea religiei în şcoli este absolut necesară pentru elevi(sunt elevă, ceea ce înseamnă că pot exprima o opinie destul de avizată), deoarece comuniunea cu Dumnezeu reprezintă sensul existenţei, unicul drum spre adevărata fericire. Cu toate acestea, fiindcă necredincioşii, care ar dori eliminarea orei de religie din învăţământul laic, nu înţeleg necesitatea credinţei şi consideră că Dumnezeu n-ar exista, voi încerca să menţionez câteva argumente în favoarea educaţiei religioase, pornind de la raţionamentul specific adversarilor credinţei.
Potrivit celor lipsiţi de credinţă, învăţământul trebuie să fie în totalitate obiectiv, iar educaţia religioasă i-ar constrânge pe elevi să accepte credinţa creştină. În opinia mea, acest argument poate fi foarte uşor combătut, deoarece învăţământul din România NU este obiectiv, ci prezintă o viziune despre lume străină de învăţătura Bisericii noastre, pe care elevii sunt determinaţi(evit să spun chiar că sunt constrânşi, pentru că n-aş vrea să exagerez) s-o accepte, să şi-o asume. Astfel, în manualele şcolare se promovează o încredere absolută în ştiinţă, iar dogmele credinţei sunt relativizate. Atunci când prezintă o teorie ştiinţifică, autorii manualelor noastre utilizează cuvinte, prin care se indică certitudinea(„a demonstra” etc.). De asemenea, în aceste cazuri, modul de formulare arată clar că „adevărurile ştiinţifice” sunt incontestabile(„s-a demonstrat ştiinţific faptul că”). În schimb, atunci când un manual de istorie, de filosofie sau de alte discipline laice tratează o problemă legată de credinţă, formularea ideilor este rece şi obiectivă(„în religia creştină, se consideră că”, „ucenicii lui Iisus din Nazareth au proclamat faptul că El a înviat”). Aceste moduri de a formula adevărurile de credinţă pot fi considerate „obiective”? Evident, întrebarea este retorică.
Din acest motiv, consider că elevii, fiind neinformaţi în privinţa religiei şi excesiv de informaţi cu privire la ştiinţele lumii acesteia(care sunt utile într-o oarecare măsură), riscă să se îndepărteze de credinţă în necunoştinţă de cauză, cunoscând doar perspectiva contrară religiei. Mi s-ar putea obiecta faptul că ştiinţa nu este contrară religiei, deoarece studiază lumea creată de către Dumnezeu. Aşa este, dar în manualele şcolare(chiar şi în cele de clasa a V-a) teoria evoluţionistă este prezentată într-un mod destul de convingător, iar alte concepţii filosofice ateiste sunt studiate la diferite discipline: limba română, filosofie etc. Prin aceste obiecţii, n-aş vrea să acuz sistemul de învăţământ, de care am beneficiat atâţia ani, de ostilitate faţă de religie. Este logic, de pildă, ca în cadrul orelor de limba română să se studieze atitudinea dubitativă(„între credinţă şi tăgadă”) a poetului Tudor Arghezi faţă de credinţa în Dumnezeu; este necesar ca, în cadrul orelor de filosofie, elevii să studieze concepţia lui Nietzsche, conform căreia „Dumnezeu a murit”. Deşi aceste atitudini faţă de credinţă sunt profund incorecte şi dăunătoare pentru evoluţia spirituală a unui adolescent, ele nu ar putea fi eliminate din programă, deoarece sunt incluse în istoria filosofiei, arată evoluţia gândirii umane şi trebuie măcar menţionate, pentru ca elevii să îşi formeze o cultură generală bogată. Cu toate acestea, dacă aceste concepţii necreştine sunt studiate, iar perspectiva creştină asupra vieţii ar fi desfiinţată din învăţământul gimnazial şi liceal, elevii, cunoscând o singură perspectivă asupra existenţei, ar fi lipsiţi de şansa de a-L descoperi pe Dumnezeu, iar învăţarea acestor teorii străine de creştinism n-ar mai fi pentru ei un mod de îmbogăţire a cunoştinţelor, ci un obstacol în calea cunoaşterii lui Hristos. Repet, noi, credincioşii, înţelegem ce înseamnă pentru un tânăr lipsa comuniunii cu Dumnezeu, dar eu încerc să dau aceste argumente în speranţa de a putea convinge măcar pe un singur susţinător al secularizării educaţiei de necesitatea studierii religiei. De aceea, gândesc că trebuie să insistăm pe argumentele acceptate de către ei. Ei susţin că învăţământul trebuie să fie obiectiv? În acest caz, trebuie să le demonstrăm că fără religie învăţământul nu ar mai fi deloc obiectiv, deoarece elevii nu ar putea cunoaşte perspectiva creştină şi neavând alternative, ar crede în ideologiile, pe care le studiază cel mai mult: indiferentism religios, dogmatism ştiinţific. Suntem învăţaţi la toate materiile despre necesitatea democraţiei şi a integrării în Uniunea Europeană. Desigur, democraţia este regimul politic, ce ne garantează drepturile şi libertăţile naturale(inclusiv libertatea religioasă), fiind opus regimurilor autoritare şi totalitare. Am spus bine lecţia? 🙂 Am scris acea frază din convingere, dar… faptul că suntem învăţaţi să preferăm un anumit regim politic nu este o dovadă de subiectivitate? Sigur că democraţia este necesară, dar dacă am lua în considerare raţionamentul adversarilor învăţământului religios, ar trebui să decidem ca toate lecţiile despre democraţie, toate orele de educaţie civică să fie eliminate, pentru a se putea crea un sistem de învăţământ „obiectiv”. Un asemenea raţionament ar fi ilogic? Desigur, dar incomparabil mai ilogică este ideea, potrivit căreia religia nu mai trebuie studiată, fiindcă ar propune o atitudine subiectivă. Dacă necesitatea studierii şi asumării de către elevi a valorilor moderne(libertate, democraţie, toleranţă etc.) nu poate fi contestată, deşi se realizează în mod subiectiv, atunci cu mult mai mult studierea învăţăturii de credinţă şi a valorilor morale creştine are o importanţă covârşitoare pentru dezvoltarea personalităţii unui adolescent aflat la vârsta căutărilor şi a întrebărilor existenţiale, al căror răspuns se găseşte doar în învăţătura Aceluia, care este Adevărul absolut şi Lumina lumii.
Un alt argument, prin care s-ar putea contracara ideea obiectivităţii învăţământului poate fi considerat punctul de vedere al renumitului istoric român Neagu Djuvara, potrivit căruia o atitudine total obiectivă nu poate exista decât în ştiinţele exacte.
Aş mai avea câteva întrebări pentru promotorii decreştinării învăţământului(să-mi fie iertat limbajul, dar aceasta se urmăreşte, iar argumentele invocate de către aceste persoane sunt doar pretexte): atunci când unii domni profesori de biologie ne învaţă că ne putem începe viaţa sexuală din adolescenţă(dacă ne „protejăm” împotriva anumitor boli), sunt obiectivi, sau promovează idei contrare moralei creştine? Aştept răspunsul, deşi cred că cei lipsiţi de credinţă nu prea sunt preocupaţi să intre pe site-uri creştine, din păcate. 🙁
Aşadar, în opinia mea, necesitatea studierii religiei în şcoli(în special în învăţământul gimnazial şi liceal) este evidentă, deoarece elevii, pentru a-şi forma în mod liber o concepţie de viaţă, trebuie să aibă posibilitatea de a alege între mai multe alternative, iar în această perioadă a pluralismului religios, unica perspectivă, asupra căreia adolescenţii nu sunt informaţi este cea creştină, pe care noi o mărturisim drept unica adevărată, fiind revelată de către Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Pentru a li se oferi elevilor şansa de a avea o relaţie de iubire cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu sfinţii Săi, pentru a se reduce rata de delicvenţă a adolescenţilor, pentru a fi promovată în societate o atitudine morală şi respectul pentru valorile moderne însuşite de societatea noastră(care sunt, de fapt, valori creştine, revendicate de către noi, cei stăpâniţi de atât de mult orgoliu), ora de religie din şcoli trebuie să existe în programa şcolară obligatorie(nu doar în lista cursurilor opţionale) şi să se desfăşoare cu seriozitate, la fel ca orice altă disciplină, acordându-i-se importanţa cuvenită. Studierea valorilor creştine(libertatea, respectul faţă de drepturile celorlalţi etc.) va fi inutilă, zadarnică, dacă Domnul Iisus Hristos, Întemeietorul acestora va fi tăgăduit, sub pretextul laicităţii învăţământului.
Nădăjduiesc ca aceste cuvinte ale noastre, publicate sub formă de articole şi de comentarii pe site-urile creştine să fie de folos Bisericii, atunci când se va mai pune în discuţie existenţa educaţiei creştine în şcoli.
Doamne-ajută!
RDF
mai 29, 2010 @ 6:25 pm
Omule, cand te stii bolnav cu trupul, mergi la medci, nu? Dar daca te stii bolnav sufleteste, de ce nu cauti Cele Sfinte???Pentru ca nu stii unde sa le cauti???…Din pacate, multe ore de Religie s-au taiat din orarul multor elevi, fiind un fapt ingrijorator, caci „societatea” ne creste ca pe niste pasari mancatoare de starv, iar nu ca pe niste vulturi ce sa-si apere puii sai…Macar ora de Religie sa fie ora in care ne inaltam sufletele si simtirile!!!
Adrian
mai 30, 2010 @ 6:19 pm
Da, un articol interesant. As dori totusi sa intreb in baza celor scrise in acest articol, si anume – Credita crestin-ortodoxa asimilata in ora de religie, pe langa partea ei sacramentala, este cea care apara si invata cea mai inalta forma de morala …, CE SE INTAMPLA CU COPIII CARE NU SUNT CRESTINI APARTINATORI BISERICII ORTODOXE? Si acestia sunt crestini, dar poate apartin uneia sau alteia din bisericile protestante sau neoprotestante. Cu ei ce se intampla? Apoi, ar fi de acord B/O ca sa se implementeze religia in scoala, dar aceste ore sa fie tinute de duhovnici din denominatiuni crestine deosebite celei crestin ortodoxe? Cred ca nu. Atunci prietenii mei, hai sa fim seriosi, cea mai buna varianta este ca scoala sa-si vada de ale ei, biserica de ale ei. Pentru d-ra Laura-optimista – nimic nu va opreste ca in fiecare zi, inainte sau dupa ce va intoarceti de la scoala, sa studiati cele sfinte, chiar sa vizitati parohia unde sa inaltati rugaciuni Mantuitorului, duminica sa fiti nelipsita de la biserica, si toate acestea probabil ca ar ajuta mult mai mult decat o ora de religie la scoala. Altfel, ma gandesc, s-ar putea sa ne transformam in batjocoritorii si chiar prigonitorii fratilor nostri din alte biserici, si aceasta prin impunerea crezului nostru. Din istorie mai veche si mai recenta, se cunosc o multime de cazuri in care cei ce nu credeau asa cum doreau cei puternici, erau prigoniti psihic sau fizic, sau si una si alta.
Ca o concluzie, raman la aceeasi parere, si anume, scoala cu ale ei, si biserica cu ale ei. Si sa nu uitam ca ateistii sunt in inferioritate numerica, iar cei mai multi care se opun si au puterea de decizie, fac parte din randurile B/O.
Laura-optimista
mai 30, 2010 @ 8:08 pm
În opinia mea, ideea că, prin ora de religie din şcoală, am deveni prigonitorii fraţilor noştri din celelalte confesiuni este exagerată şi chiar nedreaptă, fiindcă elevii de alte confesiuni au dreptul de a obţine un document, prin care îşi declară apartenenţa la o confesiune diferită de cea ortodoxă şi cer să fie scutiţi de ora de religie. Chiar la mine în clasă, am două colege eterodoxe: o romano-catolică şi o baptistă. Colega mea romano-catolică, departe de a se simţi „prigonită” de către Biserica Ortodoxă Română(nici nu cred că i-a trecut prin gând o asemenea idee), şi-a luat scutire şi nu participă la ora de religie, studiind credinţa catolică sub îndrumarea unui preot din confesiunea, căreia îi aparţine. Eleva baptistă a ales să participe la ora de religie, deşi la începutul anului şcolar domnul profesor a întrebat-o de nu ştiu câte ori dacă este sigură că vrea să participe şi că nu va protesta ulterior împotriva faptului că primeşte note la această disciplină. Ea a repetat că aceasta rămâne opţiunea ei, iar media acestei eleve la religie este 10. Credincioşii altor religii, de asemenea, ar avea dreptul de a fi scutiţi de participarea la orele de religie ortodoxă.
Mai afirmaţi că aş putea fi o credincioasă practicantă, fără a participa la ora de religie de la şcoală, deoarece participarea la slujbe este mai importantă decât ora de religie. Parţial sunt de acord cu dumneavoastră, întrucât din mila lui Dumnezeu am descoperit credinţa cea adevărată şi darul de a participa la viaţa liturgică a Bisericii, căreia îi aparţin. Cu toate acestea, susţin că studierea religiei în şcoli este absolut necesară pentru acei elevi ortodocşi, care sunt total neinformaţi în privinţa religiei şi nu merg la biserică, nu se roagă şi nu cred în Dumnezeu, deoarece nu înţeleg valoarea credinţei. Aceşti elevi au nevoie de a cunoaşte învăţătura de credinţă a Bisericii, în care au fost botezaţi, pentru a decide în cunoştinţă de cauză dacă vor să rămână în această Biserică, sau nu. Deoarece Dumnezeu ne-a dăruit tuturor voinţa liberă(liberul arbitru), am convingerea că nu am avea dreptul de a-i prigoni pe cei ce nu ne împărtăşesc credinţa, doar pentru că ei sunt superiori din punct de vedere numeric. În plus, dacă am continua acest raţionament specific celor lipsiţi de credinţă şi celor manipulaţi de către ei(probabil că vă aflaţi în această ultimă categorie), am putea ajunge la ideea ilogică, potrivit căreia şi orele de limba română ar trebui desfiinţate, în ţara noastră existând elevi de diferite naţionalităţi. Să nu ne lăsăm amăgiţi de aceia, care vor să ne îndepărteze de credinţă! Dacă aparţineţi unei alte confesiuni creştine şi doriţi să ştiţi care este opinia Bisericii noastre despre relaţia cu cei din denominaţiunea dumneavoastră, puteţi asculta postul de radio Trinitas şi veţi observa cu bucurie atitudinea tolerantă şi chiar frăţească a părinţilor noştri duhovniceşti faţă de toţi aceia, care au ales o credinţă diferită de a noastră. Biserica ortodoxă înţelege să cultive faţă de toţi oamenii o atitudine de iubire creştină.
Îmi cer iertare dacă, fără voia mea, v-am întristat, sau v-am jignit prin cuvintele mele.
Domnul Hristos să fie cu dumneavoastră!
Laura-optimista
mai 30, 2010 @ 8:16 pm
Îmi cer scuze, acum îmi dau seama că am folosit un cuvânt, ce ar putea fi socotit necuviincios. Am spus că este posibil să faceţi parte din categoria celor manipulaţi de către cei necredincioşi şi am scris „din această ultimă categorie”. M-am referit la faptul că era ultima categorie dintre cele două, pe care le enumerasem; ultima, în ordinea enumerării, nu în alt sens. Ar fi trebuit să scriu „a doua categorie”, pentru a se înţelege clar, dar a fost doar o greşeală de exprimare, pe care am observat-o la timp. Îmi cer scuze.
Doamne-ajută!
junker
iunie 2, 2010 @ 9:42 pm
in cazul in care religia ar avea vreo relevanta in dezvoltarea copilului si ar ajuta in vreun fel la evolutia acestuia dpdv intelectual si moral…. atunci ar putea fi admisa ca materie, si numai optionala, in scoli