România va avea un viitor frumos

Duminică, stând la Sfânta Liturghie, mi-a venit acest gând care m-a bucurat: „România va avea un viitor frumos.” Totul a pornit de la alt gând care-mi zicea adesea: „Oamenii care au fost prigoniți în temnițele comuniste au murit fără să-i știe nimeni. La ce folos moartea lor?”

La ce folos să mori cu demnitate în condițiile în care mai nimeni nu ți-a văzut gestul tău?

Da, înțeleg, dacă am fi astăzi când totul se transmite în direct la televizor sau pe net, poate te gândești ca dacă mori salvând pe cineva, sau accepți să fii prigonit din cauza unor principii de credință, atunci te vor vedea oamenii și vor lua un exemplu bun din fapta ta, și atunci te impulsionează gândul că nu vei muri în zadar.

Dar acum 60-70 de ani, în plin regim comunist, când totul se făcea în ascuns, când te arestau noaptea și îți făceau procesul în 2 ore, și nu știa nimeni unde ai dispărut și ce se întâmplă cu tine, la ce folos era să mori pentru principiile tale? La ce folos să fii demn, și să mori cu demnitatea ta într-o celulă cu 20 de camarazi, după o perioadă de detenție trăită în frig, foame, mizerie, boală, bătăi și multe alte chinuri?

Cine va vedea fapta unui creștin demn arestat la Galați, mutat prin câteva temnițe prin țară, și mort la Aiud, în secret fără să știe mai nimeni de el, nici măcar familia?

Până la urmă problema principală e următoarea: la ce folos jertfa atâtor mii de români prigoniți pentru credința lor în Dumnezeu, în temnițele comuniste, în condițiile în care nimeni dintre noi cei de astăzi nu i-a văzut jertfindu-se, și totul, pe vremea lor, se petrecea în ascuns?

Ce folos aduce țării jertfa părintelui Haralambie Vasilache, născut în județul Vaslui, întemnițat timp de 3 ani la Bacău, Jilava și Gherla, și care a murit în mari chinuri, dar cu seninătate de sfânt? Cine a auzit de el până astăzi? Puțini… foarte puțini? Merită oare să fii demn și o mână de oameni în jurul tău să ia acest exemplu?

Și răspunsul, deși îl știam în mare, dar nu-l puteam conștientiza la adevărata lui valoare, l-am primit tot printr-un gând frumos care mi-a zis așa: „Sfinții nasc în oameni credința în Dumnezeu. Sfinții prin faptele lor, nasc un impuls puternic spre fapte bune în noi oamenii”.

Dar cum?

Mai întâi de toate merită precizat un aspect deosebit de important: toată prigoana ateistă asupra creștinilor în timpul regimului comunist s-a desfășurat în mare parte în secret. Toate arestările, bătăile, chinurile, perchezițiile, se făceau departe de ochii poporului. Regimul comunist a crezut că poate ascunde totul. Avea toată puterea în stat ca să ascundă totul. Și chiar credea că va reuși până la urmă.

Vă voi povesti o întâmplare care vă va da parte din răspuns.

Eram la un liceu din Galați în decembrie 2012 și participam la un seminar dedicat mărturisitorilor din temnițele comuniste. În sală erau elevi și profesori, preoți și printre ei era un fost deținut politic, care făcuse 6 ani de închisoare. La sfârșit, fiind invitat să spună câteva vorbe, acest domn, ascultând toate prezentările făcute despre viața celor din temnițe, și-a arătat marea surprindere zicând, citez dim memorie: „Nu știam că se știu atât de multe lucruri despre ce s-a întâmplăt în închisori. Sunt uimit… am rămas fără cuvinte”. Chiar îi venea să plângă.

Vă dați seama ce presiune puternică a fost asupra acestor oameni, încât nu le vine să creadă că până la urmă toate secretele regimului comunist au ieșit la iveală!

Dorința autorităților comuniste de a ține totul sub secret și de a desfășura planul răului în taină, contravine un principiu dumnezeiesc pus de Domnul în creație: „Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga.” (Luca 19, 39-40)

Tâlcuirea ne-o dă Sfântul Nicolae Velimirovici:

„Fă binele şi-l îngroapă sub piatră, el îşi va face limbă din piatră şi va vesti lumii.”¹

Concluzia e simplă: adevărul nu poate fi ascuns, este ca aerul pe care-l respirăm. Nu-l poți băga în pungă și să pleci cu el. Adevărul e însăși Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi.

Și vă mai dau un citat evanghelic care întărește acest principiu dumnezeiesc:

„Că nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri.” (Luca 12, 2-3)

Toate câte au făcut la întuneric comuniștii vor ieși la lumină. Toate câte le-au șoptit se vor vesti în gura mare.

Având acestea în minte și inimă este ușor de înțeles că faptele de demnitate ale mărturisitorilor din temnițele comuniste, unii dintre ei mari sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române, vor ieși la iveală și lumea întreagă va afla de ele.

Închipuiți-vă că, lucrând la proiectul Fericiți cei Prigoniți, s-a adunat deocamdată o bibliografie de 800 de cărți (care crește zilnic cu noi cărți aflate), până în acest moment, toate cu mărturii, detalii și fapte istorice despre ce s-a înâmplat în temnițele comuniste, antonesciene și carliste. Dacă ar ști astăzi comuniștii, că s-au scris aproape 1000 de cărți despre ce făceau ei în ascuns, manipulând zilnic secrete de stat, oare ce ar zice?

A dat Dumnezeu viață, minte, gură și condei celor care au ieșit din temnițe ca să scrie în detaliu, cu lux de amănunte, ce s-a petrecut în subteranele reci ale temnițelor, în iadul regimului comunist.

Ce minune!

Și acum oamenii de rând, oamenii simpli din popor, eu, Claudiu, născut din părinți care au trăit în comunism dar care nu știau nimic din ce s-a întâmplat chiar în vremurile lor, pot afla ce s-a întâmplat atunci. Stau acasă în fața calculatorului, sau citesc într-o carte cum Valeriu Gafencu este numit Sfântul Închisorilor, cum Părintele Ioan Iovan a fost unul dintre cei mai prigoniți preoți din țară, cum Radu Gyr a fost unul dintre cei mai pari poeți ai închisorilor, cum Părintele Daniil Sandu Tudor a murit ca un mare mucenic, care mărturisea înaintea păgânilor dreapta credinţă. Aflu cum Părintele Ilarion Felea a fost un mare teolog asemenea părintelui Dumitru Stăniloae, cum personalitatea părintelui Benedict Ghiuș concentrează tot ce are frumos şi sfânt ortodoxia românească, cum părintele Gherasim Iscu în noapte de Crăciun, l-a repus pe Hristos în inima torționarului său, și multe alte vieți și chipuri frumoase de mărturisitori…

Stăm și citim relaxați viața unor oameni plini de sfințenie și demnitate, dar citind se întâmplă ceva în noi. Cu cât faptele unui sfânt sunt mai mari, mai nebunești pentru lumea aceasta, cu atât ele vor atinge mai mult sufletul nostru, vor naște în noi dorința de a-i imita, vor îmbălsăma sufletul cu mireasma credinței în Dumnezeu.

Cu cât mucenicia lor e mai mare cu atât sămânța jertfei lor, pusă în sufletul nostru, va avea efecte mai mari. Ce taină! Asta esta taina răului pusă de Dumnezeu în lume.

Unii au schingiut și chinuit pe deținuți cu sânge rece, iar Dumnezeu a acceptat voia lor liberă. Le-a dat putere chinuiților să îndure ca să îi proslăvească în vecii vecilor! Vremea suferințelor a trecut, iar cei chinuiți s-au bucurat și se bucură de roadele mari ale sfințeniei izvorâte din suferință. Iar noi, astăzi, după atâția ani, citind viața lor, ne naștem încă odată. Amintirea și pomenirea lor naște în sufletele noastre setea după aceeași sfințenie.

Viața sfinților ne naște întru Hristos! Faptele lor ne dau putere multă, ne arată că se poate! Chinurile suferite acum 50 de ani pentru Hristos de un martir, îmi dă mie putere astăzi să-mi accept viața așa cum e, să mă aștept la prigoană pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să fiu demn și să pun mereu în față voia Domnului, nicidecum plăcerile lumii.

Chinurile lor nasc smerenie în noi… smerenia neputinței omenești dar cu gândul la nemărginita putere a lui Dumnezeu.

Au murit mii de oameni în temnițele comuniste, dar aceste mii de vieți vor naște în românii de astăzi, care le citesc viața, dorința de a fi și ei demni, de a face și ei fapte mari pentru Hristos cum au făcut înaintașii lor.

De aceea România va avea un viitor frumos. Pentru că prigoana comunistă, fără să vrea, a semănat în poporul român credința în Dumnezeu, prin viețile acestor martiri. Unii zic că suntem cu 50 de ani în urmă occidentului din cauza comunismului, eu zic că suntem cu 100 de ani înainte față de cei care n-au avut martirii pe care îi avem noi.

Vom trăi și vom vedea împreună cum din țările care au suferit în comunism, se vor naște oameni de mare sfințenie și credință în Hristos, care vor schimba lumea: Rusia, cea mult prigonită, România, Serbia și toate țările din fostul bloc comunist.

Aduceți-vă aminte cum a pornit creștinismul, cu 12 apostoli care au plecat cu mâna goală ca să propovăduiască lumii pe adevăratul Dumnezeu, în Imperiul Roman, oficial păgân. Și după jertfa de aproape 300 de ani a atâtor martiri, credința creștină a devenit credință oficială și întreaga Europa este astăzi creștină. Sfinții Părinți vorbesc de sângele mucenicilor din primele veacuri ale Bisericii ca fiind sămânța creștinismului.

Iată ce spune o cântare adresată Sfântului Mare Mucenic Talaleu:

„Cu ploile sângiurilor tale, mare mucenice Talaleu, dumnezeieşte ai stins cuptorul necredinţei, şi acum cu râurile minunilor alungi multe feluri de boli, şi credincioşilor le dai sănătate prin dumnezeiescul har. Pentru aceasta cu bucurie prăznuim dumnezeiasca pomenire a ta, şi ţărâna trupului tău cu cinste o îmbrăţişăm.“²

Cu sângele vărsat în timp ce era chinuit, sfântul a stins cuptorul necredinței, adică a născut credința în ceilalți oameni, văzând ei puterea lui Dumnezeu.

România va avea un viitor frumos pentru că unii din copiii și tinerii de astăzi au în sufletul lor faptele mărturisitorilor din temnițele comuniste.

Nicio jertfă nu este în zadar, chiar dacă mori demn și credincios fără să te vadă nimeni. Dumnezeu va face în așa fel încât să te afle o lume întreagă. Vezi viața Sfântului Efrem cel Nou, care doar după 500 de ani a fost aflat și a început să facă minuni mari în lumea întreagă.

România va avea un viitor frumos și când zic asta nu mă refer la un viitor economic care vizează prosperitatea materială ci mă refer la câți români vor cunoaște pe Dumnezeu și se vor mântui, poate chiar în suferință. România, poate prigonită pe acest pământ, poate săracă economic, va fi frumoasă în ceruri, acolo unde miile de martiri se vor întâlni cu generațiile de astăzi și de mâine care le vor urma faptele de sfințenie.

A venit vremea martirilor din temnițe. Îi vom vedea în icoane, pe biserici, îi vom avea în suflet, noi tot poporul român. Străinii deja se interesează din ce în ce mai mult despre jertfa acestor mari oameni. Jerfa mărturisitorilor din temnițele comuniste va aduce roade în toată lumea, nu doar în poporul român.

Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurilr Tale!

Fiți încrezători dragii mei! Citiți viețile înaintașilor voștri și aflați cum ar trebui să trăiască un creștin! Haideți să umplem țara de credință și de fapte bune, singurele care rămân în veșnicie.

Închei cu cuvintele Părintelui martir Haralambie Vasilache:

„Să nu pierdeţi nădejdea în Biserica lui Hristos, care este hrana noastră sufletească. În toate timpurile, Biserica a fost biruitoare. Veniţi să vă închinaţi în sfânta noastră biserică, căci cea mai înaltă credinţă în lume şi care a străbătut veacuri după veacuri a fost Biserica Ortodoxă.”

(Claudiu Balan)

---

1.  Sfântul Nicolae Velimirovici, „Gânduri despre bine și rău”, în traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009. p. 92.

2.  Minei pe luna mai, EIBMBOR, Bucureşti, 1976, p. 158