22 Decembrie ’89 – România după 20 de ani de la Revoluţie

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la revoluţie. Atunci aveam 6 ani şi ascultam uimit la radio ce se-ntâmpla prin ţară. Înţelegeam multe lucruri, dar parcă nu-mi venea să cred. A trecut mult timp de atunci.  România astăzi, o văd ca o ţară fără conducători, un popor care nu-şi iubeşte aleşii, o ţară oarecum în derută, mereu în schimbare.

Am mâncat prima oară o banană prin ’93, suc beam doar la sărbători, ciocolată la fel, jucăriile din reclamele de la Italia1 erau aproape un vis, dacă primeam o maşinuţă de Moş Crăciun eram cel mai fericit. Am avut o copilărie fericită.  Acum la 26 de ani sunt momente în care îmi pare rău că trăiesc în România, că legile sunt aşa cum sunt, politicienii nu mai zic, sistemul este puternic birocratizat fără a favoriza cetăţeanul ci dimpotrivă, şi cel mai grav lucru este că se fură. Noi românii furăm orice şi de oriunde, de la servici, de la stat, din familie, de la prieteni, de la necunoscuţi. Furăm cu mâna, cu situaţiile financiar-contabile, cu inginerii financiare. În România se fură cu maşina, cu tirul,  chiar cu un tren întreg.

Corupţia este prezentă peste tot, banii şi posibilitatea de îmbogăţire rapidă i-au făcut pe oameni să viseze şi să forţeze nota. Avem mai multe bmw-uri decât nemţii, avem maşini luxoase mai scumpe decât o casă, ne place să ne afişăm, să arătăm ce haine avem, ce case moderne, ce inteligenţi suntem, cum am urcat pe forţele proprii în ierarhia societăţii. Totul se face pe pile şi relaţii, sau în ultimul caz prin bani. Cei care încearcă să fie corecţi sunt luaţi câteodată de fraieri şi batjocoriţi. Cei care aşteaptă ajutorul lui Dumnezeu, mai ales acum în plină criză sunt consideraţi naivi şi visători.

Am învăţat în 20 de ani să ne satisfacem toate poftele pe care nu ni le-am permis înainte de ’90.  Nu ne-am folosit libertatea responsabil ci fiecare cum a vrut, de multe ori în mod egoist. Noi românii nu suntem prea uniţi, ne denigrăm unii pe alţii şi mai ales ne denigrăm propia ţară, aruncăm cu noroi în parlamentari şi miniştri, în fotbalişti şi vedete, dar nu ne uităm la noi.

Toată lumea vrea mai mult, pe toţi îi văd însetaţi de ceva, dar nimeni nu ştie de ce anume. Încercăm să ne potolim setea cu mâncare şi băutură, cu excursii şi distracţii, cu maşini şi case moderne, dar tot suntem nemulţumiţi, în continuare vrem mai mult. Am crezut că societatea de consum e raiul pe pământ, ne-am înşelat!

Unii l-au cunoscut pe Dumnezeu în această libertate. O parte din noi au gustat veşnicia, au fost răniţi de harul Lui! Unii români au redescoperit Biserica lui Hristos, Mântuitorul lumii, au citit pentru prima dată cuvintele Evangheliei, au auzit pentru întâia oară o predică a unui părinte.  Libertatea le-a deschis mintea, i-a ajutat să-l cunoască pe El, Adevărul. Unii s-au îndrăgostit de El şi nu mai vor să se despartă, alţii s-au îndepartat dar ştiu foarte bine ce au pierdut şi probabil se vor întoarce.

Pentru alţii aceşti 20 de ani de consumism au reuşit uşor uşor să-i lege de pământ, să-i facă mai trupeşti, să le amorţească conştiinţa şi să uite de viaţa veşnică.

Asta ne lipseşte nouă românilor! perspectiva vieţii veşnice. Uităm că vom muri şi ne vom duce să dăm seamă în faţa lui Dumnezeu. Am uităt că bunicii noştri au fost oameni cu frica lui Dumnezeu, care luau mâna de pe sapă imediat ce auzeau clopotul bisericii, închinându-se smerit. Strămoşii noştri se raportau altfel la viaţă decât o facem noi acum, pentru ei totul era de la Dumnezeu şi nu uitau să-i ceară ajutorul.

Contează şi cum e situaţia politică a ţării, contează şi cum e starea economiei, dar cel mai mult contează starea noastră interioară, modul în care ne raportăm noi la lume şi la Dumnezeu. Un creştin adevărat e un om cinstit, un coleg bun, un tată devotat, un exemplu pentru cei din jurul lui, un stâlp al societăţii. Un om fără repere, un om care caută mereu plăcerea şi banii nu va ezita să calce peste cadavre ca să-şi atingă scopul, va fi o carie pentru întreaga societate.

Suntem liberi de 20 de ani dar suntem creştini de 2000 de ani. Domnul Dumnezeu e mereu lângă noi si în vreme de recesiune şi pe timp de boom economic, şi în război şi pe timp de pace. Nu vă îngrijoraţi răul nu triumfă niciodată, Dumnezeu are putere să scoate cel mai mare bine din cel mai puternic rău. Aşa că, să nu deznădăjduim.

Va fi bine! Să ne vedem cu toţii la poarta raiului şi să intrăm cu bucurie acolo unde nu este nici durere nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

(Claudiu)