Restabilirea, înnoirea şi sfinţirea cosmosului prin Botezul Domnului

„Astăzi se luminează cu făclii de sus toată făptura”. Creatura este iluminată în întreaga ei fiinţă, căci este luminată de Dumnezeu nu din afara ei, ci din interiorul ei.

Din centrul ei, pleacă razele de lumină ale Logosului, asupra tuturor creaturilor, deoarece tot din mijlocul ei venise şi pervertirea şi întunecarea ei de către primul om, căruia Creatorul îi hotărâse rolul de înfrumusețător şi îndumnezeitor al universului creat de El.

Lumina care a cuprins ansamblul naturii cu prilejul Botezului şi despre care cugetarea patristică – răsăriteana îndeosebi – dă mărturii foarte bogate, este o lumină divină ce transfigurează integral universul, căci nici o piedică nu i se mai poate opune, cum s-ar întâmpla cu lumina creată, care este împiedicată în acţiunea ei de opacitatea spaţiilor şi a lucrurilor.

Umbra şi întunericul care cuprinsese cele create sunt înlăturate de Soarele-Hristos care răsare în centrul ei. Domnia şi tirania diavolului sunt îndepărtate. „Prezenţa lui Hristos la Iordan, zice episcopul Severin de Gabala, este eliberarea întregului cosmos” şi strălucirea creaţiei cu Lumina lui Hristos. Căci adevărul te face liber, te slobozeşte din chinurile ignoranţei şi neliniştei şi pe căile de lumină şi de viaţă ale Creatorului te îndreaptă. Aşa este cazul şi cu firea care primeşte pe dătătorul de lumină în interiorul său.

„Focul Dumnezeirii pogorând trupeşte” şi intrând în Iordan alunga demonii şi reînvie natura la o viaţă nouă. Şi aceasta, datorită energiilor divine necreate, pe care Duhul Sfânt pogorât în chip de porumbel le revarsă asupra „firii apelor”, adică asupra firii întregi.

Firea înconjurătoare nu numai că este ridicată la o viaţă nouă prin faptul că Focul dumnezeiesc o străbate cu energiile sale de la un cap până la altul, în înălţime şi în adâncime, ci ea este şi reînnoită fiinţial, întrucât veşmântul cel învechit şi întinat al ei este ars şi înlocuit cu unul luminos vrednic de Domnul Slavei. Este reînnoită şi sfinţită de râurile Harului divin pe care Duhul Sfânt le revarsă asupra apelor. În acest sens, Sfântul Sofronie zice: „Astăzi, întreaga făptură cu curgeri tainice este irigată”.

Domnul nostru Iisus Hristos, prin faptul că se coboară în apă, El care era străin de orice pată, sfinţeşte Iordanul şi odată cu această sfinţeşte toată firea apelor. Acum, prin Domnul Hristos, care se botează, şi prin Duhul Sfânt care se pogoară asupra Lui, apele îşi recăpătă demnitatea lor primordială de purtătoare ale energiilor divine necreate. Prin ele, energiile Duhului Sfânt susţin, înfrumuseţează şi perfecţionează creatura.

Sfinţirea apelor înseamnă participarea firii întregi, prin om, la plenitudinea de viaţă a Dumnezeirii şi în cazul de faţă prin Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Firea sfinţită simte o revărsare de viaţă asupra sa. „Şi lumea de veselie s-a umplut”, zice o rugăciune de la Sfinţirea Apei la Bobotează. Hristos Se botează „ca să ofere şi apelor Harul sfinţitor”, adică bogăţia vieţii divine tuturor creaturilor mâinilor Sale.

Şi fiindcă sfinţirea apelor înseamnă desfăşurarea vieţii neîmpuţinate a Duhului Sfânt asupra întregii creaturi, prin faptul că apa purtătoare a energiilor divine alimentează viaţa tuturor vieţuitoarelor pe pământ, putem spune că Botezul Domnului în apa Iordanului restaurează apa în rolul ei primordial de generatoare şi întreţinătoare a vieţii pe pământ, rol pe care şi-l pierduse odată cu păcatul strămoşesc. Această teză că apa a fost generatoare vieţii pe pământ – este susţinută de cugetarea patristică care afirmă că Duhul lui Dumnezeu, purtându-se pe deasupra apelor, alimenta apa cu germenii vieţii, iar apa străbătută de energiile de viaţă făcătoare ale Duhului Sfânt, alimenta toată creaţia. Căzând primul om, care făcea legătura dintre făpturi şi Divinitate, cade şi firea, întrucât energiile divine, încetează să se mai reverse prin om asupra ei. Apa încetează să mai fie izvorâtoare de viaţa cosmosului întreg.

Restaurarea apei în funcţia ei originară de generatoare şi susţinătoare a vieţii cosmosului este împlinită pe de o parte de Logosul întrupat care Se botează în apele Iordanului, iar pe de altă parte de Duhul Sfânt care vine deasupra apelor. Se cerea să fie restabilită în starea ei primordială de către Dumnezeu-Omul, fiindcă omul fusese cel care o secătuise de viaţă pe care i-o imprimase Duhul Sfânt, care se purta la început pe deasupra ei (Fac. 1, 2). Prin mâinile întinate ale lui Adam, puterea de viaţă a apelor scăzuse, fiindcă lucrările Duhului rămăseseră inactive. Dar prin membrele imaculate ale trupului lui Hristos, care sunt scăldate de apele Iordanului, sfinţirea şi viaţa pătrund în firea apelor, remarca Severian, episcop de Gabala. Dacă prin vechiul Adam apele, şi prin ele întreaga fire, au suferit stricăciunea şi moartea, prin noul Adam, ele cunosc o înnoire şi o revărsare harica de viaţă nouă.

Aceasta reînnoire şi reaşezare a apei ține deopotrivă şi de Duhul Sfânt, persoană a treia a Sfintei Treimi, care se pogoară deasupra Iordanului, datorită legăturii intime dintre ape şi Duhul Sfânt din starea paradisiacă. Căci Duhul Sfânt care Se pogoară în chip de porumbel asupra lui Hristos, şi asupra apelor în care Se botează Acesta, este Duhul ce se purta pe deasupra apelor la început (Fac. 1, 2). Este Sfântul Duh care a dat viaţa apelor ca să le facă generatoare de viaţă, zice Sfântul Efrem Sirul. Separaţia dintre apă şi energiile divine necreate ale Duhului Sfânt, trebuia înlăturată, căci altfel firea ar fi fost condamnată pentru totdeauna la pieire. Ori Dumnezeu-Tatăl, Creatorul, nu lasă să piară făptura mâinilor Sale, căci ce-a adus la existenţa nu se mai întoarce niciodată în neant şi de aceea trimite pe Duhul Său să reînvie natura, prin reînnoirea şi sfinţirea apelor.

Duhul Sfânt se uneşte iarăşi cu apă şi o înzestrează cu energiile vivificatoare ale sale. O curăţeşte de impurităţi şi o face izvor de viaţă pentru creaţia întreagă. Iar dacă în starea paradisiaca apa unită cu energiile de viaţă făcătoare ale Duhului Sfânt irigă paradisul, adică firea ieşită atunci din mâinile Creatorului, genera şi întreţinea viaţa plantelor şi a animalelor, prin Botezul Domnului, aceeaşi apă, însă reînnoită şi unită cu Acelaşi Duh Sfânt, nu numai că oferă mai multă viaţă lumii, ci ea o şi regenerează integral şi o întinereşte fiinţial.

Desigur, înnoirea şi sfinţirea apelor este opera întregii Sfinte Treimi, căci toate persoanele treimice s-au arătat apelor, iar Duhul care a infuzat firea apelor cu energiile divine este Duhul Tatălui şi Chipul Fiului. Toate persoanele Sfintei Treimi participa la acest act de înnoire a firii create, fiindcă în fiecare act sau lucrare a unei persoane divine sunt prezente şi celelalte două, datorită faptului că toate trei ipostaziază aceeaşi fiinţă divină. Duhul Sfânt este Acela care dă mărturie că lumea este creată de Dumnezeu Cel în Treime închinat, dintr-un act de dragoste, dar tot El arată că operă de reînnoire a vieţii în ape şi în firea întreagă aparţine tuturor Persoanelor Sfintei Treimi. Căci venind de sus şi coborându-Se peste ape, arata tuturor lucrarea săvârşită asupra firii apelor. Duhul ne aduce vestea cea mai mare a înnoirii firii, după cum porumbelul aduce lui Noe o ramură verde de măslin, ca semn de început al unei noi vieţi pe pământ.

Astfel sfinţită, de energiile de viaţă ale Duhului Sfânt, apa este menită să sfinţească şi să redea viaţa întregii făpturi, căci expresia, „sfinţirea firii apelor”, de care vorbesc Sfinţii Părinţi şi rugăciunile Sfinţirii Apei celei Mari la Botezul Domnului, indica reînnoirea şi sfinţirea întregului cosmos, arata cu alte cuvinte „caracterul cosmic pe care l-a avut Botezul Domnului”. Efectele botezului Domnului „le realizează şi le evocă Sfinţirea Apei la Bobotează”. În acest sens, într-o rugăciune la Bobotează, citim următoarele: „Tu eşti Dumnezeul nostru, care ai despicat piatră în pustie şi ai curs ape şi pâraiele s-au umplut de ape şi pe poporul Tău cel însetat l-ai adăpat”. Natura întreagă se resimte; vegetaţia şi vieţuitoarele din apă şi de pe pământ simt puterea dătătoare de viaţă şi de lumină ce le vine din apele sfinţite ale Iordanului. Este o realitate susţinută de Sfinţii Părinţi şi de marii imnografi ai Răsăritului, în scrierile lor, asupra Botezului Domnului. Deci Hristos sfinţind apele Iordanului, „a sfinţit firea apelor”, „a sfinţit izvoarele” şi prin firea apelor a sfinţit şi regenerat întregul cosmos, ridicându-l la o nouă viaţă.

În botezul Domnului stă începutul şi temeiul Sfintei Taine a Botezului creştin: apa îşi însuşeşte Harul Mântuitorului, după expresia Sfântului Proclu. „Hristos a sfinţit izvoarele şi a iluminat sufletele oamenilor”, notează acelaşi Sfânt Părinte. Căci Botezul nu este altceva decât o înnoire şi o iluminare a întregii fiinţe umane. Dacă poporul lui Noe a nimicit neamul omenesc, apa botezului lui Hristos a chemat la viaţă pe toţi cei morţi în Adam. Cum că este vorba de începutul Tainei Botezului, naşterea cea de a doua prin apă şi Duh, o rugăciune din rânduiala Sfinţirii Apei celei Mari ne arată cât se poate de pregnant acest lucru: „Suferit-ai încă a Te boteza în Iordan, zice rugăciunea – ca sfinţind firea apelor, Cela ce eşti fără de păcat, să ne faci nouă cale la naşterea cea de a doua, prin apă şi prin Duh, şi să ne întorci pe noi la slobozirea cea dintâi”. Apa sfinţită a Iordanului este apa purificată ce va servi ca materie a Botezului creştin, în care Harul divin ne renaşte la viaţa cea nouă în Hristos. Iordanul reînnoit şi sfinţit avea să devină baia renaşterii şi a vieţii hristice, a tuturor celor ce voiesc să intre în comuniune de viaţă cu Hristos şi prin El cu întreaga Sfânta Treime. Iordanul prefigurează baia Botezului creştin, pentru că însuşi Duhul Sfânt, prin şederea Lui deasupra apelor, dădea mărturie despre acest lucru, că a doua naştere avea să fie prin apă şi prin Duh.

Aşadar prin Hristos care Se botează şi prin Duhul Sfânt care coboară de la Tatăl, în chip de porumbel asupra Fiului şi asupra apelor în care Logosul a intrat, Tatăl făcând cunoscut oamenilor pe Fiul Său cel iubit şi lucrarea Sa mântuitoare în lume, firea se reînnoieşte şi se sfinţeşte în tot cuprinsul ei. Cosmosul întreg este transfigurat şi iluminat.

În sfinţirea apelor Iordanului avem începutul tainei creştine a Botezului, prin apă şi prin Duhul Sfânt, în numele sfintei Treimi, deşi taina Botezului creştin va fi instituită de însuşi Mântuitorul, mai târziu, după înviere, când trimite la predica pe Sfinţii Săi Apostoli.

(Articol preluat din „Botezul Domnului Iisus Hristos” de pe site-ul CreştinOrtodox)