Rezolvarea problemelor și viața alături de Dumnezeu

Toate grijile noastre sunt în zadar… ne petrecem viaţa încercând să rezolvăm problemele ce ne apar în cale, dar uitam să ne trăim viaţa. Este normal să ne dorim binele, să rezolvăm orice problemă ce ne ameninţa fericirea, dar nu aceasta este esenţa vieţii. Ce folos este dacă avem bogăţie pământească dar nu am dobândit raiul dumnezeiesc?

Problemele le vom rezolva, dar vor veni altele şi uite aşa viaţa noastră se scurge precum nisipul din clepsidră, devenind doar un şir de realizări sau eşecuri.

În vreme de necaz să nu ne lăsăm cuprinşi de deznădejde, fiindcă asta vrea vrăjmaşul. Omul trebuie să lupte în permanenţă, dar fără scutul iubirii divine şi platoşa smereniei, fără Hristos nu vom putea birui forţele răului. Uitaţi ce ne spune Mântuitorul în Ioan 16, 33: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”

Cum am putea noi să nu ne lăsăm în braţele protectoare ale Celui ce a biruit lumea?

Greutăţile noastre sunt insignifiante faţă de greutăţile pe care Le-a suportat Logosul divin.

Se pot oare ele compara cu loviturile de bici pe care trupul sfânt le-a răbdat din dragoste pentru noi? Se pot compara cu durerea provocată de coroană de spini sau cu hulele pe care urechile Sale le-au auzit?

Sau cu palmele pe care Le-a răbdat cu o nesfârşită şi imensă dragoste?

Toate aceste suferinţe trupeşti nu se compară însă cu suferinţa sufletească. Inima Sa plângea după oile rătăcite care au refuzat să vadă Adevărul, preferând să asculte de un alt glas, cel al răului, al deznădejdii, al tălharului care nu intră pe uşă în staul. oilor., Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.” (Ioan 10,1)

Lăsându-ne copleşiţi de griji, fără a nădăjdui în ajutorul divin, ne asemănăm oilor care au ascultat de glasul tâlharului. Acest tâlhar ne fură ceea ce avem mai de preţ: sufletul.

Ne plângem când o durere trupească ne macină trupul, dar nu ne aducem aminte de durerea ce I-a măcinat trupul Mântuitorului care Şi-a îndeplinit misiunea în sfânta tăcere.

Deşi în viaţa vom avea greutăţi, nu trebuie să ne pierdem inima uşoară, aripile ce o fac să se înalţe spre Cer, trebuie întotdeauna să vedem partea plină a paharului chiar şi atunci când aparent nu există nici o soluţie, Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Marcu 10, 27), să avem un suflet inocent asemeni copilului pentru că, cine un va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil un va intra în ea” (Marcu 10, 15)

Priviţi copilaşii, cât de fericiţi sunt ei. Copiii deschid părinţilor poartă spre rai. Să luăm aminte la ei fiindcă, un copil, te poate învăţa mai multe decât un om matur. Ei te învaţă ce înseamnă inocenta, ce înseamnă să nu porţi ura cuiva şi mai ales să te bucuri de viaţă pe care Dumnezeu ţi-a dat-o.

Noi, oamenii maturi, ne-am pierdut abilitatea de a descoperii lucrurile frumoase, micile schimbări şi noutăţi pe care natura le îmbracă zilnic, acoperindu-ne ochii minţii şi în special ai sufletului, cu diverse griji ce, în fond, nu-şi au rostul, dar ei, copilaşii dragi se bucura de această abilitate în fiecare clipă, descoperind pacea lui Dumnezeu pe care toţi am primit-o, Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum da lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27)

O problemă rezolvată ne aduce o satisfacţie dar trăirea în Dumnezeu şi cu Dumnezeu nu poate fi comparată nici cu frumuseţile acestei lumi, nici cu bogăţiile sau laudele oamenilor, nici cu toate satisfacţiile născute din problemele rezolvate cu propriile puteri, cu credinţa că problemele le-am rezolvat de unii singuri. Trăirea în Dumnezeu este viaţa adevărată!

(Mihaela Gligan)